Adrian Sârbu a fost arestat pentru ce ştia că face orice ziarist din România. Pe când va fi inculpat însă şi pentru terorism şi crimă?

UPDATE: Miercuri, 4 februarie, jurnalistul Victor Roncea se intreba public cand va fi inculpat Adrian Sarbu si pentru crimele la care se face complice, ca organizator principal al reprimarii salbatice de catre mineri a studentilor anticomunisti din Piata Universitatii, pe cand acesta era şef de cabinet al lui Petre Roman. Sa dea Dumnezeu sa se redeschida Dosarul Mineriadei, scria Roncea, unul dintre militantii din Piata Universitatii arestati ilegal de mineri si cadre ale FSN in 14 iunie 1990, din cadrul Facultatii de Arhitectura, unde minerii au navalit la primele ore diminetii. Joi, 5 februarie, Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a infirmat rezolutiile de neincepere a urmaririi penale in complexul caz privind evenimentele din 13 – 15 iunie 1990, reluand judecarea lui si provocand un soc in randul autorilor represiunii criminale. Iata articolul lui Victor Roncea, care a anticipat redeschiderea Dosarului Mineriadei si in care Adrian Sarbu este acuzat si de o tentativa de atentat terorist asupra manifestantilor din Piata Universitatii:

De peste doua decenii, Adrian Sarbu practica spalarea de bani si evaziunea fiscala. Orice simplu ziarist din Romania cunostea acest fapt. Daca Sarbu nu ar fi beneficiat insa de protectia tuturor guvernarilor de pana acum, ar fi putut fi arestat cand si-a inceput activitatea infractionala care avea sa-l transforme in milionar si factor de influenta al vietii politice din Romania, cat si principal agent distructiv al moralei si valorilor nationale, prin intermediul fostului sau post de televiziune, ProTv. De asemenea, daca nu ar fi beneficiat de protectia presedintilor-mafioti Iliescu, Constantinescu si Basescu, manipulatorul Sarbu ar fi putut fi arestat si inchis, de 25 de ani, si pentru tentativa de atentat terorist si complicitate la crima. Despre ce este vorba? Conform marturiilor din Dosarul Mineriade din 1990, Adrian Sarbu, pe atunci seful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispozitie 20 de garnituri de tren si 11 autocare pentru a veni in Capitala. In cursul diminetii de 11 iunie 1990, Bogdan Patrascu, deputat FSN de Dambovita, secretarul Camerei deputatilor si secretar general FSN, a fost informat de Adrian Sarbu ca la Guvern s-a luat hotararea de evacuare a Pietii Universitatii si a fost solicitat pentru a-si acorda tot sprijinul necesar. Pe 11 iunie avusese loc, sub conducerea lui Ion Iliescu, o sedinta secreta cu sefii structurilor de forta in vederea “curatirii” Pietei Universitatii, in care se mai aflau protestatari in greva foamei si manifestanti anti-comunisti. La intrunirea desfasurata la Palatul Scrovistea au participat primvice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, generalul Corneliu Diamandescu, generalul Vasile Ionel, consilier al lui Ion Iliescu, suspectat de apartenenta la GRU, seful SRI, Virgil Magureanu, ministrul Apararii , generalul Victor Atanasie Stanculescu, (care ulterior a decolat spre Geneva, preferand sa nu fie in tara la momentul operatiunii), s.a. In urma acestei sedinte, conform unui Raport asupra Dosarului, vazut si citat de BBC, Adrian Sarbu i-a telefonat ministrului de atunci al Transporturilor, Corneliu Burada, pentru a-i cere sa asigure transportul minerilor cat si al unor “colective ale oamenilor muncii” trimise de FSN Galati. Ministrul i-a raspuns ca e nevoie de o comanda speciala, care in cele din urma a fost facuta. Atrocitatile comise de mineri in iunie 1990 s-au soldat cu sase morti, oficial, in realitate cateva zeci, si sute de raniti si arestati ilegal, maltratati bestial. Insa pe langa faptul ca Sarbu a fost un organizator al represiunii din iunie 1990, el ar trebui cercetat si pentru propria-i tentativa de asasinare in masa printr-un act terorist, respectiv aruncarea in aer a balconului Universitatii prin plasarea unei masini-capcana incarcata cu exploziv. In parte, planul sau a fost realizat, ancheta dovedind ulterior ca autobuzele Ministerului de Interne au fost incendiate, in timpul interventiei din Piata Universitatii din 13 iunie 1990, dinspre partea ocupata de fortele de politie, alte distrugeri similare din centrul orasului si de la TVR justificand apoi pentru FSN chemarea minerilor. Ideea lui Sarbu urma sa fie pusa in practica de un cadru militar reactivat in decembrie 1989 de agentul GRU Nicolae Militaru, un anume Ilie Dragoi, supranumit “generalul rosu”, care ulterior a devenit consilier parlamentar. Portalul Ziaristi Online a publicat in premiera o informare pe aceasta tema facuta de doi generali SRI (r), Adrian Barbulescu si Aurel Rogojan, in cadrul unui interviu aparut si in revista “Vitralii”, a veteranilor serviciilor secrete romanesti. Prezentam un extras relevant:

Tentativa de atentat terorist din Piata Universitatii

“Circula si versiunea unei tentative de atentat terorist in Piata Universitatii…

In primul rand, cei aflati acolo trebuia sa fie aparati de un asemenea pericol, fiindca riscul exista. Era real, perceptibil, deci manifest. Prevenirea unui atentat terorist preocupa in cel mai inalt grad Brigada Antiterorista. Cu atat mai mult cu cat unii agenti provocatori ai G.R.U., numiti de generalul Militaru la comanda unitatilor fostului Departament al Securitatii Statului si chiar unii dintre colaboratorii de sorginte militara, de aceeasi factura filosovietica, atat ai presedintelui, cat si ai primului ministru, nu s-au ferit sa cocheteze cu amenintarea terorista…

In al doilea rand, trimisul presedintelui la conducerea unui serviciu de informatii spunea, in dupa amiaza zilei de 18 mai 1990, referindu-se la fenomenul “Piata Universitatii” si adresandu-se “activului de baza al serviciului“, compus in exclusivitate de oamenii generalilor Militaru si Stanculescu: “ (…) domnilor, daca pegra sociala, lumpenproletariatul, care jinduie sa se catere in fotoliile puterii , va si reusi sa ajunga acolo, nu va vad prea bine (…) . Teoreticienii puterii politice spun ca o societate ca sa functioneze optim, din cand in cand, are nevoie sa-i fie administrate electrosocuri… teroriste”. Fara comentarii !

In al treilea rand, foarte putina lume a dat atentie unei provocari terorist-diversioniste lansate atunci, pe care presa a preluat-o cu usurinta intr-o varianta inexacta si a lasat-o asa, “in aer”, ca probabilitate, si anume ca cineva a dorit sa sperie manifestantii si a pus in circulatie zvonul ca se va detona o bomba in Piata Universitatii. Intre releele de transmitere a zvonului au fost mentionati Adrian Sarbu (pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman – n.r.) si secretarul general al Guvernului Paul Jerbas…

Eu, insa, am aflat altceva. Zvonul a avut la baza un fapt real. A existat o asemenea idee, dar cineva s-a opus foarte vehement…

Cine a avut ideea si cine s-a opus ?

S-a opus primul adjunct al directorului S.R.I., generalul Mihai Stan.

Dar ideea actului criminal de la cine a venit ?

Nu stiu, banuiesc ceva, dar cel dispus sa organizeze amorsarea bombei, un autoturism care sa fie detonat, era un general M.Ap.N, reactivat si numit de generalul Militaru sa preia comanda unei foste unitati speciale a Departamentului Securitatii Statului, ramase intacte si in organigrama S.R.I., fiindca altfel nu se putea. I se spunea “generalul rosu”, datorita notorietatii simpatiilor sale, pentru care fusese scos din randul cadrelor active ale Directiei de Informatii Militare. Autoturismul urma sa fie din dotarea unei unitati a S.R.I.. Explozibilul se angajase sa-l procure un colonel M.Ap.N., care detinea si el o functie de conducere in S.R.I.. Atentatul urma sa fie atribuit “extremistilor din randul manifestantilor”. Reteta este atat de cunoscuta, incat originea ei este oricui evidenta.

Generalul Mihai Stan mi-a spus ca, daca nu ar fi avut posibilitatea sa se opuna, atentatul ar fi fost pus pe seama “elementelor fanatice (….)” si a preferat sa nu-si duca vorba la sfarsit. Am inteles. L-am intrebat, daca cel ce a venit cu propunerea se gandise sa faca imposibila identificarea proprietarului autoturismului. Nici vorba!