Având în vedere că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este patronul ocrotitor al portalului Ziaristi Online, suntem bucuroşi să prezentăm atât mărturia video de mai sus, cu Georgeta Bajoreanu, verişoara mai mică a Sfântului, cât şi teribila dar minunata poveste a vieţii românului găsit cu sfinte moaşte în Peştera Sf. Ana din Ţara Sfântă, completată cu fotografii din copilărie şi până la plecarea sa la Domnul, pe 5 august 1960, cât şi de la aşezarea sa spre cinstire în Biserică, în 1980. Filmarea din satul sfântului este realizată de Andreea Băbăruşi.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut în urma cu 101 ani, la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primi numele Ilie, din pruncie dovedindu-se a fi un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.
După 6 luni de la naşterea sa, Ecaterina, mama sa, bolnăvicioasă din fire, îşa dădu sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După 2 ani, muri şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate.
Bunica Maria îl învăță să vorbească, să rostească rugăciunile și îi sădi în inima credința în Dumnezeu. Tot ea îl deprinse cu metaniile și postul, citindu-i adesea din Viețile Sfinților și din alte cărți ziditoare de suflet.
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.
Seara și în sărbători, bătrâna Maria îl punea să citească din sfintele cărți, iar ea stătea deoparte și asculta. De mila copilului și din durerea ei tăinuită, bunica plângea mereu, mai ales când băiatul citea despre Patimile Mântuitorului Hristos.
În anul 1924, bunica sa plecă la cele veșnice, iar el fu dat în grija unchiului său, Moș Alecu.
Vreme de 4 ani a studiat la Liceul Dimitrie Cantemir din Cozmeni – Cernăuți, trecând examenul de bacalaureat în naul 1932, fiind clasificat primul.
Sfântul Ioan Iacob în costum popular
Preotul Gheorghe Lazăr, consătean, coleg de liceu și prieten apropiat al cuviosului Ioan Iacob, povestește despre dânsul:
„Era un mare admirator al naturii și frumosului. Iubea tovărășia colegilor și a celor de o vârstă cu el, cu purtare plăcută în societate. Nu-i plăcea să piardă timpul în discuții cu tinerii iubitori de glume, de povestiri nerușinate și jocuri de tot felul. În timpul liber, mai degrabă își lua o carte del iteratură sau studia într-un domeniu, stând retras într-un loc preferat din livada părintească sau în câmp. Se recrea ascultând cântecul păsărelelor sau admirând cerul înstelat în toiul nopții. Citind adeseori Sfânta Sciptură sau manualele de religie, cugeta adânc la cele zidite de Dumnezeu și găsea o armonie perfectă în tot ce putem percepe cu simțurile noastre. În sufletul lui Iliuță se întărea convingerea că Dumnezeu le-a făcut cu negrăită înțelepciune pe toate cele văzute și nevăzute și le cârmuiește după anumite legi, care nu se pot schimba.”
În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot, însă el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le spuse:
– Nu, eu vreau să mă fac călugăr!
După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze, deodată auzi un glas de sus, zicând:
– Mănăstirea!
Din clipa aceea nu mai avu odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan îşa luă cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi intră în obştea Mănăstirii Neamţ.
Mănăstirea Neamț, la sfârșitul veacului XIX și începutul veacului XX
(Sursă: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gheorghe_Siller_-_Vedere_spre_manastirea_Neamt.jpg)
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț
Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim îl primi cu multă dragoste şi, după ce îl trimise să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, îi rândui ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.
Frumusețea slujbelor din marea lavră, mai ales cele de noapte, blândețea călugărilor, iscusința duhovnicilor, liniștea munților și darului Duhului Sfânt, care se odihnea în inima lui, l-au legat pe acest fericit tânăr de viața călugărească.
Deoarece tânărul Ilie Iacob învățase latină și franceză, primi ascultare la părintele Iov, farmacistul mănăstirii. Părintele Iov Burlacu era un mare nevoitor, nu lipsea niciodată de la slujbele bisericești, în chilia sa nu avea pat, ci dormea pe un scaun, ar fața îi era tot timpul plecată spre pământ. Era postitor, milostiv și se sârguia să-i ajute pe cei săraci, la căpătâiul cărora stătea mereu de veghe.
Tânărul Ilie rra foarte tăcut, ascultător şi smerit.
Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi.
Infirmier al Regimentului 29 Infanterie
În toamna anului 1935 se reîntoarse în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.
La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob fu tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind în călugărie numele de Ioan.
Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin.
La Ierusalim, în fața Sfântului Mormânt, în anul 1937 (monahul din dreapta este Sfântul Ioan Iacob)
După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retraseră să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoi, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, vreme de 10 ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli.
Mănăstirea Sfântul Sava
(Sursă: http://static.panoramio.com/photos/original/44421516.jpg)
Părintele Ioan lângă grota Sfântului Sava
Prima ascultare în obştea Sfântul Sava fu cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.
Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă.
Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.
Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob se nevoi împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă.
Ținutul Qumran, aflat în apropiere de Marea Moartă
(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Qumran_Landscape.jpg)
Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care îi rămase ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite.
Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan stătu cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarse la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.
În anul 1947 fu hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob fu hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfântul Ioan Iacob în biserica Schitului Românesc Sfântul Ioan Botezătorul
Vreme de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob săvârşi zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, traduse numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; compuse un bogat volum de versuri duhovniceşti, înnoi chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet.
Părintele Victorin, Sfântul Ioan, părintele Ioanichie, o familie de români și maicile Magdalena și Melania în fața bisericii schitului românesc de la Iordan
Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, cuvioasei Maria Egipteanca.
Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.
În luna noiembrie 1952, cuviosul Ioan Sihastrul se retrase din ascultarea de egumen.
Scrisoarea Sfântului Ioan Iacob de renunțare la stăreția schitului românesc de la Iordan
(Sursă: http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/resurse/scrisoare-demisie/)
Împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).
Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul
Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrase cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.
Sfântul Ioan, în stânga, în fața peșterii sale din pustiul Hozevei, alaturi de monahul Pavel, în dreapta
Aici se nevoi sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, vreme de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat.
La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său.
Chilia în care s-a nevoit Sfântul Ioan (vedere de dud, de pe partea opusă a văii Horat)
Scara cu care se urca la chilia Sfântului Ioan
Peștera avea trei încăperi. În cea dinainte, sfântul Ioan avea un fel de prestol de rugăciune – o firidă săpată în piatră. În această încăpere se odihnea pe o rogojină așternută pe o scândură. După rânduiala de rugăciune se ocupa cu cititul, tălmăcirea de cuvinte sfinte din limba greacă în limba română; așteori alcătuia poezii sau se umplea de bucurie și mângâiere cântând imne duhovnicești – căci avea un glas frumos și dulce.
Părintele Ioanichie, ucenicul său, povestea despre dânsul:
– În peșteră avea câteva cărți sfinte și teascuri de manuscrise copiate, traduse sau compuse de el la lumina zilei sau, mai ales noaptea, la lumânare. Din aceste traduceri și din versurile sale îmi citea uneori și mie. Alteori, îmi povestea despre viața sa de copil orfan, plină de suferințe și lacrimi și adeseori plângea la rugăciune sau când vorbea cu mine. Era un suflet duios, blând, pașnic și foarte râvnitor apărător al Ortodoxiei Sfinților Părinți. Uneori îl supăra reumatismul, alteori dizenteria, alteori gândurile, iar alteori beduinii arabi care pășteau cămilele în apropiere și aruncau cu pietre în fereastra și în ușa chiliei sale. Dar el le răbda pe toate și nu zicea nimic, pentru a împlini cuvintele Sfintei Evanghelii.
Cea de-a doua încăpere a peșterii era mai mică. Aici de hrănea cu puținele merinde ce le primea. Alături se afla a treia încăpere, de fapt o firidă mai largă a mormintelor, căci erau așezate acolo trupurile celor ce se nevoiseră în peștera Sfintei Ana.
În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate.
Icoana Mântuitorului Iisus Hristos din fața Sfântului Altar de la chilia monahului Pavel, unde Sfântul Ioan slujea adeseori Sfânta Liturghie
(Sursă: http://orthodoxword.files.wordpress.com/2011/08/monastery-caves2.jpg)
Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea 3-4 ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.
În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, se împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 îşi dădu sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, fu înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie.
Mormântul săpat în stâncă, unde fu îngropat vreme de 20 de ani Sfântul Ioan
După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească îi cuprinse pe toţi. La 15 august 1980, acelaşi egumen îi pregăti raclă sculptată în lemn de chiparos, îl aşeză în ea, cu mare cinste, şi îl duse în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul.
Coborârea din peșteră a cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan
Aducerea moaștelor Sfântului Ioan în mănăsirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, sicriul cu moaștele Cuviosului este așezat jos, pe trepte
De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc. Sfântul Ioan Iacob este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ținând seama de sfinţenia vieţii cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, îl trecu în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, așezându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veşnice.
+ + +
Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, şi făclie de mult preţ, aprinsă din lumina Sfântului Mormânt dătător de viaţă, luminează cu rugăciunile tale pe cei ce te iubesc pe tine şi cere de la Hristos, Mântuitorul lumii, să ne dăruiască nouă mare milă. (Dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Utrenie)
De oameni ai fugit şi cu sihaştrii şi îngerii pe Dumnezeu împreună L-ai slăvit. Roagă-te, Sfinte Ioane, următorul lui Hristos, pentru întărirea dreptei credinţe în lume şi în patria ta şi cere milă şi iertare nouă fiilor tăi care lăudăm nevoinţa ta. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)
Viaţa ta aspră şi pustnicească ne mustră pe noi, părinte, că nu putem urma nevoinţelor tale. Că nici râvnă multă nu avem, nici rugăciune din inimă nu am dobândit, nici de lacrimi şi de bucuria Duhului Sfânt nu ne am atins. Ajută-ne, Sfinte Părinte Ioane, să urmăm şi noi prin pocăinţă lui Hristos. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)
Fericit eşti, părinte, că ai zburat ca un vultur la cele înalte. În locul celor pământeşti de care toţi ne robim, ai ales pe cele cereşti; în locul odihnei, ai ales osteneala; în locul somnului, ai ales privegherea; în locul hainelor scumpe, te-ai mulţumit cu cele vechi; iar în loc de casă luminoasă şi pat moale ai iubit peştera cea rece şi întunecoasă, ca să poţi a slăvi neîncetat pe Hristos, Mirele sufletului tău. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)
Om al liniştii şi al rugăciunii, cu nimeni nu vorbeai, părinte decât cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu păsările cerului care te cinsteau şi zăboveau cu bucurie în jurul peşterii tale. Căci odihnindu-se Duhul Sfânt în inima ta, nimic nu mai doreai, decât pe Hristos, iubitul tău căruia roagă-te pentru sufletele noastre. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)
Veniţi toate cetele călugărilor să lăudăm astăzi într-un glas, după cuviinţă, pe Sfântul Ioan, crinul cel binecuvântat şi cu bunămireasmă, care a odrăslit în pământul Moldovei şi a fost închinat lui Hristos în lavra cea mare de la Neamţ şi în Ţara Sfântă a rodit şi să-i cântăm: Bucură-te, floare de mult preţ a călugărilor; bucură-te, sihastru desăvârşit în pustiul Iordanului; bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, rugător neadormit pentru sufletele noastre! (Dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Utrenie)
+ + +
Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
http://www.doxologia.ro/acatist/acatistul-sfantului-cuvios-ioan-iacob-de-la-neamt (clic aici)
Din roada evlaviei și ostenelii vrednice de laudă pentru sfinții neamului nostru românesc:
http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/106/sfinti_august.html (clic aici)
http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/ (clic aici)
Cititi si: Din amintirile familiei romanului care a devenit sfânt la Ierusalim
+ + +
+ + +
Descărcaţi de AICI cartea Sf. Ioan Iacob Hozevitul – Din Ierihon la Sion (PDF)
Sursa: Sfinti si Icoane via Ziaristi Online
Pingback: Pe urmele sfântului botoșănean Ioan Iacob Hozevitul – în Țara Sfântă | Actualitatea Botosaneana
Pingback: 5 august-ziua de prăznuire a sfântului botoșănean Ioan Iacob HOZEVITUL | Actualitatea Botosaneana
Pingback: Senini, privind spre Viață. Prima condiţie a postului - nerăutatea inimii chiar și în războiul nevăzut. Vindecarea copilului lunatic și praznicul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul - Gând de duminică de Elena Solunca Moise - Ziaristi OnlineZiarist