Originea şi familia lui Emanuil Gojdu (9 februarie 1802 – 3 February 1870)
de Maria Berényi
Marele mecena Emanuil Gojdu este de origine macedoromână. În prima parte a secolului al XVIII-lea, cei din familia Gojdu erau negustori înstăriţi, stabiliţi în Moscopole, un centru economic şi cultural înfloritor din sudul Albaniei de astăzi.
În Moscopole, într-o biserică, lîngă uşa împărătească, exista un jilţ cu braţelele rezemate pe doi lei fioroşi, cu gurile căscate, cu limbile scoase, cu coamele înfiorate. Pe speteaza jilţului era gravat cu litere aurite, numele “G o j d u “. Este cea mai veche mărturie a existenţei acestei familii în Moscopole.
În secolul al XVIII-lea Peninsula Balcanică era răvăşită de turci. Atunci aromânii şi grecii din Macedonia s-au revărsat prin mai multe valuri spre nordul Dunării în Ungaria, Galiţia şi Polonia. Procesul de emigrare era dominant mai ales în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, după distrugerea de către Ali Paşa din Ianina a oraşului Moscopole, eveniment petrecut în două rînduri, în 1769 şi 1788.
Familia Gojdu a plecat din oraşul Moscopole din Macedonia odată cu familiile Sina, Pilta, Dumba ş.a. şi s-a aşezat în Polonia. După împărţirea Poloniei între Rusia, Prusia şi Austria, aceşti macedoneni au coborît în Ungaria, împînzind toate oraşele mai de seamă ca negustori ori bancheri. Familia Gojdu în itinerarul pribegiei sale se stabileşte întîi la Miskolc, unde poposise şi familia Şaguna.
După ce biserica, clădită de obştea românilor mecedoneni la începutul aşezării lor în Miskolc, s-a învechit şi s-a stricat, în 1785 s-au apucat să-şi zidească o biserică nouă. Construcţia a durat pînă în 1806 sub conducerea arhitectului Ioan Adami. Biserica a fost zugrăvită de către Teheodosim Ianinka. În 1791 a fost sfinţit iconostasul, care e cel mai frumos şi mai mare în Europa-centrală. Avînd o înălţime de 16 m şi mai mult de 87 de icoane care au fost pictate de pictorul vienez Antoniu Kuchelmeister. Tot de acest maestru au fost zugrăvite în 1807 şi frescele interioare.
Biserica, care e una din cele mai frumoase biserici ortodoxe din Ungaria, a fost sfinţită în 1806 de episcopul din Buda Dionisios Popovici. Pe faţada bisericii ortodoxe din Miskolc în semn de amintire s-a pus o inscripţie, în greceşte, pe care scrie: “Această biserică a Sfintei Treimi s-a întemeiat în 1785 pe timpul puternicului Iosif II-lea, regele Ungariei, şi s-a isprăvit în anul 1806, pe timpul puternicului împărat Francisc al II-lea, regele Ungariei, cu cheltuiala fraţilor valahi din Macedonia”. În cazul coloniilor greceşti din imperiu, în toate privilegiile şi actele numeroaselor lor comunităţi bisericeşti era vorba de greci şi vlahi “Griechen und Walachen”, iar în inscripţia de pe biserica din Miskolc, era vorba numai şi numai de vlahi. Biserica este construită deci cu cheltuiala macedoromânilor, figurînd printre donatori şi un strămoş de al lui Emanuil Gojdu, un anume N a u m G o j d u.
La Miskolc întîlnim nume de familii ca: Grabovsky, Muciu, Şaguna, Diamandi, Roja, Boiagi, Pescariu, Ghica, Gojdu, Mocioni, etc. Aceste nume de le întîlnim şi în sînul coloniei din Pesta, fapt care dovedeşte legăturile strînse de rudenie între cele două colonii macedoromâne.
Străbunii, părinţii şi fraţii lui Emanuil Gojdu
De la Miskolc, o ramură a familiei Gojdu a trecut dincolo de Dunăre, iar alta s-a aşezat în părţile Bihorului. Din această ramură bihoreană se trage Emanuil Gojdu.
Părinţii lui Emanuil Gojdu au fost: Athanasie Popovici-Gojdu şi Ana, fiica lui Dimitrie Poynar. Athanasie era neguţător de vite. Ana s-a născut la 1779. Nu se ştie hotărît anul, cînd s-a cununat cu Athanasie Popovici Gojdu, dar se poate da cu socoteala, că la vîrsta de 18-19 ani, deci pe la 1797 sau 1798 se va fi măritat.
Căsătoria lor a fost binecuvîntată cu 6 copii: Dumitru, Emanuil, Ioan, Simion, Vasile şi Gheorghe. Dumitru se va fi născut înainte de 1800. Că era mai mare decît Emanuil, ştiu dintr-o scrisoare a lui de la 19 August, 1843, în care vorbeşte despre Emanuil ca despre un “frate mai mic” al său.
Cunoaştem însă precis ziua şi anul naşterii celui de al doilea copil, 9 februarie 1802, Oradea, care avea să devină cu timpul o binecuvîntare nu numai pentru casa părinţilor săi, ci pentru întreagă familia cea mare a neamului românesc. În matricola botezaţilor din Oradea-Marea găsim la 12 Februarie 1802 aceasta însemnare: “ Bot (ezat) şi cu Mir sau uns Prunc Manoilă. Tatăl Popovici Tanasie, Mama Ana, Naşa Kukuli Dimitreasa Malamoti. Prin Biuti Paroh.”
La 20 Aprilie 1804 s-a născut al treilea copil Ioan, despre care găsim însemnarea la fel cu deosebirea, că rolul de naşă la botez îl avea Bacicoe Kordoş Ana, iar ca preot a funcţionat Davidovici.
Al patrulea copil Simion s-a născut la 1 Septembrie 1813. Despre acesta se află în pomenita matricolă următoarea însemnare mai lămurită: “S-au născut pruncul parte bărbătească în luna Septembrie ziua 1-a anului celui mai sus. Tatăl pruncului Gojdu, sau Popovici Atanasie şi muma Poinar Anna lăcuitori în Oradea-Mare. Sau botezat şi sau uns cu sfîntul Mir prin mine preotul Zaharie Davidovici, Administrator Parohiei Prot (opopeşti) Parohialnic a sf. Besearici care se află în Oradea, în luna şi ziua cea ce s-au pus supt anul, şi s-au dat în sfîntul botez pruncului numele Simeon. Naşul lui a fost Ecaterina soţia lui Kukuli Georgie lăcuitori în V(arad) Olosi.”
La 1 ianuarie 1815 s-a născut al cincilea copil: Vasilie, pe care l-a botezat preotul Gheorghe Vasilievici capelan; iar naş i-a fost “ Kukuli jup(ăn) Malamati lăcuitoriu în Oradea-Mare”.
În sfîrşit la 25 Aprilie 1816 s-a născut copilul al şaselea Gheorghie, botezat la aceeaş lună de preotul “Teodor duhovnic” avînd ca naş pe “Ecaterina nora lui Kukuli Demeter lăcuitoriu în Olosig”.
După naşterea acestui din urmă copil, Ana soţia lui Gojdu n-a mai trăit decît 3 luni de zile. La 21 Iulie 1816 a murit şi a fost înmormîntată a doua zi în “ţentirimul de obşte”. Aceasta întîmplare tristă pentru familia lui Atanasie Gojdu şi îndeosebi pentru soartea micilor săi copilaşi, a rămas veşnicită în “Matricula reposaţilor de la anul 1811 pînă la 1827” sub numărul 417 prin următoarele cuvinte: “Roaba lui Dumnezeu Ana muerea lui j (jupînu) Popovici Atanasie locuitorului în Oradea-Mare (ispovedindu şi mai nainte păcatele sale Mie preotului Prot(opop) Teodor duhovnic parohialnic al sfintei bisearici, chram Adorm. Născătoarei care se află în Oradea-Mare, şi s-au cuminecat cu sfintele Taine) au răposat în luna iulie ziua 21, şi anul cel mai sus. Şi s-au îngropat în pămînt în luna şi ziua s-au pus supt anul, în ţentirim de obşte. Prin mine Gheorghe Vasilevici capelan.” La mormîntul tinerei mame şi soţii a fost aşezată la început o cruce de piatră roşietică purtînd o inscripţie ungurească de următorul cuprins: “Aici odihneşte Anna Poynar soţia lui Atanasie Gojdu, a murit în al 37-lea an al vieţii la 2 August 1816”.
Aceasta piatră a fost înlocuită mai tîrziu cu o cruce de marmoră sură vineţie, aşezată la mormînt de reprezentanţa “Fundaţiunei Gojdu” în semn de recunoştinţă faţă de “memoria părinţilor fericitului fundator.”
După moartea soţiei sale Ana Poynar, Atanasie Gojdu împresurat de atîţia copii nevîrstnici, de creşterea cărora nu se putea îngriji de ajuns din cauza îndeletnicirilor sale neguţătoreşti, – la un an şi două luni s-a însurat cu văduva Ana Ruscaş
Nu s-a păstrat nici un fel de însemnare, cu ajutorul căreia să putem încerca măcar reconstituirea atmosferei de viaţă intimă familială, în care îşi va fi petrecut Emanuil Gojdu anii copilăriei. Dar e firesc să admitem, că tatăl său Atanasie, absorbit de întreprinderile neguţătoriei sale, nu era în stare să dea destulă atenţiune şi problemei dificile a educaţiei copiilor săi aşa de numeroşi. Grijile gospodăriei şi ale creşterii copiilor au rămas deci în sarcina soţiei sale Ana căreia dintre toţi copiii Emanuil îi va fi pricinuit cele mai multe şi mai senine bucurii nu numai prin firea sa blîndă şi duioasă, ci şi prin eminentele rezultate ale silinţei sale la învăţătură.(…) Totuşi buna îngrijire, ce a reuşit ea să dea fiului său Emanuil, a lăsat urme în caracterul profund religios şi în faptele de milostenie săvîrşite de el în cursul vieţii. Nici în anii copilăriei, nici în cei de studiu Emanuil Gojdu nu pare a fi fost legat sufleteşte atît de intim de tatăl său Atanasie, ca de mama sa Ana, pe care o pierduse atît de timpuriu, cînd el abia împlinise vîrsta de 14 ani. Această constatare se întemeiază pe împrejurarea că el a păstrat toată viaţa cu sfinţenie amintirea mamei sale, al căreri nume îl pomenea adeseori cu înduioşare. Chiar şi în cuprinsul frumosului său testament s-a gîndit Emanuil Gojdu numai la descendenţii din familia mamei sale (Poynar) şi nu a făcut nici o amintire despre cei din familia tatălui său (Gojdu).
De aici presupunem , că la 4 Noiembrie 1869 cînd şi-a scris testamentul, nici unul dintre fraţii lui nu mai erau în viaţă. Ei vor fi murit fără urmaşi căci astfel ar fi greu de admis să nu se fi revărsat din marea lui dărnicie măcar cîteva picături şi pentru creşterea nepoţilor rămaşi de la vreunul dintre fraţii săi. Punctul amintit din testament e de următorul cuprins: “La toate ajutorările ce se dau din această fundaţiune pe lîngă egală qualificaţiune – să aibă întîietate Poynarii din Bihor, ca se trag din neamul moşului meu după mamă, Dimitrie Poynar, dacă vor rămînea credincioşi religiunei răsăritene ortodoxe.”
Mai mulţi biografi ai renumitului scriitor Gozsdu Elek, afirmă că el ar fi nepotul lui Emanuil Gojdu, fiind copilul fratelui său cel mai mare, al lui Dumitru Gojdu.
De altfel Gozsdu Elek între anii 1874-1878 a fost bursier al Fundaţiei Gojdu. În această perioadă îşi continuă studiile juridice la universitatea din Pesta. Cred că rămîn încă multe detalii de cercetat, în ceea ce priveşte relaţia de rudenie între Emanuil Gojdu şi Gozsdu Elek.
Tînărul Emanuil Gojdu şi-a petrecut copilăria în oraşul natal, împreună cu ceilalţi cinci fraţi ai săi. A început să înveţe carte la şcoala primară ortodoxă românească din Oradea, continuînd Gimnaziul Superior Premontori tot acolo. Emanuil Gojdu a urmat şcoala secundară în Oradea la liceul premonstratens şi în Pojon.
Emanuil Gojdu după absolvirea gimnaziulul îşi continuă studiile la Academia de Drept din Oradea între anii 1820-1821 şi la Academia de drept din Pojon (Bratislava) 1821-1822, unde a fost atras de faima apreciatului profesor Paul Slemnici, şi a continuat la Universitatea din Pesta. Aici, în 1824 a obţinut diploma de avocat. Și-a trăit toată viața lui în Budapesta, pînă la moartea survenită în 3 februarie 1870.
Maria Berényi, Viața și activitatea lui Emanuil Gojdu, Giula, 2002
Sursa: Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria via Ziaristi Online
