Mulţi îşi vor aminti decenii de-acum încolo de campania prezidenţială din 2014. Pentru că va fi şi ultima pe stil vechi, corupt şi penal, cu şmecherii şi minciunele, sfidări şi insolenţe gigantice, fără programe politice şi economice. Cei mai disponibili pentru rememorări vor fi cei ce se vor regăsi după gratii, în frunte cu „eminenţele cenuşii”, cu strategii din umbră din toate partidele. Microsoft, EADS, retrocedări ilegale de pământ şi de păduri, de case, de tablouri, de alte diverse bunuri mobile, Necolaiciuc de la CFR, Marian Iancu şi tribul său de la RAFO, televizionista de la Politehnică, mama omida Ecaterina Andronescu, urmează Ministerul Sănătăţii, cu casa sa de asigurări de sănătate, cu miliardele ciudate din medicamente, Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării, cuibul de nebunii economice al Elenei Udrea şi câte şi mai câte!

Asistăm la o competiţie nesperată între procurori şi judecători. În timp ce procurorii fac descinderi, cer arestări preventive, trimit în draci la tribunal, judecătorii le dau zilnic „definitive şi irevocabile” unor nume şi figuri cunoscute de tot poporul, mai ales din politică, dar şi din afacerile cu statul sau cu bani europeni ale prea numeroşilor miliardari de tranziţie şi de carton. Mulţimea fără chip, populaţia României neamestecată în aceste nenorociri, aşteaptă parcă totuşi altceva, aşteaptă mai ales „confiscările extinse”, banii întorşi la buget pentru şcoli, grădiniţe, spitale, cămine de bătrâni, drumuri şi locuri de muncă. Şi, ca o răzbunare pentru ultimii zece ani, în numele dreptăţii până la capăt, îi aşteaptă şi pe pedeliştii lui Traian Băsescu, naşul tuturor naşilor, aliniaţi în şir indian, până la unul, către închisorile patriei.

Copleşiţi de atâtea şi atâtea afaceri penale ale hrebenciucilor, necolaiciucilor, udrelor şi cocoşilor, de sute şi sute de milioane de euro, nu mai avem distanţa necesară pentru a înţelege că toate aceste agresiuni economice înspăimântătoare împotriva populaţiei lăsate fără apărare ani de-a rândul sunt făcute cu ajutorul partidelor politice, în numele politicii de care, vezi Doamne, nu ne putem lipsi, în numele democraţiei. Dacă populaţia nu ar fi atât de obosită, de sărăcită, de scârbită de tot şi de toate câte i s-au întâmplat în aceşti 10-15 ani, poate chiar 25, ar realiza mai repede că reprezentanţii acestor organizaţii de crimă economică ar trebui împiedicaţi prin orice mijloace să mai propună candidaţi într-o competiţie electorală democratică. Întrucât partidele şi cadrele lor cele mai autorizate, alese, cum ar fi, trăiesc din bani furaţi din avutul public – buget sifonat, deturnat, retrocedări ilegale, parandărături, mită şi şpagă –, ele ar trebui măcar temporar blocate, activitatea lor vădit frauduloasă întreruptă. Sau desfiinţate pur şi simplu, după caz. Dacă Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, după Adrian Năstase, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu (de la aripioara PC) şi toţi ceilalţi sunt dovediţi infractori, partidul pe care îl reprezintă şi prin care s-au îmbogăţit ce este? Nu este tot o entitate penală, şi deci de condamnat, de stârpit, de închis? Câţi ani de puşcărie trebuie să adune o organizaţie, un partid (prin reprezentanţii săi legali) pentru a fi scos în afara legii? O sută de ani? O mie de ani?

Drepturile nemărginite – în numele democraţiei, al libertăţii presei – acordate mass-mediei, mai ales televiziunilor, vor trebui revizuite drastic. Abuzurile la care se pretează infractori de mare calibru, dovediţi deja, ca Dan Voiculescu, prin oficinele pe care le controlează şi din puşcărie, sunt aberaţii pur şi simplu, fără vreo legătură cu principiile vieţii civilizate. Ca şi răspândirea pe televiziuni sau în ziare a „opiniilor” unor condamnaţi definitiv. La fel, controlul serviciilor secrete, prin ofiţeri acoperiţi, prin fonduri obscure, asupra partidelor, mass-mediei, justiţiei. În toate aceste puncte slabe se impune o legiferare atentă, nuanţată şi severă, operă a unor autentici şi recunoscuţi profesionişti, iar nu a unor „constituţionalişti” improvizaţi gen Crin Antonescu. Dacă vrem, într-adevăr, să trăim în democraţie.

Bineînţeles că nu numai PSD sau PC sunt nişte adunături monstruoase de răufăcători. Deşi protejat de încă preşedintele Băsescu, PDL este tot o organizaţie infracţională, dar cu dosarele încă legate cu sfoară. PDL s-a grăbit să se autodizolve în PNL pentru a se disimula mai bine. Dar nici cei care i-au primit în partid pe bandiţii ultimilor 10 ani de politică nu sunt altfel. Relu Fenechiu, deputatul liberal Gigi Becali, Dan Radu Ruşanu, Horea Uioreanu îi aşteaptă colegial la răcoare. Şi UNPR, PPDD, UDMR îşi au faliţii lor binecunoscuţi (Gabriel Oprea, Verestoy-drujba lui Dumnezeu, Dan Diaconescu şi câţi alţii !), care sunt, desigur, majoritari în aceste organizaţii dubioase. Ceea ce trebuia dovedit a fost deja dovedit de DNA, de celelalte parchete, cu confirmări judecătoreşti definitive şi irevocabile : partidele politice sunt compuse în cea mai mare parte din oameni puşi pe furat din avuţia publică, de la moştenitori de drept, în dispreţul tuturor legilor. Partidele româneşti de astăzi nu sunt mânate de nici un ideal, de nici un program, nu lucrează în interesul public, şi deci, ne place sau nu, vor trebui oprite din acţiunea lor de distrugere a ce a mai rămas din ţară, unele dintre ele scoase în afara legii. La fel cum s-a întâmplat, teatral şi comic, cu partidul comunist după Revoluţie, dar de data aceasta serios şi grav, cu dosarele pe masă, pentru toţi infractorii.

După valul de arestări şi trimiteri în judecată din ultimele luni, partidele nu mai pot susţine candidaţi la prezidenţiale în mod legitim. Şi ne putem întreba, dincolo de fineţurile procedurale, cu ce drept mai blochează penalii încă nearestaţi din Parlament propria lor urmărire penală. Alegerile prezidenţiale din acest an, pe lângă accentuatul lor parfum penal, au şi o puternică asemănare cu spitalul de nebuni, în care infractori dovediţi se autoproclamă solemn Napoleon sau Nicolae Ceauşescu. Şi ne promit, cu toată inconştienţa şi neruşinarea, fericirea în dezastrul evident în care trăim chiar datorită lor. Singurii candidaţi îndreptăţiţi în acest moment să-şi continue cursa mai sunt doar independenţii, cum sunt Monica Macovei şi Teodor Meleşcanu, dintre cei cu un CV de luat în seamă. Apartenenţa lor în trecut la procuratura comunistă sau la Ministerul Afacerilor Externe (sau chiar la serviciile secrete comuniste) nu mai interesează decât o minoritate talibană, ce duce în continuare bătălii perimate.

Din păcate, nu avem încă personaje politice, personalităţi publice comparabile cu mari figuri din trecut şi trebuie să alegem deocamdată din ce se prezintă, dacă tot se mai ţin alegeri prezidenţiale. Apariţia pe scena publică a unor profesionişti serioşi, a unor personalităţi de mare suprafaţă a fost împiedicată chiar de aceşti ciumeţi şi gorobeţi penali, organizaţi în bande de infractori cu sigle şi sedii. Reprezentanţii partidelor în starea lor de acum nu sunt decât nişte garanţi ai perpetuării corupţiei generalizate. E nevoie cu adevărat de un nou început şi, foarte probabil, de punerea în paranteze pentru o vreme a actualelor partide politice.

Sursa: Cotidianul