Votul-Speranţă şi balul fantomelor
Preşedintele ales are dreptate. Revoluţia (de fapt, contrarevoluţia) morală trebuie începută chiar de aici. Din punctul pedepsirii aspre a celor care i-au împiedicat deliberat pe cetăţenii români din diaspora să voteze. Patru nume sunt deja bine cunoscute de toată lumea : prim-ministrul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, şeful campaniei electorale a lui Ponta, Titus Corlăţean şi, stupoare, Teodor Meleşcanu, care „a dat lovitura” – căci, din şef SIE, în numai două luni, după vreo zece zile de mandat la Externe, are şanse mari să fie chiar arestat. Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a început urmărirea penală in rem (nu ştie cine sunt infractorii !!!). Nu ştie bărbatul ce ştie tot satul. Dar tocmai de aceea şi zilele lui în fruntea Parchetului par a fi numărate. Iar problema o va rezolva, probabil, tot femeia bărbată, Laura Codruţa Kövesi. Iar servantul lui Ponta, timidul procuror general Tiberiu Niţu, va fi trimis la munca de jos. Acolo poate fi obedient cât pofteşte.
Problema de fond a alegerilor în România e că votul popular a fost tratat, din 1990 încoace, de autorităţi şi de candidaţi ca un caraghioslâc obligatoriu. Chiar ca o pierdere de vreme. Şi de foarte mulţi bani. Odata la câţiva ani suntem chemaţi să punem ştampila pe nişte aventurieri, penali, incompetenţi, unii pretinşi de dreapta, alţii pretinşi de stânga şi, astfel, devenim cu toţii complici la hoţiile şi matrapazlâcurile lor viitoare. Iar ipochimenii oftează că au trebuit să se uşureze de o grămadă de bani pentru nenorocitele de ştampile aplicate pe numele lor umflate cu sifon mediatic tocmit şi el. Şi cam asta e toată democraţia română ! Asta în ceea ce priveşte participarea poporului. Pentru că după aceea începe petrecerea pentru câştigători şi pentru lăutarii lor năimiți din media.
Despre partide, fără doctrine clare, fără programe şi, în orice caz, fără ca vreodată cineva să-şi ţină vreo promisiune, s-a vorbit destul. Dar asta nu e tot. S-a inventat o şmecherie şi mai odioasă : alianţele, uniunile, asociaţiile de partide (de raufăcători). Astfel am avut nenorocirile CDR, DA (Dreptate şi Adevăr, dacă aţi uitat), USL, ACL. De pildă, aşa a venit la putere Emil Constantinescu sub sigla fantomatică CDR (Conventia Democratică din România). După ce fostul secretar PCR s-a cocoţat la putere, împreună cu Zoe Petre, Mugur Ciuvică, Dorin Marian, Victor Ciorbea, Cătălin Harnagea şi toată gaşca şi-au făcut cariera, scurtă, şi, mai ales, plinul. Şi au aruncat la coşul de gunoi un partid istoric, PNŢCD, cu toată tragica lui poveste, cu miile de ani de puşcărie politică folosiţi moral abuziv de Emil Constantinescu, Zoe Petre, Victor Ciorbea, toţi foşti membri de marcă sau secretari PCR.
Şi nu întâmplător rechemăm în actualitate jalnica şi deja uitata aventură a CDR. Aducerea la putere a lui Klaus Iohannis pare să coincidă cu dispariţia altui partid istoric, PNL, marele partid fondator de ţară al Brătienilor. Klaus Iohannis a fost liberal doar la fără frecvenţă. Iar actualul PNL ascunde sub sigla lui istorică toată clica penală a PD (PDL), partidul care l-a adus la putere pe Traian Băsescu, partidul securiştilor şi al uteciştilor. Şansele lui Klaus Iohannis de a-şi ţine promisiunile din campanie, ca şi şansele celor care au crezut în el, mai ales tinerii, mai ales diaspora, de a vedea o schimbare majoră în a face politică şi viaţă publică în general sunt foarte mici, aproape nule. Şi asta din cauza bandelor politice numite „partide”, apoi numite „alianţe” şi „uniuni” (ACL, USL – USL 1.0 şi USL 2.0…). Care sunt creştinii şi care sunt liberalii din această sinistră adunătură presupus de dreapta (ACL) n-a aflat încă nimeni. Poate va afla DNA în lunile următoare, DNA care tot bagă sub preş dosarul EADS. Se aşteaptă plecarea lui Traian Băsescu ?
În România se joacă azi un mare meci, cu o miză pe măsură. Se joacă partida dintre mafia politicienilor – corupţi, penali, incompetenţi, şi deci asasini economici şi morali – şi majoritatea populaţiei. Vor câştiga din nou politicienii şi partidele lor (plus securiştii şi interlopii finanţatori pitiţi în spatele lor) sau va câştiga masa încă paşnică şi neorganizată, mai ales tinerii de pe reţelele de socializare sau poporul român din diaspora, şi el tînăr şi în continuare interesat, legat de ţara de origine ?
Ce se va alege până la urmă din marea victorie a lui Klaus Iohannis ? Cu asemenea partide, cu asemenea alianţe şi uniuni, cu un asemenea balşoi Parlament, cu mult prea pitoreştii baroni şi baroneţi locali, incredibil de bogaţi, în mai puţin de un an, Klaus Iohannis poate să calce pe urmele mediocre ale lui Emil Constantinescu. Va rămâne, ca şi Emil Constantinescu, un specialist în vorbe bombastice despre sine însuşi şi călătorii intercontinentale, scumpe şi inutile pentru români ? Până astăzi, 30 noiembrie 2014, establishment-ul nu a dat nici un semn serios de resetare a politicii şi a vieţii publice în general. Scandalurile în curs în PSD, scandalurile previzibile din PNL nu ţin loc de principiul Speranţă, ci fac parte tot din balul fantomelor venite din trecut şi al vampirilor.
Petru Romoşan
