Controlul și supravegherea serviciilor de informaţii din România

Fragment din raportul redactat în februarie 2003 de istoricul Larry L. Watts, prezentat Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF), organism înfiinţat in anul 2000 la iniţiativa guvernului elveţian.

„(…) Pe 26 decembrie, Securitatea a fost transferata de la Ministerul de Interne la un Minister al Apărării intransigent fata de aceasta, pierzându-si simultan toate atribuţiile de arestare, deţinere de persoane si interogatorii. Peste patru zile, la 30 decembrie 1989, Securitatea a fost desfiinţata cu totul.

(…) Deşi necesitatea serviciilor de informaţii a fost in general recunoscuta de noii conducători, aceştia nu s-au grăbit sa rişte repetarea experienţei Securităţii prin recunoaşterea rapida a unei agenţii de informaţii de securitate. Si nici publicul nu avea încredere ca noile autorităţi nu vor abuza de puterea executiva dobândita. Aceasta teama si neîncredere s-au văzut in atitudinea autoritarilor centrale, care “si-au luat mâinile” de pe interceptarea telefoanelor in primele 18 luni critice ale tranziţiei României. Deşi o reacţie de ințeles la anii de interziceri ai Securităţii încă proaspeţi in memoria romanilor, excluderea acestei metode fundamentale de culegere de informaţii secrete a privat autorităţile de posibilitatea prevenirii sau chiar a prevederii unor crize interne si provocării externe. Aceasta lipsa de informaţii esenţiale a fost amplificata de absenta unor organe de ordine publica, care fuseseră desfiinţate ca simboluri ale represiunii. Împreuna, absenta lor a lăsat instituţiile neexperimentate ale guvernului extrem de vulnerabile, iar demonstraţiile necontrolate si repetate au culminat cu asaltarea clădirilor guvernamentale in lunile ianuarie si februarie 1990. Când interceptarea comunicaţiilor a fost aprobata in sfârşit prin Legea Siguranţei Naţionale din iulie 1991, ea a fost reglementata in sase articole separate.

Un conflict etnic violent in oraşul transilvănean Târgu Mureş, in 19 – 20 martie 1990, a prins din nou autorităţile centrale nepregătite. Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţionala a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, in mod deosebit dat fiind degenerarea paralela a relațiilor sârbo-croate in Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor ’90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute. (…)”

Fragmente editate de Ziaristi Online

Pe site-ul CIA găsiţi şi analiza Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts. Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies

Vedeti si documentarul Post Scriptum la un Reportaj – de Al. Gaspar