Modele de Institute culturale
Nu demult, la Tenri Cultural Institute a avut loc o manifestare de excepție: un eveniment al comunității grecești, constând din lansarea albumului fotografic One year on Kythera de Kristina Williamson și din proiecția unor imagini din Grecia, amintind de filmele lui Cacoyannis. Cultura grecească a fost prezentată de președinta comunității grecești din New York, iar imaginile au fost explicate de Kristina Williamson, artist american, care a trăit timp de un an o experiență deosebită în Grecia, în insula Kythera, pe care acum a împărtășit-o prin operă (album și film) celor interesați. Și erau prezenți mulți americani, alții decât greci, care au participat la eveniment.
Este un model de felul cum grecii știu să-și prezinte țara, într-un spațiu găzduit de un Institut japonez! Remarcabil! Dacă ICR nu ne dă voie să ne prezentăm realizările în sediul său, am arătat din ce motive (vezi art. ICR și Institutele Culturale din New York), avem acum invitația acestui institut s-o facem. Ne așteptăm ca ICR să ia legatura cu conducerea acestui focus și să ne blocheze proiectul pe care îl avem în desfășurare! De așa ceva sunt în stare aceste resturi de securiști, în frunte cu Lilian, faimos prin declarația „am turnat, dar n-am semnat”, care înșfacă fără rușine numai ce fac alții, doar strică, fără să pună nimic în loc.
Și ce rol imens are o astfel de instituție, de promovare a culturii naționale! De câte ori merg la un Institut străin, mă gândesc, ce bine ar fi să avem și noi așa ceva, să putem să ne bucurăm de o prezență generală, a tot felul de vizitatori, cum am văzut recent la Italian Cultural Institute, care a organizat evenimentul FROM STREET TO ART, în care au expus tinerii artiști italieni Agostino Iacurci, Aris, Br1, Cyop & Kaf, Dem, Eron, Hitnes, Sten & Lex, Ufo5, 2501, lucrări deosebite, plus o proiecție non-stop, un film graffiti, în sala de conferințe a Institutului.
Atmosfera era de mare vernisaj, ca la galeriile americane. Fiindcă am întâlnit oameni de artă pe care îi întâlnesc frecvent la marile vernisaje. Deci o atmosferă cu adevărat culturală și internațională, cu oameni aleși, care au onorat recepția oferită de gazde, care au avut grijă să ofere oaspeților dosare de presă, sa fie atenți cu ziariștii, să ia interviuri, să te facă să te simți ca acasă, să rămâi în minte și în suflet cu evenimentul. Directorul Institutului te invită în biroul său și discută cu tine, deschis la orice problemă, iar curatorul expoziției, Simone Pallota, îți stă la dispoziție, explicându-ți rațiunile selecției pe care a făcut-o.
El a ales artiști care au expus pentru prima oară la New York, cu un mare viitor pentru arta italiană. Sigur, Pallota a găsit racorduri cu tendința artei americane, orientată spre Street Art, spre cultura străzii, spre cultura urbană, în general. Lucrările erau repartizate pe toate nivelurile frumoasei clădiri a Institutului, de pe Park Avenue, chiar și pe holuri, o ambianță expozițională deosebită. O distinsă doamnă a Institutului m-a întrebat ce părere am despre expoziție, iar cuvintele mele au fost filmate, opinia fiind orientată spre tablourile semnate de Agostino Iacurci, remacabile idei pictate cu acrylic, reprezentând figuri de homless, dar într-o cheie foarte diferită de Jean-Michel Basquiat, considerat în America reperul absolut al Street Art.
Secretul este să găsești ceva original, un element inedit, ca să atragi vizitatori, să știi că la Institutul cutare are loc un anumit tip de evenimente. Ce specific are ICR? Pe cine atrage el și cum? Evenimentele românești sunt legate numai de politica îngustă de la București, nu există o deschidere spre celelalte culturi. Se făceau zile ale filmului românesc, de pildă, acum ele sunt o afacere privată. Dar când se făceau, se aduceau aceiași cineaști, care au trecut pe la Cannes. Aici nu e important Cannes. Sunt mai importante Tribeca sau Sundance, unde au loc mari festivaluri internaționale ale filmului independent, însă am arătat cu ce filme s-au prezentat românii, subiecte cu țigani, care au decepționat! Istoria filmului românesc are valori care sunt neglijate de ICR. Cultura română e reprezentată numai în funcție de interesele de gașcă, de ultimele prezențe europene, de calendarul aflat pe lista oficialilor. Am propus un eveniment legat de dispariția unor mari actori și cineaști, recent disparuți, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Irina Petrescu, Șerban Ionescu, Iurie Darie, Sergiu Nicolaescu. Nu s-a făcut. Orice inițiativă este refuzată dacă vine din partea românilor americani. Ea trebuie să vină numai de la București sau să fie numai cu prezența directoarei pe afiș, la toate manifestarile. Există acest blocaj fatal, că nu se poate face nimic fără ca Urticaria să nu fie star, să nu aibă show-ul ei, deși e departe de a fi pricepută în toate artele și pe toate undele. Ea blochează orice altă inițiativă dacă nu e și ea unsă în poveste.
Multe institute au un adevărat vad, cu evenimente care atrag, care te fac să le frecventezi. Astfel, cehii sunt orientați spre muzică, spre muzica de jazz îndeosebi, organizând săptămânal concerte cu muzicieni din Cehia și America. Desigur, nu lipsesc expozițiile, filmele, conferințele culturale sau galele speciale, cum a fost medalionul dedicat lui Christian Wolff. Iar vara au un formidabil ciclu de filme, sub genericul: „Summer on the Roof”. În curând va fi prezentat filmul Hair (1979) al lui Milos Forman, cu prezența acestuia la eveniment.
Goethe Institut e axat pe carte, pe lansări de carte, pe documente de arhivă, dar și pe artă plastică veche, în special grafică, plină de surprize culturale. Institutul chinez are saptămânal, la o ora de seară, potrivită pentru un ceai, vizionari de filme chinezești, clasice și contemporane.
Asian Cultural Center la fel, iar Asia Society, beneficiind de un spațiu fantastic, pe Park Avenue, cu săli de expoziții și un muzeu, cu o sală de proiecții ca a unui cinematograf, organizează evenimente majore, culturale, non-stop. E o plăcere sa mergi într-un astfel de loc. Cunoașterea artei asiatice este un mare dar pentru viața newyorkeză.
La fel, italienii au zi de zi activități culturale, cu totul selecte, fiind instalat și într-o zonă de elită a New York-ului, în Midtown. De asemena, Greek Cultural Center are expoziții în care arta mediteraniană este regină. Întâlnirea cu personalul Institutului sau cu dl. Georgios Iliopoulos, Consulul Greciei, mereu prezent la evenimente, este o adevarată sărbătoare, fiindcă omul are o clarviziune mondială, e bine orientat politic, de aceea activitățile culturale sunt foarte generoase, funcționale.
Noi am scris și vom tot scrie despre activitatea acestor institute sau centre culturale, fiindcă este o imensă oportunitate să cunoști cultura lumii adunată într-un singur loc, Manhattan, care devine ca un buchet de flori, fiecare cu specificul ei local, care fac orașul să fie și mai nobil, și mai înfloritor.
Grid Modorcea
Corespondenta de la New York
