De saptamana aceasta, in reteaua Inmedio puteti gasi un nou tiraj al primului numar al revistei Tactica si Strategia, in locul celui aproape epuizat imediat de la aparitie. De asemenea, revista este disponibila si in librariile Carturesti si in Libraria Eminescu din centrul Bucurestiului. Cuprinsul acestei reviste poate fi citit pe pagina speciala de Facebook iar primul editorial pe site-ul revistei Tactica si Strategia. Colaboratorul nostru Cristian Negrea prezinta proiectul astfel:
MOTTO: Inima îmi bate când auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ştefan cel Mare, lui Mihai Viteazu, da, domnii mei! Şi nu mă ruşinez a zice că aceşti bărbaţi, pentru mine, sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Annibal, decât Ceasar, aceştia sunt eroii lumii, în loc de cei dintâi sunt eroii patriei mele! Pentru mine bătălia de Răsboieni are mai mare interes decât lupta de la Termopile, şi isbânzile de la Racova şi de la Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea de la Maraton şi de la Salamina, pentru că sunt câştigate de români!
Mihail Kogălniceanu – Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională
la Academia Mihăileană, 24 noiembrie 1843
Am fost întrebat de multă lume de ce nu mai scriu noi articole pe blog, care e motivul dispariției mele subite din mediul bloggerilor. Ei bine, astăzi pot răspunde argumentat la această întrebare, explicând și motivul. Acesta este deja disponibil în rețeaua Inmedio, chioșcurile roșii din Mall-uri sau supermarketuri. Este primul număr al revistei de istorie militară românească și internațională intitulate Tactica și Strategia, 96 de pagini full color, cu o grafică deosebită, pe o hârtie de calitate superioară, care va apărea (dacă are succes) trimestrial. Principalele lupte, conflicte militare, bătălii, prezentate imparțial, cu hărți, imagini și documente, memorii ale participanților fac din această apariție unică în peisajul media românesc tabloidizat peste măsură poate cea mai bună revistă de istorie militară apărută la noi în țară.
După cum se vede din prezentare, acest număr inaugural este dedicat Vânătorilor de Munte din armata română, acești bravi eroi care au fost și mai sunt mândria armatei noastre în cele două războaie mondiale, dar și în ziua de astăzi. Aici am beneficiat de expertiza celui mai important expert în domeniu, col (r) Gheorghe Suman, autor a peste cincisprezece cărți pe acest subiect și a peste treizeci de lucrări de specialitate, căruia îi mulțumim și pe această cale. Dar revista este mult mai variată, pe lângă tema principală se pot studia și alte aspecte, bătălii, comandanți de oști, tehnică militară, aspecte geopolitice sau de actualitate, personalități care au influențat istoria noastră și mondială din punct de vedere militar. Iată sumarul mai jos:
Nu este o glumă, după cum veți putea citi în editorialul de mai jos, nicio istorie a științelor nu a influențat mai mult istoria universala ca și istoria militară, de aceea e nevoie ca să o cunoaștem și să o aplicăm, având în vedere vremurile care le trăim.
De ce ar fi nevoie de o nouă revistă de istorie militară? Care este scopul demersului nostru cu noua noastră revistă? Ei bine, considerăm că astăzi, în vremurile care le trăim, în care se pare că poporul român şi-a pierdut busola şi reperele, o revistă de acest gen este mai mult decât bine venită, este chiar necesară. Este important de ştiut, de aflat istoria noastră adevărată, mai mult ca oricând, deoarece pe baza binecunoscutului dicton Cine nu cunoaşte istoria riscă să o repete, românii nu numai că şi-au uitat istoria, dar chiar cei care vor să afle adevărul sunt asaltaţi continuu de fel de fel de versiuni ale anumitor evenimente din care cu greu poţi discerne ce este adevărat şi ce este inventat sau falsificat, de multe ori cu bună ştiinţă.
Dar istoria militară? Să ne amintim ce spuneau istoricii militari de pe vremuri, ca de pildă căpitanul Trofin Gheorghe Ion în introducerea sa la o lucrare despre istoria militară a lumii apărută în 1933:
Istoria este făurită de fapte, din fapte s-au tras mereu învăţăminte, iar învăţămintele s-au experimentat, s-au verificat mereu în lungul şir al anilor, până s-a ajuns la adevărate principii cu forţă de lege, care stau la baza întregii activităţi omeneşti. Toate ramurile de activitate omenească, toate ştiinţele au suferit în decursul timpului o evoluţie, deci fiecare dintre ele au o istorie.
Niciuna din ştiinţe, sau mai bine zis, niciuna din istoriile ştiinţelor, nu pare să fie mai înrudită cu istoria universală ca istoria militară. Războaiele formează canevasul pe care s-a brodat şi pe care s-a edificat întreaga istorie universală şi tot ele marchează, în general, punctele din scara grafică a evoluţiei tuturor popoarelor. Deci un tratat de istorie universală, în care să nu se vorbească de războaie, este o poveste fără eroi. Istoria faptelor militare mergând paralel şi mână în mână cu istoria celorlalte ramuri de activitate socială, fără îndoială că face parte din istoria universală şi nu poate fi concepută separat.
Da, are perfectă dreptate, fiecare eveniment militar este rezultatul unor aspecte istorice şi a avut consecinţe istorice, dar reciproca nu este neapărat valabilă. La fel şi în cazul istoriei noastre, ea nu face excepţie. Ori, pentru a înţelege istoria noastră, a românilor, nu putem face abstracţie de istoria noastră militară, mai ales că românii s-au aflat şi se află într-o zonă de întâlnire a culturilor şi civilizaţiilor, predispusă din start la evenimente militare importante. Fiind în calea tuturor răutăţilor, vorba cronicarului Grigore Ureche, este o minune că mai avem un steag căruia să ne închinăm, spunea Nicolae Iorga. Ori, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu am fi avut capacitate de luptă, ori istoria militară a românilor este chiar subiectul acestei reviste. Dar nu numai a românilor, ci a întregii planete, deoarece istoria nu este izolată, separată, este universală şi are influenţe pe toate meridianele.
Referitor la titlu, poate nu este suficient de sugestiv sau incitant, dar este cât se poate de valabil. Să recurgem din nou la scrierile înaintaşilor noştri, generalul Constantin Christescu, eroul uitat de la Mărăşeşti. Între strategie şi tactică nu există o limită de demarcaţie, domeniile sunt vecine, însă calcă unul peste altul şi de multe ori se suprapun cu totul. Ori, ca să câştige o bătălie şi un război, un comandant trebuia să le stăpânească bine pe ambele. Iar despre astfel de bătălii şi de războaie va fi vorba în revista noastră, care încearcă să aducă în faţa cititorului român multe aspecte mai puţin cunoscute, analize pertinente, pe înţelesul tuturor, ale bătăliilor şi războaielor din istoria noastră, dar şi din istoria lumii, pentru a învăţa din trecut şi a fi pregătiţi pentru viitor. E suficient să ne uităm în jur, toate popoarele îşi studiază istoria, dar şi istoria militară, atât a lor, cât şi a lumii întregi, este o muncă şi o dovadă că alţii sunt interesaţi. Dar noi? Şi noi suntem interesaţi, dar încă nu avem suficiente mijloace de informare asupra părţii care ne interesează în primul rând, istoria noastră militară. Acest gol dorim să-l umplem prin această revistă, în care veţi găsi mari bătălii din istoria noastră analizate în amănunt, date despre gânditorii noştri militari, despre mari generali sau comandanţi de oşti, despre arme fabricate în România, precum şi aspecte geopolitice actuale, de spionaj sau colaterale. Istoria militară universală este şi ea bine reprezentată, cu aspecte şi influenţe asupra evenimentelor istorice majore, inclusiv asupra istoriei noastre naţionale. Până la urmă, Tactica şi Strategia îşi doreşte să fie o revistă dedicată în primul rând cititorilor ei, de aceea este a voastră, a tuturor celor care sunt interesaţi de istoria militară românească şi universală. Citiţi-o şi recomandaţi-o!
Vreau să mulțumesc tuturor distinșilor autori, redactorilor, editurii, colaboratorilor și celor care au fost alături de acest proiect cu gândul și cu fapta, oameni adevărați fără de care această revistă ar fi rămas poate un o idee utopică din categoria Ce bine ar fi fost dacă… Dar, cu toții suntem conștienți că lupta de abia începe, e primul număr, ca să fie și al doilea, e nevoie de aportul cititorilor, care să o aprecieze și să o cumpere. Fără ei, revista nu poate exista. Am ajuns la momentul judecății cititorilor, care vor decide ei înșiși dacă această revistă merită să își continue apariția sau nu.
Mai jos, un scurt videoclip de prezentare al revistei Tactica și Strategia:
Site: Tactica și Strategia:
Poate fi procurată din rețeaua Inmedio sau online de aici.
Email: tacticasistrategia@gmail.com
Revista Tactica si Strategia nr 1
Sustinem si felicitam: Ziaristi Online
Pingback: - Tactica si Strategia