La pragul dintre ani, să ne reamintim cuvântul ziditor al Părintelui Justin Pârvu la Naşterea Domnului, 2008:

“Hristos, Mîntuitorul nostru, a luat trup omenesc, făcîndu-se om adevărat. Dar nu a încetat să rămînă ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat.

De acum Mesajul lui Dumnezeu, Cuvîntul, S-a făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire, înfăţişîndu-ni-L pe Hristos, care cuprinde în sine atît firea dumnezeiască, cît şi pe cea omenească.

Prin faptul că S-a făcut om, Fiul lui Dumnezeu a aşezat umanitatea Sa la dreapta Tatălui. S-a făcut singurul mijlocitor, ca o punte prin care toţi putem ajunge la Împărăţia Lui.

Unul este Mijlocitorul, între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos.

Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu era prezent în cortul sfînt, astăzi El a coborît în însuşi trupul nostru – cortul nostru, în carne şi oase, pe care l-a sfinţit, l-a înveşmîntat pentru slavă.

Prin coborîrea Lui, El ne-a cuprins, ne-a înălţat pe toţi. El s-a coborît pentru ca noi să ne înălţăm. El s-a făcut ca noi pentru ca şi noi să ne facem ca El. El a sărăcit pentru ca noi să ne îmbogăţim. El a fost inspitit pentru ca astfel noi să luptăm împotriva ispitelor. El a fost necinstit şi batjocorit ca să ne păzească pe noi. El a fost chinuit şi omorît ca să ne mîntuiască pe noi. El s-a coborît pînă la iad ca să ne înalţe pe noi pînă la Cer. El S-a făcut Fiul Omului pentru ca noi să avem putere de a ne face fii lui Dumnezeu, în veci.

De acum El a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, pentru că nu există un alt drum spre Dumnezeu, nu există o altă viaţă, decît viaţa în Iisus Hristos. Iar viaţa creştinului adevărat nu poate fi decît o viaţă în Hristos, în care sîntem cuprinşi şi ne hrănim precum mlădiţele din tulpina Viţei.

Pe de altă parte, Sărbătoarea Întrupării sau Naşterea Domnului nu face decît să dezvăluie adevărul pe care îl trăim noi înşine în spaţiul Bisericii, prin comunicare cu Hristos. Întruparea Domnului nu semnifică una sau mai multe zile de sărbătoare; semnifică o prezenţă reală a lui Dumnezeu în mijlocul nostru. De aceea ne cheamă mereu să trăim, să actualizăm în mod real unirea cu Dumnezeu, ce este întotdeauna prezenţa prin Sfînta Taină.

În peştera Bethleemului, Dumnezeu S-a născut om, pentru ca în Biserică omul să se nască Dumnezeu. Semnificaţia Bethleemului de „casă a pîinii” se transmite astăzi prin Biserică, în lăcaşul sfînt în care Dumnezeu se împărtăşeşte oamenilor, ca Pîine a Vieţii, care hrăneşte deopotrivă şi sufletul şi trupul.

Asemănarea cu Dumnezeu spre care am fost chemaţi înseamnă întruparea lui Hristos în noi. Precum El a unit divinul cu umanul, sîntem chemaţi şi noi să unim umanul cu divinul. Adică să ne unim cu Hristos prin Biserică, după cum şi Fiul lui Dumnezeu e întrupare în ipostasul Său – firea Sa dumnezeiască cu firea noastră, omenească.

Sfinţenia nu este altceva decît participarea la viaţa lui Hristos, o creştere în omenire. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim.

Venirea Fiului Omului în lume este mărturisirea iubirii Tatălui, El, Care ne iubeşte pe toţi şi noi toţi sîntem în Fiul, devenind trupul Său prin credinţa în El. Urmează Sfîntul Grigore  [Teologul] şi spune că tocmai noi, noi înşine, sîntem trupul Său.

Oricine împlineşte voia lui Dumnezeu nu face altceva decît să crească şi să lumineze în slavă şi să se îndumnezeiască şi să devină fiu al lui Dumnezeu după har.

Aceasta este bucuria sfintelor sărbători ce uneşte printr-o înţelepciune dumnezeiască atît însemnarea curgerii timpului, a anilor, dar şi Taina Credinţei care lucrează; pînă ce Hristos va lua chipul Lui vom putea ajunge cu toţii la starea bărbatului desăvîrşit, la măsura deplinătăţii lui Hristos. [Efeseni 4:13]”