”Purtătorul de cuvânt este ființă a intervalului, cum ar zice Andrei Pleșu. Golit de sine, el poartă mesajul altuia către alții. Existența lui se apropie de cea a unui traducător aproape anonim. Misiunea lui e de mediator între lumi care vor să se cunoască și să comunice. Singurătatea lui e aceea a unui rătăcitor deopotrivă lăudat și hulit în piețele publice. Datoria lui e să vorbească, dar certitudinea lui e tăcerea. Prieteniile îi sunt fără număr. Prietenii, rari. Un contemplativ care prețuiește acțiunea.” – Tatiana Niculescu Bran

În anii dictaturii se putea spune că doar foarte puţini chiar voiau comunismul, un număr infim de cetăţeni spălaţi pe creier. A urmat lovitura de stat din 89, apoi un respiro de libertate socială autentică, exact cât a durat convingerea libertăţii, curajul ei. Acesta s-a stins repede, pe de o parte în faţa evidentei înfrângeri politice, pe de alta dintr-o previzibilă deznădejde. Apoi circul cum că ar exista pluri-partidism, când de fapt este o singură linie şi o singură idee, un singur partid, cu multe nume şi cu aceleaşi scopuri. Linia partidului = distrugerea ţării.

Că economia a fost distrusă sistematic, cu bună ştiinţă, s-a spus adesea. Cât despre aspectele spirituale – religia, învăţământul, cultura şi presa, acestea sunt conduse mai comunist şi mai vădit totalitar decât pe vremea lui Ceauşescu. Asta nu înseamnă că ele nu trăiesc în deplină autenticitate şi înflorire în underground, prin marginalizaţi – care sunt onoraţi de aceasta, fiindcă altminteri, a fi linguşit de unul faţă de care n-ai nici un respect echivalează cu a fi înjurat.

Religia din orarul şcolar are menirea să instruiască la nivel teoretic elevul (istoria creştinismului, principiile, cultura creştină, istoria ţării, strategiile militare şi ctitoriile voievozilor, etc). Totuşi, adevărata educaţie o fac părinţii acasă, şi preoţii duhovnici: iertarea, dragostea, nobleţea, nu o înveţi la ora de curs, acolo se învaţă teoretic. Practica e în familie şi în biserică, unde se formează omul spiritual. Cum să reacţioneze la nişte noţiuni abstracte bietul copil dacă are creierul pastă de la internet, tv, familia dezmembrată, nu citeşte, la şcoală învaţă relativisme? Se zice: bine, dar uite, creştinii care se duc la biserică sunt nişte păcătoşi. Nu *pentru că* se duc la biserică sunt păcătoşi, ci pentru că nu continuă ceea ce învaţă acolo! Dar cel care nu ştie nimic despre spiritualitatea în care s-a născut nu apreciază nici baza materială prin care aceasta s-a exprimat. Pasărea născută în colivie consideră libertatea o boală. Ce poate urma, decât barbarie, vandalizare, anarhie?

Cea mai mare problemă a României superficiale este că a adoptat cumplitul obicei occidental al idolatrizării. Nu contează cine sau ce e idolatrizat: că e fotbalist, patriarh, vedete, oameni politici, bişniţari, manelişti, sporturi, maşini, gadgeturi, idei, sloganuri. Umanism – idolatrizarea persoanei, sau marxism – idolatrizarea non-persoanei. Tot un drac…

Portretul reeducatului: dacă stă sau dacă pleacă din ţară, nu ştie, nu poate să trăiască decât slugărind. Respectă infinit orice nesimţit care îi umileşte istoria şi neamul, dar râde de unul care le cinsteşte. N-are decât o singură valoare: banul, puterea asupra altuia, mârşăvia, incultura. Clasic. Că se duce la biserică sau că nu se duce, atâta timp cât se comportă aşa, e clar că nu-i om, deci nu-i creştin.

Credinţa, limba, literatura, filosofia, ştiinţele social-politice, istoria, cercetarea, sunt mult mai infestate de marxism azi decât cum erau acum 25 de ani. Şi pe bună dreptate vina este distribuită în directă proporţie cu responsabilitatea şi posibilităţile. Chiar dacă mult timp funcţiile bisericeşti cheie au fost sau încă sunt luate cu sila şi purtate de oameni de compromis, Biserica nu sunt aceia. Biserica sunt sfinţii şi orice creştin purtător de Hristos. Oricine are ochi vede diferenţa.

La fel ca în cazul anumitor căpetenii ortodoxe care smintesc, dar nu sunt emblematici, corupţia lui Ponta era a lui, proprie, netransferabilă asupra poporului şi imoralitatea lui era strict cu scop financiar. Nu viza modificarea structurală a calităţilor sufleteşti ale românului, voia doar să-l erodeze încetişor, cât să-l mulgă mai cu spor. Sfidarea lui, fiind supărător de evidentă, a enervat alegătorii mai tare decât perfidia disimulată a oponentului său.

Singura deosebire de Kl.Io. a fost atitudinea faţă de credinţă. Herr-ul este de un cinism imbatabil, complet opac, neînstare să înţeleagă câtuşi de puţin realitatea spirituală şi intelectuală a românului, relativistul perfect, fără profunzimi şi dileme, mare admirator al concupiscenţei, candidatul perfect al Noii Ordini. Prin el Planul (cincinal, în cazul său) va fi un „lucru bine făcut”.

Toată ideea Noii Ordini era să alegem chiar noi ce anume să ne omoare: o ortodoxie scârboasă şi pervertită (Ponta), sau o desfiinţare a ortodoxiei (K.I.), oricare din ele generând fie răzmeriţă (motivul perfect al unei ocupaţii), fie supunere (capitulare, moarte spirituală şi dispariţie ca neam). Cel ce a avut urechi de auzit Duhul a înţeles că singura alegere demnă era a NU alege.

În fine. Care-i prima mişcare a Noii Ordini via Kl.Io.? Eliminarea adevăratului adversar al *adversarului*: Dumnezeu. Principalul obiectiv pentru *adversar* este scoaterea lui Dumnezeu din sufletele copiilor. Din fericire pentru copii, Dumnezeu nu ascultă de ordinele *oponentului*.

Păi dacă natalitatea sub 15 ani e motiv de îngrijorare pentru U.E., ar trebui să triplăm numărul orelor de religie, fiindcă religia ocroteşte asceza şi morala. Adică raţiunea.

Înlocuirea orelor de religie cu ore de educaţie sexuală? E un fapt de necontestat că expunerea la informaţie sau imagine cu conţinut senzual stimulează sexualitatea, nu raţionalitatea. Pervertirea copiilor prin imagini (televizor, reclame, presă, etc) e parte din Planul Noii Ordini pentru stricarea rasei umane.

Zilele trecute Dl Kl.Io. şi-a ales purtătorul de cuvânt. Prima alegere – purtătoarea de cuvânt a fostului. Dar ar fi fost prea bătător la ochi. Aşa că a ales-o pe Dna Bran, principala arbitră şi profitoare a scandalului internaţional Tanacu (când unui călugăr exemplar i-a fost înscenată o crimă). Cu aşa purtătoare de cuvânt, asocierea dintre direcţia New Age şi planul cincinal devine şi mai evidentă: scandal religios, tulburări sociale, manipularea opiniei publice internaţionale, ocupaţie – scenariu repetat în ţări ortodoxe după succesul iniţial din Iran.

De fiecare dată când credincioşii protestează, pe bună dreptate, cu privire la un aspect social sau al credinţei, sar la gâtul lor toţi: prelaţii, miniştrii, stăpânii străini, presa, FMI-ul, Uniunea Europeană. Concluzia: credincioşii sunt singurii anticomunişti din România. Trăiască credincioşii!

George Ursu

Sursa: Ziaristi Online