Mutilarea salbatica a lui Mihaila Cofar

Raportul Comisiei Manzatu (Extrase)

In ziua de 20 martie, dimineaţa, postul de radio Tg.-Mureş, în limba maghiară, a anunţat începerea unei greve generale, pînă la satisfacerea tuturor revendicărilor populaţiei de na­ţionalitate maghiară. Un număr de peste 16.000 de maghiari s-au adunat în centrul oraşului, în faţa clădirii consiliului ju­deţean al CPUN, solicitînd imperativ satisfacerea imediată („acum sau niciodată”) a revendicărilor lor şi repunerea în func­ţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al CPUN a d-lui Kincses Elod.

Un grup de manifestanţi a pătruns în clădirea consiliului judeţean. în faţa presiunii manifestanţilor s-a anunţat repu­nerea d-lui Kincses Elod în funcţie.

Spre prînz şi după amiază, s-a dezvoltat spontan, alături de manifestaţia cetăţenilor de naţionalitate maghiară, o mani­festaţie a românilor din Tg.-Mureş, la care au participat cca 4000 de persoane.

Atît la manifestaţia maghiarilor cît şi la cea a românilor au participat alături de locuitori ai oraşului şi locuitori din alte oraşe şi din comunele judeţului: Reghin, Sovata, Sîngeorgiu de Mureş, Miercurea-Nirajului, Hodac, Ibăneşti, Deda şi altele, alertaţi prin apeluri telefonice de către rude şi cunos­cuţi. Cei mai mulţi dintre aceştia au venit cu autobuze şi au­tocamioane, luate fără încuviinţarea conducerilor unităţilor care administrau aceste mijloace de transport.

Spre seară, devenise evident că manifestaţiile celor două comunităţi vor degenera într-o confruntare violentă.

Personalităţi din rîndul ambelor naţionalităţi au făcut-apel la calm şi la raţiune şi au chemat în sprijin, pentru apla­narea conflictului, armata.

Conflictul nu a putut fi însă evitat. Unităţile armate au intervenit şi i-au despărţit pe beligeranţi abia după ce s-a produs un mare număr de acte de violenţă, cu urmări grave, Agresorii din ambele tabere au folosit ciomege, răngi de fier. cuţite, securi, bile de oţel aruncate cu praştia, sticle incendia­re şi altele, multe dintre aceste arme fiind dinainte pregătite.

Au fost rănite 269 persoane, dintre care 135 de naţionalitate română şi 33 de naţionalitate maghiară şi un ziarist englez.

Au fost devastate sediile filialelor Uniunii „Vatra Româ­nească”, hotel „Grand” şi restaurantul „Furnica”, fiind incendiate sau distruse prin lovituri de topor 19 autobuze, auto­camioane şi autobasculante, producîndu-se pagube materiala în valoare de 2,2 milioane lei.

In piaţa „Bulgarilor”, un grup de tineri maghiari au incendiat autobuzul în care se aflau locuitori din comuna Ibăneşti, iar cînd aceştia au început să se salveze ieşind din autovehicolul în flăcări, au fost loviţi cu diferite obiecte conton­dente, provocîndu-li-se leziuni grave. Au fost grav rănite mai multe persoane, dintre care una, Frandeş Simion, din comuna Hodac, a decedat ulterior în spital.

Alte două decese s-au produs în centrul municipiului unde şoferul Preda Marin, conducînd o autobasculantă cu care venise din oraşul Reghin, a fost lovit cu pietre de manifestan­ţii maghiari şi a pierdut controlul asupra maşinii. Autobascu­lanta, ieşită de sub control a retezat un stîlp al reţelei de ilu­minat, a străbătut parcul dintre „Piaţa Eroilor” şi str. Tineretului, oprindu-se în scările de beton ale bisericii din faţa hotelului „Grand”. A fost lovit mortal cetăţeanul Kiss Zoltan din comuna Gheorghe Doja şi rănit grav Rusu Teodor din Re­ghin care a decedat ulterior în spital.

Au avut loc incidente grave şi în localităţile din apropie­rea oraşului, îndeosebi în comuna Ernei, unde zeci de autovehicole în tranzit au fost interceptate de locuitorii de naţionalitate maghiară., care i-au molestat pe şoferii şi pe pasagerii de naţionalitate română şi au degradat mijloacele de trans­port, în două împrejurări de acest fel, ambele petrecute în co­muna Ernei, şoferii, pentru a evita molestarea de către locuito­rii aflaţi pe şosea, au forţat trecerea şi au accidentat mortal două persoane: pe Csipor Antal şi pe Gemeş Ştefan din această localitate.

În noaptea de 20/21 martie 1990, autori neidentificaţi au incendiat biserica ortodoxă (monument istoric din sec 17-lea n.n.) din comuna Vărgata, satul Iobăgeni.

Ţinînd seamă de aceste evenimente, prin hotărîrea nr. 5 din 20 martie 1990, a Biroului Executiv al Consiliului Provi­zoriu de Uniune Naţională s-a format o comisie centrală de anchetă pentru analizarea cauzelor, stabilirea soluţiilor în ve­derea restabilirii ordinii şi liniştii publice, precum şi a iden­tificării persoanelor care s-au făcut vinovate de incidente, spre a fi trase la răspundere.

În vederea înlăturării pe termen lung, a oricăror tensiuni între cele două comunităţi etnice, comisia; apreciază că este necesar să se aibă în vedere următoarele:

– Asigurarea drepturilor minorităţilor maghiare, recunoscute prin lege şi prin actele de drept internaţional, fără ca prin aceasta să fie lezate interesele şi sentimentele populaţiei româneşti majoritare.

– Instituţionalizarea unor organisme de dialog interetnic, care să examineze problemele care apar în relaţiile dintre minoritatea maghiară şi populaţia română şi să propună factorilor de decizie soluţiile care se impun.

– Incurajarea, prin mijloace mass-media, a faptelor şi a tendinţelor pozitive privind relaţiile dintre cele două comu­nităţi şi dezavuarea manifestărilor care provoacă neîncredere, panică, resentimente.

– Convenirea unor măsuri concrete, prin dialog sincer, între guvernul României şi Ungariei, care să asigure eliminarea cauzelor externe care au favorizat izbucnirea conflictelor inter-etnice româno-maghiare.

În anexe se prezintă datele concrete şi informaţiile pe ba­za cărora s-a întocmit prezentul raport.

Raportul „Helsinki Watch”

În dimineaţa de după devastarea sediului Uniunii Demo­cratice Maghiare din România, o mulţime, alcătuită din etnici maghiari, a început să se strîngă în faţa Primăriei, pentru a protesta împotriva atacării sediului Uniunii Democrate Ma­ghiare din România din seara anterioară. Mulţimea a cerut ca Kincses să fie readus în Consiliul judeţean şi ca preşedin­tele Iliescu să fie chemat la Tîrgu-Mureş, să rezolve situaţia. La începutul după-amiezii, în piaţa din faţa Primăriei se aflau cea 15.000 maghiari, Atît membrii români cît şi cei maghiari ai Consiliului judeţean au încercat să liniştească mulţimea şi, de fapt, au promis că Iliescu va veni la Tg.-Mureş.

În jurul orei 1 p.m. românii au început să iasă de la lu­cru şi o mulţime de cca 3000 oameni a început să se strîngă într-o parte a pieţei. Unii dintre ei purtau însemnele „Vetrei Româneşti”.

La momentul acela era clar că situaţia era extrem de pe­riculoasă şi s-au dat primele telefoane preşedintelui Iliescu şi ministrului apărării naţionale, dl. Stănculescu, la Bucureşti. Aproximativ la ora 2 p.m. în mulţime s-a auzit că autobuze cu ţărani români din satele învecinate se îndreaptă iar spre Tg.-Mureş şi, conform depoziţiilor martorilor oculari, mulţi­mea de maghiari era cuprinsă aproape de isterie în masă.

Un şir de vreo 50 poliţişti a fost plasat între cele două părţi pe la ora 2. p.m. Şirul, însă, nu era mai dens de 1 po­liţist fără vreo armă sau echipament de protecţie şi, în mod evident, era ridicol de insuficient pentru a menţine cele două părţi despărţite. În acel moment, generalul Scrieciu, un ofiţer în rezervă şi membru în Comitetul judeţean, a cerut şi şefu­lui poliţiei şi armatei să blocheze intrările în oraş şi a primit asigurări pe la ora 2,30 p.m. că poliţia a blocat deja drumurile. Informaţii neconfirmate, însă, arată că blocajele poliţiei erau în cel mai bun caz insuficiente, iar în cel mai rău caz, le dă­dea liberă trecere. Este clar că autobuzele şi camioanele, care aduceau atît români, cît şi maghiari, din sate, au sosit în centrul oraşului mult după ce drumurile trebuiau să fi fost închise.

Tensiunea din piaţă continua să crească. Martorii oculari au declarat că cele două părţi, aflate faţă în faţă, de-a lungul şirului de poliţişti, se insultau şi au început să arunce obiecte peste capetele poliţiştilor, Atît liderii români, cît şi maghiari, din Primărie, au telefonat la armată, cerînd să se ia toate mă­surile necesare pentru a preveni violenţa (…)

În jurul orei 7 p.m., cinci sau şase tancuri au intrat în centrul oraşului şi au încercat să despartă mulţimea. Nu au fost, însă, suficiente tancuri sau trupe pentru a face posibilă reinstaurarea păcii şi lupta a continuat. După un atac al românilor maghiarii s-au înarmat şi au început un contraatac. Din acel moment, a fost o luptă de stradă generală în care erau impli­cate ambele grupuri, cu atrocităţi comise de ambele părţi, între 9,30 p.m. şi 10,30 p.m., au sosit în oraş ţiganii, să-i spri­jine pe maghiari.

Interviurile luate de „Helsinki Watch” şi video-filmele evenimentelor confirmă faptul că maghiarii au sosit la Primă­rie neînarmaţi şi s-au înarmat doar pentru autoapărare în momentul primului atac al românilor. Se vede la fel de clar că românii adunaţi în centru nu erau înarmaţi cu ciomege sau vergele metalice. în schimb, cei care veneau în oraş din satele din afară erau cei care păreau să fie înarmaţi cu uneltele lor agricole, precum şi cu arme.

Sosirea trupelor. Pe la 9 p.m., generalul Scrieciu a vorbit cu primul ministru Petre Roman la Bucureşti, spunîndu-i-se că într-o oră sosesc trupe. Din nou, la 9,30 p.m., primul ministru Roman a promis că trupele urmează să sosească în 35 minute. Suplimentar au mai ajuns zece tancuri în centrul oraşului în jurul orei 5. a.m., la 21 martie după ce grosul luptelor se sfîrşise.

Ioan Judea: Cumpăna lui Martie 1990

În dimineaţa zilei de 20.03. a.c, orele 8,30, centrul muni­cipiului Tîrgu-Mureş a fost ocupat de o masă compactă de maghiari, la instigarea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

După orele 16,30, în dreptul hotelului „Grand” s-a adunat un grup de români, format din cea 300 persoane, care scan­dau lozincile din ziua precedentă.

Masa compactă a maghiarilor (cca 10-15.000) scandau „Acum ori niciodată”, „Acum şi aici”, „Jos cu Vatra Româ­nească”. In permanenţă, prin staţia de amplificare, maghiara erau incitaţi de Kincses Elod, Jakabfi Attila etc.

Aceste incitări au condus la atacarea grupului de români, aflat în faţa hotelului „Grand”, de către maghiari, care erau înarmaţi cu ciomege, răngi, lanţuri, cuţite, praştii cu bile me­talice, sticle incendiare, pietre, săculeţe cu sare şi altele; rezultînd în mod evident că acţiunea a fost premeditată.

Actele conflictuale ajungînd la cunoştinţa cetăţenilor ro­mâni şi maghiari din judeţ au determinat deplasarea spre Tg. Mureş a unor grupuri de persoane din Hodac şi Ibăneşti, pre­cum şi din localităţile Miercurea Nirajului, Vărgata, Sovata şi Eremitu, cu populaţie preponderent de naţionalitate maghiară.

Nerecunoaşterea de către conducerea Uniunii Democrate Maghiare din România a implicării părţii maghiare în acţiunile conflictuale premeditat organizate şi încercările de dezvino­văţire şi dezinformare, îndeosebi prin emisiunile de limbă maghiară ale Radioteleviziunii Române, continuă să menţină o oarecare stare de tensiune, suspiciune şi dilemă.

Larry Watts: Controlul și supravegherea serviciilor de informaţii din România

Fragment din raportul redactat, in februarie 2003, de istoricul Larry L. Watts, prezentat Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF), organism înfiinţat in anul 2000 la iniţiativa guvernului elveţian.

„(…) Pe 26 decembrie, Securitatea a fost transferata de la Ministerul de Interne la un Minister al Apărării intransigent fata de aceasta, pierzându-si simultan toate atribuţiile de arestare, deţinere de persoane si interogatorii. Peste patru zile, la 30 decembrie 1989, Securitatea a fost desfiinţata cu totul.

(…) Deşi necesitatea serviciilor de informaţii a fost in general recunoscuta de noii conducători, aceştia nu s-au grăbit sa rişte repetarea experienţei Securităţii prin recunoaşterea rapida a unei agenţii de informaţii de securitate. Si nici publicul nu avea încredere ca noile autorităţi nu vor abuza de puterea executiva dobândita. Aceasta teama si neîncredere s-au văzut in atitudinea autoritarilor centrale, care “si-au luat mâinile” de pe interceptarea telefoanelor in primele 18 luni critice ale tranziţiei României. Deşi o reacţie de ințeles la anii de interziceri ai Securităţii încă proaspeţi in memoria romanilor, excluderea acestei metode fundamentale de culegere de informaţii secrete a privat autorităţile de posibilitatea prevenirii sau chiar a prevederii unor crize interne si provocării externe. Aceasta lipsa de informaţii esenţiale a fost amplificata de absenta unor organe de ordine publica, care fuseseră desfiinţate ca simboluri ale represiunii. Împreuna, absenta lor a lăsat instituţiile neexperimentate ale guvernului extrem de vulnerabile, iar demonstraţiile necontrolate si repetate au culminat cu asaltarea clădirilor guvernamentale in lunile ianuarie si februarie 1990. Când interceptarea comunicaţiilor a fost aprobata in sfârşit prin Legea Siguranţei Naţionale din iulie 1991, ea a fost reglementata in sase articole separate.

Un conflict etnic violent in oraşul transilvănean Târgu Mureş, in 19 – 20 martie 1990, a prins din nou autorităţile centrale nepregătite. Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţionala a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, in mod deosebit dat fiind degenerarea paralela a relațiilor sârbo-croate in Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor ’90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute. Imediat după evenimentele de la Târgu Mureș, echipa de consilieri militari condusă de coloneii Ioan Talpeș și Mihai Stan a primit sarcina redactării decretului pentru înființarea noului serviciu. Stan a fost numit prim-adjunct al Directorului SRI. Talpeș a devenit Director al SIE în aprilie 1992. Ambii au fost ofițeri în armată. Echipa de consilieri a inclus și doi ofițeri de poliție, Eugen Donose, expert juridic, și Alexandru Kilm, specialist în antiterorism. Și-au reluat activitățile pe profil în SRI ca șef al Diviziunii Juridice și, respectiv, ca șef al Informațiilor în cadrul Brigăzii Antiteroriste.

Împrumutând elemente structurale și organizatorice de la modelele de servicii de informații americane, canadiene și europene, Decretul nr. 18 din 26 martie 1990 privind înființarea SRI a reflectat și preocuparea pentru instabilitatea internă.

Articolul 1 stabilește ca mandatul SRI este “de a culege date și informații privind activitățile desfășurate de serviciile de spionaj, de organizații extremiste și teroriste îndreptate împotriva României, de către elemente care intenționează să organizeze și să desfășoare acțiuni de diversiune și încercări criminale și privind acțiuni de subminare a economiei naționale și de destabilizare a ordinii de drept.” (Extrase).

Sursa: Ziaristi Online

Vedeţi şi:

Atrocitatile maghiare din 20 martie 1990 de ZiaristiOnlineTV

Un film de Al. Gaşpar, cu contribuţia lui Dorin Suciu

DOCUMENTARE:

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. 20 martie 1990: IMAGINI BLÎNDE DE LA TÎRGU – MUREŞ. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (I)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Profanarea statuii lui Avram Iancu de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (II)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Escaladarea si organizarea violentelor maghiare de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din luna martie 1990 (III)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro: 20 Martie 1990. Jurnalul unui martor ocular. Corespondentul TVR Dorin Suciu a filmat totul (IV).

Epilog la Operatiunea Targu Mures. O Plangere Penala niciodata finalizata, “gratie” galagiosului PSD de azi, urmasul FSN. DOCUMENTUL generalului maior (r) ION SCRIECIU

Dorin Suciu, ziaristul care a documentat masacrul romanilor de la Targu Mures. Post scriptum la o manipulare maghiara.

Oroarea ICR-ista. Instigatori ai macelului din 20 martie 1990, nomenclaturisti bolsevici si spioni maghiari, turnatori ai Securitatii, anticrestini si dezinformatori asupra maltratarii romanului Mihaila Cofar, onorati de ICR – Budapesta

Emil Constantinescu ii multumeste lui Mihai Cofar dupa ce i-a gratiat agresorul ungur si a facut-o pe instigatoarea Smaranda Enache ambasadoare. Si ii mai poceste si numele