Revoluţia din Decembrie 1989 a izbucnit și în judeţele Harghita şi Covasna având un caracter anticeauşist şi anticomunist, la ea participând, în egală măsură, români, maghiari şi secui. Ulterior principalele ei obiective au fost interpretate de către unele persoane ca un eveniment exclusiv maghiar, declanşându-se procesul de marginalizare a românilor care locuiau în zona respectivă. Încă din primele zile de după izbucnirea revoluţiei, în cele două judeţe s-au comis atacuri asupra unor sedii de miliţie şi securitate, fiind distruse parţial sau în totalitate 38 dintre acestea, valoarea pagubelor ridicându-se la peste 10 milioane lei¹. Primii asupra cărora secuii şi maghiari şi-au vărsat furia au fost miliţienii şi securiştii care, deşi nu au reacţionat prin folosirea armamentului din dotare, au fost molestaţi, batjocoriţi, omorâţi în mod bestial. Li s-a dat foc la case, li s-au ars bunurile pe care le posedau sau le-au fost furate, aceste lucruri întâmplându-se la 200 de domicilii ale cadrelor de miliţie și securitate, pagubele depăşind 5 milioane lei. Majoritatea actelor de vandalism care au avut loc în aceste zile au rămas nepedepsite, deoarece, în momentul în care s-a trecut la anchetarea lor, autorii nu au putut fi identificaţi. O parte din cei care au comis crime bestiale au fost totuşi arestaţi, judecaţi şi condamnaţi, dar imediat presa în limba maghiară a reacţionat vehement, cerând eliberarea aşa-zişilor „revoluţionari”. Astfel, ziarul „Hétfő” din 8 mai 1990 scria în mod incitator, confundând criminalii cu adevăraţii revoluţionari: „Revoluţia română îşi trimite revoluţionarii în faţa justiţiei”; sau „O revoluţie îşi poate acuza propriii copii ?”. Acţiunile agresive au continuat două, trei zile după începutul revoluţiei, mai ales în mediul rural, căutându-se cadrele de naţionalitate română din fostele organe de putere şi ordine, concomitent cu constituirea unor nuclee provizorii de putere, acestea având în frunte în mai multe cazuri elemente extremiste, naţionalist-şovine. În perioada următoare, în cele două judeţe s-au înregistrat cazuri de distrugere şi profanare a unor monumente dedicate armatei române, eroilor români sau unor personalităţi de seamă din istoria României şi au fost parţial distruse şcoli, biserici, cimitire, instituţii de stat din localităţile Covasna, Baraolt, Zăbala, Odorhei, Frumoasa, Lutiţa, Sânmartin, Topliţa, Miercurea Ciuc. Adunările publice care au avut loc cu prilejul diverselor evenimente au fost în multe cazuri manifestări cu caracter antiromânesc, fiind arborate steagurile maghiare sau strigându-se, aşa cum s-a amintit, lozinci cu caracter iredentist. Încercările de organizare postrevoluţionară au vizat, sub lozinca „epurării comuniştilor”, înlocuirea românilor din organizaţiile locale ale puterii şi administraţiei de stat, din fruntea unităţilor social-economice, măsura fiind luată inclusiv în cazul unor secui şi maghiari care datorită poziţiei lor corecte faţă de români au fost consideraţi trădători de neam. Numai în prima etapă, de la sfârșitul lui decembrie 1989 şi începutul lui ianuarie 1990, în judeţul Covasna, după instalarea ca preşedinte al C.P.U.N. a domnului Orbán Árpád, în 18 unităţi economico-sociale au fost îndepărtaţi directorii, în locul lor fiind numiţi maghiari şi secui². În astfel de cazuri nu s-a pus problema competenţei profesionale sau atitudinii adoptate în vechiul regim, ci numai apartenenţa etnică era principalul criteriu de selecţionare. Uneori motivaţia înlocuirii unor persoane cu funcţii de conducere a fost explicită, aşa cum s-a întâmplat la Tribunalul judeţean Covasna: „Menţinerea în funcţie a celor în cauză – preşedintele tribunalului, procurorul şef (subl. n.) – nu se mai justifică, întrucât judeţul a devenit secuiesc³”. Această explicaţie, consemnată în acte oficiale, este dovada cea mai clară a acţiunilor antiromânești care s-au desfăşurat în acele momente în mai multe localităţi din cele două judeţe. O localitate din România devine peste noapte „secuiască” și ca atare românii trebuie să o părăsească. De fapt, „purificarea” zonei de orice element românesc s-a desfăşurat în mod sistematic, principalei direcţii de acţiune fiind: ameninţarea permanentă și timorarea cadrelor de poliţie de naţionalitate română, eliminarea cadrelor didactice din școli şi obligarea acestora să părăsească localităţile unde erau stabilite, desfiinţarea catedrelor cu limba de predare română, alungarea preoţilor, netratarea corespunzătoare a bolnavilor români în unele spitale. Acţiunile directe organizate împotriva elementului românesc s-au accentuat odată cu constituirea unor organizaţii specifice maghiare având ca bază criteriul etnic, situaţie de care au profitat elemente cu poziţie naţional-iredentistă autohtone şi străine – dar originare din România – trimise special pentru a se infiltra în cadrul acestora. Astfel, au luat fiinţă „Fundaţia pentru tinerii Transilvaniei”, care are ca membru fondator o instituţie de vânzare a cărţilor din Budapesta, „Asociaţia cercetașilor maghiari din România”, constituită după un model asemănător existent în Ungaria în perioada interbelică, „Alfa”, „Organizaţia Tineretului Catolic din Tuşnad-sat”, „Organizaţia Tineretului Democrat Maghiar” din Cristuru Secuiesc, „Asociaţia Democratică a Tinerilor Maghiari”. „Organizaţia Tinerilor Democraţi din Praid”, „Uniunea Democrată a Tinerilor Maghiari din Ditrău”, „Asociaţia Tineretului Liber din Borsec”, „Forumul Tineretului Secuiesc din Cristuru Secuiesc”, „Organizaţia Tineretului Maghiar Democrat din Vlăhiţa”, „Organizaţia Tinerilor Liberi din Cristuru Secuiesc”. U.D.M.R., ca principală forţă politică din judeţ, împreună cu organizaţiile amintite, nu au luat niciodată la radio, televiziune sau în presă o poziţie deschisă şi fermă faţă de evenimentele care aveau loc în cele două judeţe, ba mai mult, a contestat tot timpul cele relatate despre întâmplările de aici, considerându-le simple „ficţiuni”, explicate – paradoxal – prin presupusa „atitudine şovinistă” a românilor faţă de secui şi maghiari. O dată cu constituirea primelor componente structurale ale puterii statale pe plan naţional şi cu deosebire după declaraţia televizată a d-lui Domokos Géza, formele de manifestare violentă ale secuilor şi maghiarilor s-au rărit în intensitate, accentuându-se în schimb procesul de pătrundere în noile structuri ale puterii a tot mai multe elemente cu atitudini şi idei extremiste, aşa după cum reiese din depoziţiile aflate la dosar. S-a desfăşurat, de asemenea, o intensă propagandă antiromânească în publicaţii maghiare, „Tromf”, „Hargita Népe”, „Háromszék”, încercând să se acrediteze o aşa-numită situaţie de pericol iminent în care s-ar afla secuii și maghiarii. Pentru a-i menţine pe români într-o presiune psihică permanentă s-au continuat acţiunile sistematic organizate de umilire şi molestare a românilor, puse la cale de elemente naţionalist-şovine și iredentiste. Adunările publice s-au succedat la intervale scurte, lozincile strigate continuând să aibă un conţinut incitator, aşa cum s-a întâmplat la Baraolt, unde mulţimea a strigat „Jos românii!”, „Afară din Ardeal”. „Ardealul pământ secuiesc şi unguresc !”, „Covasna fără români împuţiţi !”, „Ardealul autonom !”.

În timpul și după evenimentele de la Târgu Mureş, datorită pericolului existent, foarte mulţi români au părăsit cele două judeţe, acţiunile și manifestaţiile stradale desfăşurate determinându-i să facă acest lucru.

Având în vedere cele relatate anterior, putem să conchidem: în zilele revoluţiei din decembrie 1989 şi după aceea, în judeţele Harghita şi Covasna au avut loc violenţe şi atrocităţi împotriva românilor, acte care nu pot fi justificate decât prin atitudinea antiromânească, naţionalistă și şovină a unor grupuri de secui și maghiari care au profitat de haosul existent pentru a-şi manifesta în voie adevăratele sentimente pe care le aveau faţă de conaţionalii lor; formele de organizare postrevoluţionară au scos în evidenţă faptul că atitudinea antiromânească a populaţiei majoritare din zonă s-a generalizat, urmărindu-se, în principal, înlăturarea românilor din funcţii de conducere, pe linie politică, administrativă sau social-economică, aceştia fiind nevoiţi să-şi părăsească domiciliile în căutarea de noi locuri de muncă; revoluţia, care pentru celelalte zone ale ţării a însemnat descătuşarea de componentele comuniste dictatoriale, a fost deturnată în interesul unei minorităţi, care urmărea alungarea românilor ce locuiau în zonă ; populaţia românească din judeţele Harghita şi Covasna a fost umilită, neputând să se bucure de înlăturarea dictaturii comuniste, fiind nevoită să părăsească zona datorită atmosferei ostile create în mod sistematic, prin acţiuni organizate de persoane particulare sau organizaţii ale secuilor şi maghiarilor.

În zilele revoluţiei din decembrie 1989 şi după aceea, în judeţele Harghita şi Covasna, cu populaţie majoritar secuiască şi maghiară, au avut loc o serie de evenimente care au generat stări conflictuale, atmosferă de nesiguranţă pentru populaţia românească din această zonă. Trebuie subliniat faptul că în această parte a ţării reacţia organelor care apărau vechiul sistem politic – miliţia şi securitatea – a fost totalmente pasivă, până la ora actuală nedescoperindu-se nici măcar un caz în care să se folosească armele de foc împotriva populaţiei. După ce radioul şi televiziunea au anunţat fuga dictatorului, în pieţele centrale ale oraşelor mari – Miercurea Ciuc, Odorhei, Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Topliţa – au avut loc adunări spontane cu prilejul cărora au fost ţinute discursuri în limba română şi maghiară, au fost distruse portretele dictatorului, precum şi materialele propagandistice de la sediile cabinetelor judeţene de partid. Au fost manifestări spontane ale bucuriei populaţiei de a fi scăpat de împilare şi suferinţă, români, secui şi maghiari aflându-se împreună în acele momente de neuitat. Aceasta a fost o primă fază a momentului revoluţionar, când nu s-au înregistrat stări conflictuale interetnice, populaţia urmărind cu înfrigurare ceea ce se petrecea la Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Braşov, Craiova, Brăila, acolo unde se trăgea pe străzi, unda mureau sute de oameni. Această situaţie nu s-a înregistrat în judeţele Harghita şi Covasna unde, în afara atacării unei unităţi militare din Sf. Gheorghe în noaptea de 24 spre 25 decembrie de persoane neidentificate, nu s-a constatat folosirea armelor de foc. De fapt, organele de miliţie şi securitate au primit ordine clare în sensul de a nu folosi armamentul din dotare împotriva populaţiei. Acesta a fost închis în locuri special amenajate sau predat unităţilor militare pentru a fi în siguranţă. În localităţile mici din cele două judeţe – comune şi sate – oamenii s-au adunat în primele momente în faţa primăriilor, distrugând simbolurile dictaturii comuniste.

În faza a doua a evenimentelor din acele zile, atacurile au căpătat un caracter distructiv, devastator, acestea fiind orientate spre sediile posturilor de miliţie sau sediilor securităţii, cu toate că din aceste locuri nu s-a înregistrat nici o reacţie faţă de cele întîmplate. Acţiunile s-au declanşat în urma apelurilor unor persoane neidentificate care, prin staţii de amplificare, – în centrele urbane – au îndemnat populaţia la săvârşirea unor acte de vandalism fără să aibă nici o acoperire revoluţionară. De exemplu, în Miercurea Ciuc, la puţin timp după adunarea populaţiei în piaţă, de la o staţie de amplificare s-au făcut apeluri repetate în sensul de a se merge în masă la sediul securităţii. Ceea ce a urmat nu a mai avut nici o legătură cu evenimentele revoluţionare, în după amiaza zilei de 23 decembrie au fost distruse 35 de posturi de miliţie din raza judeţului Harghita și 8 în judeţul Covasna. Participanţii la aceste evenimente – secui şi maghiari în majoritatea lor – au devastat tot ce le-a ieşit în cale: staţii de radio, televizoare, telefoane, vestimentaţie, arhive, fişete cu diverse obiecte. În multe cazuri, după aceea, clădirilor li s-a dat foc pentru a se înlătura orice urmă. La Odorhei, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Ciumani, Zetea, Căpâlniţa, Secuieni, Brădeşti, etc. urmele acestor acţiuni s-au păstrat luni de zile. În cele două judeţe, datorită actelor menţionate, s-au produs pagube de peste 10 milioane de lei, autorii rămânând nepedepsiţi. Din păcate, acţiunile devastatoare nu s-au oprit aici, participanţii începând să se răfuiască cu cadrele de miliţie şi securitate – în marea lor majoritate români. Astfel, în judeţele Harghita şi Covasna au fost omorâte 7 persoane, 6 fiind cadre active şi de rezervă din fostele organe de miliţie şi securitate – 4 români şi 3 maghiari. Doi maghiari au fost omorâţi pentru că au încercat să ia apărarea colegilor lor români, fiind consideraţi trădători ai secuilor şi maghiarilor. Cei omorâţi – locotenent colonel Coman Dumitru, seful securităţii din Odorhei Secuiesc, plutonier major Cheuchişan Liviu Teofil, şef de post miliţia Dealu, maior Agache Aurel de la miliţia din Târgu Secuiesc, plutonier Dănăilă Gabi, ajutor şef de post comuna Zetea, plutonier major Ferencz Emeric, sectorist miliţia Cristuru Secuiesc, plutonier Dănăilă Gabi, ajutor sef de post comuna Zetea, plutonier major Ferencz Emeric, sectorist miliţia Cristuru Secuiesc, plutonier în rezervă Szekely Gavril, nu au folosit în nici un moment armamentul din dotare. Crimele au fost comise în mod bestial, fiind însoţite de tot felul de injurii la adresa românilor. Astfel, maiorul Agache Aurel din Târgu Secuiesc a fost linşat efectiv de cei adunaţi, după aceea cadavrul fiind scuipat şi lovit în continuare de cei ce treceau prin zonă, în pleoape i s-au pus o monedă şi emblema de la caschetă iar în gură un şobolan. În final s-a încercat să i se dea foc arzându-i-se uniforma.

În ziua de 22. XII. 1989, după ce demonstranţii au stabilit „ordinea” în comuna Dealu, un grup de indivizi aflaţi în stare de ebrietate sosiţi din oraşul Sf. Gheorghe, au atacat postul de poliţie, l-au omorât pe plutonierul Cheuchişan Liviu Teofil în mod bestial, încercând să-1 jupoaie cu furculiţa şi să dea foc cadavrului. Această acţiune a avut loc în prezenţa soţiei şi a celor 2 copii mici. La această acţiune a asistat aproape toată populaţia din comună, dar nimeni nu a intervenit să-1 apere pe cel agresat. Acesta, deşi a avut tot timpul pistolul asupra sa, nu 1-a folosit.

Abia a doua zi după-amiază cadavrul a putut fi ridicat fiind descoperit în grădina casei, despuiat şi acoperit cu crengi. Soţia şi cei doi copii au fost salvaţi de un secui, care, la orele 22,00, a trecut prin focul pus la intrarea în locuinţă de către agresori.

Aceste evenimente nu au nimic comun cu revoluţia din decembrie, constituind fapte penale grave, pedepsite în orice stat de drept.

Iată cum sânt prezentate, în depoziţiile din faţa Comisiei parlamentare, câteva dintre aceste asasinate. (Am extras din cele mai importante depoziţii): Doamna Ileana Agache, soția maiorului Agache Aurel, este de naţionalitate secuiască, deci apartenenţa etnică nu a putut influenţa depoziţia. Dânsa menţionează : „Soţul meu – Agache Aurel – a fost poliţist, maior, a fost omorât în Tg. Secuiesc, într-un mod barbar şi când spun acest cuvânt, „barbar”, gândesc că este un cuvânt prea blând, prea frumos pentru nişte oameni, care nu se pot numi oameni, după ce l-au ucis pe soţul meu, au trecut şi la maltratarea corpului său neînsufleţit… Am aflat apoi că maltratarea lui a început în jurul orei 13,30. La ora 14,30 am primit telefon şi mi s-a spus că nu mai am ce căuta acolo, pentru că deja era aproape mort… Fraţii mei au încercat să se apropie ca să ia cadavrul soţului meu de acolo, dar nu au reuşit din cauza mulţimii. Pe data de 23 decembrie, dimineaţa la ora 4, am revenit în centru pentru a căuta cadavrul soţului, dar nu l-am mai găsit. Am plecat spre casă, gândind că i-au aruncat cadavrul în curtea noastră. Când am ajuns acasă, am văzut că totul era distrus şi mobila aruncată în curte, distrusă. Vecinii mi-au relatat că oamenii aceia au venit, au cântat şi au jucat toată noaptea şi după aceea au distrus totul, plecând satisfăcuţi… Cadavrul a fost găsit abia pe 26 decembrie, la morga din Tg. Secuiesc”⁴.

Despre ce s-a întâmplat la Miliţia din Târgu Secuiesc, foarte clară este şi depoziţia maiorului Irimia Gheorghe :

„Acolo a început… un adevărat măcel şi în special contra cadrelor româneşti. Asta pot să o afirm şi pot să o susţin oriunde. Doi subofiţeri de naţionalitate maghiară, când au ieşit în faţa Miliţiei… au pronunţat cuvintele «Eu sunt maghiar» (în limba maghiară) şi nu au fost bătuţi. Însă celelalte cadre au fost bătute în ultimul hal. Treaba a culminat cu omorârea bestială a maiorului Agache Aurel, tatăl a cinci copii… Nu i-au permis familiei timp de 2 zile ca să fie ridicat corpul de acolo… I-au pus un şobolan în gură, a stat dezbrăcat acolo 2 zile…”⁵.

Despre faptele petrecute în timpul asaltului împotriva Miliţiei din Odorheiu Secuiesc, se relatează, între altele :

„Când a ieşit din sediu colonelul Coman, din mulţime s-a strigat: «Uite-l pe şeful». Și atunci cineva i-a dat în cap cu o rangă de fier. Probabil că Foro Csaba, fost condamnat, care era cunoscut ca mare huligan. I-a spart capul şi a căzut jos. În momentul acesta a fost călcat în picioare… Atâta a fost bătut, dar nu cu pumnii au dat, ci cu picioarele. Au rupt hainele de pe el şi a rămas pur şi simplu în chiloţi. Şi a fost luat de nişte oameni mai cumsecade, pentru că au vrut să-1 agaţe, deci să-1 înfigă în gardul spitalului, care era cu ţepi, și nu au reuşit… Şi l-au aruncat în curtea spitalului… A fost dus în sala de operaţie, dar a murit, n-au avut ce să-i facă. Era practic mort. A avut totul rupt în el… Aici la gât era tăiat. Cum am auzit pe cei care comentau după aceea, o femeie i-a tăiat gâtul…”⁶. (…) „Mai ştiu că tot în faţa Poliţiei a fost lovit în cap cu un ciocan şi şeful poliţiei, care a ieşit afară din sediu şi în stare de inconştienţă a fost transportat la spital. Nu a murit… Unul din ofiţerii de securitate, Buie Mircea, a fost prins cu o sfoară de gât şi agăţat de un pom. Craca s-a rupt şi în felul acesta nu a putut să fie spânzurat. A fugit, a fost lovit în cap şi el cu o sticlă. A fugit aşa cum era, cu sînge pe faţă şi din nou i s-a pus acea sfoară…A fost scăpat… şi-a revenit după o lună de zile”⁷.

Depoziţiile cuprind relatări ale tuturor asasinatelor, maltratărilor reprezentanţilor aparatului de stat român, distrugerea şi incendierea sediilor miliţiei, ale locuinţelor românilor ş.a.m.d. Pe larg sunt prezentate acţiunile din Praid, Vlăhiţa, Sândominic, Cristuru Secuiesc, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Căpâlniţa, Dealu, Brădeşti, Miercurea Ciuc etc.⁸

Anchetarea faptelor s-a făcut foarte greu, pînă astăzi doar unul dintre autori fiind deferit justiţiei. Cauza este prezentată de Aurel Borş, şeful poliţiei din Odorheiu Secuiesc : „Până la alegerile din 20 mai nimeni nu a vrut să colaboreze cu noi, ca să ne relateze ce s-a întâmplat… era frica aceasta de a colabora cu noi… După acea dată cei care au lovit au fugit, sunt în Ungaria sau Suedia”⁹.

Este posibil ca o parte din cei omorâţi să fi comis abateri şi abuzuri în vechiul regim, dar în acest caz ei trebuiau arestaţi, judecaţi şi condamnaţi în conformitate cu gravitatea faptelor comise, într-un cadru legal şi nu linşaţi şi batjocoriţi. În afară de aceste cazuri grave, 104 ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi securitate au fost maltrataţi suferind traumatisme corporale, comoţii cerebrale, fracturi multiple, Câteva exemple în acest sens : căpitan Dobre Alexandru – comoţie cerebrală ; plutonier Cristea Grigore Vasile – traumatism toracic şi cranian ; căpitan Selincean Mihai– traumatism toracic și fisuri costale multiple; plutonier Deaconu Neagoe – traumatism toracic şi comoţie cerebrală. Între cei răniţi s-a aflat un singur maghiar, ceilalţi fiind români, îngrijirea celor maltrataţi a însumat peste 500 de zile de spitalizare, mulţi dintre aceştia rămânând cu urme pentru toată viaţa. Au fost arse şi distruse, de asemenea, locuinţe și bunurile acestora, pagubele personale ridicându-se la peste 5 milioane de lei¹⁰. Din sediile posturilor de miliţie distruse au fost sustrase 468 de arme şi 17.832 cartuşe, din care ulterior s-au recuperat 396 arme. 2.832 de cartuşe, rămânând dispărute 72 de arme şi 15.000 de cartuşe¹¹.

Peste câteva luni, în iunie 1990, folosindu-se de atmosfera creată în Bucureşti, în legătură cu evenimentele din 13–15 iunie 1990, o mulţime adunată în faţa sediului central al poliţiei din Miercurea Ciuc va distruge o parte din clădire, atacând-o cu sticle incendiare, pietre, cărbuni. Pretextul a fost, de această dată, faptul că firma poliţiei fusese scrisă numai în limba română, nu şi în limba maghiară. Deşi a fost schimbată imediat la sesizarea unor cetăţeni, acţiunile violente au continuat până noaptea târziu, în faţa sediului s-au aflat peste 1.500 de oameni, iar pagubele produse au fost de peste 400.000 lei. Cu această ocazie s-au strigat mai multe lozinci, din care enumerăm : „Acum trebuie să luptăm pentru ce ne-am propus”, „Iliescu nu uita. Ardealul nu-i ţara ta”, „Români împuţiţi, plecaţi din Miercurea Ciuc”, „Afară cu românii de aici”, „Să radem această instituţie românească de pe faţa pământului”, În aceleaşi momente au fost căutaţi spre a fi pedepsiţi o serie de ofiţeri de poliţie români la domiciliile lor spre a fi maltrataţi ; de asemenea, s-au făcut percheziţii la familii de români pentru a se găsi documente compromiţătoare.

După revoluţie, în judeţele Harghita şi Covasna au avut loc mai multe acţiuni cu caracter antiromânesc, fiind devastate şi profanate biserici ortodoxe, monumente cu semnificaţii istorice. Astfel, statuia lui Mihai Emineacu din Topliţa a fost profanată, fiind desprinsă placa comemorativă, monumentelor eroilor români din al doilea război mondial din Odorhei, Frumoasa şi Lutiţa le-au fost schimbate plăcile comemorative cu altele în limba maghiară, soclul monumentului aflat în construcţie în cinstea eroilor români din primul război mondial din localitatea Sânmartin a fost distrus, s-a încercat distrugerea prin incendiere a statuii ostaşului român din Voineşti, monumentul eroilor români din primul război mondial din Ditrău a fost profanat şi inscripţia comemorativă distrusă. Textul monumentului din Ditrău – „Călătorule, opreştește şi aminteşte-ţi că aici odihnesc eroii români căzuţi în luptele pentru eliberarea teritoriului de nord-vest ai României de rub ocupaţia horthysto-hitleristă şi oşteni din armatele străine” – a fost considerat de U.D.M.R., M.A.D.IS.Z. (Uniunea Democrată a Tineretului Maghiar) şi reprezentanţii bisericii catolice „impertinent” şi „insultător”, deoarece „mulţi bărbați înrolați în timpul războiului în armata maghiară nu se considerau în nici un fel hortyști”. Şi totuşi armata maghiară a fost condusă în acele momente de Horthy si de aici determinativul dat soldaţilor maghiari. Inscripţia a fost înlocuită cu cuvîntul „Szabadság”, operaţie efectuată în luna martie 1990.

De menţionat că împotriva indivizilor cu manifestări şovine, separatiste, nu s-a înregistrat nici o reacţie la nivelul autorităţilor din acel timp, totul fiind muşamalizat în spatele cunoscutei formule „persoane neidentificate”. Poliţia şi jandarmeria din cele două judeţe sunt timorate, putând fi atacate în orice moment în cazul în care ar aplica o serie de măsuri legale împotriva celor ce se fac vinovaţi de comiterea unor acte similare.

******************

1. Toate sumele citate în raport se referă la valoarea leului din decembrie 1989

2. Dosar 64, p. 70.

3. Dosar 64, p. 96, 101.

4. Dosar 18, f.1-3.

5. Dosar 64, f. 68

6. Dosar 28, f. 4, 5, 10

7. Dosar 28, f.15-16

8. Dosar 36, f. 3 (Depoziție preot Ioan Tobă: – „unul din polițiști a fost și el lovit, a fugit în curtea CAP-ului, dar niște cetățeni din Filiași au scos cuțitele și i-au tăiat gâtul. Au început să-l târască din curte pe șosea, îl loveau deși era mort, dar au spus că și mort trebuie zdrobit”; Dosar 37, f.12 – din depoziția milițianului din Sândominic: „Considerați că această alungare a dumneavoastră din localitate s-a datorat faptului că ați fost milițian? Nu, nației române” ; Dosar 43, f. 1 și Dosar 63, f. 106 – pentru Praid; Dosar 46, f. 2-4 și Dosar 51; f. 27, pentru Vlăhița – „ Șeful meu – a spus unul din milițieni – a fost bătut și pus în genunchi ca să spună cu cine colaborăm noi. Cinci persoane au pătruns în sediu, m-au luat și m-au aruncat pe geam… Colegii maghiari nu au avut nimic de suferit.; Dosar 49, f. 7-8, 15 – pentru Sândominic.; Dosar 55, f. 1-4 și Dosar 63, f. 63 – pentru Tg. Secuiesc și Odorheiu Secuiesc.;  Dosar 60, f. 1-2, 7 – pentru Căpâlnița, unde în timp ce îl băteau pe plutonier, locuitorii maghiari strigau: „Român puturos. Să terminăm odată cu administrația română… Să nu mai fie picior de român pe aici”.; Dosar 63. f. 94, pentru Brădești etc. O relatare globală, pentru tot județul Harghita, face Aurel Borș, șeful poliției din Odorheiu Secuiesc – dosar 63, f. 69 și următoarele.

9. Dosar 63, f. 69.

10. Vezi Dosar 23, f. 23-24,; Dosar 28, f. 6-8; Dosar 36, f. 3; Dosar 37, f. 1-2; Dosar 43, f. 1-2; Dosar 51, f. 1; Dosar 61, f. 1; Dosar 62, f. 2; Dosar 63, f. 68, 94, 106; Dosar 64, f. 168; Dosar 67, f. 1-2; Dosar 69, f. 1-2; Fond Special.

11. Vezi și Dosar 2, f. 5; Dosar 49, f. 7; Dosar 51, f. 1; Dosar 60, f. 2; Dosar 67, f. 68 și Fond special, dosar 7.

Sursa: Ziaristi Online via Aurel Agache – Raportul Harghita Covasna: Capitolul II.