Creaţia "Partidul România Unită" sau „naționalism” în stil proletcultist – azi ca și ieri, în tradiția peremistă clasică. George Roncea despre calfe şi zidari, şerbi la doi stăpâni: Vadim Tudor şi Bogdan Diaconu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Creaţia “Partidul România Unită” sau „naționalism” în stil proletcultist – azi ca și ieri, în tradiția peremistă clasică. George Roncea despre calfe şi zidari, şerbi la doi stăpâni: Vadim Tudor şi Bogdan Diaconu

Untitled-1Mi-a fost semnalat zilele trecute un material de presă în NapocaNews semnat de Ionuţ Tene. Aş vrea să clarific unele confuzii şi interpretări greşite în opinia mea ce execed atributele unei diagnoze exigente şi totodată să închid sper eu definitiv tema aşa zisului scandal, a “naţionaliştilor care se ceartă” cică.

În primul rând foştii peremisti, pesedisti şi amploaiaţi ai lui Voiculescu n-au fost şi nu puteau fi vreodată naţionalişti. PRM-ul ca şi PSD-ul şi PC-ul din care provin aşa zişii lideri ai unei viitorare formaţiuni ce nu se ştie dacă va mai exista, sunt partide de stânga. Stânga este internaţionalistă, anticreştină – deci în niciun fel nu poate fi vorba de naţionalism sau afirmare de dreapta în cazul dioscurilor PRU. Multă lume a anticipat, încă de la lansarea temei aşa zisului partid naţionalist născut din resturile PRM, PSD, PC eşecul şi inconsistența unui proiect pornit cu “mână ascunsă”, pentru a introduce un termen din sociologie. Un refugiu pentru amploaiaţii lui Vadim, Ponta şi Voiculescu. Personal am combătut această idee în primul rând deoarece am crezut în Horaţiu Șerb, cel care a insistat să vin să dau mâna cu amicii săi, Bogdan şi echipajul de la PC/PSD/PRM/PNG/ETC. De multă vreme am tot vorbit cu mai mulți prieteni despre ideea unui partid curat, naţionalist, de dreapta pe bune nu ca noile jucării lansate pe piaţa de Tismăneanu şi Mungiu şi Udrea – Noua Republică, Forţa Civică, PMP şi nu mai ştiu ce. Nu doar eu ci şi alţii au avut în minte ideea unei reprezentări politice a unei generaţii care a respins organic comunismul.

În urmă cu mulţi ani am avut ocazia să mă întâlnesc cu George Bara la o întâlnire ce avea ca scop – din punctul meu de vedere cel puţin – aglutinarea unor energii naţionaliste în vederea întemeierii unui vector politic. N-a ieşit proiectul dar intenţia a rămas. A ieşit, după o dezbatere tehnică mai degrabă, un portal. Cel de astăzi, Napoca News. George era priceput la chestii tehnice, m-a ajutat şi pe mine să fac un site dedicat Basarabiei. La vremea aceea online-ul nu avea forţa şi relevanța de astăzi. Acum presa scrisă practic a dispărut iar online-ul este suveran. Tema naţionalismului în media şi politica nu are însă intensitatea cuvenită, din motive simple: lipsesc un Iorga, un Nae Ionescu, un Mircea Vulcănescu, un Codreanu. Personaje care şi-au asumat Tara şi Neamul la modul absolut, nu din vârful buzelor, nu pe ocolite – şi au plătit cu viaţa pentru asta. Zilele trecute o dezbatere despre anticomunism ca asumare – prin aşa zisa lustraţie, ca element principial, a fost calificată drept un “scandal”. N-am avut intenţia nici unui scandal. Îmi repugnă scandalul şi gălăgia futilă. Am avut intenţia, aceeaşi de acum mulţi ani, a întemeierii unui vector politic. A unui partid. Cu orientare naţională, cu o capacitate reactivă faţă de provocările actuale, cu o întemeiere în marile repere româneşti. Cu autenticitate, originalitate şi forţa şi credinţa.

Lustrația – temă de cartofi prăjiți a la Hogea

Mai bine haimana - George Roncea in Piata Universitatii 1990 Foto Emanuel Parvu

Foto: Emanuel Parvu

 

Partidele aparţin dreptului privat. Lustraţia, o temă veche şi controversata din punct de vedere juridic, aparţine dreptului public. Am încercat introducerea unui element imperativ în statutul partidului România Unită prin care să fie interzis accesul în funcţii de conducere a celor care au avut deja funcţii de conducere în Securitate, KGB, PCR, Miliţie. Tema KGB a fost introdusă mai la coadă din motive întemeiate. PRU ajunsese, înainte de înfiinţare, să aibă un reprezentant la Chişinău ce a făcut parte din vechi structuri. N-a scăpat în partea aceea de ţară acest aspect şi nici faptul că România Unită sună ca multe alte chestii unite create de Moscova, în toată lumea inclusiv în SUA. Vlad Cubreacov, un reper al Luptei naţionale şi al salvgardarii identităţii creştine româneşti şi-a făcut datoria şi a tras un semnal de alarmă (https://cubreacov.wordpress.com/2014/10/03/rusia-unita-scoate-pui/).

Nimic din ce fusese stabilit la prima întâlnire la care Horaţiu Şerb, comilitonul lui Hogea, a insistat să vin nu s-a pus în practică. Din prima la întâlnirea solicitată de ei i-am spus lui Bogdan Diaconu ca părerea mea despre el este că e o supapă a PSD şi că se vede o diferență vizibilă între discursul său public şi textele publicate. A zis că nu e supapă. Acum se vede că da. Am subliniat că nu mă interesează încă un nou PRM, o mizerie pseudo naţionalistă care a făcut enorm de mult rău zonei de exprimare a interesului naţional. Lui Horaţiu i-am spus ulterior că n-am nicio afinitate cu foşti pesediști amploaiaţi de-ai lui Voiculescu şi că el reprezintă din punctul meu de vedere garanţia acestui proiect. S-a jurat că el va lucra la Statut şi că va avea grijă să fie altceva decât PRM. La proiectul de partid bagajul cu care am venit eu personal a fost ideea doctrinei național-democrate, ideea centrării pe efigia lui Nicolae Iorga, am adus ideea şi conceptul aducerii în siglă a României Întregite, ei lucrau cu harta României ciopârțite de ruşi, am scris cele mai importante pasaje din Programul politic, singurele părţi de altfel care constituie contribuţie originală, restul fiind compilaţii adunate de te miri unde. Doctrina este în întregime adusă de la MPR, unde m-am numărat printre fondatori, organizaţie născută din Piaţa Universităţii, pe ideea lui Petre Țuțea, cu o orientare clară, anticomunistă și de dreapta. Practic toate documentele esenţiale ce definesc PRU îmi aparţin în cea mai mare parte. Ulterior, pe şest, din partid de dreapta PRU a devenit de centru, adică de nicăieri. După care Statutul a fost copiat de la PRM. Statut care n-a fost discutat în nicio şedinţă comună a aşa zisului Birou permanent, în schimb s-au irosit ore în şir pe teme ca hârtia igienică, scrumierele, semnăturile.

Amendamentul cerut de mine avea o codiţă – referirea la personaje cu trecut în restul ţărilor Blocului comunist. Mai exact trimitea la personaje din Republica Moldova, aduse spre marea mea uimire de Bogdan Diaconu fără nicio consultare, chiar la lansarea din Parlamentul României. Un traficant de paşapoarte de la Chişinău, fost lucrător în instituţii de stat controlate de comuniștii rusofili – Primărie, Guvern, MAE. Mare biznizmen acum şi cu o locvacitate pe tema Unirii cum nu s-a văzut, deşi niciodată nu a avut vreo activitate sau iniţiativa reală pe tema asta. Coincidenţă, constat zilele trecute ca Horaţiu Şerb citează şi se inspiră din producţia penibilă şi confuză a unui condeier de la Chişinău plasat pe poziţii dughiniste ce scrie propaganda pură rusească pe o platformă creată de Vîntu şi kaghebiștii locali. Nu pricep ce fel de atracție morbidă poate reprezenta Rusia pentru așa zișii naționaliști de la noi sau de aiurea. În toată Europa, toate partidele așa zis de dreapta sunt finanțate de Moscova, în cadrul unui uriaș plan de subminare și de propagandă gândit și executat de personaje din Oligarhia Rusiei ce nu sunt câtuși de puțin ruși.

Tot propaganda într-un registru de un discurs de o locvacitate precară și cu accente tipice proletcultismului execută şi Vlad Hogea în aşa zisa sa replică publicată de Napoca News, unde minte încă şi încă odată, pedalând complet alături de subiect şi de adevăr, cu aşa zisul sau cartof fierbinte, lustraţia. Rar am întâlnit un amestec mai eteroclit şi bizar de panseuri complet goale de conţinut, un fel de salată veștedă. Un reputat jurist, practician de-o viaţă al Dreptului, profesorul universitar Corneliu Turianu a lămurit clar tema amendamentului fraților Roncea.

Orice absolvent de Drept ştie că partidele ţin de Dreptul privat, ce reglementează relaţii între persoane în forme asociative sau contractuale iar Dreptul public se referă la instituţii publice şi la relaţiile statului cu persoanele. Dreptul privat cuprinde norme juridice aplicabile persoanelor fizice sau juridice şi raporturile dintre ele. Dreptul public reglementează relaţiile sociale privind constituirea statului, structura statului, relaţiile dintre componentele statului precum şi dintre acestea şi indivizi. Lustraţia despre care tot vorbeşte Hogea şi chiar Horaţiu Şerb – din postura de cârciumar, (cu argumente tot copy paste din România Mare), ține de Dreptul public. E drept şi Hogea tot cârciumar era cu puţină vreme în urmă, falimentar însă spre deosebire de Horaţiu Şerb, mai învârtit. Puțină carte nu le-ar strica totuși, pe lângă ambiții de partid.

Reglementarea formelor de organizare a unui partid nu are nimic de-a face cu Lustraţia persoanelor din instituţii publice sau cu demnităţi publice, cea blocată de CCR, la care se referă cu o perseverentă cecitate şi Hogea şi Bogdan Diaconu – totuşi absolvenţi de Drept, teoretic. Hogea în ultima sa ventilare a temei în Napoca News nu face decât să repete ceea ce a zis şi Bogdan Diaconu anterior, eroare, să zicem, sau argumentaţie de rea credinţă demontată de mine şi de profesorul Turianu în materialul apărut în FrontPress. Vlad Hogea a preluat de la Vadim un soi de bălăcăreala insinuantă şi ineptă până la urmă – lăsând să se înţeleagă că eu aş avea o misiune iar ei sărăcuţii de ei ar fi victimele tenebroaselor forţe obscure. Deşi ei ne-au chemat disperaţi de deficitul lor de legitimitate şi credibilitate, după atâta traseism şi slugăreală pe lângă infractori ca Voiculescu sau demenţi că Vadim ori cârlani de-ai lui Ilici și Năstase, de teapa lui Ponta. De ce ar avea nevoie serviciile să se infiltreze în noua formaţiune care este de fapt a lor de vreme ce chiar la vârful organizaţiei tronează lideri cu foarte strânse legături cu personaje de vârf din servicii? Partidul/revistă născut din mucegaiuri duhnitoare de Vadim a fost creat cu acceptul lui Ion Ilici Iliescu, Petre Roman Neulander şi Andrei Pleşu – cel din urmă a virat banii de la Ministerul Culturii. Formaţiunea ce colcăia de securişti-kaghebiști şi miliţieni decrebrați din start a avut un unic scop – compromiterea naţionalismului românesc, înfundarea în derizoriu, în penibil a temei naționale. Și pedalarea pe tema Ardealului pentru a se bloca tema Basarabiei, operațiune lansată încă de pe vremea lui Brejnev, de Moscova, după prima vizită a lui Ceaușescu în calitate de secretar general al PCR, când a ridicat problema Basarabiei. Instantaneu Brejnev a aruncat pe masă tema autonomiei maghiare. Acum se vede cu mare claritate combinația Budapesta – Moscova. O bună parte din securiștii kaghebiști din jurul lui Vadim și ai lui Ion Iliescu au lucrat pe un vector rusesc, probat deja cu documente.

Nimeni dintre cei ce au făcut parte din structurile feseniste/pesediste și peremiste nu are nicio calitate morală să se pretindă naţionalist, dimpotrivă. Vadim este un scelerat iar slugile sale nişte lingăi cum nici Ceauşescu n-a avut. Un fragment relevant, semnat de Vlad Hogea, a fost publicat de fratele meu. Jenant. Homeric. Personal, l-am înfrânt pe Corneliu Vadim Tudor într-o acţiune juridică în care aşa zisul Tribun încerca să mă bage la puşcărie şi deasemenea mai vroia de la mine şi 10 miliarde de lei, cea mai mare sumă cerută unui jurnalist pe calea instanţei. Vadim ca europarlamentar a servit lobby-ului european al homosexualilor comunişti, asta am descoperit şi publicat. Pentru asta îmi cerea Vadim daune. Probele produse de mine au fost însă irefutabile şi Vadim de atunci a rămas Tribunul Homosexualilor, sintagmă întărită de decizia Parchetului, care mă exonera de orice vină publicistică amendabilă.

Toţi aceşti urmaşi ai lui Vadim care acum vituperează la adresa fraților Roncea nu s-au dezis niciodată de Vadim, colaborează în continuare la publicaţiile imunde ale lui Vadim, îi copiază metodele și textele şi în plus cu o fanfaronadă ridicolă aruncă cu citate din Eliade şi Nichifor Crainic în loc să producă citate din ei însuşi. Ei nu fac decât să încerce să muşamalizeze divergenţa majoră de opinie şi gesturile făcute până acum îi califică mai bine decât ar putea-o face oricine. Iar ceea ce întrece orice imaginaţie este perspectiva hiper gonflată despre ei înşişi. Pentru a se victimiza mai abitir Hogea produce un citat trunchiat însă din Nichifor Crainic, din primul volum de memorii, Zile albe, zile negre, citat îndreptat către ei înşişi, așa zișii persecutaţi de la PRM pentru că ar întrupa până dincolo de piscuri românismul pur și morala creștină. Textul lui Nichifor Crainic se referă însă la un Bălcescu, Kogălniceanu, Alecsandri, Eminescu cu a sa viaţă de martir, Nicolae Paulescu, Iorga, A. C. Cuza.

Fabulos, este demență curată, cum poţi compara o astfel de listă de titani cu pigmei ca Hogea, Diaconu, Şerb, Ilie Neacşu, Tompea şi alţi trompetişti de la PSD/PRM/PC? Nu în ultimul rând, pe lângă aiurelile rizibile de acest fel din discursul cu note patologice al aşa zisei conduceri de partid, este de consemnat şi frauda morală (şi nu doar morală) ce însoţeşte în corolar întreaga manifestare publică a organizaţiei, clădită pe minciună, pe ipocrizie şi pe înşelarea oamenilor. Şi a instituţiilor. Cu aceasta sper să se încheie acest episod – cu adevărat scandalos – al (încă) unei diversiuni pe sectorul naţionalism, în tradiţia multor altora.

George Roncea

NapocaNews via Ziaristi Online

3 comments

  1. Pingback: “Ceauşescu a ştiut de la Securitate că va fi decapitat!” Dezbateri şi controverse pe temele securişti – terorişti, revoluţie – lovitură de stat la lansarea cărţii lui Cristian Troncotă “Duplicitarii”. VIDEO cu membri CNSAS, IRR, SRI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.