George Ursu informează: Aţi văzut cum a fost prezentată de mass-media ştirea cea mai zguduitoare cu privire la viitorul nostru, printr-o lege care neagă însuşi principiul de drept şi care l-a întrecut în nedreptate până şi pe Nero? V-aţi dat seama bineînţeles că, fiind sub ocupaţie ca ţară, nici ei, ca presă neliberă, nu aveau cum să dea ştirea, fără să înjure nu pe răufăcător, ci pe cel ce a atenţionat asupra aceluia. Au sărit iar la beregată, dar nu spre proclamarea Drepturilor Omului, încălcate flagrant de legea respectivă, ci… tot la noi, cei care am apărat valorile democratice, garantate de Constituţie. TOT DE NOI se face mişto, cei care plângem pentru ţară şi stăm de veghe pentru libertatea sufletelor din ea, care clipă de clipă rostim o rugăciune pentru popor şi ne riscăm viaţa şi libertatea pentru mântuirea sa, iar pentru cei care jefuiesc trupurile şi siluiesc sufletele se organizează proteste ca să se meargă să fie votaţi. Nu ne-am mirat, dar ne-am mâhnit, văzând că românii au ajuns în cea mai jalnică stare de deznădejde, în care efectiv nu le mai pasă că sunt măcelăriţi, umiliţi şi scoşi din istorie, ba, mai mult, ne înjură tot pe noi care îi preţuim, le oferim argumente raţionale şi supra-raţionale, şi îi apărăm cu pieptul gol.
E atât de trist momentul istoric, că nu mai aşteptăm decât răstignirea, cu care omenirea a obişnuit pe binefăcătorii ei. O să ziceţi că  supraestimez valenţele tragice, dar cred că în cazul acesta, de fapt le subestimez.

Cu toate astea, în fiecare zi apar oameni care se trezesc. Dar nu la realitatea acestei lumi trebuie să ne trezim, ci la realitatea lumii harice, la realitatea veşnică, pentru trecerea în care ar trebui să ne ăpregătim în fiecare zi. Îndemnul la pregătire sufletească pentru cele ce vor veni îl fac aşa cum l-au făcut toţi celor cărora acel tărâm li s-a revelat, şi au dat mărturie despre el: viaţa nu se rezumă la anii acestei vieţi, ci aici abia începe, iar odată ce sufletul se desparte de trup, realitatea aceea e mult mai vie decât aceasta. Am trăit-o de multe ori, am văzut-o. Pe cât este de diferită lumina de umbră, atât de mult mai vie este realitatea aceea decât realitatea de aici. Trăirea tuturor stărilor sufleteşti este acolo de mii de ori mai puternică. Iar alegerile făcute de suflet în această viaţă devin acolo o singură alegere, statornicită, pe veşnicie. Nu îmi fac decât datoria de om, reamintindu-vă de responsabilitatea esenţială pe care o avem fiecare faţă de sufletul nostru veşnic. Dumnezeu să
binecuvinteze pe fiecare!

Şi iată datoria noastră:

Asociaţia pentru Libertatea Românilor protestează faţă de sistemul de supraveghere electronică

Profesor Nicolae Livadă, preşedintele APLR: „Cardurile de sănătate reprezintă un experiment inacceptabil pe subiecţi umani, adică pe români!”

Distribuirea cardurilor de sănătate a întâmpinat – şi în judeţul Neamţ ca şi în alte judeţe ale ţării – refuzul unor cetăţeni, care au invocat, în sprijinul alegerii lor, atât argumente de natură morală, cât şi ştiinţifică sau spirituală. Ce motive stau în spatele deciziei unui număr semnificativ de români de a respinge cardurile de sănătate, în ce măsură trebuie respectată libertatea de opinie şi decizie a cetăţenilor, ce alternativă oferă statul persoanelor care au refuzat cardul, dar care contribuie, totodată, la sistemul de asigurări de sănătate? Am încercat să răspundem la toate aceste întrebări, stând de vorbă cu domnul profesor Nicolae Livadă, preşedintele Asociaţiei pentru Libertatea Românilor, asociaţie care își propune să informeze și să conștientizeze cetățenii în legătură cu posibilitățile legale de exercitare a drepturilor lor, în context democratic.

Rep.: Care consideraţi că sunt principalele motive pentru care un număr semnificativ de cetăţeni au refuzat cardul de sănătate?

Nicolae Livadă: Mai întâi trebuie spus că problematica documentelor personale electronice a intrat în atenţia opiniei publice din ţara noastră mai ales începând cu anul 2009, cu ocazia impunerii paşapoartelor biometrice şi a noilor permise auto cu cip. Din acel moment s-a scris şi s-a discutat mult pe această temă, populaţia a avut ocazia să se informeze şi ulterior şi-a exprimat poziţia prin diverse mijloace, inclusiv prin manifestaţii de stradă. Un important segment al societăţii civile s-a angajat în lupta pentru respectarea dreptului la alternativă în privinţa documentelor electronice.

Astfel că, în momentul actual, introducerea obligatorie a reţetei electronice, a dosarului medical electronic şi a cardului de sănătate a fost întâmpinată cu repulsie de către cetăţenii informaţi, care au ales mai degrabă să se priveze de serviciile medicale gratuite şi compensate, decât să îşi încalce conştiinţa şi să se expună unor riscuri inacceptabile.

Credem că principalul motiv de refuz al cardului de sănătate cu cip este însuşi cipul, acest dispozitiv electronic minuscul şi insignificant, dar care – aplicat la scară largă – echivalează cu suprimarea libertăţii şi sfârşitul democraţiei. Se doreşte, astfel, construirea unei sistem complex de supraveghere şi control al persoanelor, în cadrul căruia cardul de sănătate reprezintă doar o etapă. În termeni inofensivi, autorităţile îl denumesc „guvernarea electronică sau e-guvernarea”, însă în termeni mai realişti i se spune „lagărul electronic”. Nimeni dintre cei care refuză actele electronice nu este împotriva progresului tehnologic, așa cum afirmă în mass- media unii preoți care încearcă să motiveze astfel decizia unei părți importante a oamenilor din Biserică. Dar, atât timp cât unele aplicații ale tehnologiei – oricât de avansată și cu oricâte beneficii ar veni aceasta – atrag dezavantaje majore, care restrâng libertatea, constituind chiar un atentat la siguranța cetățeanului, orice om rațional le refuză. E adevărat că foarte mulţi cetăţeni refuză cardul de sănătate din motive religioase. Aceștia sunt neliniștiți, întrucât există similitudini izbitoare între sistemul electronic de control al persoanei, cu tot ceea ce implică el, şi situaţiile descrise în scrierile profetice ale mai multor Sfinţi Părinţi, ale unor părinţi contemporani precum şi cu situaţii descrise în capitolele finale din Sfânta Scriptură. Aceste profeții se referă, în fapt, tot la încălcarea libertății.

Rep.: Concret, care ar fi disfuncţionalităţile sistemului electronic?

N.L.: În ultimii ani, mai multe personalităţi de marcă ale vieţii medicale din România, între care îl amintim pe prof. dr. Vasile Astărăstoae – Preşedintele Colegiului Medicilor din România și Președintele Comisiei de Bioetică a Ministerului Sănătății – şi-au exprimat dezacordul privind impunerea cardurilor de sănătate. De altfel, asociaţia noastră a înaintat, anul trecut, un memoriu către Colegiul Medicilor din România, semnalând aspectele etice şi juridice pe care le implică informatizarea medicală, la acest memoriu subscriind numeroși medici din diferite colţuri ale ţării. Atât asociaţiile medicilor, cât şi cele ale pacienţilor, alături de numeroase ONG-uri au arătat, în cadrul dezbaterilor publice la care au fost invitate să participe, deficienţele şi dezavantajele sistemului electronic.

Dintre acestea vom enumera doar câteva: sistemul electronic este un sistem costisitor atât ca implementare, cât şi ca mentenanţă; este un sistem nesigur din punct de vedere al securităţii datelor; datele din cip pot fi modificate sau alterate fără ştirea şi permisiunea posesorului; face imposibilă păstrarea confidenţialităţii actului medical; transformă medicii în operatori de calculator, reducând timpul efectiv acordat consultaţiei; transformă posesorul cardului de sănătate în ţinta hakerilor şi a vânătorilor de organe; oferă oportunităţi nebănuite traficului de organe; este inutil, odată ce calitatea de asigurat se poate dovedi prin simpla accesare a unui site pe internet şi introducerea CNP-ului; este inutil, în cazul în care pacientul este adus la spital în stare de inconştienţă şi cardul nu poate fi accesat în lipsa parolei etc. Însă toate aceste argumente şi solicitări s-au lovit mereu de refuzul autorităţilor de a asculta şi de a respecta voinţa cetăţenilor.

Rep.: Unul dintre primii duhovnici români care au avertizat asupra pericolului acceptării actelor biometrice a fost Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Punctul de vedere al Părintelui Justin, argumentat ştiinţific, bioetic, filosofic şi teologic, a fost susţinut, la data respectivă, de peste 1 milion de semnături. Ce părere aveţi despre acea primă reacţie a societăţii?

N.L.: Un milion de semnături este un număr imens, care nu poate fi pur şi simplu trecut cu vederea. Semnăturile de contestare a introducerii documentelor electronice au fost depuse la instituţia prezidenţială, cu cererea de a se organiza un referendum pe tema respectivă. Acest fapt a fost popularizat intens, mai ales pe internet, pentru că reflecta opoziţia cetăţenilor faţă de introducerea oricărui tip de document personal electronic, deci inclusiv a cardului de sănătate. Glasul poporului ar fi trebuit să ajungă şi la urechile autorităţilor, atenţionându-le să nu mai elaboreze legi care aduc atingere libertăţii şi demnităţii umane. Faptul că voinţa cetăţenilor este desconsiderată, prin adoptarea unor legi controversate, reprezintă un semn că valorile democraţiei, pentru care românii au plătit jertfă de sânge la revoluţia din 1989, sunt astăzi în pericol.

Rep.: Cardul de sănătate este însoţit de un formular pe care cetăţenii sunt invitaţi să-l completeze, exprimându-şi poziţia lor privind donarea de organe. Ce probleme de bioetică ridică prelevarea de organe?

N.L.: Principala problemă de ordin bioetic este constituită de dilema dacă recoltarea de organe, în scopul transplantului, de la persoane declarate în “moarte cerebrală“, constituie un act altruist de donaţie sau crimă. Nu ar fi etic să fie salvat primitorul cu preţul vieţii donatorului! Căci există dubii vehiculate şi în lumea medicală, cu privire la definirea morţii cerebrale, care a devenit criteriu absolut de declarare a imposibilităţii revenirii vieţii. Spre exemplu, în Germania se judecă procesul unui celebru chirurg din Göttingen, care este acuzat că a manipulat listele de transplantare, a falsificat 50% din actele pacienţilor şi a transplantat diverse organe unor pacienţi care nu corespundeau criteriilor legale ori medicale, contribuind astfel la decesul prematur al unor pacienţi.

Pe de altă parte, problema majoră a transplantului de organe este că de la un mort nu pot fi obţinute organe transplantabile. Acele organe sunt la fel de moarte ca şi mortul. Organele vitale, care funcţionează, nu pot fi recoltate decât de la un om viu. Chiar dacă e în moarte cerebrală, el e încă viu. Organele principale, cum ar fi inima, rinichii, ficatul, pancreasul, intestinul etc. pot fi folosite pentru transplant, doar dacă sunt recoltate înainte de moartea biologică, caracterizată prin încetarea funcţiilor cardio-respiratorii, adică înainte de a surveni moartea, aşa cum este ea cunoscută de oricine.

Exprimarea acordului privind prelevarea organelor implică, astfel, riscul de a deveni donator de organe într-un moment critic al vieții care nu presupune neapărat moartea biologică, așa cum am arătat. Adică poate presupune riscul unei scurtări a vieții “donatorului”.

„Moartea cerebrală nu poate fi echivalentă cu moartea biologică…”

Rep.: Legea prevede că prelevarea organelor se poate face de la persoanele aflate în moarte cerebrală. Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care pacienţi aflaţi în comă profundă şi-au revenit din această stare în mod spectaculos, chiar şi după ani de zile. În acest caz, acceptarea cardului nu echivalează cu un act de sinucidere asistată?

N.L.: Adepţii conceptului de “moarte cerebrală” nu recunosc că cineva şi-ar fi revenit din această stare… Ei spun că, din moment ce persoana respectivă şi-a revenit, înseamnă că nu fuseseră îndeplinite toate criteriile pentru a fi declarată moartea cerebrală. Ne învârtim într-un cerc vicios, însă rămâne cel puţin riscul ca, prin prelevarea de organe, să fie ucişi oameni care nu au fost diagnosticaţi corect ca fiind în “moarte cerebrală” şi care şi-ar fi putut reveni.

Dar, dacă într-adevăr unii pacienţi şi-au revenit din starea de moarte cerebrală, atunci rezultă că moartea cerebrală nu e moarte adevărată, ci doar o redefinire a termenului de moarte, menită să legitimeze această formă de crimă. Pe de altă parte, termenul de moarte cerebrală exprimă o prognoză a morţii biologice, şi nu o certitudine! Adică se pune un semn de egalitate între afirmaţiile: “Persoana X va muri” şi “Persoana X este moartă”! A fost intens mediatizat cazul unei femei din Ungaria care la 31 de ani a suferit un accident vascular cerebral, intrând în moarte cerebrală. Femeia era însărcinată în 15 săptămâni, însă medicii au decis să o ţină în viaţă cu ajutorul aparatelor, până la 27 de săptămâni, când a adus pe lume un copil prematur, dar sănătos. O femeie moartă nu poate naște un copil viu!

Aşadar, moartea cerebrală nu poate fi echivalentă cu moartea biologică, atât timp cât pacienţii aflaţi în moarte cerebrală, asistaţi medical, au procese de cicatrizare a rănilor, duc sarcini la termen născând copii vii, necesită anestezie pentru a li se putea recolta organele, adică au caracteristici fiziologice şi patologice, ca orice om viu. Moartea cerebrală, criteriu absolut pentru efectuarea recoltării de organe, nu este echivalentă cu moartea întregului organism, iar cunoaşterea ştiinţifică actuală nu poate certifica faptul că cineva aflat în moarte cerebrală nu mai poate să revină la viaţă.

Astfel, în condiţiile existenţei acordului prezumat, o persoană care a decedat ca urmare a donării de organe, se poate considera că s-a sinucis. Recoltarea organelor de la o persoană aflată în moarte cerebrală determină moartea biologică!

Rep.: O altă dilemă se naşte din faptul că cetăţenii care refuză cardul de sănătate continuă să fie contribuabili la sistemul de asigurări de sănătate…

N.L.: Acest fapt reprezintă un abuz şi o încălcare a Constituţiei României şi a legilor europene.

Rep.: În alte ţări, sistemul biometric şi-a arătat eşecul, datele personale ale cetăţenilor fiind, practic, la îndemâna oricui. În Marea Britanie, spre exemplu, s-au pierdut datele a 93% dintre asiguraţi. De asemenea, Germania a cheltuit 1.7 miliarde de euro pentru implementarea parţială a unui astfel de sistem care acum a fost sistat. Ce lecţie ar trebui să învăţăm noi, românii, din experienţa acestor ţări?

N.L.: Din păcate, deşi beneficiem de experienţa nefastă a altor state, atât în privinţa cardului de sănătate, cât şi în alte domenii, apucăm mereu pe acelaşi drum greşit. Conform unei ştiri recente, datele personale a 80% din populaţia Coreei de Sud, (adică a peste 50 de milioane de cetăţeni) au fost furate, iar reconstrucţia sistemului ar putea dura un deceniu. Dacă într-o ţară în care se folosesc cele mai înalte tehnologii din lume s-a întâmplat aşa ceva, e lesne de înţeles ce se poate întâmpla în România…

În concluzie, afirmăm că suntem în asentimentul Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România care a apreciat cardurile de sănătate ca fiind „un experiment inacceptabil pe subiecţi umani” , adică pe români! În plus, ele nu au fost solicitate de către populaţie, şi, ca atare, este firesc să fie refuzate.

A consemnat Irina NASTASIU

Ziarul Ceahlăul via Ziaristi Online