Ştiinţa noologică, ocupându-se de fenomenologia şi a ritualului apartenenţei în istoria lumii, la toate culturile, observă că criteriul universal de validare a credinţei personale este declararea identităţii prin liberă consimţire. Numirea şi consimţirea la nume este gest definitoriu de apartenenţă spirituală, de comuniune, de identitatea convergentă a lumii văzute şi nevăzute a unui om.
Când ofertantul de identitate exprimă că este împotriva lui Hristos, primitorul este de acord cu „oferta” ideologică, chiar dacă nu o înţelege ca atare. Printr-o simplă semnătură creştinul devine „de acord” cu o întreagă antropologie, cosmologie, cosmogonie, sociologie, eshatologie. Desigur, fiecare din acestea sau toate subsumate ilustrează şi provin dintr-o (a)teologie.
Recensământul la care S-a supus Însuşi Domnul era făcut tot de un antihrist, Irod. Deosebirea este că Irod nu I-a dat el nume şi număr, ca, primindu-le, să Se fi declarat cu o nouă identitate, alta decât cea proprie şi unică Lui. Nu orice act administrativ este lipsit de valenţă spirituală, precum acel simplu recensământ. Vezi cazul celor trei tineri din cuptorul lui Nabucodonosor care n-au primit să se închine chipului impus tuturor din împărăţie. Sau cazul celor şapte mucenici macabei. Sau cazul celor 10.500.000 de mucenici din prigoanele romane, care au preferat să fie sfîşiaţi de fiare decât să ofere o „inofensivă” tămâie zeilor impuşi de împărat. Sau cazul sutelor de mii de mucenici care au preferat chinurile şi moartea decât să nu cinstească sfintele dogme şi sfintele icoane. Sau cazul zecilor de milioane de mucenici din secolul 20, pătimitori pentru că n-au vrut să se identifice unei ideologii potrivnice lui Hristos. Toate aceste mărturisiri erau explicite, dar la fiecare prigoană ispita lepădării de credinţă era „oferită” din ce în ce mai perfid, mai cuprinzător, mai implicit.
Declaraţiile puternicilor lumii, a celor cărora aparţine efortul globalizării şi decizia implementării unei identităţi aparent ireligioase, fără conotaţii evidente de lepădare, sunt dublate de declaraţiile aceloraşi persoane care atacă virulent dumnezeirea lui Hristos, credinţa creştină, virtuţile creştine şi popoarele ortodoxe. Iar dacă legiuitorii afirmă că primirea identităţii de acest tip implică şi exprimă primirea unei noi identităţi, anti-hristice, dacă chiar ei spun acestea, greu trebuie să le fie celor care încearcă să apere „nevinovăţia” cardurilor de identitate. Dacă chiar autorul conceptual al cardului zice că prin el devii „omul nou al Viitorului ateu”, cât de greu trebuie să fie cuiva să-l contrazică! Şi totuşi se găsesc. Se găsesc chiar clerici, clerici care să contrazică pe puternicii lumii care zic că dacă primeşti cardul subscrii la ateism. Clerici care să susţină că n-are a face identitatea cu credinţa… Clerici atei sau eterodocşi nu sunt ceva nou pe faţa pământului şi „este Cine să-i judece”, Cel ce va judeca pe fiecare dintre noi după credinţa, cuvintele şi faptele sale.
La fel cum nu cinstim lemnul icoanei, ci chipul sfânt, tot aşa nu respingem obiectul card (sau substantivul!) sau obiectul cip, ci simbolul lor.
Cinstind simbolul Crucii, cinstim întreaga învăţătură dumnezeiască. A cinsti orice obiect, persoană sau învăţătură „care nu proclamă că Hristos a venit în trup” (1 Ioan 4:3), este închinare la idoli (vezi Vechiul Testament, epistolele pauline, hotărârile dogmatice ale Sinodului 7, etc, etc).
Creştinii muncesc, plătesc taxe, respectă legile, chiar şi într-un veac când orice fărădelege primeşte ocrotire prin Drepturile Omului. Creştinul nu vrea decât să nu fie exclus din acelaşi articol de lege prin care, respectând dreptul la credinţă, ateii şi păgânii nu acceptă asocierea identităţii lor cu simboluri creştine. Dacă dreptul la credinţă se respectă numai către anti-hrişti, aceasta dovedeşte că atitudinea sobornicească a Ortodoxiei de a respinge cyborgizarea este mai mult decât întemeiată.
Aşa cum bine a subliniat Patriarhia îndemnând credincioşii „să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos” (art. 3 din Hotărârea sinodală nr. 13.621), de fapt nu este nici o dispută cu privire la actele electronice; dimpotrivă, lucrul este unanim mărturisit de Părinţii purtători de Duh din ultimul veac: noua formă de lepădare implicită îndepărtează Harul şi scade puterea de pocăinţă şi de a rezista la ispitele de lepădare mai drastice care vor urma după acestea.
Fiecare e liber creat de Dumnezeu: liber să asculte de El sau nu. Mănăstirea Petru Vodă nu-şi exprimă niciodată păreri proprii diferite de ale Bisericii Ortodoxe Soborniceşti. Mănăstirea Petru Vodă nu obligă pe nimeni la nimic. Doar îndeamnă la mântuire, la cunoaşterea Adevărului Hristos. Cine vrea să-şi ia identitate antihristică, Dumnezeu să-l ierte. Cine vrea să-şi respecte identitatea hristică, Dumnezeu să-l binecuvinteze.
Sursa: Mănăstirea Petru Vodă via Ziaristi Online
Vedeţi şi: Ce este credinţa?
