In prezenta unui public numeros din care nu a lipsit edilul orasului, generalul Aurel Rogojan si invitatul sau special, generalul Iulian Vlad, au lansat luna trecuta la Oradea volumul „Apusul agorei. Românii sub al şaselea… escu”. Va prezentam in exclusivitate fotografii de la aceasta manifestare si discursurile filmate ale celor doi generali si publicam alaturat alocutiunea ultimului sef al Departamentului Securitatii Statului. Vom reveni cu noi filmari si fotografii de la locul in care generalul Iulian Vlad, in urma cu exact cinci ani, a rupt pentru prima oara tacerea impusa timp de 20 de ani, dupa evenimentele din decembrie 1989.
Generalul Iulian Vlad: „Apusul Agorei. Românii sub al șaselea …escu” este o cronică pentru generaţiile viitoare
Revenim la Oradea motivați de același scop ca și în toamna anului 2011: să ne întâlnim cu oameni dragi, din locuri de care suntem adânc legați sufletește, folosindu-ne de ocazia unui binevenit eveniment editorial – lansarea în județul de obârșie al autorului, domnul general de brigadă în rezervă Aurel I. Rogojan, a unui nou volum, „Apusul Agorei. Românii sub al șaselea …escu”, tipărit la Casa de editură „Proema” din Baia Mare. Ca și volumele anterioare din seria „Notabile dictu”, deschisă de autor, prezentarea la Târgul Internațional de carte Gaudeamus, București – ediția noiembrie 2013, a fost onorată de participarea și prestația de înaltă ținută a distinsului academician Dinu C. Giurescu, vicepreședinte al Academiei Române, secondat îndeaproape de domnul profesor dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, care prefațează cartea cu o „Predoslovie”, despre care zice dânsul, că semantic desemnează „cuvântul dinaintea cuvintelor esențiale ale cărții”. Ce ne mai spune prefațatorul că urmează? Cităm: „Cartea generalului Aurel I. Rogojan este un compendiu bine ornat de istorie contemporană, dar și un corpus publicistic în care luările sale de poziție demonstrează că «imunitatea națională» este încă necesară.”
În cele 564 de pagini ale cărții, din care opt ocupă indexul de nume, sunt reunite:
– analize de risc geopolitic major pentru statul național unitar român;
– anamneza, diagnoza și predicția stării națiunii;
– reflecții, la rece, despre rolul serviciilor secrete în dezordinea mondială;
– considerații asupra consecințelor revenirii în viață internațională a diplomației forței;
– evocări ale unor momente sau personalități publice;
– interviuri din presa scrisa și audio-vizuala;
– o parte din emisiunile realizate la Radio România Cultural în ciclul „Întâlniri memorabile”;
– discursuri publice.
Personal, consider că prin acest nou volum autorul face dovada unui angajament de înalt civism și, împotriva valului puternic al conformismului, trage cu forța viguroasă a verbului, semnalul de alarmă, avertizându-ne asupra declinului democrației, ale cărei resurse par a se fi epuizat în fața provocărilor unui nou tip de societate, cea globală. Autorul, în volumul de față, realizează cronica și evaluarea unor întâmplări politice șievenimente sociale, care vor ajuta generațiile viitoare să scrie istoria cât mai aproape de adevăr. Dar nu numai atât. Publicistica sa oferă o consultanță valoroasă celor mai importanți decidenți, ale căror inabilități sau erori ne influențează nu numai viață de zi cu zi, dar atârnă greu în proiecția viitorului națiunii române. Cu prilejul prezentării acestui volumul la Festivalul Național al Cărții „Axis Libri” de la Galați, din 20 mai a.c., referenți de specialitate din domeniul biblioteconomiei, care cunosc cel mai bine viața și istoria cărților, au făcut o comparație avizată și deosebit de onorantă pentru autor, afirmându-se că și Xenopol sau Iorga, dacă ne-ar fi contemporani, s-ar fi aplecat cu același spirit critic analitic asupra faptelor cotidiene cu valoare pentru o cercetare istorică viitoare.
„Scenarii și perspective geopolitice” este primul și cel mai consistent capitol al cărții. Este și cel careoferă prilejul reflecțiilor fundamentale asupra viitorului nostru ca popor, într-o lume tot mai nesigură. Ulterior apariției volumului, autorul a deschis și alte orizonturi ale evoluțiilor geopolitice periculoase, aducând argumente istorice și relevând fapte din actualitate, care demonstrează unitatea conceptuală și operațională a agresiunilordin toate direcțiile, la care a fost și din nefericire continuă să fie supusă România. Aducem în susținerea temerii exprimate și cele afirmate recent de istoricul american Larry Watts. Referindu-se la situația din preajma evenimentelor din decembrie 1989, el spune că România era, în acel timp, înconjurată cu scopul de a fi izolată. Totodată, arată el, au început (să curgă) rapoartele despre genocidul din Transilvania. Cine erau autorii rapoartelor și cui erau ele adresate, lasă să se subînțeleagă. S-a bătut apoi permanent moneda pe ideea genocidului în Transilvania, afirmă domnul Watts, iar această idee era plauzibilă întrucât în perioada mai-octombrie 1989 în Bulgaria vecină 35.000 de turci fuseseră relocați și ulterior forțați să părăsească țara. Noi, spune autorul american, aveam informații despre un tratament vecin cu genocidul în Transilvania și că aici va avea loc o revoluție. Mai mult, până prin 1993 am crezut că frontierele sunt pe cale să se schimbe. În același timp au apărut și o mulțime de cărți scrise de ofițeri (evident de informații) care vorbeau de un viitor război în Transilvania și că acolo era un butoi de pulbere la fel de sensibil ca și cel din Iugoslavia. Eu însumi, mărturisește domnul Watts, am scris în 1993 un scenariu de război cu conflict etnic în Transilvania. „Quod erat demonstrandum!” putem spune noi acum.
Revenind la „oile noastre”, cum glăsuiește atât de frumos vorba românească, vom spune că experiența de planificator și analist de informații strategice a domnului general Aurel I. Rogojan l-a determinat să se întrebe, de trei ori, prin trei titluri din primul capitol dacă „Există și mize secrete ale regionalizării?” Din moment ce a început confecționarea, în serie, a unor „națiuni de unică folosință”, preferate în locul celor șlefuite de istorie, răspunsul se impune de la sine. Cele afirmate de Larry Watts suscită un real interes actual și ar necesita și comentarii pe măsură. M-am rezumat la cele spuse doar pentru a oferi cheia în care trebuie citit și înțeles acest deosebit de important capitol al cărții.
„Românii sub al șaselea …escu” este capitolul cel mai incomod și temerar, dar nu mai puțin îngrijorător, prin evidențierea vulnerabilităților unei clase politice, parcă debusolată ori de către ori este chemată să se raportezela permanența istorică a interesului național. Capitolul, „Diplomația forței”, ne atrage atenția asupra unui dezechilibru periculos în balanța afacerilor internaționale. Prin activitatea mea de la jumătatea deceniului al șaptelea și până la sfârșitul deceniului următor, am fost implicat în numeroase acțiuni de politică externă ale statului roman. De la Atlantic în Extremul Orient, din Scandinavia în Orientul Mijlociu, Maghreb și Africa profundă. Nu doresc să recurg, aici și acum, la considerații personale asupra schimbărilor intervenite în practica relațiilor diplomatice și a consecințelor acestora asupra prezentului și viitorului omenirii, dar nu pot să nu remarc observația pertinentă, de bun simț, pe care același istoric american o face, atunci când spune [citez]: „Nimeni nu avea o problemă că România media conflicte internaționale la acea vreme. […] România avea o politică externă bine definită și extrem de populară. […] Ceaușescu […] era considerat un tip foarte bun pentru că avea o politică externă foarte bună. […] A fost implicat în medierea internațională în Orientul Mijlociu până la final”. Nu s-ar putea spune că nu avem o bază, că nu sunt tradiții, că nu s-au mai păstrat punți de legătură și că nu ar mai exista, pe alocuri, interes pentru ca Romania, a noua țară ca pondere în Uniunea Europeană, să-și recupereze și să-și valorifice o parte capitalul investit cândva în marea politică internațională.
În „Apusul Agorei. Românii sub al șaselea… escu” pot fi regăsite parțial în „întâlnirile memorabile” ale autorului cu Radio România Cultural, unde a avut, până în prezent, șapte emisiuni, cu un total de 385 de minute fonotecate, difuzate și rămase în arhiva postului național de radio. Reține atenția și textul integral al interviului realizat de gazetarul Ion Cristoiu, care a stat la baza a două ore de emisiune T.V. Ciclul „întâlnirilor memorabile” cuprinde subiecte de mare actualitate, precum:
– „Interesul național- definire, apărare, trădare”, „România bolnavă”, „Dimensiunea tragică a istoriei”, incluse în volum, dar și altele, ulterioare închiderii ediției cărții: „Românii din jurul României”, „Români minoritari în România”, „Eroism și trădare”, „Noi scenarii geopolitice în Balcani”, „Criza ucraineană – consecința secolelor de arbitrariu geopolitic”. Om al locului, autorul a acordat un interviu ziarului „Bihoreanul”, fiindu-i adresate 34 de întrebări, la care a oferit, fără ocol, tot atâtea răspunsuri. Interviul ocupă 14 pagini în economia cărții. În ziar a apărut, doar o parte. Răspunsurile sunt definitorii pentru un profil de personalitate care nu-și dezminte originea neaoș bihoreană și dacă are un regret ascuns, care de-altfel transpare evident,este acela de a nu–și fi împlinit rosturile viețiiaici, în locurile din care a plecat în urma cu 47 de ani. Cele aproape cinci decenii nu i-au fost îndeajuns pentru a se obișnui cu agitația permanentă a vieții din București, fapt pentru care și-a rezervat propriul univers, iar în cărțile pe care le-a scris nu face concesii conformismului, fiind stânca de care valurile s-au spart. Nu pot fi recenzor al întregii cărți. Ea este un corpus unitar prin bogăția, originalitatea și valoarea ideilor, iar prin suportul documentar se înscrie și în categoria lucrărilor de cercetare, fiindcă, în aproape tot ceea ce scrie, autorul se bazează peacumulări anterioare, rod al studiului și cercetării. Cartea este, deci, o mare reușită, fapt pentru care îl felicit cu căldură pe autor! O contribuție importantă la acest succes al autorului îl are și editura, care a dat o foarte frumoasă operă editorial-tipografică pentru care familia Peterliceanu merită toate felicitările.
După cum știm, cărțile sunt scrise pentru a fi citite. Eu vă îndemn nu numai la lectură, ci și la reflecții în legătură cu mesajul pe care autorul ni-l transmite.
Iulian N. Vlad
Cititi si vizionati mai jos si alocutiunea autorului
Discursul Generalului Iulian Vlad:
Discursul Generalului Aurel Rogojan:
Fotografii:
Iată şi alocuţiunea Generalului Aurel I. Rogojan:
Multumesc organizatorilor, gazdelor, prietenilor carţii, colegilor, acelor lideri ai comunitatii municipale, tuturor celor care mi-au facut posibil un al treilea eveniment editorial in capitala Crişanei si a Ţării Bihorului, candva parte a ţinutului istoric dintre Tisa , Someş si Mureş, pe care Menumorut l-a lăsat, dupa moartea sa, drept zestre fiicei sale, daca se va casători cu Zoltan, fiul lui Arpad, stăpînul tinuturilor panonice de dincolo de Dunăre. Cum mai apoi, darul de nunta al printesei a fost perceput in istoria altora, ca luarea in stapanire a unui teritoriu virgin este inceputul unei alte istorii.
O istorie care neaga ca la anul 350 a. H. aici sunt atestati arheologic geto-dacii, iar romanii cunosteau , in secolul al II-lea, binefacerile Bailor Felix, de langa aşezarea Ulpianum, numita la inceputul veacului al XI-lea Varad (ium).
Aceata este o pagină din paşaportul meu, ca fiu al Bihorului, cu care mă legitimez, spre a nu fi luat drept altcineva, de către cei care, in scopurile geopolitice ale noului internationalism, fac negot cu cetateniile si confectionează entităti statale de unica folosinta.
Rădăcinile noastre in această vatră nu le pot atesta arhivele stăpanirilor străine, care ne mentionează la cateva secole după venirea lor, in vreme ce dovezile starii civile a poporului roman sunt in adîncul siturilor arheologice ce aşteapta, de mii de ani, să vorbeasca.
Ceea ce spun tine de substanta volumului “Apusul Agorei. Romanii sub al saselea…escu”,ale carui paginipledează pentru redescoperirea identitatii nationale romanesti.
Istoria medievala a Oradiei – fostă si capitală vremelnică a Imperiului Romano-German, in secolul al XV-lea, apoi capitală regală in secolul următor, este una plină de mari evenimente si momente de glorie, dar nevalorificata de istoriografia romanească, ceea ce nu se poate reproşa istoricilor din ţara vecină.
Cretanii stiu sa faca istorie, dar mai ales un turism infloritor, din situl unei garnizone venetiene, apoi otomane, tranformată in leprozerie, aflat pe o insula pustie, Spinalonga, de nici un un kilometru patrat. Intreaga istorie a Cretei, o parte din cea Greciei continentale, este brodata pe povestea leprozeriei…
Aici , in Tara Bihorului, este atît de multa istorie si sunt atît de multe lucruri care ne-ar putea innobila identitatea. Eforturile de recuperare a istoriei sunt astazi mai mari decît ieri, iar mîine s-ar putea sa ne foloseasca mai putin.
Aici s-a afirmat de la jumatatea secolului al XIX-lea (1848-1881) miscarea ideologica a nationalismului oportunist, de centru – Emanoil Gojdu si Nicolae Zigre senior ( din Lupoaia, precizez asta pentru ceicanii , incestenii si alti vecini ai satului, aici de faţă); de stînga – Aloisiu Vlad de Seliste ( adept al sistemului federativ, cu romanii intr-o provincie autonomă ); de dreapta –Sigismund Pop de Somcuta Mare ( sustinator al puterii politice mai mari a Budapestei )
Ideologia nationalismului oportunist, din perioada 1848-1881, poate fi rezumata la teoria “complexelor” despre Patrie si Natiune [ Natiunea era o fictiune, era complexul tuturor nationalitatilor cordonate ca valoare politica. Nici o natiune, nu avea dreptul la asupritoare hegemonie fata de nationalitati. Egala indreptatire culturala si economica a tuturor neamurilor din Ungaria, a carei integritate teritoriala era recunoscuta, desi alipirea Ardealului se facuse fara implinirea conditiilor dreptului public]
Toti liderii acestei miscari, mai putin Partenie Cosma, au sfarsit resemnati, cu iluziile zdrentuite, cu conceptiile sfaramate de pumnul de fier al guvernului distrugator de nationalitati, cu sentimentele pasnice inselate…
Gojdu s-a dedicat unei fundatii pentru conservarea neamului prin cultura. Partenie Cosma a trecut in tabara cea mai hotarata, prelunand presedintia Partidului National Roman, infiintat in anul 1881. Ceilalti au trecut in slujbe la stat si au sfarsit ca pensionari , figuri obidite, incadrate in argintul parului albit, ce oglindeau- ca amurgul de toamna- o lumina trista, aproape glaciala, a luptelor aprinse, purtate pentru neam, in apogeul puterii lor combatante.
Ce putea sa urmeze, dupa aceasta deznădejde ?
Aparent, o perioadă de agonie politică ( 1881-1905). Bihorul era reprezentat in Parlamentul de la Budapesta de o seama de figuranti fara relief social, de oameni cu structura psihica in tranzitie, spre desfiintare, spre topirea desavarsita… Au avut cartierul lor de lux in Budapesta, poate acolo le sunt si mormintele, căci stiau că în pămînt românesc nu vor găsi “hodină”.
Realitatea din adîncurile Bihorului era, insa,cu totul alta. Din conservarea culturala, reuşita de Emanoil Gojdu, s-a născut mişcarea sustintă de “Familia” lui Iosif Vulcan ( de Vintere / Holod ), care a pregatit, prin şcoli si societăţi culturale, unirea cu limba româna, urmata de unirea politică a Bihorului cu Transilvania.
In fine, a urmat perioada nationalismului intransigent (1905-1918 ).
Cumpăna dintre curentele politice “trasnsilvănean” şi “ ungurean” se prăbuşeste in fluviul impetuos care va aduna, in aceiaşi Tară, românii dintr-o parte si alta a Carpaţilor. Aici au lucrat Nicolaie Zigre ( junior), Aurel Lazăr, Ioan Ciordaş, Vasile Lucaciu ş.a. Urmare si a lucrării lor a fost Proclamatia Independentei Natiunii Române din Transilvania şi Banat, citită de Alexandru Vaida, la 18 octombrie 1918, in Parlamentul de la Budapesta. Unii spera să citeasca, in zilele noastre, pe invers, in Parlamentul de la Bucuresti ( “Apusul Agorei. Romanii sub al saselea…escu” pag. 25-148).
La 20 aprilie 1919, Armata Romana a intrat in Oradea, chemata de urgenta , de la Tileagd, pentru a pune capat terorii revolutionarilor unguri bolsevici.
Atunci Roman Ciorogariu , vicarul ortodox de Oradea, a rostit cuvantul de intampinare a generalului Mosoiu , din care citez:
“Domnule General !
Provedinta divina a revarsat asupra noastra mila cea cereasca, sa serbam ziua sfintei invieri, ca sfanta zi de inviere a neamului romanesc.
Astazi se infaptuieste si pe acest pamant idealul unirei. Nici o parte a romanismului nu a fost expusa atat de mult pierei, ca Tara Bihorului. Astazi isi primeste rasplata pentru eroismul, cu care si-a pastrat limba si legea strabuna la aceste margini.
(…) Cand ne-a adus aici gloriosul Imparat Traian, ne-a adus ca pe o armata a civilizatiunii. (…) Armata Romana inca vine in numele civilizatiunei, sa implineasca postulatele dreptului popoarelor , pomulgat in marele aeropag constituit la Versailles. Ne rugam sa fie cuprinsa in misiunea aceasta civilizatorica si ocrotirea elementelor de ordine a concetatenilor nostri Maghiari […]
Din tot sufletul nostru va uram : Traiasca Regele Ferdidand si Augusta Casa domnitoare! Traisca viteaza armata romana si marii ei capitani! Creasca si infloreasca Romania Mare, in veci, Amin !”
Din raspunsul generalului Mosoiu :
“Prea Sfinte Parinte, Domnilor !
(…) Gandul nostru este de mult indreptat spre Domniile Voastre. Stiam in ce situatie critica a-ti ramas.
(…) De azi incolo, Domniile Voastre sunteti cetateni ai Romaniei Mari. Aceasta nu este numai o vorba spusa intr-un moment de elan, ci este o realitate vie. Sunteti (…) alipiti de trupul Tarii Romanesti pe vecii vecilor.(…)”
“Apusul Agorei. Romanii sub al saselea…escu”este o carte de alta factura, fata de cele anterioare. Un volum de publicistica : editoriale, comentarii analize, intalniri la radio si televiziune, alocutiuni, confertinte, evocari, strucurate tematic intr-o arhitectura, care s-a impus asa cum este in tabla de materii, fara a fidinainte gandita.
Totusi, exista un element comun cu doua din cartile anterioare, coloana de continuitate constituind-o cronica actiunilor neorevizioniste, extinsa cu luarea in seama si a aventurismului geopolitic care agita vecinatatile nord-estice ale Romaniei.
“Apusul Agorei. Romanii sub al saselea…escu”nu este, in primul rand, o carte, ci un protest. Implicit, dar si explicit ! Un protest al oamenilor de buna credinta ai acestei tari, la care autorul nu participa de pe baricadele strazii, ci de pe cele ale cuvantului.
Baricadele ideilor si ale idealurilor sunt cele imperios necesare azi, mai mult ca in alte perioade anterioare ale istoriei universale.
Lupta prin cuvant, lupta pentru promovarea ideilor si constientizarea idealurilor este batalia cea mare, pe care trebuie sa o castigam. Impotriva politiei politice internationale a gandirii. A acelei politii politice a gandirii exercitate global, in cel mai periculos si devastator razboi dus impotriva constiintei de sine a cetateanului, razboiul informational pentru anularea identitatilor nationale si scoaterea din scena realitatilor a statelor suverane. Globalizarea , asa cum este gestionata, constitue o provocare si o amenintare in acest sens.
Din exterior, un atent observator al realitatilor noastre, face urmatoarea remarca:
“ Din perspectiva românilor, post-comunismul a fost similar comunismului: românilor li s-a impus să vorbească despre istoria lor într-un limbaj alienant, care a fost forjat departe de experienţa comunistă şi care, oricum l-ai folosi, rămâne un limbaj neoliberal neocolonial, an-istoric: limbajul “învingătorilor” comunismului, nu al celor care l-au trăit pe pielea lor. Lucrul acesta a fost realizat prin transformarea a ceea ce era, la începutul anilor 90, un discurs de gratitudine (“recunoştinţă”) faţă de victimele şi oponenţii comunismului, într-unul de obligatorie admiraţie faţă de câştigătorii Războiului Rece.”
Spuneam anterior ca tin o cronica a extremismului revizionist maghiar. Sunt intrebat :“ Ai ceva cu ungurii?!” NU, doamne fereste ! Chiar sunt de admirat in multe privinte. Dar faptele politice ale extremistilor nu pot ramane neobservate, iar acestea nu numai ca prisosesc, dar sunt si foarte periculoase, cat timp vizeaza fiinta nationala si teritoriul altor popoare.
In mai putin de un veac, romanii si nu numai romanii, au fost victimele a trei actiuni genocidare.
In 1848 -1849, ungurii i-au invins pe austrieci pe toate fronturile, mai putin pe cel din Transilvania, unde romanii s-au dovedit singurii aliati statornici si credinciosi ai Curti de la Viena. Pana si detasamentul de femei calare de la Marisel, comandate de Pelagia Rosu, ori nevestele din Fantanele au fost mai bune luptatoare decat mercenarii imperiali, trecandu-i pe asasinii romanilor prin furci, coase, topoare ori pari . Oastea lui Avram Iancu, organizata asemenea legiunilor romane, cu tunuri din lemn de cires, dar si din bronzul clopotelor, care nu au fost topite de invadatori, le-a tinut piept, pana cand generalii tarului i-au batut la Sighisoara si obligat sa capituleze la Siria.
Intre 1917 si 1919 a avut loc a doua urgie genocidara.
La nici un deceniu dupa primul razboi mondial au reusit sa determine cancelariile occidentale sa le sustina pretentiile revizioniste, iar in sepembrie-octombrie 1940 trec prin foc si sabie sate intregi , fiind spintecati pana si pruncii inca nenascuti.
In a doua jumatate a secolului trecut, la inceputul anilor `60, au inventat genocidul impotriva maghiarilor din Transilvania. Si unele cancelarii occidentale au dat crezare.
Romania nu a vut parte , la timpul potrivit, de o politica sustinuta de promovare a identitatii sale social-istorice. Lumea, si astazi, stie foarte putine lucruri despre romani si nici acelea nu fac toate parte din patrimoniul nostru identitar, care daca ar fi corect cunoscut, am fi altfel respectati si luati in seama.
Mitul Contelui Dracula a fost o fantezie porno-sado-literara, cu pesonaje maghiare , dar prin care s-a promovat imaginea romanilor barbari, degenerati, de rasa primitiva, cu apucaturi canibalice. Si asa s-a inteles atunci si asa a ramas pentru cei care au luat si iau cu usurinta asemenea falsuri, pe care se bazeaza marile teme ale razboiului de imagine. S-au gasit si creiere spalate din guvernarile recente, care au gandit sa finanteze proiecte ale brandului de tara cu acest mit mistificator al identitatii romanilor. Occidentul este plin de dizertatii care au amplificat si raspandit aceasta discreditare infamanta a caracteristicilor poporului roman.
La sfarsitul celui de al doilea razbioi mondial, cu exceptia revizionistilor incurabili, Tratatul de la Trianon era considerat ca un act de justitie al dreptului international, posibil ca urmare a victoriei Antantei.
Opinia publica internationala in 1919-1920 ne-a fost hotarat favorabila. In privinta frontierelor Romaniei dispozitiile tratatelor internationale au fost aprobate de catre toti fauritorii opiniei publice anglo-saxone, franceze si italiene.
Urma deci, ca printr-o actiune serioasa, metodica si neintrerupta, acest interes al opiniei occidentale fata de aspiratiile romanilor sa fie nu numai pastrat, ci si prezentate toate argumentele obiective, stiintifice pentru sustinerea acestor aspitatii, faurind astfel o credinta neclintita in justetea tratatelor care au dat o satisfactie aproape deplina revendicarilor nostre nationale.
Aceasta actiune – pe fond continuarea , cu alte arme a razboiului, ne-a lipsit.
Dupa Conferinta de de Pace, revizionistii au pornit imediat lupta propagandistica impotriva Tratatului de la Trianon si duc si in prezent aceasta lupta, nu numai cu rara vigoare, dar si cu exceptionala metoda si perseverenta.
Peste sapte ani, la 17 noiembrie 1927 , Romania a fost puternic atacata in Camera Lorzilor, pe chestiunea optantilor, iar peste 200 de parlamentari britanici au cerut revizuirea Tratatului de la Trianon. Ideea revizuirii a trecut peste ocean, in America si a castigat aderenti si in Franta.
Ce se intamplase, in fapt ?
- Guvernele de la Budapesta au castigat de partea cauzei lor
presa occidentala, au impanzit lumea cu o densa retea de organizatii revizioniste, au creat asociatii pentru autodeterminarea ungurilor in toate marile centre intelectuale si politice ale statelor occidentale si au oranizat o centrala de dirijare a propagandei cu acest scop.
- Pe langa universitatile importante din Europa au creat centre
de studii si cercetari hungarisitce, bine dotate pentru promovarea aspiratiilor revioniste.
- Au mobilizat resursele bisericilor romano-catolice, si
protestante, castigand sustinerea Vaticanului, a cercurilor calvine din Franta, Elvetia, Olanda, Marea Britanie si America, unitare din Marea Britanie si America, luterane din Germania si tarile scandinave.
- Anual, au organizat expozitii, simpozioane si conferinte
pentru demostratrea nedreptatii facute Ungariei si sustinerea revizuirii Tratatului de la Trianon
- Au editat reviste tematice. Hungariche Jahrbucher la Berlin,
Revue d`etudes Hongrois la Paris, Corvina la Roma, Hungarian Qartley la Londra. Toate cu o tinuta academica impecabila si autori a caror reputatie crea o puternica impresie.
- Au organizat un sistem permanent de legaturi si schimburi
culturale, prin care propagandistii cauzei revioniste sa castige audienta internationala. Universitari, savanti, oameni politici de vaza unguri , dar si straini castigati de partea Ungariei au intretinut acest sistem cu un puternic aparat de argumentare, in forme de exprimare stiintifica, cultural-artistica, etnografica si folclorica.
- S-au difuzat creatii cinematografice exceptional realizate,
despre “Ungaria Mare”, prin care, in context, au accentuat inferioritatea culturala, sociala si etica a slovacilor, sarbilor, dar mai ales a romanilor, care constituiau si au ramas cea mai mare tara vecina. Stat puternic nu mai avem.
- S-a initiat turismul in scop de propaganda si s-a creat o retea
internationala de restaurante cu specific unguresc
Intreg acest complex de agresiune prin propganda, adaptat noilor realitati ale lumii, lucreaza alert, la vedere ori mascat, uzand de mijloace legale, dar si subversive. Din interiorul guvernelor sau prin densa retea de organizatii neguvernamentale. Mai nou sunt folosite si asa numitele organizatii neguvernamentale drone, companii de brokeri ideologici, retelele de socializare de pe Internet, politica dublelor cetatenii, proiectele tranfrontaliere s.a.
Acestea au fost motivele pentru care Apusul Agoreise deschide cu capitolul provocarilor geopolitice, care s-au extins in intreg arealul regiunii Balcanilor, precum si in nord-vest. Faptic suntem inconjurati, iar in interior revendicarile vizeaza noi teritorii, altele decat cele privind fostele scaune secuiesti desfiintate la 1867, cand Ungaria a anexat Marele Principat al Transilvaniei si s-a organizat administrativ in 64 de comitate.
In perioada interbelica, in imprejurari asemanatoare, aici la Oradea, e drept tarziu , abia la 01 aprilie 1934, raspunsul a fost, urmare a apelului lui Stelian Popescu, directorul ziarului “Universul”, infiintarea “Ligii Antirevizioniste”, conduse presedintele Casei Nationale si al Societatii “Astra” ( Iacob Lazar, in primele sase luni, apoi Teodor Nes). In adunari poporale s-a fost demonstrat impotriva uneltirilor propagandei revizioniste , care atacau tratatele de pace.
Astazi sporeste audienta noului transilvanism si se accepta provocarea perfida a dublei cetatenii, oferita discret si cu asa zise reparatii pana si urmasilor martirilor romani, victime ale atrocitatilor extremiste din 1918-1919 si 1940.
Ofera cetatenii, pe banda rulanta, Bulgaria, Grecia, Federatia Rusa s.a.
Romania este destatalizata, cunoaste o profunda criza demografica, se destructureaza economic, politic, etnic – religios si cultural-identitar, iar rezultul este atentatul la primul articol al Constitutiei, dezagregarea statului national unitar, inclusiv a suportului teritorial.
Globalizarea reclama spatiu vital. Acest spatiu se obtine prin agresiuni informationale asupra psihicului, care ataca si estompeaza identitatile nationale in favoarea noilor identitati: :”cetatean european”, “cetatean al planetei”. Aceste noi identitati nu exprima realitati si nu sunt nimic altceva, decat niste rafinate concepte diversioniste si adanc diversioniste, menite sa alimenteze si sa intretina sentimentul unei iluzorii libertati.
Care libertate ? Cea a proletarului, de a-si vinde, daca are, unde si cui, forta de munca?
Pentru milioane de romani aceasta libertate inseamna parasirea tarii si cautarea unor patrii adoptive. Se repeta , la proportii inzecite, exodul economic din perioada sfarsitului de veac XIX si inceputul veacului al XX-lea, care ne-a lasat in folclor , doina “Bata-te America, bata “
In locul luptei pentru a ne castiga prosperitatea in Romania, ce alternativa alegem ?!
Frati romani din Tara Bihorului !
Noi ce vrem, dupa cum ni se prezinta si intelegem masinatiunile absconse ale jocurilor facute pe seama bunei noastre credinte?
Romania suntem noi. Iar canad Romania nu va mai exista, noi ce vom fi ?!
Desigur, sunt si fii rataciti ai neamului care gandesc si simt altfel. Nu este ceva nou. O coloana a V –a antinationala, alcatuita din romani si folosita in serviciul altora a existat dintotdeauna.
Dar asta nu trebuie sa resemneze. Dimpotriva. Este dificil , daca nu chiar imposibil de acceptat,, ca in pofida bunei noastre convieturi milenare, jocurile politicianiste vulgare ne-ar putea iarasi impinge in zona neagra a crimei sovine. Si totusi… istoria nu ne ingaduie sa ramanem nepasatori.
Autodeterminarea in cele trei, cinci, ori sapte judete nu pe noi trebuie sa sperie, ci pe cei care o revendica. Dupa ce pe seama unei crunte saraciri a tinutului, clasa politica locala s-a imbogatit ,secatuind patrimoniul public, o izolare etnico-politica unde ar putea duce si cu ce pret?
Nu avem nevoie de un export in Romania a tacticilor de razboi civil experimentate in Iugoslavia si , dupa un deceniu, in Ucraina.
Recurg la un citat: “Dacă in zorii capitalismului, Adam Smith ne invată cum diviunea socială a muncii ne ajuă să producem un pantof, astazi diviziunea globală a muncii le permite unora sa fabrice naţiuni. Adică tot lucruri in care cei nevăzuţi isi pot băga piciorul. Pantoful lui Adam Scmith era , in teorie, mai bun si mai ieftin, decît cel manufacturat. Naţiunile manufacturate astăzi sunt mai proaste si mai scumpe, decît cele slefuite de istorie.”
Nu putea lipsi din contextul unei astfel de problematici a volumului, dominate de declinul si prabusirea valorilor democratice, partitura serviciilor secrete in marea dezordine universala, pentru care au partea mare, insemnata, nu neaparat si peste tot laudabila, de contributie.
“Clubul celor cinci ochi”(The “Five Eyes Club” ) alcătuit din SUA, Canada, Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă) poate spiona ilegal întreaga lume, de vreme ce auto-proclamata lor misiune e apărarea democraţiei globale, dar Rusia nu poate supraveghea legal organizaţiile care acţionează subversiv pe propriul teritoriu. Oricum am da-o, fărădelegea din Vest e mai democratică, mai transparentă decât domnia legii în Est.
Capitolul “Romanii sub al saselea…Escu”Va propune diagnoza unui sistem de putere cangrenat de incompetenta politico-administrativa si demagogie parlamentara, dominat de clanuri transpartinice avare si amorale.
Titlul cartii poate fi cheia unui cifru. “Apusul Agorei” poate semnifica o “codificare” a unor realitati autohtone. Dar, in acelasi timp, poate semnifica si momentul de inchidere a unui ciclu al istoriei universale, iar, intr-un astfel de moment de rascruce, destinele romanilor sunt, intamplator sau nu, sub carmuirea unui al saselea “…Escu”.
Sub al şaselea “…Escu”a inceput, in mod programatic cu inalte susţineri oficiale, cu osîrdie diabolică, pe alocuri cu ură si apucături atavice, eliminarea elementelor de specificitate natională, religioasă, culturală, de traditii si experientă istorică validată a comunităţilor locale din categoria resurselor folosite la reconstrucţia societăţii. A fost captată istoria regimului comunist si grosolan instrumentalizata istoria romanilor, in favoare neoliberalismului si s-a edificat, cu sprijin financiar si logistic străin, o versiune sanitizată, “civic-nationalistă”, a democraţiei din România. Motiv pentru care, “Apusul Agorei”nu este o figura de stil, ci o chemare :“Veniţi in Agora Români!“
Din perspectiva istorica, s-ar impune o intoarcere in timp, asupra a ceea ce au fost si au insemnat ori sunt, in devenirea noastra ceilalti cinci ”…Escu”.
Primul “…Escu” a fost Voda Bibescu, un Gheorghe oltean , din vita boiereasca , infiat si educat de familia domnitoare Stirbei.
Voda Bibescu, domnitor in Tara Romaneasca intre 1 ianuarie 1843 şi 13/25 iunie 1848, a marit armata, a pus ordine in finantele tarii, i-a ajutat pe sinistraţii bucureşteni ramaşi fara adăpost in urma incendiului din ziua de pasti a anului 1847.
Domnia sa a suferit din cauza influentei covîrşitoare a Rusiei. Concesia minelor către rusul Trandafiloff, produce mari nemultumiri, iar Adunarea Tarii o anulează. Bibescu nu se lasa, suspenda si el Adunarea, “pentru rele aplicări si gîndiri”. La fel de rau a fost primita si incercarea sa de a introduce limba franceză ca limbă de predare in şcolile superioare (in liceu). Dupa citirea Proclamatiei de la Izlaz, la 09 iunie 1848, ea a fost impusa si domnitorului. Bibescu indecis, nu adopta vreo atitudine, astfel incît este nevoit să abdice şi sa plece in Transilvania
Al doilea “…Escu”, Mareşalul Ion Antonescu, din 4 septembrie 1940 pînă la 23 august 1944, prim ministru al României si Conducatorul Statului, cu puteri dictatoriale.
Dincolo de judecatile politice, care in cazul său special domină , inca, judecata istoriei, Ion Antonescu este , asemeni altor mari romani, exemplul unui destin tragic in istoria neamului.
Multi dintre cei care vorbesc intr-un anume fel despre mareşalul Ion Antonescu, nu stiu ce spun. Altii , mai cu seamă vitejii partidelor, de ce nu acceptat să guverneze si să impartă răspunderea, sau ce ar fi făcut in locul mareşalului ? Care ne-ar fi fost devenirea istorica fara deciziile sale ? Dupa ce vor găsi raspunsuri satisfăcătoare, să poftesacă să-şi dea cu părerea.
Al treilea “…Escu”- Nicolae Ceausescu. Ne-a hotărît si condus destinele 24 de ani. Exact timpul de care au avut nevoie “…Escu al IV-lea, al V-lea şi al VI-lea ca să poata risipi un imens patrimoniu national, faurit, cu pretul stiut, de poporul traitor sub dictaturile anterioare.
“Eştilor care i-au urmat lui Ceausescu, conditia de diriguitori ai reconversiei istorice de la socialism la capitalism, de la dictatură la democraţie, li s-a potrivit precum mitra patriarhală
Din aceste succesiuni ale ultimului sfert de veac, de acum un fapt implinit, avem un capitol de istorie. Nu ne rămîne decat să-l aşezam in oglindă cu precedentul sfert de veac.
Urmasii nostri din acest ultim sfert de veac nu ne vor judeca pentru ce am facut sau nu am facut inaintea lor, ci pentru acest nou capitol de istorie. Ce va insemna acesti 25 de ani pentru ei, un trecut glorios , ori o povara a trecutului?
Aceasta intrebare esenţiala si raspunsurile ei sunt mesajul pe care doresc sa-l fac inteles si sa-l transmit prin “Apusul Agorei. Românii sub al şaselea …Escu”.
Sursa: Ziaristi Online
