Cronica filmului Aferim!

de Ştefan Alexandrescu

Regia: Radu Jude

Scenariul: Radu Jude şi Florin Lăzărescu

Produs de: Ada Solomon

Premiera oficială în România: azi, 13 martie 2015

Coproducţie România-Cehia-Bulgaria, 2015

Premiu notabil: Ursul de Argint pentru regie de film la festivalul internaţional de la Berlin, februarie 2015

“(…)

Prima întrebare pe care i-am adresat-o lui Radu Jude a fost ce a vrut să exprime prin faptul că în film, preoţii sunt portretizaţi cu atâta incultură. Mai exact, mă refer mai ales la discuţia pe care o au cei doi zapcii (vânători de recompense) care pleacă în căutarea ţiganului pe care trebuie să-l aducă boierului cu un preot. În această discuţie, preotul susţine că ţiganii sunt oameni, care se trag din Ham, pe care l-a blestemat Dumnezeu să fie negru, dar că evreii nu sunt oameni, pentru că ei se trag din uriaşi. În afară de asta, mai există o scenă în care cei doi zapcii violentează nişte ţigani de faţă cu un stareţ care stă impasibil, ba chiar face un comentariu acid pe la spatele ţiganilor. Apoi, un preot este prezentat cotonogit într-un teatru de marionete, urmând ca la popasul de la han, un personaj episodic să spună un banc cu preoţi.

Acum, aş fi putut înţelege dacă regizorul ar fi vrut să exprime prin asta o anumită tendinţă istorică, un curent care era pe atunci. Poate a vrut să sublinieze că gândirea rasistă şi xenofobă era atât profund înrădăcinată, încât chiar şi aceia care ar fi trebuit să promoveze înţelegerea şi iubirea aproapelui erau afectaţi. Însă nu este cazul. Răspunsul lui Radu Jude a fost o întrebare: „Nu înţeleg, inculţi în raport cu ce? Cu Toma D‘Aquino?”, ceea ce a stârnit râsete în sală, iar mai târziu cineva din public a spus într-o altă cascadă de râsete: „nu-şi bate nimeni joc de preoţi, Doamne fereşte! La 25 de ani de la căderea comunismului, văd asemenea reflexe la oameni tineri…” – cu referire la mine. De fapt, eu nu am făcut o afirmaţie, ci am pus o întrebare, în virtutea faptului că – şocant, nu? – la 25 de ani de la Revoluţie mă bucur şi eu de dreptul de a pune o întrebare şi a emite o opinie publică. Răspunsul autorului mi-a spus câteva lucruri:

1. Pentru el, cadrul de referinţă al creştinismului nu este creştinismul ortodox, ci catolic (ceea ce în cazul Aferim! se potriveşte ca nuca-n perete).

2. Filmul nu face o discriminare la adresa preoţilor în particular, ci face o discriminare la adresa întregii confesiuni creştin ortodoxe. Preoţii sunt portretizaţi în film exact aşa cum îi vede Radu Jude: antisemiţi, rasişti, superstiţioşi, indiferenţi la suferinţele unora. Radu Jude insistă că ce se vede pe ecran nu este o particularizare care să servească vreun mesaj artistic al microuniversului creat, ci a nivelului de cultură pe care el crede că un preot îl are – ceea ce transformă Aferim! Într-un film foarte subiectiv, ca să nu zic tezist sau de propagandă anticreştină.

3. Radu Jude este complet incult în ceea ce priveşte creştinismul, căci aberaţiile pe care le susţine preotul căruţaş în discuţia cu cei doi zapcii nu se găsesc în Biblie. Ele-şi au rolul mai degrabă într-un film de Quentin Tarantino, unde recitarea unor pasaje din Biblie care nu există au un rost în transmiterea mesajului filmului (care are legătură, la Pulp Fiction, cu conflictul ideologic între aparenţă şi esenţă).

4. Radu Jude nu s-a pregătit în niciun fel să răspundă la întrebările legate de religie decât prin zeflemea.

Prin răspunsul la întrebarea mea, i-am oferit regizorului şansa de a da un rost artistic modului în care a portretizat o anumită categorie ocupaţională în film. Desigur, în ziua de astăzi este incorect politic să vorbeşti de rău pe ţigani şi mai ales de evrei. Dar nu este incorect politic să vorbeşti de rău pe preoţi sau pe credincioşi. Astfel, Radu Jude nu se prea ascunde după deget atunci când e vorba să discute despre aspectul religios pe care l-a conferit filmului său, lucru evident încă de pe afiş – unde se văd câteva cruci.

Ori acest discurs este în întregime gratuit şi ar fi putut să lipsească din filmul său. Iar Radu Jude nu adoptă atitudinea lui Michael Haneke, care spune că nu discută despre mesajele filmelor sale – el a spus, pentru cei care nu s-au prins, că de fapt ideea filmului este să ilustreze modul în care trecutul se constituie într-o oglindă pentru prezent. Din punctul acesta de vedere, a reuşit chiar mai bine decât şi-a propus: unui regizor anticreştin i se poate da pe mână peste un milion de euro, însă altora, pentru a face un film creştin (cum este 7 cuvinte), de-abia se găseşte ceva mărunţis pe la un studiou de post-producţie.

În drumul meu spre ieşirea din sala de cinema, am supărat câteva persoane care să-mi facă loc, mi-a spus o doamnă spre ieşire: „mai bine!”. Într-adevăr. Tocmai avuseră loc două intervenţii cretine (una dintre ele, în care Radu Jude era întrebat – în condiţiile în care este coscenarist – dacă a avut vreo contribuţie la scenariu).

Din analiza mea rezultă o comparaţie pe care trebuie să o fac între Cristian Mungiu şi Radu Jude, amândoi regizori români anticreştini recompensaţi cu premii importante în străinătate. Cel mai bine, fac un tabel.

Sunt convins că mulţi care vor citi cronica mea se vor indigna sau nu o vor înţelege, însă eu nu am fost deloc indignat de atitudinea lui Radu Jude. E dreptul lui să fie anticreştin. Şi e dreptul meu să vă spun vouă despre asta. Dar ceea ce nu cred că ar trebui să i se ierte unui autor de film este faptul că îşi bate joc de producător şi de oamenii care muncesc ca să îl promoveze, şi chiar faţă de spectatori la o adică, urcând pe scenă ca să debiteze cu o siguranţă desăvârşită asemenea enormităţi.
(…)”

Integral la Discerne.wordpress.com

Via Ziaristi Online

Citiţi şi: Aferim – o frescă „de epocă” ieşită parcă din minţile a doi adolescenţi excitaţi