Încă de astăzi începe sărbătorirea Zilei Limbii Române, printr-o manifestare unică, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, începând cu ora 18.00, la care invitat de onoare este cercetătorul nonagenar interzis în Ucraina, Vasile Ilica, veteran de război şi Membru de Onoare al Asociatiei Naţionale pentru Cultul Eroilor şi al Asociaţiei Civic Media. Portalul Ziaristi Online a ales pentru această ocazie să publice un omagiu adus vieţii marelului român Alexei Mateevici, preot şi poet, autorul cunoscutei poezii “Limba Noastră”, de la a cărui plecare la Domnul, la numai 29 de ani, s-au împlinit 97 de ani zilele trecute. Eseul omagial este realizat de cunoscutul istoric basarabean Alexandru Moraru şi conţine şi o închinare în versuri care îi aparţine poetei Maria Botnaru.

ALEXEI  MATEEVICI, PREOT MILITAR

(27 martie 1888, Căinari – 24 august 1917, Chișinău)

În scurta-i viaţă de numai 29 de ani, Alexei Mateevici a desfăşurat o activitate multilaterală. S-a impus conştiinţei noastre ca poet, îndeosebi prin nemuritoarea-i poezie-imn „Limba noastră”. Dar tânărul basarabean a avut şi alte preocupări: a tradus literatură din diferite limbi, a întocmit studii referitoare la istoria bisericii, a desfăşurat şi o imensă activitate preotească.

În  toamna anului 1915 , începând cu data de 16 septembrie, Alexei Mateevici porneşte pe un nou şi inedit drum al vieţii sale- devine preot militar în armata rusă. Pentru a respecta adevărul istoric, trebuie să spunem că atunci, în anul 1915, Basarabia lui Alexei Mateevici se afla mai bine de un secol, sub ocupaţie rusească.

Dintr-o sursă istorică din epocă rezultă că Alexei Mateevici s-a încadrat la început, ca preot militar, nu din obligaţie, „ci din pornire de sine, că asa va fi considerat el că este bine, că acolo i-ar fi fost locul”. Un amic de-al lui Mateevici la scurt timp după ce s-a încadreat, de bună voie, în armata rusă ca preot  militar, el socotea că locul său”trebuie să fie acolo unde este greu, unde oamenii îmbrăcaţi în uniforma militară suferă privaţiunile războiului, unde fiecare oştean aşteaptă de la prelatul săuun sfat, o binecuvântare, o alinare a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti etc.”

La începutul Primului Război Mondial, când armata rusă întrase în scopuri evident cotropitoare sau cum se consemnează în numeroase studii de specialitate, „în scopuri imperialiste”, probabil că poetul Alexei Mateevici nu a judecat sau nu a reflectat în profunzime pe ce poziţie se situa armata în care el slujea în calitate de „păstor de creştini îmbrăcaţi în uniformă ostăşească”. El s-a gândit probabil doar la scopul, la menirea şi îndatoririle sale de preot militar.

Aproape doi ani încheiaţi a purtat rasa preotească şi a fost părintele sufletesc al soldaţilor, inclusiv basarabeni, mobilizaţi pe front. A împărţit  cu dânşii toate lipsurile şi nevoile, bolile şi alte grozăvii ale războiului.

Multe informaţii interesante despre activitatea marelui nostru înaintaş le găsim în volumul „Poetul nemuritor Alexei Mateevici” semnat de trei bravi militari, Florian Tucă, Eugen Siteanu şi Constantin Mincu care a apărut la Bucureşti în 2012. Dintr-o scrisoare expediată de pe front (24 aprilie 1917) aflăm despre activitatea sa de preot militar, precum şi despre gândurile şi sentimentele ce-l stăpâneau în acele vremuri grele:

„Ieri, de ziua Sf.Gheorghe, am slujit liturghia, iar alaltăieri vecernia într-un parc, într-o bisericuţă construită la iuţeală  şi care mai mult seamănă cu un boschet.Boschetul era plin de verdeaţă. Lume puţină, câţiva soldaţi din statul –major al diviziei şi câţiva ofiţeri. Pe un sfert de oră s-a rupt de la munca sa nesfârşită şi comandantul diviziei, un general călit în focul luptelor…Şi era atâta linişte ca astăzi. Cât a durat vecernia şi liturghia nici o împuşcătură. Ce bine era să te rogi în parcul inundat de razele soarelui de seară şi de dimineaţă, unde fumul cadelniţei se contopea cu aroma verde a primăverii, iar cântăreţii bisericeşti le ţinea isonul numai freamătului domol al creştetelor de copaci şi cântecul privighetorii…

Ce clipe minunate am încercat eu şi ce satisfacţie eram în acele clipe, de asta eram sigur, au fost încercate de toţi cei prezenţi. În ce legătură neînţeleasă  se afla totul în viaţa noastră, dacă la câţiva paşi de tunurile aducătoare de moarte se pot naşte astfel de simţăminte”.

În mai multe studii şi lucrări în care se vorbeşte despre începutul  activităţii preoţeşti militare a lui Alexei Mateevici, se consemnează faptul că el se afla, „de la data de 16 septembrie 1915, pe frontul din Galiţia”. Nu se spune însă nimic aproape nimic în legătură cu activitatea sa păstorală şi cât a durat ea în acea zonă de aprige încleştări, dar se relatează, în numeroase scriituri, ca de pildă în cartea semnată de Ion Niţă, apărută în 1989, la Iaşi, în editura „Junimea”, că „în anul 1916 Alexei Mateevici cere să fie trimis în România şi încadrat, tot ca preot militar, în brigada 71 rusă de artilerie pe frontul Tecuci – Mărăşeşti”.

Ce se întâmplase între timp ? România intrase şi ea, începând din noaptea de 14 spre 15 august 1916, în Primul Război Mondial, în tabăra Antantei, din care făcea parte Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia. Scopul de bază al intrării României  în război alături de cei patru aliaţi era, de fapt, drept şi nobil, acela al readucerii la trupul Ţării a pământurilor româneşti în care gemeau de secole întregi fraţii noştri de neam, de limbă, de cultură şi de credinţă.

Preotul Alexei Mateevici a aflat de intrarea României în război, alături de Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, chiar în cea de a doua zi de la producerea evenimentului, adică pe data de 16 august 1916. S-a bucurat mult preotul basarabean de „Manifestul” semnat de regele României Ferdinand, deoarece corespundea cu aspiraţiile sale naţionale.

El scria soţiei sale că „pe cerul dreptăţii şi pe cerul lui Dumnezeu  vor apare în curând zorii Unirii, că vor dispare graniţele care despart oamenii uniţi între ei prin teritoriu, limbă, prin cugete şi prin simţiri, prin voinţa Celui de sus.” În cele din urmă, după cereri repetate făcute verbal sau în scris la şefii săi militari şi religioşi direcţi, lui Alexei Mateevici i s-a aprobat să fie mutat într-o mare unitate rusească ce lupta pe frontul românesc, într-o structură militară de artilerie ce acţiona pe frontul din Moldova, în zona Tecuci-Mărăşeşti, şi anume în brigada  rusă nr.71.

Spre marea sa bucurie, preotul militar basarabean a ajuns să lupte pe acest teatru de război în momentul în care se desfăşura glorioasa bătălie de la Mărăşeşti (24 iulie – 6 august 1917), acţiune militară care este apreciată de către unii analişti militari de valoare internaţională, prin prisma forţelor angajate în desfăşurarea ei ca şi prin consecinţe, drept cea de-a 19 bătălie decisivă din istoria lumii. Aflându-se la Mărăşeşti, într-o altă scrisoare adresată soţie sale preotul militar Alexie Mateevici scria:

Preotul Alexie Mateevici (primul din stânga) împreună cu alţi preoţi militari pe frontul românesc, iunie-iulie 1917

„M-am dus să oficiez un serviciu religios într-o zonă a frontului…Cad obuze în apropierea noastră şi se aud salve de mitraliere…Un aeroplan a aruncat bombe, aflând, ulterior, că din cauza lor au murit câţiva soldaţi şi mai mulţi cai…”; „În situaţii grele specifice frontului, amstat în mijlocul luptătorilor,sub ploaie de gloanţe, făcând rugăciuni şi încurajindu-i să stea neclintiţi la posturi, făcându-şi datoria…”

„Pe timpul unei aprige încleştări de la Mărăşeşti, cu crucea atârnată după gât şi cu Icoana în mână, am binecuvântat şi am îmbărbătat pe luptătorii mei”;

„M-am deplasat la un post de prim ajutor, unde am stat de vorbă cu răniţii, i-am spovedit şi i-am împărtăşit pe unii dintre ei, urându-le tuturor sănătate şi bucurii…”

„Şi pe front, ca şi acasă, viaţa religioasă este aproape aceeaşi.Stăm cu Crucea şi cu Icoana în mâini, facem rugăciuni,îi binecuvântăm pe cei cu care ne-am înfrăţit întru Credinţă şi îm Bunul Dumnezeu, iar atunci când suntem nevoiţi să ne despărţim vremelnic de bunii noştri creştini,le spunem cam aceleaşi cuvinte: „Doamne ajută!…Cu Dumnezeu Înainte!…Să ne apere şi ocrotească Sfânta Cruce!”  Gloria militară pentru cel care a participat efectiv la bătălia de la Mărăşeşti îşi va găsi sfârşitul, în ziua de 13 august 1917, pe un pat de spital militar, fiindcă se îmbolnăvise de tifos pe front. Marele poet, patriot şi preot militar Alexie Mateevici a fost înmormântat la Cimitirul Central Municipal Chişinău de pe strada Armenească.

ALEXANDRU MORARU

P.S. În perioada când pregăteam acest documentar modest, poeta şi publicista Maria Botnaru aflând despre subiectul care mă preocupă, a hotărât să-şi aducă şi ea o contribuţie poetică la personalitatea care a purtat numele de Alexie Mateevici. A scris o poezie, în viziunea mea reuşită şi emoţionantă, care sper să placă şi stimatului nostru cititor.

LA MORMÂNTUL LUI ALEXIE MATEEVICI

De munte, apăsătoare, tăcerea te-nconjoară,

Uitat de noi,  sub piatra ei te-ascunde, solitară

Și parcă-aud cum scârțâie penița-n călimară:

„Limba noastră-i o comoară… un șirag de piatră rară…”

În ochii triști s-au adunat în pâlcuri norii grei:

Și dorul de Căinari, și de, sfătoși, părinții tăi,

Marea durere pentru-a neamului povară

Și fără margini, neogoită, dragostea de Țară.

Elanul tineresc mai scapără-n priviri,

Aproape-un secol urmărești și, intrigat, te miri,

Că nu ne-a  reușit să ducem Basarabia acasă,

Nici neamul n-a ajuns stăpân în a sa casă.

Tot vaiete, tot chin pe capul de român,

Paharul suferinței ne este arhiplin

Și pentru ce-ai căzut ca pomul, ars de boală,

S-a dovedit a fi străină lege pentru-această țară…

Se pleacă  iarba-n fața ta cu verde copt de vară

Și  păsări glăsuiesc  un cântec  ostășesc , ca o fanfară,

Natura nu trădează, venerează un poet, Erou de țară,

Noi te-am înveșnicit modest pe-o stradă-n capitală.

Ce merită  Eroul, ce a  luptat pentru un grai român,

Cel de-a cântat în ode limba  –  al țării imn?

Nici laurii, nici vorbele  nu pot  să  ne încapă

Mândria pentru-un patriot și cauza lui, dreaptă.

Cu litere de aur ar fi cu cale-n cartea  vieții  scris:

ALEXE MATEEVICI – Eroul național, român distins,

Respect  pentru măreață  faptă și înțeleaptă carte!

N-o mică stradă,  ci un oraș ar trebui în slăvi azi numele să-ți poarte.

MARIA BOTNARU

Versurile au fost preluate de pe http://www.tighinaromaneasca.wordpress.com

IMAGINI: Alexandru Moraru si Personalitati Basarabene

LIMBA NOASTRĂ

de ALEXEI MATEEVICI

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Sursa: Secretele Istoriei via Ziaristi Online