Axis mundi într-o nouă istorie a lumii
Mereu am urmărit cu atenție ce face omul, omul ales, omul de geniu, fiindcă de el depinde încotro se îndreaptă lumea. Și cel mai viu domeniu, unde geniul este evident, îl constituie arta, cultura, în primul rând arta plastică. Urmărind cu atenție evoluția acestui fenomen, am constatat că istoria culturii se află la un capăt al evoluției sale. Odată cu pop-art a început o nouă istorie pe bază de comerț. Lucrări fără valoare estetică, precum cele ale lui Andy Warhol și ale epigonilor săi, au în schimb valoare comercială, ajungând în topul vânzărilor, peste lucrările clasice, ale artiștilor Renașterii, de pildă, luați până mai ieri ca etalon.
La fel, un scriitor nu mai contează, poate să fie genial, dar dacă nu are un agent, nu se vinde, fiindcă nu se publică. Așadar, ce nu se vinde, ce nu garantează succesul, nu se publică. Și cine face socoteala, cine stabilește care se vinde și care nu? Comerciantul, via agentul, el e mai important ca artistul, ca scriitorul. Și această practică a devenit dominantă, a luat-o razna de tot.
Dar tot artistul rămâne să readucă lucrurile pe făgașul normal, dacă mai știm ce înseamnă normal. Fiindcă tendința actuală este de a rupe definitiv cu tradiția, de a considera că istoria omenirii are un nou curs, că ea, așa cum o știm din cărțile de istorie, și-a trăit traiul, că a rămas o pagină de muzeu. Un muzeu de antichități care nu mai pot fi înviate, actualizate, fiindcă acest efort nu-și mai are rost, nu merită să mai fie făcut. Dovadă că tot ceea ce însemna în trecutul apropiat efortul de a construi în spiritul tradiției, de a face punți cu moștenirea spirituală, de a înainta prin legături cu rădăcinile, a dispărut, fiindcă tot efortul savanților s-a concentrat spre tehnologia de vârf, care va fi motorul civilizației de mâine, o civilizație care stă cu privirea spre cosmos.
Cel puțin aici, în America, această realitate nouă este palpabilă la fiecare pas, tot ce se construiește, se orientează spre marele necunoscut. Nu m-am mirat când am citit că un grup de elevi români din Brașov au câștigat un concurs NASA, concepând un oraș spațial, iar alții din Constanța au uimit NASA cu proiectul unei așezări umane construite pe lună. Determinați probabil de politica înfundăturilor făcută de părinții lor, acești copii au căutat o soluție de evadare. Bravo, elevi! Americanii au însă tradiție. Studiul cerului și al adâncurilor este primordial. Mereu suntem anunțați că s-a descoperit un alt pământ, că omenirea se îndreaptă spre o viață intergalactică, mijlocită de zboruri cosmice, în căutare de noi forme de viață.
Și omul viitorului, omul cosmic, are nevoie de artă, dar nu de arta tradițională, de arta de muzeu, ci de o artă pe bază de tehnologie înaintată, care sensibilizează omul acestei noi lumi. Artistul viitorului nu mai are nici o legătură cu artistul trecutului. Nu va mai exista un Picasso, care să deseneze ca Rubens sau Cranach. Nu vor mai exista racorduri cu arta vechilor perioade istorice. Omenirea se îndreaptă spre o înțelegere nouă a omului și a universului. Va descoperi o nouă artă, noi sporturi, noi relații de cunoaștere și de iubire.
Oare așa va fi? Natura nu-și va spune oare cuvântul, natura din om, instinctul artistic, care e făcut să nu-și părăsească datum-ul existențial? Și ce se va întâmpla cu condiția de zoon politikon? Vor lăsa războinicii lumii omul în pace? Vor dispărea Putinii și Bășineii? Eu sper că da. Cred că și în viitorul acestei noi lumi neasemuite, arta, artistul vor avea un cuvânt fundamental de spus. De aceea, e bine ca toate evaziunile să se facă în funcție de acest reper primordial, arta, care ar trebui să rămână axis mundi, pecetea pământeană cu care omul va călători în univers.
Grid Modorcea
Corespondență de la New York
