Mărturia de mai jos, apărută iniţial, în premieră, în revista “Vitralii” a rezerviştilor SRI şi DSS, face parte din colecţia de declaraţii culese în lucrarea “KGB-ul în Revoluţia Română – Mărturii şi Documente din Arhivele SRI, CNSAS, Senatului şi Instanţelor de judecată din România”, coordonatori – Victor Roncea şi col (r) Marian Rizea (Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2015).

“Turistii” tineau sedinte in careu

In a doua decada a lunii ma aflam intr-un scurt concediu in Muntii Maramuresului si, conform unui mai vechi obicei, nu ascultam radioul si nu citeam ziare. Am ajuns la Dr. Tr. Severin in seara zilei de 18.12.198, fara a sti prea multe in legatura cu ceea ce se intimpla in tara dar prezentindu-ma la unitate, seful acesteia, col. Ghe. Preoteasa m-a incunostintat in legatura cu principalele caracteristici ale situatiei operative si continutul unor comenzi de informatii. Particularitatile dispozitivului nostru informativ ne-au permis in scurt timp sa stabilim ca o coloana de 12 autoturisme inmatriculate in URSS se deplasau prin municipiul nostru din directia Craiova spre Timisoara. In dimineata zilei de 19.12.89 am aflat ca 24 barbati, cetateni sovietici, se cazasera, cu putin inaintea orei 24, la motelul Gura Vaii si, gratie unui bun prieten – fotograf amator – am putut vedea cum ,,turistii” in cauza, inaintea imbarcarii in autoturisme, au tinut o sedinta in parcarea unitatii turistice asezati in ,,careu”, sedinta condusa de doi indivizi. Fac precizarea ca toti erau echipati in combinezoane, geci si ghete de iarna, asa cum personal cunosc ca se imbracau parasutistii. Coloana s-a pus in miscare inaintea orei 09 continuind drumul spre Timisoara, urmind DE 70.

Serviciul de contraspionaj al judetului Mehedinti si-a continuat reorganizarea si reorientarea dispozitivului informativ in raport de noile caracteristici ale situatiei operative si vulnerabilitatile previzibile acelor zile, constatind cresterea numarului strainilor care tranzitau judetul, mai cu seama in directa Timisoara. Surprinzator pentru noi a parut faptul ca din rindul diplomatilor acreditati la Bucuresti au aparut in zona si din aceia care nu mai fusesera semnalati altadata, cum ar fi din tari asiatice si arabe, dispozitivele noastre stabilind ca acestia isi motivau calatoria numai in interes personal, nicidecum de serviciu. Evident ca toate aceste informatii au fost raportate si, ar trebui sa se afle in arhive (!).

Cu semnificatii aparte au venit ultimile ore ale zilei de 24.12.89, cind, la receptia hotelului PARC din municipiu, s-a prezentat un grup de 12 turisti sovietici (11 barbati si o femeie) dorind a se caza pina a doua zi. Toti aveau rani in diverse parti ale copului purtind bandaje ca semn al primului ajutor acordat de cineva sau unii altora (!?). Femeia din grup, avind un bandaj la git, a intrat in cabina telefonica a hotelului si i-a cerut centralistei sa-i faca legatura cu ambasada sovistica din Bucuresti, informind interlocutorul cautat ca grupul din care facea parte a fost silit sa se intoarca din drumul spre Craiova din cauza unui baraj ,,de foc al romanilor” instalat pe DE 70 intre Filiasi si Craiova. A informat ca toti au suferit diverse rani, exista autoturisme avariate iar unul incendiat. In timp ce se desfasurau formalitatile de cazare in holul hotelului a aparut un individ imbracat in civil dar aducind ca tinuta a militar, i-a reoganizat, intregul grup fiind deplasat, apoi, la Spitalul Judetean Mehedinti serviciul garda-urgente unde, in timp ce li se intocmeau fisele de internare avind ca documente personale pasapoartele turistice, a venit in vizita de lucru col. BREDICEANU, seful Comandamentului Militar Teritorial Drobeta, care a preluat toate fisele de internare si i-a instalat pe ,,cei suferinzi” in sectia de terapie intensiva precizindu-i medicului de garda ca sint in regim ,,de cazare de urgenta”.

Personal am avut in mina fila unui registru care continea numele tuturor celor prezenti la Spitalul judetean, gratie unui gospodar de serviciu care a intuit ca fisele de internare ar putea disparea. In ziua urmatoare, in jurul prinzului, internatii au fost vizitati de reprezentantii URSS, dar nu de cei de la consulat, cum ar fi fost firesc, ci de catre atasatul militar si adjunctul acestuia. Oare mai este ceva de comentat? Frumusetea abia acum urmeaza! In ziua urmatoare, 26 decembrie, sub obladuirea aceluiasi colonel Brediceanu, cei unsprezece plus una au fost imbarcati in autosalvarile statiei de profil Mehedinti si transportati in Iugoslavia de unde, in aceeasi zi, cu un avion militar al nu stiu cui, au luat drumul Moscovei. Ulterior am aflat, pe cind Ministrul Apararii Nationale, Nicolae MILITARU, ordonase – printr-o radiograma – tuturor unitatilor DSS sa suspende ,,orice activitate informativa” ca grupul in cauza a intrat in Romania din Iugoslavia in dimineata zilei de 24.12.89 prin P.C.T.F. Portile de Fier 1.

Mult mai tirziu si, pe cai intortocheate, am aflat ca ,,echipa fratilor de la rasarit” era compusa din 15 persoane, toate avind legatura cu Ministerul de Interne al URSS in calitate de cadre militare, angajati civili ori membri de familie ai acestora. Coloana ,,turistica” a fost somata in localitatea Bradesti, situata pe DE 70 intre Filiasi si Craiova, de catre o subunitate a UM 2540 Craiova condusa de mr. Florian STANESCU dar a refuzat oprirea intorcind in directia de unde a venit, fapt care ar fi determinat deschiderea focului soldata cu avarierea a 5 autoturisme Lada si Moskvici, aproape toti pasagarii fiind raniti, doi dintre ei, KUZIK BORIS MIHAILOVICI si MELNICIUC NADEJDA STEPANOVA, decedind ulterior. Unul dintre autoturisme a fost incendiat cu o lovitura de AG-7 fiind valorificat dupa citiva ani, de localnici, la fier vechi. Celelalte 4 autoturisme au fost ,,asigurate” in curtea postului local de politie. Conform afirmatiilor fostului sef al acestei subunitati, Ion LUNGAN, in anul 1991 aceste autoturisme au fost ridicate ,,de catre o rusoaica, ofiter de politie”, in prezenta colonelului Nicolae VADUVA, seful de atunci al I.P.J. Dolj, care, intrrbat fiind de catre un ziarist, a afirmat ca nu stie cine a trimis-o la el pentru a o ajuta. ,,Epavele” au luat calea Federatiei Ruse, incarcate intr-un TIR, evident inmatriculat in Rusia.

Nu mica mi-a fost mirarea cind, recent, am aflat din media ca Ala-Timofeeva CEABANIUC ,,grav ranita la git, cu sechele majore urmare a evenimentelor traite in Romania in decembrie 1989” a dat in judecata statul roman pentru despagubiri morale si materiale. Analizind si comparind niste date am aflat ca respectiva doamna, de nationalitate ucrainiana s-a stabilit in urma cu citva ani definitiv in Polonia, impreuna cu sotul, Konstantin-Pavlovici CEABANIUC, avind si cetatenia acestui stat. Tot ea este cea care in 24.12.1989 a sunat din centrala telefonica a hotelului Parc din Dr. Tr. Severin raportind ambasadei sovietice din Bucuresti ,,situatia operativa” a grupului lor.

Lt. col. (r) Ioan MICLE   / Ziaristi Online

Cazul a fost tratat şi de ziarul Adevărul, în 2010:

„Adevărul“ redeschide astăzi dosarul „Revoluţia din 1989“. În primul episod, un caz şocant petrecut la Brădeşti (Dolj), în dimineaţa zilei de 24 decembrie1989. În vâltoarea zilelor din decembrie ’89, un grup de aşa-zişi turişti sovietici gonea prin România. Străinii, aflaţi în maşini Lada şi Moskvici, au fost opriţi de gloanţele Armatei.

„Adevărul” vă prezintă culisele incidentului din „Valea Rea”, lângă Brădeşti, judeţul Dolj, petrecut pe 24 decembrie 1989. Armata română a deschis atunci focul asupra unui grup de maşini în care se aflau cetăţeni sovietici. Crezând că au prins primii terorişti străini de la Revoluţie, militarii au ucis două persoane şi au rănit alte şapte.

Aveau legitimaţii de miliţieni

Legenda teroriştilor de la Brădeşti a circulat multă vreme după Revoluţie. Povestea a rămas învăluită în mister, fiind tratată cu superficialitate de către autorităţile din România. Multe voci susţin că, de fapt, cei 15 sovietici baraţi la Brădeşti erau agenţi KGB / GRU sub acoperire. Alţii merg pe varianta conform căreia străinii mitraliaţi în Câmpia Olteniei au căzut victime într-un război cu care n-aveau nicio legătură. Indiscutabil este faptul că, în ultima parte a anului 1989, numărul de turişti străini intraţi în România a crescut impresionant.

Tudor Postelnicu, ultimul ministru de Interne al României comuniste, declara la 20 octombrie 1993, în faţa Comisiei Senatoriale de Cercetare a Evenimentelor din Decembrie 1989: „La sfârşitul anului 1989 se triplase numărul turiştilor din URSS, mai cu seamă la trecerea de frontieră Siret, la punctele de trecere din judeţul Maramureş. O parte din ei veneau şi pe la Giurgiu. Intrarea s-a făcut, din cele raportate, atât cu autocare, cât şi cu maşini mici, tip Lada. Veneau în special din actuala Rusie”.

Aşa-zişii turişti nu dormeau în hoteluri sau pensiuni, ci în maşini, circulau cu viteză mare, iar când erau opriţi făceau uz de legitimaţii sovietice de miliţieni sau de cadre militare!

Tot în faţa Comisiei Senatoriale, Iulian Vlad, şeful Securităţii în 1989, povestea un incident petrecut la Caransebeş, în zilele Revoluţiei: „La căpitanul Ruşeţ, şef de miliţie la Caransebeş, au venit în acele zile trei cetăţeni sovietici cu o maşină. Au spus că au lovit-o şi că le trebuie hârtie, ca să poată circula. Cei de acolo au încercat să le mai ceară explicaţii, iar unul dintre sovietici le-a spus: «Hai, colega, că suntem şi noi militari, ca dumneata!»”

Trei minute de foc

Povestea presupuşilor terorişti de la Brădeşti a început în primele ore ale zilei de 24 decembrie 1989. Colonelul Dumitru Cioflină, de la Unitatea Militară 02540 Craiova, a primit în acea noapte un telefon de la brigada de grăniceri din Drobeta-Turnu Severin, fiind anunţat că o coloană de 15-16 autoturisme înmatriculate în URSS se îndreaptă în mare viteză spre Craiova. Cioflină l-a însărcinat pe locotenent-colonelul Florian Stănescu să se deplaseze de urgenţă cu o unitate de militari pe şoseaua Craiova – Filiaşi.

În mintea tuturor s-a cristalizat ideea că maşinile le aparţineau teroriştilor sovietici care veneau de la Timişoara şi care aveau misiunea de a arunca în aer Combinatul Chimic din Craiova. Stănescu şi militarii din subordinea sa au blocat şoseaua între localităţile Brădeşti şi Tatomireşti. Zona este denumită de săteni „Valea Rea”.

În jurul orei 5.30 dimineaţa, dinspre Filiaşi a apărut o coloană de cinci maşini, patru Lada şi un Moskvici, toate înmatriculate în Uniunea Sovietică. În automobilele care veneau din Iugoslavia se aflau 15 cetăţeni sovietici – opt bărbaţi şi şapte femei.

Maiorul Stănescu a somat şoferii să oprească maşinile şi să stingă farurile. Apoi a strigat: „Coborâţi din maşini!”. Sovieticii au oprit iniţial maşinile, dar neînţelegând limba română, au lăsat farurile aprinse şi nu au coborât, ba mai mult, au încercat să întoarcă, fiind convinşi că drumul este blocat şi trebuie să caute o rută ocolitoare.

Când maşinile sovietice au început să ruleze în marşarier, militarii din TAB-uri au deschis focul, la comanda lui Stănescu. Au fost trei serii de focuri, fiecare durând aproximativ un minut. Au rezultat nouă persoane rănite. Dintre aceste, două – grav rănite în „Valea Rea” – au decedat la începutul anului 1990. E vorba de Kuzik Boris Mihailovici şi de Melniciuc Nadejda Stepanova.

Sătenii şi militarii au verificat maşinile înmatriculate în URSS, dar nu au găsit nicio armă. Persoanele rănite au fost transportate la spitalele din Craiova şi Filiaşi.

Sovieticii care au scăpat teferi din ploaia de gloanţe susţin că au oprit pe şosea câteva maşini româneşti în care au urcat persoanele rănite. Câţiva au fugit înspre o haltă, unde l-au rugat pe un lucrător CFR să cheme Salvarea.

„Când am ajuns, noi am luat două femei şi un bărbat şi i-am trimis la spital, fiindcă erau răniţi. Ăilalţi au sărit de pe pod şi au fugit către Severin. Am înţeles că au ajuns în Iugoslavia cu maşini de ocazie şi de acolo au plecat cu un avion militar în Rusia”, ne-a povestit Ion Lungan, şef de post la Brădeşti în 1989.

Într-adevăr, la 26 decembrie, şapte dintre cei 15 sovietici baraţi la Brădeşti se aflau deja înapoi în Iugoslavia. Cei grav răniţi au rămas în spitalele din Oltenia. Maniera în care autorităţile din România au întocmit „dosarul Brădeşti” arată cât de mult s-a dorit aflarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989. Dosarul încropit de Procuratura Militară din Craiova conţine zeci de greşeli şi de inadvertenţe.

Enigme în dosar

Nu s-a aflat nici până azi cum a ajuns Kuzik Boris Mihailovici să moară într-un spital din Belgrad şi de ce procurorii militari cereau în 1991 rezultatele autopsiei acestuia de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti.

În aceeaşi notă, trei dintre cei nouă răniţi figurează ca fiind internaţi concomitent şi la Filiaşi, şi la Craiova. Iar trei dintre sovieticii împuşcaţi la Brădeşti au declarat că s-au întors în Iugoslavia la două zile după incident, dar în fişele Procuraturii apar ca internaţi pentru perioade de 8-12 zile.

Maşinile mitraliate, obiecte de inventar

Cei 15 sovietici au intrat în România pe la punctul de frontieră Porţile de Fier I. În declaraţiile martorilor se arată că maşinile din URSS circulau cu viteză mare.

Doctorul Cameniţă, căutând „terorişti“ în condică

Într-o declaraţie comună dată pe 28 decembrie 1989, şapte dintre sovieticii implicaţi în evenimentele de la Brădeşti spun: „Am mers împreună dinspre Iugoslavia spre URSS. La un moment dat, nu am cunoscut un automobil care circula în coloană cu noi, nu avea însemne”. Aceştia nu au dat însă amănunte suplimentare cu privire la soarta automobilului infiltrat.

Cum au fost şterse urmele

Sovieticii nu-şi potriveau ceasurile după orele oficiale ale României şi Iugoslaviei, deşi tranzitul prin aceste ţări putea dura şi o săptămână. În declaraţiile pe care le-au dat referitor la episodul de la Brădeşti, ei plasează acţiunile în timp după ora Moscovei. Acest lucru poate conduce la ideea că rapoartele pe care le trimiteau respectau ora oficială a Moscovei. În plus, oraşele din care provin respectivii turişti sovietici, aflate acum pe teritoriul Ucrainei, sunt la 300-400 de kilometri depărtare unul de celălalt.

Un alt fapt ce ridică semne de întrebare cu privire la veridicitatea calităţii de turişti a sovieticilor este modul în care au fost recuperate maşinile mitralitate. Una dintre maşinile sovieticilor, un Moskvici, care avea pe portbagajul de deasupra o canistră cu combustibil, a ars în întregime şi a rămas pe câmp mai mulţi ani, până când a fost luată de câţiva săteni şi dusă la fier vechi. Celelalte patru autoturisme au fost avariate şi depozitate în curtea Poliţiei din Brădeşti. Valoarea reparaţiilor pentru cele patru maşini a fost stabilită de autorităţile româneşti la suma de 102.520 de lei. Nu au fost reparate niciodată.

Ion Lungan, şeful de post din Brădeşti, ne-a povestit că, la un an şi jumătate de la eveniment, a venit o rusoaică, ofiţer de poliţie, şi a ridicat maşinile din Brădeşti. „Le-a luat cu un TIR adus din Rusia. Spunea că sunt obiecte de inventar. Nici măcar nu le-a păsat în ce stare erau. Au venit cu o macara cu gheară, ca la REMAT, au băgat gheara în ele şi le-au urcat în TIR. Femeia era însoţită de colonelul Nicolae Văduva, şeful poliţiei judeţene Dolj”, ne-a spus Lungan. Nicolae Văduva a confirmat povestea, dar spune că nu ştie cine era respectiva femeie şi nici cine a trimis-o la el.

Alexandru Cameniţă, medic la Spitalul numărul 1 din Craiova, ne-a furnizat date despre pacienţii sovietici dintr-o condică a persoanelor internate în perioada 1989-1990. „Pe 24 decembrie, dimineaţa, au fost internaţi patru cetăţeni sovietici, răniţi prin împuşcare. Una dintre femei era în comă, fusese împuşcată în cap. După două zile au dispărut din spital, cu tot cu fişele medicale. S-a mai păstrat doar un registru pe care l-am avut ascuns şi în care apar. Femeia care se afla în comă avea aspect de ţărancă. Avea mâinile crăpate şi pielea bătătorită de muncă”, a spus Cameniţă.

„Vorbeau româneşte”

Colegul său, doctorul Vasilovici Radian, care i-a avut sub supraveghere medicală pe sovietici, îl contrazice pe Alexandru Cameniţă: „Au venit vreo patru sovietici răniţi, doi bărbaţi şi două femei. Ziceau că sunt ucraineni. Cei care erau conştienţi o rupeau şi pe româneşte. Una dintre femei era în comă şi, după două zile, am trimis-o la Bucureşti, la Spitalul Bagdasar. Ceilalţi trei au plecat pe picioarele lor, după ce au primit îngrijiri. Eu aşa îmi amintesc. Cu vreo două săptămâni înainte de Revoluţie, am mai avut, ca pacienţi, nişte cetăţeni ruşi. Intraseră cu maşina într-un pom. Erau un bărbat şi două femei.

Bărbatul spunea că e medic psihiatru, dar la cât de înalt şi bine legat era, mie nu prea mi-a venit să cred. În acea perioadă am văzut multe maşini cu număr de Rusia trecând spre Timişoara”.

Datele obţinute de „Adevărul” despre sovietici

Reporterii „Adevărul” au pus cap la cap informaţiile despre sovietici. Am apelat la „Dosarul Brădeşti”, condici medicale şi date furnizate de ziariştii de la „Blik” (Ucraina). Vârstele persoanelor sunt cele din 1989.

Kuzik Boris Mihailovici: 30 de ani. Avea domiciliul la Zalesciki (Ucraina). Într-un registru al doctorului Cameniţă apare ca internat la Spitalul numărul 1 din Craiova între 24 şi 26 decembrie. A decedat la data de 2 februarie 1990, într-un spital din Belgrad.

Kuzik Liubova Stephanova: 30 de ani. Domiciliu: Zalesciki. A spus că a fost împuşcată în plămân şi că i-au fost acordate îngrijiri medicale în URSS.

Zubel Alexandra Mihailovna: 29 de ani. Domiciliu: Zalesciki. Într-un registru al doctorului Cameniţă apare ca internată la Spitalul numărul 1 din Craiova, între 24 şi 26 decembrie. A revenit în Iugoslavia pe 26 decembrie.

Melniciuc Rostislav Ivanovici: 50 de ani. Domiciliu: Rivne (Ucraina). Într-un registru al doctorului Cameniţă apare ca internat la Spitalul numărul 1 din Craiova între 24 şi 26 decembrie.

Melniciuc Nadejda Stepanova: 48 de ani. Domiciliu: Rivne. În perioada 24 decembrie – 9 ianuarie a fost internată la Spitalul nr.1 din Craiova în stare de comă – plagă împuşcată parietală bilaterală. La 9 ianuarie 1990 a fost transferată la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, unde a decedat la 8 februarie 1990.

Demciuc Sofia Filipovna. Domiciliu: Rivne. 25-30 de zile de spitalizare la Spitalul numărul 1 din Craiova.

Spartak Valeri Valentinovici.  Domiciliu: Rivne. A avut nevoie de 8-10 zile de îngrijiri medicale. În documente apare internat atât la Filiaşi, cât şi la Craiova, dar pe 26 decembrie se afla la Ambasada URSS din Belgrad.

Lagutko Ivan Arcadievici: 35 de ani. Domiciliu: Rivne. Oficial a fost spitalizat 10-12 zile la Craiova. Neoficial, la 26 decembrie se afla la Belgrad.

Lozanov Vladimir Evghenevici. Domiciliu: Rivne. Nu a suferit răni serioase şi s-a întors în Iugoslavia la 26 decembrie. A decedat în 2001.

Ceabaniuk Konstantin Pavlovici. Domiciliu: Cernigov (Ucraina). A revenit în Iugoslavia la 26 decembrie. În prezent trăieşte în Polonia.

Ceabaniuk Ala Timofeeva. Domiciliu: Cernigov. 25 de zile de spitalizare. În documente apare internată atât la Filiaşi, cât şi la Craiova. A fost împuşcată în gât. În prezent trăieşte în Polonia, alături de soţul său.

Sariko Nicolai Grigorievici. Domiciliu: Cernigov. 8-10 zile de spitalizare. În documente apare internat atât la Filiaşi, cât şi la Craiova. Pe 26 decembrie se afla la Belgrad. Între timp a decedat.

Sariko Elena Anatolievna. Domiciliu: Cernigov. Nu a suferit răni serioase. S-a întors în Iugoslavia la 26 decembrie.

Vinnitki Zenovie Iosipovici. Dosarul Procuraturii din Craiova nu furnizează nicio informaţie despre el. A decedat la 17 mai 2008, fiind bolnav de cancer.

Vinnitki Liubov Vladimirovna. Dosarul Procuraturii din Craiova nu furnizează nicio informaţie despre ea.

Din aceeaşi anchetă: