Învățătura lui Alexandr Dughin

Doctrina

Printre doctrinele neo-păgâne, opiniile lui  Al. Dughin ocupă o poziție aparte. În particular, acest lucru se explică prin poziția autorului, șef al mișcării „Eurasia”, prin faptul că este unul dintre ideologii cunoscuți ai mișcării „Rusia”, prin colaborarea sa activă cu Comitetul Islamic și prin aceea că este un politician ambițios.

Învățăturile sale, transformate coerent în ideologia mișcării Eurasia, nu pot fi examinate separat de concepția despre lume a mentorului său spiritual, René Guénon, a cărui biografie conține unele date ce ne permit să evaluăm mai obiectiv latura spirituală a doctrinei lui Al. Dugin.

În plus, sunt de asemenea clarificate rolul și poziția Bisericii Ortodoxe, prevăzute de Al. Dughin în documente programatice și alte scrieri legate de organizația OPOD (Mișcarea Socială și Politică Pan-Rusă) Eurasia și de crearea viitoarei Uniunii Eurasiatice.

Toate documentele folosite pentru pregătirea acestui capitol au fost publicate în mass-media publice. Opiniile lui  Al. Dughin, ale mentorilor și discipolilor săi au fost luate din monografii, anuare, mijloace de informare în masă conduse de acesta și din alte publicații distribuite mai ales de întreprinderi comerciale controlate de mișcarea Eurasiatică și de alte structuri dependente de autor.

Despre autorul doctrinei

Alexandr Gelevitch Dughin [1] s-a născut în 1962 în regiunea Celiabinsk. Tatăl său a fost general, a lucrat în Administrația Centrală a Sistemului de Informații a Statului Major General al Forțelor Armate ale URSS. Tatăl general și-a plasat fiul, care nu a terminat Școala de Aviație de la Moscova, la arhivele KGB. Dughin știe aproximativ 10 de limbi europene și stăpânește limba ebraică. Ambițiile lui  Al. Dughin au făcut din el, la vârsta de 35 de ani, omul numărul doi în Partidul Național Bolșevic al lui Eduard Limonov. Este entuziasmat de francmasonerie și de fascism. A fost un inamic al „Imperiului Sovietic”. În prezent, susține opinii total opuse (a devenit un apologet al lui Stalin și al Uniunii Sovietice, NT).

În 1991 a fost publicată prima sa carte, „Calea Absolutului”, în care sunt expuse fundamentele orientării sale religioase. În 1992 începe să editeze revista „Elemente”. În 1993 publică bestseller-ul „Teoria Conspirației”, care a devenit echivalentul romanului de acțiune englez „Spy Hunt”. În cartea „Teoria Conspirației” a fost dezvoltată tema relațiilor secrete dintre CIA și KGB.

Potrivit propriei sale mărturisiri, Al. Dughin se considera în tinerețe „un fascist mistic”, iar în prezent s-a transformat în „fascist ortodox”.

Al. Dughin îl consideră pe ezotericul francez din prima jumătate a secolului al XX-lea, René Guénon (15 nov. 1886 – 07 ian. 1951), drept maestrul său, autoritate recunoscută și incontestabilă, emisarul autentic al teoriei escatologice, văzând în el figura-cheie a acelei perioade. El scrie: „René Guénon este emisarul centrului suprem pentru timpurile din urmă, pentru vremea lui Kali Yuga, iar principiile Tradiției formulate de el (ansamblul „cunoștințelor non-umane transmise de la o generație la alta de către casta preoților” sau de alte instituții similare) vor servi drept bastion al mântuirii pentru cei care vor trebui să lupte împotriva „Lumii acesteia” și a „Prințului ei”, să reînvie Tradiția în dimensiunea ei autentică, non-umană și „angelică” și, încheind ciclul, să elaboreze fundamentele sacre ale Epocii de Aur care se apropie.” [2]

Unul dintre obiectele fundamentale ale cercetărilor lui Guénon este o versiune a metafizicii în care conceptele hinduismului au avut o mare influență.

În încercarea de a-l justifica pe Guénon (și, prin urmare, de a-și justifica propriile concepții asupra creștinismului),  Al. Dughin spune că „particularitatea tradiționalismului lui Guénon îi face, uneori, pe membrii conservatori ai Bisericii să considere în mod greșit ezoterismul și sinteza la care el se referă drept ocultism și sincretism.” [3]

Iar în 1912, Guénon s-a convertit la islam și a luat numele arab de Abd-el-Vakhed-Iakhia – Slujitorul Celui Unic.

Cu toate acestea, mai departe [4], Dughin indică faptul că „Guénon a primit inițierea masonică de la neo-rosicrucianul Theodor Reuss, care i-a fost prieten, camarad de arme și responsabil pentru inițierea lui A. Crowley.” [5]

Să nu uităm că Guénon reprezintă o autoritate incontestabilă pentru  Al. Dughin.

Neopăgânismul în lumina concepțiilor metafizice ale lui R. Guénon și  Al. Dughin

Primele cercetări religioase ale lui  Al. Dughin datează de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut și sunt legate de crearea almanahului „Înger blând”, în ale cărei publicații sunt examinate sursele spirituale ale învățăturilor unui nou Mesia. Iată ce scrie echipa redacțională în această ediție [6]:

„Sarcina noastră fundamentală … o constituie restaurarea tradiției integrale în dimensiunea sa totală… Almanahul „Înger blând” luptă pentru restaurarea spiritului medieval, a modului de gândire medieval, a religiozității medievale și a concepției medievale despre stat.” Dar, așa cum vom vedea mai jos, Dughin interpretează aceste concepte „medievale” din punctul de vedere al neo-păgânismului.

În limitele Tradiției menționate, Dughin recunoaște primatul neființei: „orice metafizică tradițională cu valoare deplină recunoaște prioritatea neființei asupra ființei” [7]. Iată aici una dintre propozițiile (răspunsurile) gnozei escatologice a lui  Al. Dughin: „Ființa a apărut ca o dovadă că neființa, care o conținea înainte de apariția ei, nu este ultima instanță și că, dincolo limitele ei este prezent Celălalt, care nu coincide nici cu ființa nici cu neființa [8]. Din punctul său de vedere, ființa „nu-și poate afirma nici primatul său asupra neființei, pentru că ar contrazice adevărul, de vreme ce ființa pură nu este altceva decât traducerea în realitate, sub forma lor logică, a posibilităților neființei care a precedat-o.” [9]

În mare, doctrina spirituală a lui  Al. Dughin este concentrată în almanahul „Sfârșitul lumii. Escatologie și Tradiție” (Moscova, Ed. Arktogaia, 1998). Însuși  Al. Dughin numește această publicație „manual de istoria religiilor”. Dar aspectele istorice ale diferitelor credințe conținute în această lucrare sunt prezentate din punctul lui de vedere propriu (și cu totul neobișnuit). Acest lucru contrazice definiția cărții ca lucrare istorică și îi conferă un aspect dogmatic. Amestecul de credințe creștine, runologie, concepte păgâne, diverse teorii cosmogonice este doar o mică listă a libertăților lui de diletant față de materialele colecției.

Inserând în colecția istorică [10] un capitol din volumul „Calea Absolutului” („Gnoză Escatologică”),  Al. Dughin constată că doctrina sa religioasă este deja formată.

Justificând apariția unor noi religii și culte în limitele Tradiției, Al. Dughin scrie literalmente următoarele: „Regulile și structurile ezoterice ale Tradiției se transformă în conformitate cu situația mediului cosmic și, prin urmare, apar noi religii și tradiții, noi forme de cult și noi practici.” [11]

Această declarație are consecințe profunde. Dacă mediul cosmic este constituit de neființă care dă naștere ființei, atunci apariția unor noi religii și culte (posibilă doar în limitele ființei) este un fapt obiectiv (din punct de vedere metafizic) iar aceasta înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, va apărea o nouă religie în limitele Statului Eurasiatic și, de asemenea, că va fi absurd să i se opună rezistență.

Trebuie menționat faptul că această afirmație este inclusă în secțiunea din „manual” dedicată analizei învățăturilor religioase ale lui A. Crowley.

Astfel, putem defini deja doctrina religioasă a lui  Al. Dughin ca pe o interpretare a metafizicii hinduismului combinată cu conceptele marxismului ortodox. Sub aspect lingvistic, această doctrină ia forma unei terminologii pseudo-științifice, extrem de atrăgătoare pentru diletanți, pentru cei care, ca Al. Dughin însuși, au abandonat studiile universitare și împărtășesc idealurile ideologiei comuniste.

Ortodoxia în interpretarea lui  Al. Dughin

Dughin face o analiză a Ortodoxiei pornind de la poziția tradiționalistă a lui Guénon, avansând teza că: „De regulă, dacă Biserica creștină urmează o orientare tradiționalistă și conservatoare, în cel mai bun caz, ea constituie suportul fundamental pentru conservarea aspectului ezoteric, ritualic și dogmatic… Biserica fie își limitează activitatea non-liturgică printr-un moralism simplificat, fie, ceea ce este mai rău, încearcă să se ocupe de apologetică, bazată pe teorii fundamental seculare, moderne și antitradiționale, fie, ceea ce este îngrozitor, tinde spre sincretism, ecumenism și chiar spre neospiritualismul cel mai abject… ” [12]

În lucrările lui Al. Dughin se manifestă în mod clar efectul legii dihotomiei. De exemplu, tentativa de a cerceta credințele pre-creștine și pre-ortodoxe ale Rusiei îl duce pe Al. Dughin la concluzii paradoxale. Iată una dintre ele: „Creștinismul nu a înlocuit, ci a ridicat și a consolidat vechea credință pre-creștină.” [13]

El scrie: „Când avem în fața noastră o tradiție cu adevărat importantă și autentică, putem aproape întotdeauna să-i descoperim transcendentalitatea și caracterul imanent, deoarece această ultimă caracteristică alcătuiește partea ei interioară și ezoterică.” [14], adică, la  Al. Dughin păgânismul este, de asemenea, o presupusă Ortodoxie, încă și mai bună și mai originală. „Aspectul imanent” este concepția mistică despre lume a lui  Al. Dughin și a adepților săi. Această concepție provine în special din aceea că e suficient să ne gândim la o „conspirație”, și ideea de conspirație deja devine realitate iar, de vreme ce gândesc „eu”, acesta este un fapt mult mai important din punct de vedere metafizic decât realitatea concretă. [15]

„Aspectul imanent” nu distinge între ideile care își au un fundament în viața cotidiană și ideile nominale (sau pur și simplu fictive), acordând preferință celor fictive. Eșecul tentativei de a asocia „aspectul imanent” creștinismului se manifestă într-un mod deosebit de vizibil în încercarea de a interpreta Crezul, întreprinsă de  Al. Dughin, în care, în general, cade în francă erezie [14]. Astfel, el susține că Crezul de la Niceea este o profesiune de credință cu „o concesie mică acordată unor prejudecăți creștine”. În plus,  Al. Dughin numește de obicei Crezul: „Formulă de credință” [16]. În același timp, consideră că primele trei articole (sau, în terminologia lui  Al. Dughin, „puncte”) oferă o imagine absolută și desăvârșită a metafizicii [17].

În „operele” sale [18] Al. Dughin pur și simplu comite blasfemie când afirmă un anumit aspect substanțial (existențial, ontologic) al Sfintei Treimi. El neagă revelația că Dumnezeu este Creatorul lumii și că El transcende mereu orice aspect existențial.

Dughin introduce o inovație în doctrina nemuririi sufletului. Și anume, scrie că: „Sufletul, o formă subtilă, țesută din substanțele atmosferei, supraviețuiește corpului în care și-a petrecut viața pământească și poate trăi independent, chiar și după moartea trupească… Însă drumul spiritului spre cer este imposibil… pentru sufletul individual, pentru că această lume, prin definiție, nu admite în sine ființe îmbrăcate în formă.” [19] Dar în conformitate cu învățătura ortodoxă, Dumnezeu creează sufletul prin suflul Său creator [20].

Dughin insistă, într-un un sens pur teosofic, asupra „descoperirii în personalitatea umană” a unei substanțe radical diferite de vechiul „eu” obișnuit al individului. El afirmă că această descoperire se produce în timpul botezului [21]. Iar în asta Al. Dughin vede o cale pentru „mântuirea” ființei umane.

O astfel de afirmație contrazice diametral definiția lui Ioan Damaschinul: „sufletul este o substanță vie, simplă și necorporală, invizibilă ochiului omenesc, nemuritoare, înzestrată cu înțelegere și rațiune și neavând o imagine (formă) determinată”. Acesta acționează cu ajutorul corpului organic și îi comunică viață, creștere, simțire și forță generatoare. Inteligența sau spiritul aparține sufletului, nu ca ceva diferit, separat de el, ci ca partea lui cea mai pură. Ceea ce sunt ochii pentru trup, aceea este inteligența pentru suflet. Sufletul este o ființă liberă, înzestrată cu capacitate de voință și acțiune. El este „susceptibil de a se schimba prin voință.” [22]

Concepțiile și declarațiile eronate și, uneori, de-a dreptul eretice ale lui Al. Dughin sunt completate de runologie, de doctrina privind caracterul ciclic al fazelor cosmice și de alte credințe păgâne.

Conform suspomenitei legi a dihotomiei, utilizate larg de Al. Dughin pentru a-și elabora lucrările, el ajunge la concluzia inevitabilă că există două tipuri de hinduism după Guénon – unul bun și unul rău. Cel „rău” este cel occidental și cel „bun”, cel oriental, presupus ortodox. Al. Dughin vede „un viitor luminos” pentru ortodoxie într-o combinație dintre principiul exoteric al Bisericii (adică, al organizării ecleziastice), cu gnoza ezoterică păgână. Această abordare, conform descrierii lui, ar deschide „posibilități nelimitate pentru o înțelegere profundă și neașteptată a ortodoxiei ruse” [23]. Astfel, Al. Dughin afirmă că în persoana „ereticilor gnostici” există deja un fond de ortodoxie, lipsind doar aparatul metafizic. De aceea, singura cale constă în a se adopta religia tradițională și apoi a se încerca, în mediul acestei religii, pătrunderea prin practica spirituală, rituală și intelectuală în aspectele sale ezoterice interioare, în misterele sale ” [24].

Al. Dughin recomandă: „pentru ca gnosticii să nu fie supuși influenței ideilor creștine, ei ar trebui să aspire către reducerea la minimum a dimensiunii umane, pământești și seculare a Bisericii…, cu toate acestea este indispensabil să insistăm asupra misticii și desăvârșirii Bisericii, subliniind aspectul ei atemporal, benefic și transformator” [25]. Mai mult decât atât, el crede că „sarcina fundamentală pentru aplicarea principiilor tradiționalismului integral în cazul creștinismului și, în special, al ortodoxiei, presupune să devii un adept ortodox nemijlocit al lui Guénon” [26].

Aceasta nu este nimic altceva decât o chemare la crearea în cadrul ortodoxiei a unei noi tendințe (secte), adică, o tentativă de schismă, pur și simplu.

Al. Dughin ignoră în mod evident faptul că păstrătoarea adevăratei Tradiții – Biserica – se păzește și se va păzi în viitor de societăți secrete în sânul ei. El prezintă situația ca și cum ar putea să alăture Bisericii, cum dorește, credințele lui păgâne.

Conform părerii îndrăznețe a lui  Al. Dughin, „Dacă am fost răscumpărați de Hristos, atunci, în principiu, în noi nu există păcat și trebuie să mergem cu îndrăzneală spre lumea îndumnezeiri și nu să ne numărm cu meticulozitate imperfecțiunile” [27]. Astfel este pusă la îndoială o parte fundamentală a vieții spirituale, pocăința, spovada, cu alte cuvinte, cititorul este, de fapt, chemat la un refuz voluntar de a participa la cele mai importante Taine ale Bisericii, care constituie o parte obligatorie a vieții ortodoxe.

„Revoluția religioasă este văzută de Dughin ca păstrare a tuturor aspectelor dogmatice, rituale, doctrinare și simbolice ale credinței ortodoxe. Această revoluție, însă, distruge acele contribuții intelectuale cu caracter aristocratic și protestant sau de conformism sovietic și, cel mai adesea, de tendință liberală, care sunt în mod eronat asimilate astăzi cu Biserica și care îi îndepărtează de ea pe mulți oameni demni, puternici și nobili, cu tendință revoluționară” [28].

În obiectivele sale, Al. Dughin se apropie de aşa-numiţii modernişti: „kocetkovişti”, „menevişti”, „borisovişti”, „jeludkovişti” şi alţii. El încearcă insistent să „adapteze” ortodoxia la păgânism, iar sus-numiţii „modernişti” îi vin în întâmpinare, stricând ortodoxia din ei înșiși, dar şi din minţile şi inimile adepţilor lor. „Acest om s-a pus pe sine deasupra legii umane şi dumnezeieşti, şi-a ales un punct de vedere în afara binelui şi răului, mai presus de lege şi de har [29]”. Şi dacă reprezentanţii curentelor novatoare enumerate merg pe pretinsa cale a simplificării conceptelor religioase recunoscute, atunci Dughin, din contra, se străduieşte din toate puterile să transforme ceea ce este evident în ceva de neînţeles şi ambiguu, utilizând în acest scop aparatul conceptual şi filologic al metafizicii.

Se poate considera că doctrinele religioase ale lui  Al. Dughin se prezintă ca o compilaţie de învăţături de credință occidentale (protestante) şi orientale (hinduse). Acestea nu au în sine nici o bază spirituală ortodoxă şi nu pot fi considerate o învăţătură religioasă deplină, în sensul investit în acest concept de mediile academice, teologice şi filozofice.

Atitudinea lui  Al. Dughin faţă de Islam

Una dintre primele manifestări oficiale pe care le-a organizat mişcarea „Eurasia” a fost conferinţa islamică „Ameninţare din partea Islamului sau ameninţare pentru Islam”. Conferinţa a avut loc la 29 iunie 2001 în clădirea „President-Hotel” sub preşedinţia speakerul-ui Dumei de Stat, Ghenadi Selezniov, a Muftiului Suprem al Rusiei, Talgat Tadjuddin, şi a lui Alexandr Dughin (acesta devenise deja consilier al lui Selezniov pe chestiuni de geopolitică). Un număr special al „Revistei Eurasiatice” a fost consacrat relaţiei mişcării cu Islamul. De la Departamentul de relații bisericești externe al Patriarhiei Moscovei, Părintele Vsevolod (Ciaplin), a publicat în paginile acelui număr un articol care ocupă doar puţin mai mult de 5% din volumul total al revistei.

Menţionăm că în niciunul dintre articolele pe tema islamului nu există referinţe la multiplele manifestări de extremism ale pseudoislamiştilor. Mai mult decât atât, într-un articol [31] al unuia dintre autorii permanenți ai publicației, Hoj-Ahmed Nuhaev, se propune crearea pe „teritoriul Ceceniei de Sud a unei case comune Eurasiatice”, o organizaţie construită pe principiile doctrinei hanifite (unirea musulmanilor, creştinilor, evreilor şi tuturor oamenilor de bună credinţă care sunt gata să se supună acestei orânduiri, în jurul misiunii comune de însănătoşire a Pământului şi de însănătoşire a sufletului omenirii contemporane).

Ideile lui H. – A. Nuhaev îi sunt foarte apropiate lui Dughin. De exemplu, el propune construirea Statului Eurasiatic în două etape:

–  În prima etapă se creează CUSA – Confederaţia Unită a Statelor Autoritare;

–  În etapa a doua aceasta se transformă în Casa Comună Eurasiatică.

Se pare că islamul îi este cel mai apropiat lui Dughin ca bază spirituală a eurasianităţii.

Sunt interesante reflecțiile lui Dughin despre „a treia capitală [32]”. Analizând rolul oraşelor Kiev, Moscova şi Sankt-Petersburg în istoria Rusiei, menţionează faptul că, în Rusia Moscovită, etnia o constituie mai ales velicorușii (veliko = mare, NT), totuşi, numeşte acest stat „turco-slav”. Din punctul său de vedere, capitala ideală a Eurasiei este Kazan. În susţinerea afirmațiilor sale, el scrie: „Ivan cel Mare (cel Groaznic) a acţionat ca urmaş legitim al voinţei geopolitice a Hoardei, ca un ţar velicorus propriu-zis, în care rădăcinile slave sunt logodite cu sângele tătăresc sub steagul de luptă al ortodoxiei bizantine”. El consideră că „Tatarstanul este un exemplu de subiect al federaţiei eurasiatice. Graţie impulsului tătăresc, turcic, ruşii s-au autoconştientizat ca velicoruşi, despărţindu-se odată pentru totdeauna de modelul de statalitate malorus (malo = mic; termenul este folosit pentru ucraineni, NT). Elementul tătăresc este cel mai important factor atât al etnogenezei velicoruşilor cât şi al statului – al genezei Rusiei înseşi – Eurasiei”. Şi, în sfârşit, cea mai interesantă afirmaţie: „Islamul hanifit tătăresc este preţios pentru Eurasia nu ca o „ortodoxie nedesăvârșită”, ci ca o varietate pravoslavnică (ortodoxă) a islamului. Şi, viceversa, pentru islamul ortodox nu există o tradiţie mai apropiată decât Biserica ortodoxă. [33]

Alexandr Dughin consideră că metodele metafizicii sunt potrivite nu numai pentru studiul ortodoxiei, ci şi pentru cel al islamului. Astfel, el invocă opinia cunoscutului metafizician islamist Gheidar Djemal, opinie ce coincide cu a sa: „Sfârşitul este mai fundamental decât începutul… Negaţia este cea mai fundamentală dintre toate realităţile [34]”.

Este grăitor faptul că acest articol al lui Dughin a fost publicat în ziarul comuniştilor ruşi „Zavtra” (Mâine, NT), nr. 21 (338) din anul 2000. Totodată Al. Dughin demonstrează totala necunoaștere a unui document analitic precum „Jihadul poporului tătar în Rusia” [35], în care agresiva „apropiere” a islamului de ortodoxie este reflectată cât se poate de limpede.

Dacă este să se ia în considerare apelul lui Al. Dughin la uniunea prioritară cu statele musulmane şi posibila preluare de către acestea a puterii în Uniunea Eurasiatică, atunci apare următoarea întrebare:

Ce mecanisme propune Al. Dughin să fie utilizate pentru evitarea repetării situaţiei create în Afganistan la ora actuală (se are în vedere aducerea în faţa judecăţii a misionarilor creştini de către talibani)?

Având în vedere faptul că, după spusele Sheik-ul-Islam-ului Talgat Tadjuddin, populaţia musulmană va acorda susţinere deplină preşedintelui Putin, se poate considera că ea va proceda la fel şi în ceea ce-l privește pe Al. Dughin, care îşi demonstrează în mod deschis subordonarea servilă față de acţiunile conducerii ţării.

Poziţia în privinţa masoneriei contemporane

În concepţia lui Al. Dughin, masoneria este o mişcare iniţiatică în principiu „bună”, care s-ar fi divizat sub influenţa unor forţe din exteriorul ei, într-una rea, „egipteană”, şi una bună, „creştină” [36]. Astfel, Al. Dughin demonstrează totala sa neînțelegere a doctrinei masoneriei, care neagă oricărei religii calitatea de fundament spiritual al existenţei societăţii.

Cu toate acestea, prezintă interes discuţia lui Al. Dughin (în acest caz el a vorbit în calitate de autor al almanahului „Înger blând” – IB) cu şeful ramurii franceze a „Ordinului Templierilor Orientali” (reformat ulterior de Aleister Crowley), un anume frate Marcion (Cristophe Bouchet) [37], în timpul unei vizite a acestuia în Rusia.

Luând în discuţie activitatea masonilor pe parcursul câtorva secole, fratele Marcion analizează latura ocultă a activităţii trupelor SS ale Germaniei hitleriste (Schutzstaffel – trupele de apărare, principala forţă armată paramilitară subordonată Partidului Naţional-Socialist-Muncitoresc-German, NT) considerând că „majoritatea studiilor consacrate cercetării naţional-socialismului sunt simplificări vulgarizatoare care… tind să-l prezinte ca pe un rău absolut”. El consideră, bazându-se pe publicaţiile Savitriei Devi Mukerji, soţia brahmanului Mukerji, că „în interiorul naţional-socialismului a existat o evidentă tendinţă mesianică”.

Tot aici, fratele Marcion afirmă că „tot ceea ce se spune că s-ar fi petrecut în lagărele de concentrare naziste (ca şi în cele staliniste) este o uriașă exagerare”.

(Pare-se că fratele Marcion nu cunoaşte materialele procesului de la Nürnberg).

După cum a mărturisit fratele Marcion, secţiuni ale lojei masonice există în multe ţări ale Europei Occidentale, printre care şi Iugoslavia (Republica Federativă Iugoslavia compusă din Serbia şi Muntenegru, NT), unde cu câţiva ani în urmă (reamintim că interviul datează din anul 2001, NT) numărul adepţilor lui Crowley era cel mai mare. La întrebarea legată de credinţa masonilor el răspunde, literalmente, astfel: „Ei cred în putere şi în necesitatea manifestării puterii, dominaţiei şi stăpânirii asupra propriului sine”.

Teoriile lui Crowley în lumina abordării metafizice a lui Al. Dughin

Alarmează în mod deosebit tentativa insuficient camuflată de a împăca ortodoxia cu învăţături religioase opuse acesteia. În acest sens, Al. Dughin chiar încearcă să arate că Aleister Crowley (ocultist englez născut în 1875 şi decedat în 1947, fondator al religiei „thelema”, NT) nu este atât de periculos pentru orice credinţă, cum este descris în general. Autorul invocă o serie de crâmpeie justificatoare din declaraţii ale lui Crowley, încercând să demonstreze că el este doar unul dintre cercetătorii (filozofi) remarcabili ai timpurilor noastre. O asemenea atitudine faţă de  acest „mesia” al satanismului este mai mult decât semnificativă, ca şi faptul că, analizând învăţăturile lui Crowley, el pune cuvântul „satanism” între ghilimele. La exterior, el încearcă să ia poziţia unui analist independent al diferitelor credințe despre care există informații în culegerea de articole. Pe baza raţionamentelor lui Al. Dughin, aici s-ar afla și reprezentările metafizice ale lui Rene Guénon, care îi sunt binecunoscute. Punând în contrast iniţierea şi contra-iniţierea, el consideră că „oamenii cu cele mai benefice intenţii, convinşi că sunt ortodocşi şi purtători ai binelui celui mai evident se aleg cu cele mai groaznice şi mai serioase perversiuni”. Urmează un alt citat: „Cel mai adesea, nonconformiştii în materie de religie („ereticii”, „sataniştii”) caută deplinătatea experienţei sacrale pe care nu le-o pot oferi reprezentanţii ortodoxiei. Aceasta nu este vina lor, ci nefericirea lor, iar adevărata vină cade asupra acelora care au permis ca tradiţia lor autentică să se transforme într-o faţadă superficială, în spatele căreia nu este, pur și simplu, nimic. Şi, poate ca tocmai aceste forţe şi grupări dubioase…  să fie acelea care merg spre profunzimea realităţii, în timp ce profanii rămaşi la periferie… le pun tot felul de piedici” [38].

Prin raţionamente-standard, Al. Dughin ajunge, ulterior, la concluzia că rolul „satanismului” (sau a „Ordinului lui Set”) în divizarea bisericilor ortodoxă, catolică şi protestantă este pur şi simplu neglijabil: asta deoarece formarea lui A. Crowley a avut loc în mediul „frăţiei protestante de la Plymouth”, al cărei propovăduitor fusese tatăl lui.

Este interesantă următoarea afirmaţie a lui Dughin: „Atunci când Crowley își accentua propriul „satanism”, nu făcea altceva decât să comunice o înţelegere clară a valorii propriei sale poziţii față de tabăra metafizică pe care o părăsise în mod conştient. Nimic mai mult.” Astfel, învăţătura religioasă a lui Crowley este redusă doar la dezavuarea dogmelor protestantismului. În acest mod, Dughin dă de înţeles că nu știe de nimic malefic în privința sataniștilor din Federaţia Rusă şi activității unor secte de acest gen în multe ţări ale lumii. Mai mult decât atât, el propune ca A. Crowley să fie considerat „eretic din erezie”, „antihrist în sânul anticreştinătăţii”, fapt care trebuie luat în considerare în mod deosebit în aprecierea adevăratei însemnătăţii a lui A. Crowley în Rusia [39].

Cu alte cuvinte,  Al. Dughin acuză creştinătatea însăşi de apariţia viziunilor anticreştine ale lui A. Crowley: autoidentificarea lui Crowley cu „antihristul” constituie, pentru el, nu expresia caracterului distructiv al misiunii sale, ci doar o însuşire oarecum provocatoare (în context cultural creştin) a acelor nume şi titluri cu care clarvăzătorii creştini i-au însemnat pe prorocii noului eon (New Age, cu rădăcini istorice în gnosticismul creştin, sincretismul maniheist şi al altor credinţe orientale, NT) „neînţeleşi” de ei în limitele propriului lor context religios („religiile (dumne)zeului mort şi înviat”) [40]. În general, din punctul de vedere al lui Al. Dughin, A. Crowley însuşi îşi descrie „reflexiv” şi ironic magia sexuală în „termeni antihristici” (autorul se referă la procedee preluate de Crowley din Tantra Yoga şi însoţite de perversiuni sexuale degradante, NT).

Adică toată învăţătura lui A. Crowley este redusă la statutul de glumă! Aici se cade a aminti anumite afirmaţii ale lui A. Crowley cu privire la sacrificările ritualice de fiinţe umane dintr-o carte de-a sa: „În funcție de ţelurile mistice se realizează: înjunghierea, sugrumarea până la moarte, înecarea, otrăvirea, decapitarea, strivirea, arderea şi altele” [41] sau „Sângele de lună este cel mai bun, de asemenea sângele menstrual şi cel proaspăt de copil, şi un fragment de prescură consacrată (Sfânta Împărtăşanie, NT), apoi sângele duşmanilor, pe urmă al unui preot sau al credincioşilor; în ultimul rând, sângele unui animal oarecare” [42]. De asemenea, A. Crowley recomandă: „Cel mai potrivit obiect în acest caz este un copil nevinovat şi dezvoltat intelectual, de sex masculin („Însemnările magice ale fratelui „Perturabo” – pseudonimul de cult al lui A. Crowley)”. Acesta dă de înţeles că în perioada dintre 1912 şi 1928 el săvârşea câte 150 de asemenea sacrificii pe an [43].

Ajungem, într-un final, la sfârşitul articolului: „Nu trebuie să excludem nici posibilitatea ca tocmai prin demonstrarea ostentativă a negativismului lui respingător, a antinomismului şi firii lui „rele” să se poziționeze mai aproape de adevăr şi să faciliteze însuşirea orientărilor spirituale corecte… nu este oare adevărat că… drumul spre Rai e bătătorit cu intenţii rele?” [44].

La cele spuse anterior nu mai e nimic de adăugat. În afară, poate, de faptul că în cartea „Sfârşitul lumii” (a lui Dughin, NT) este inserată în totalitate lucrarea de bază a lui A. Crowley, „Cartea legii”, ceea ce se poate considera drept o formă de propagandă a învăţăturilor sale pentru adepţii lui Al. Dughin.

Vom încerca să formulăm poziţia religioasă a lui Al. Dughin pe baza scurtei analize a materialelor examinate:

1. Antiortodoxie în viziunea despre lume, aceasta bazându-se pe primatul nefiinţei în faţa fiinţei, cu utilizarea aparatului conceptual şi lingvistic al metafizicii.
2. Prezenţa în învăţătura religioasă a concepţiilor legate în mod direct de viziunile hinduse (tantrism, metafizica indiană) şi de asemenea cu elemente de teosofie care reflectă viziunile metafizice ale lui Rene Guénon (iniţiat în masonerie, probabil în Ordinul Reformat al Templierilor Orientali).
3. Apeluri la „reformarea” ortodoxiei, în particular prin intermediul erodării ortodoxiei ca învăţătură religioasă adevărată, introducerea în interiorul Bisericii a duşmanilor ei, lichidarea tradiţiilor ortodoxe, supunerea ortodoxiei în faţa islamului şi, în cele din urmă, distrugerea ei prin utilizarea aparatului administrativ al pretinsei Uniuni Eurasiatice. Ca etapă intermediară – utilizarea conjuncturală a ortodoxiei pentru îndeplinirea propriilor obiective politice în confruntarea cu atlantiştii (SUA, statele membre ale UE şi statele membre ale NATO, NT) pe calea spre o dominație reală a lumii.
4. Preferinţă clară pentru islam în cadrul unei atitudini condescendente faţă de masonerie şi satanism.
5. Învăţătura religioasă a lui  Al. Dughin este orientată, spre deosebire de învăţăturile religioase tradiţionale, spre pătura socială a elitei. Pentru înţelegerea acesteia este nevoie de o pregătire specifică, în special filozofică. Iar aceasta plasează respectiva credinţă religioasă în rangul unei ideologii mistico-oculte, elaborate în urma abordării critice a poziţiilor conceptuale ale principalelor religii mondiale.
6. Arbitrariul interpretării postulatelor de bază ale creştinismului şi distribuirea pe larg a materialelor de acest gen prin intermediul surselor publice de informare îl situează pe Al. Dughin în afara zidurilor Bisericii.

Centrul de distribuire a învăţăturii religioase a lui  Al. Dughin este magazinul „Transilvania” (oraşul Moscova, strada Tverskaia, 6/1, 5, telefon 229-87-86/33-45, site www.arctogaia.com

Conţinutul site-ului, publicat în ziar:

–          Filozofie

–          Istoria religiilor

–          Geopolitică

–          Metafizică

–          Sociologie

–          Economie

–          Culturologie

–          Politologie

–          Onirologie

–          Psihologie abisală

–          Runologie

–          Geografie sacră

–          Conspirologie (teoria conspiraţiei)

–          Analiza evenimentelor curente

–          Versiuni on-line ale publicaţiilor periodice eurasiatice, referinţe, forum

În incinta magazinului „Transilvania” se mai găseşte, de asemenea, magazinul “Arctogaia – 2”, în care sunt prezentate practic toate lucrările lui Al. Dughin şi, de asemenea, lucrări fundamentale dintr-o gamă largă de probleme teologice, politice şi economice, mai ales lucrări ale lui H. Wirth, A. Crowley şi ale altor apologeţi ai învăţăturilor religioase anticreştine, documentele programatice ale mişcării „Eurasia”, publicaţiile periodice ale acestei mişcări.

Având în vedere actuala situaţie a lui Al. Dughin ca lider al unei mişcări sociale populiste, se poate presupune că, în viitorul apropiat, baza şi sfera de răspândire a învăţăturii sale religioase se va extinde, graţie utilizării posibilităților oferite de către Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei Ruse, resurselor editoriale şi poligrafice ale acestora. Mai ales, ne putem aştepta la o vizibilă susţinere din partea statului pentru complexul editorial „Arctogaia” și alte mijloace de informare în masă care propagă învăţătura lui Dughin. Chiar şi în momentul actual, baza tipografică folosită pentru multiplicarea publicaţiilor mişcării „Eurasia” este Combinatul Poligrafic-Editorial VINITI – una dintre cele mai moderne şi mai puternice întreprinderi editoriale din sistemul de distribuţie a literaturii ştiinţifico-tehnice şi socio-umane din Federaţia Rusă.

Bibliografie:

Pentru capitolul „Învăţătura lui Alexandr Dughin”:

1. Serghei Riutin. „Criticul Dughin”// Internet, www.russ.ru, 9 iun 1998
2. „Înger Blând” – Moscova, „Arctogaia”, volumul 1, 1991, pagina 10
3. Ibidem, pag 29
4. Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie” – Moscova, „Arctogaia”, 1998, pag 359
5. Ibidem, pag 47
6. Ibidem, pag 1
7. „Înger Blând”, „Arctogaia”,  vol  1, 1991, pag  23
8. Al. Dughin.  „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie” – Moscova „Arctogaia”, 1998, pag  19
9. Ibidem, pag  19
10. Ibidem, pag  17
11. Ibidem, pag  365
12. Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie”, capitolul „Tradiţionalismul lui  Guénon şi Biserica Creştină” – Moscova, „Arctogaia”, 1998, pag  29
13. Al. Dughin. „Misteriile Eurasiei”. Moscova – „Arctogaia”, 1996, pag 19.
14. Al. Dughin. „Marea problemă metafizică şi tradiţia”. „Înger Blând” – Moscova, „Arctogaia”, 1991, vol 1, pag 23
15.  Roman Verşillo. „Împotriva noului păgânism”. „Pravoslavnaia Tver”, nr 7-8, 1999
16. „Ezoterismul creştin”. „Înger Blând” – Moscova, „Arctogaia”, 1991, vol 1
17. Al. Dughin, „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie” – Moscova, „Arctogaia”, pag  225
18. „Ezoterismul creştin”. „Înger Blând” – Moscova, „Arctogaia”, 1991, vol 1
19. Ibidem, pag  68
20. Al. Dughin, „Metafizica Bunei Vestiri” – Moscova, „Arctogaia”, 1996, pag  16
21. Ibidem, pag  33-34
22. Arhimandrit Alipie, Arhimandrit Isaia. „Catehism dogmatic. Suport de curs”. Lavra Sfintei Treimi, 2000
23. Al. Dughin. „Metafizica Bunei Vestiri”- Moscova, „Arctogaia”, 1996, pag  148
24. Al. Dughin. „Misteriile Eurasiei”- Moscova, „Arctogaia”, 1996, pag  55
25. Ibidem, pag  245-246
26. Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie”. Moscova, „Arctogaia”, pag  29
27. Ibidem, pag  10
28. Idem
29. Roman Verşillo. „Împotriva noului păgânism”. (Despre scrierile lui Alexandr Dughin) „Pravoslavnaia Tver”,  nr 7-8 iulie-august 1999 (Buletinul Centrului Informaţional-Analitic „Sf. Marcu, Episcopul Efesului”, fasciculul 30)
30. Hodj Ahmed Nuhaev. „Nu suntem interesaţi în a înfrânge Rusia”, „Monitorul eurasiatic”, ediţie specială, pag 4
31.  Al. Dughin. „A treia capitală”, în culegerea „Eurasianitatea: teorie şi practică” – Moscova, „Arctogaia”, 2001, pag  39
32. Ibidem, pag  44
33.  Al. Dughin. „Marea problemă metafizică şi tradiţia”, „Înger Blând” vol 1, „Arctogaia”, 1991, pag  22
34. Lotfullin I.P., Islaev F.G. „Jihadul poporului tătar în Rusia”, Kazan, 1998 pag 156
35. Al. Dughin. „Conspirologie”- Moscova, „Arctogaia”, 1991, vol 1, pag  48
36. Ibidem.
37.  Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie”, capitolul „Teoria generală a conspiraţiei” – Moscova, „Arctogaia”, 1998, pag  209
38. Ibidem, pag  366
39.  Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie” – Moscova, „Arctogaia”, 1998, pag  362
40. Ibidem, pag  366
41. A. Crowley. „Magia în teorie şi în practică”, „Lokid-Mif.” vol 1, pag  167
42. Ibidem, pag  384, apud A. Crowley, „Cartea legilor”, partea III, verset 241
43. A. Crowley. „Magia în teorie şi în practică”, „Lokid-Mif.”, vol 1, pag  17A

Departamentul Misionar al Patriarhiei Moscovei a Bisericii Ortodoxe Ruse, Belogorod, 22 iunie 2002

Îndreptar: Noi asociații religioase din Rusia cu caracter distructiv și ocult
(pag. 164-172)

Traducere din rusă: Dan Nicu via Vlad Cubreacov Blog

Sursa: Ziaristi Online