Publicistul Ionuţ Ţene vrea să-l radă pe Istvan Haller de la CNCD - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Publicistul Ionuţ Ţene vrea să-l radă pe Istvan Haller de la CNCD

Ionut Tene vs Istvan Haller la CNCDÎn urma acuzelor aduse prin intermediul  C.N.C.D. privind discriminarea religioasă şi etnică a preşedintelui Klaus Iohannis de către editorialistul Ionuţ Ţene de la NapocaNews.ro şi Jurnalul Românesc (Viena), publicistul clujean a reacţionat într-un mod inedit şi legal, pentru a se face dreptate în cadrul acestei instituţii, care în ultimii ani a amendat cetăţeni, care şi-au dovedit apoi nevinovăţia în instanţă. Astăzi, publicistul Ionuţ Ţene şi-a depus candidatura la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru un loc de membru în cadrul Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Nominalizarea lui Ionuţ Ţene, publicist şi doctor în istorie, s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, şi în conformitate cu decizia Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 23 februarie 2015, candidaturile pentru 6 locuri în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării se depun la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, până la data de 9 martie 2015.

În legătură cu depunerea candidaturii pentru un loc de membru în Colegiul Director al C.N.C.D, Ionuţ Ţene a declarat presei româneşti că “şi-a depus candidatura pentru ca C.N.C.D. să devină un organism viabil, care să aplice litera legii împotriva discriminării de orice fel, nu trebuie să mai admitem ce a fost până în prezent, doar un instrument în mâinile unora pentru a amenda fără un fundament juridic cetăţeni români, ce exprimă doar opinia legală şi firească a unei majorităţi, ce deja se simte nedreptăţită în propria ţară. În ultimii ani, numeroase amenzi date de C.N.C.D. au fost anulate în instanţă, fapt ce dovedeşte că aceste sancţiuni nu au fost fundamentate juridic, conform legilor în vigoare, ignorându-se, astfel, şi Constituţia României, pentru posibile interese de grup. Respectarea legii şi a Constituţiei României trebuie să primeze în rândurile Colegiului Director al C.N.C.D.”

Sursa: NapocaNews via Ziaristi Online

Citiţi si: Aparent, ungurii de la CNCD nu stiu ce inseamna „peiorativ”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.