Csaba Ferenc Asztalos vrea al patrulea mandat la CNCD – Consiliul anti-Naţional pentru Combaterea Disriminării, aberanta instituţie supranumită “Poliţia Gândirii”, unde are confortabila poziţie de secretar de stat (9 la număr!), pe banii noştri desigur. Pare că dl Asztalos s-a încoţopenit în funcţia care îi aduce maşină cu şofer la scara, casă de la RAAPPS şi salariu gras, încă de când era pionier UDMR, în ilegalitate, desigur. În contextul (re)alegerilor de la al XIV-lea Congres al CNCD s-au anunţat şi doi candidaţi surpriză: publicistul Ionuţ Ţene şi activistul pentru drepturile românilor Mihai Tociu. Acesta din urmă a formulat şi o contestaţie în bloc a candidaţilor care se vor realeşi la noul congres în timp ce miliţienii lui Soros de la Apador – CH, asociaţia moşită de filo-homosexualii Gabriel Andreescu şi Monica Macovei, i-au contestat pe cei doi. Prezentăm, fără discriminare, ambele poziţii mai jos:
”APADOR-CH împreună cu Coaliția Soros anti-discriminare și alte 17 organizații neguvernamentale au contestat astăzi trei dintre candidații la poziția de membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru motive ce țin de incompatibilitatea acestora cu poziția la care aspiră. Aceștia sunt: Vichi-Ștefania Stoican, din partea Partidului Național Liberal (PNL), care a fost contestată din cauza neprofesionalismului și a lipsei de experiență în domeniul combaterii discriminării și Ioan Țene și Mihai Tociu, ambii candidați independenți, din cauza discursului discriminator pe care l-au avut în repetate rânduri în spațiul public”, au anunțat organizațiile Reţelei Soros.
În legătură cu candidatura lui Ionuţ Ţene, director editorial NapocaNews şi editorialist la Jurnalul Românesc din Viena, organizațiile Soros au citat dintr-unul din articolele sale din ziarul Națiunea, publicat în 6 ianuarie: “Fiinţial, românul e ortodox. nu poate fi pe deplin român dacă este catolic, penticostal, reformat sau de altă religie.” Țene a scris despre cultele protestante, numindu-le ”banda pocăiților” și și-a exprimat în numeroase rânduri admirația pentru mareșalul Ion Antonescu.
Mihai Ţociu, celălalt candidat independent la Colegiul Director, ar fi scris pe blogul său că își dorește “relocarea țiganilor din întreaga Europă într-un stat asiatic” întrucât romii “nu sunt doriți de niciunul dintre statele europene”. ”Considerăm că, prin discursul său public, cu unele aspecte care pot fi interpretate ca având tentă antisemită sau de intoleranţă la adresa minorităţilor şi străinilor, cu referiri în exces la etnie, dl. Tociu Mihai face dovada unei activităţi (publicistice) din care rezultă idei şi convingeri contrare valorilor pe care ar trebui să le apere şi promoveze într-o autoritate publică pentru combaterea discriminării”, a arătat Coaliția Soros citată de NapocaNews.
“Viitorul Colegiu Director, in masura in care isi trateaza mandatul cu responsabilitate, are datoria de a spori capacitatea institutionala si profesionala a CNCD si nu de a o diminua. Vichi Stoican este o propunere scandaloasa a PNL. Nu numai ca acest partid ignora completamente propunerile venite dinspre societatea civila, dar nominalizeaza o persoana cu competente in suruburi si cazane care urmeaza sa inteleaga si sa aplice legea. Nici nu mai are rost sa amintim performantele apasat discriminatorii ale candidatilor Tociu si Tene, ale caror valori declarate contravin atat spiritului, cat si literei legii de combatere si prevenire a discriminarii”, a declarat doamna Florin Buhuceanu, directoarea Asociatiei homosexualilor, lesbienelor şi trisexualilor ACCEPT. Iată şi lista oengiştilor guralivi ai lui Soros:
1. Coalitia Anti-discriminare
2. Grupul Roman pentru Apararea Drepturilor Omului – GRADO
3. Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE
4. Dizabnet
5. Asociatia Funky Citizens
6. Asociatia pentru Monitorizarea Presei ActiveWatch
7. Societatea Academica din Romania
8. Societatea pentru Educatie Contraceptiva si Sexuala – SECS
9. Fundatia Alaturi de Voi Romania
10. Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS
11. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati – CEDCD
12. Centrul European pentru Initiative Publice – ECPI
13. Centrul de Dezvoltare Curriculara si Studii de Gen FILIA
14. Liga Pro Europa
15. Centrul de Resurse pentru Participare Publica – CeRe
16. Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
17. Agentia Impreuna
18. Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI
Contactat de reporterii Ziaristi Online, dl. Tociu a avut amabilitatea de a comenta atacul unora dintre foştii săi colegi drept-omnişti astfel: “Sunt surprins că un număr de ong-uri cu care am colaborat ani de zile, chiar în domeniul apărării drepturilor omului și al ne-discriminării, îmi contestă acum capacitatea de a ocupa un post în CNCD. Mulți dintre membrii organizațiilor care mă contestă mă cunosc personal, îmi cunosc activitatea civică, vederile politice și principiile, care dealtfel sunt de notorietate încă de acum 20 de ani și despre care am discutat ocazional. Cu această ocazie aflu și eu adevărata față a celor care ani de zile ne-am numit reciproc ”colegi” și cum altfel decât ipocrizie poți numi faptul că, atunci când am cheltuit bani împreună, nu le-a păsat că sunt ”discriminator” și ”anti-semit”?! Acest gest al lor m-a făcut să răscolesc trecutul, în speranța că voi găsi explicații logice, și am motive reale să cred că explicațiile sunt invidia, spiritul revanșard și obediența față de finanțatorii lor. Dar tot răul spre bine: contestația lor îmi oferă ocazia să mă fac cunoscut și, pe lângă faptul că voi arăta că acuzațiile lor sunt mincinoase sau scoase din context, voi dovedi că mulți dintre aceștia îmi cunoșteau activitatea cât se poate de bine! Îmi place să cred că unii dintre acești semnatari nici măcar nu au fost consultați când li s-au trecut numele pe contestație, pentru că se practică și în ”societatea civilă” metoda ”grămezii comuniste”, adică principiul că dacă sunt mai mulți, au mai multă dreptate. Am sentimentul că, în spatele cârdului de nume de organizații de pe contestația împotriva mea, dar și a lui Ionuț Țene, a existat un singur creier, dar care s-a înconjurat bine de ”lichele”.”
Iată şi poziţia dlui Tociu transmisă forului suprem al democraţiei de Dâmboviţa, Parlamentul:
“Despoții din Consiliul pt Combaterea Discriminării cer Parlamentului să-i mențină în funcții. Să-i contestăm, așadar!
O cohortă de membri ai Consiliului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, adică ăia care au făcut praf instituția asta, s-au înscris pentru un nou mandat. Printre ei se află chiar președintele, UDMR-istul Astaloș, care este susținut politic în continuare.Nu era normal să atenționez Parlamentul? Iată contestația pe care am depus-o la Senat în 19.03.2015 pentru ca aceștia să nu mai poată candida. Eu mi-am făcut datoria…
Către:
Secretariatul General al Camerei Deputaților și Senatului
Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului
CONTESTAȚIE
Cu privire la candidatura pentru funcția de membru în
Consiliul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
a persoanelor care dețin sau care au deținut funcții în această instituție
Doresc să pun în atenția dumneavoastră faptul că evaluarea candidaturii persoanelor care dețin sau care au deținut funcții în CNCD ar trebui să se facă pe baza unei analize a activității acestei instituții. Dacă pentru un candidat nou se poate doar anticipa performanța pe care o va avea în noua funcție, pentru cei care sunt sau care au fost membri există o certitudine deasupra oricărei îndoieli. A decide ca unul dintre aceștia să fie nominalizat din nou echivalează cu aprobarea întregii activități a instituției, ceea ce este cel puțin riscant pentru prestigiul celor care îi vor susține.
Până la efectuarea unei evaluări corecte a activității CNCD de până acum, vă aduc în atenție câțiva factori pe care aveți posibilitatea să îi analizați, pe baza rapoartelor oficiale ale CNCD.
1. Activitatea principală a CNCD ar trebui să fie, conform numelui, cea de combatere a discriminării. Totuși, nu reiese de nicăieri raportul dintre ponderile activităților derulate, dar singura activitate frenetică pare a fi cea de penalizare a faptelor de discriminare.
2. Ca indicator de comparație pentru eficiența activităților de combatere a discriminării, vă ofer cele obținute de organizația pe care o conduc: în trei ani, am organizat informări non-discriminare pe tematica HIV/SIDA (domeniul în care activez) pentru toți elevii de liceu din 14 județe (peste 200,000 beneficiari), care au participat la o oră susținută de cadrele didactice ale școlii, care au fost în prealabil pregătite prin cursuri de o zi, în număr total de peste 2,000 profesori diriginți. La o eficiență asemănătoare, bugetul alocat CNCD ar fi trebuit să fie suficient pentru un program similar la nivelul întregii țări, de câte trei ori pe an!
Vă rog să țineți seama și de faptul că eu conduc o fundație oarecare, care în relația cu Ministerul Învățământului nu are puterea de negociere a unei instituții ca CNCD. Deci, vă rog să cereți de la CNCD rezultatele programelor lor de informare și să faceți comparația.
3. Activitatea de penalizare a faptelor de discriminare pe criteriu de etnie arată o disproporție nefirescă între cazurile în care etnicii români sunt acuzați și cele în care sunt victime. Dacă facem o comparație între proporțiile grupurilor etnice din România și numărul cazurilor de discriminare pe etnii, ajungem la concluzia că CNCD contrazice toate studiile științifice cu privire la trăsăturile culturale și sociale ale românilor. Dintr-un popor caracterizant ca tolerant prin fire, în activitatea CNCD românii par a fi întruchiparea discriminatorului patologic.
4. Presa publică permanent informații despre situații în care Justiția a infirmat rezoluții de discriminare acordate de CNCD. Adică, o instituție care are menirea să preia din sarcina justiției și să ușureze parcurgerea procedurii de către persoanele discriminate, a ajuns să transforme în iad viața multor oameni nevinovați, numai datorită excesului de zel al celor care până acum i-au fost membri. Iar în loc să economisească bani de la Buget prin rezolvarea cazurilor evidente, CNCD a devenit o generatoare de costuri pentru Justiție, de timp pierdut și de nervi consumați inutil.
Puteți să solicitați lista acestor procese pierdute de CNCD și a costurilor aferente, pentru că așa ceva CNCD nu consideră că trebuie făcut public din proprie inițiativă. Puteți să solicitați să verificați penalitățile pe care le-au primit membrii Consiliului Director care au dat verdicte greșite, ca să vedeți că nu a pățit niciunul nimic. În CNCD greșelile nu se penalizează!
5. Instituția are un site care este total opac la cazurile pe care le analizează. CNCD are pretenția că funcționează ca o instanță de judecată, dar este departe de a oferi aceeași transparență ca Ministerul Justiției, căruia i se substituie. Ce e așa de greu să pună pe site documentele pe care CNCD le învârte, că pentru asta e nevoie doar de un scaner și de o fată cu liceu? Poate să fie și un băiat, evident, pentru conformitate, ba chiar cineva de sex neutru.
6. Măcar în ceasul al doisprezecelea, Comisia poate cere un sondaj asupra imaginii publice a CNCD. Cu riscul de a fi subiectiv, consider că această instituție și-a căpătat renumele de Inchiziție a vorbirii libere, de Călău al spiritului tânăr, care are ca scop nedeclarat generarea unei atmosfere de teamă și de intimidare pentru oamenii care gândesc neîncorsetați ideologic, și care urmărește să ducă în final la cea mai dură și mai dezumanizantă formă de cenzură – autocenzura.
Pentru motivele de mai sus, CONTEST candidatura tuturor candidaților care lucrează sau care au lucrat la CNCD, indiferent de postul ocupat. Așa zisa experiență pe care au obținut-o aceștia ar trebui să fie un element de suspiciune a priori, atât asupra profesionalismului cât și asupra intereselor lor.
Iar în ceea ce privește calitatea lor umană, pot doar să atrag atenția că un om normal nu ar putea să doarmă noaptea dacă ar avea pe conștiință un verdict greșit la un proces, pe când acești actuali și foști membri ai CNCD se înscriu cu voioșie ca să-și continue opera de discreditare a noțiunii de discriminare și de distrugere a altor vieți.”
Sursa: Ziaristi Online