Meniu de vară : colaboraţionişti şi disidenţi prăjiţi

Cum vine luna iulie, românilor li se servesc de câţiva ani (a început cu cazul „deontoloagei” Mona Muscă, a continuat cu „cazul” Romoşan) guvizi şi hamsii prăjite, într-un cocktail devenit, iată, clasic, cu securişti conspiraţi/deconspiraţi, cu sau fără mujdei, plus criză economică şi sărăcie lucie. Dezvăluiri peste dezvăluiri ! „Interesante”, ar spune pentru a milioana oară Mihai Gâdea dacă nu ar avea alte bătăi de cap cu clanurile Băsescu, Bercea şi Voiculescu.

Ultima şi cea mai bubuitoare ştire e că soţia disidentului stimat şi mult cântat Gabriel Andreescu a fost o colaboratoare maratonistă a Securităţii (ar fi lucrat, după o informaţie de „dizident” forumist, la Ambasada Olandei din 1976 şi până în 2008, adică de pe băncile facultăţii până către pensie). Şoc şi groază ! Ovidiu Şimonca scrie chiar un editorial în „Observator cultural”, unde îi apără pe cei doi Andreeşti de atacurile „nedrepte” ale lui Dorin Tudoran. Şoc şi groază cu atât mai mult cu cât soţul de la doamna, pardon !, tovarăşa, Gabriel Andreescu himself, se pretinde de multă vreme, dar parcă încă mai abitir în ultimii ani, un specialist (supermoral, erou disident chiar) al chestiei.

Prima constatare răutăcioasă care se impune : de când nu mai sunt aproape deloc băgaţi în seamă, nici măcar de „dreapta” băsistă, care are alte trebşoare – Bercea, pierderea iminentă şi totală a puterii, Parchetele care le stau la uşă –, „disidenţii” se sfâşie între ei. Spre deliciul dublu al securiştilor mai bătrâni. „Dublu” pentru că disidenţii se sfâşie, iar lor, securiştilor, discuţia despre „colaboratori ai Securităţii” le aduce oricum o satisfacţie plenară, căci nu e vorba decât despre ei şi mereu despre ei.

Deşi nu-l mai citesc pe Dorin Tudoran decât din an în Paşti, trebuie să spun că în scandalurile recente (în jurul lui Gabriel Andreescu şi al lui Nicolae Breban) sunt de acord cu el. Atacurile sale, care mie mi se pare că se susţin aproape în întregime, îndreptate împotriva lui Gabriel Andreescu, care nu şi-a lămurit în nici un fel, adică deloc, situaţiunea cu tovarăşa lui de soţie, şi împotriva lui Nicolae Breban, numit cât se poate de ironic şi batjocoritor „Necolaboratorul”, de altfel, un fost prieten al disidentului de la Washington, şi asta chiar în perioada dialogurilor suprarealiste şi foarte colaboratoare ale lui Nicolae Breban cu generalul de Securitate Nicolae Pleşiţă, au pus lumea intelectuală (fripturişti, disidenţi, chibiţi) pe jar. Situaţiunea lui Gabriel Andreescu e cât se poate de comică şi de neclară, şi nu e deloc exclus să mai rămână astfel încă ani buni. În schimb, „dezvăluirile” care-l privesc pe Nicolae Breban se apropie de final. Un final previzibil şi foarte urât :

„1. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitatea, un om care îi telefonează generalului Nicolae Pleșiță, ministru adjunct al Securității, pentru a-l informa ce a spus aseară Eugene Ionesco despre Nicolae Ceausescu într-o emisiune de radio este un informator al Securității.
2. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitatea, un om care îl ține la curent pe generalul Pleșiță în legătură cu felul în care discută cu ziariștii străini pentru a-i lămuri că în România lui Ceaușescu lucrurile nu merg așa prost cum cred ei (ce au spus ziariștii, ce le-a răspuns el etc.), este un colaborator al Securității.
3. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitate, un om care discută cu generalul Pleșiță cum poate fi “reeducat”, “influențat în bine” un dizident (să scrie și el un reportaj despre viața luminoasă din România lui Ceaușescu etc.) este un colaborator și agent de influență al Securității.
4. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitatea, un om care se duce la Noel Bernard, directorul departamentului romanesc al Europei libere, pentru a-l influența să o lase mai moale cu dizidentul cel mai proeminent al din România este un agent de influență al Securității.
5. Că are sau nu un Angajament scris cu Securitatea, un om care îi reamintește generalului Pleșiță ”Știți că eu pot aduce servicii în străinătate…” este un om care își oferă serviciile Securității, fără să fie obligat de Securitate.” (un rechizitoriu al lui Dorin Tudoran pe forumul editorialului lui Ovidiu Şimonca din “Observator cultural”)

ÎCCJ i-a acordat lui Nicolae Breban, ca urmare a muncii remarcabile, profesională şi aplicată, a excelentului avocat Sergiu Andon, certificatul-beton de necolaborare cu Securitatea. Ca şi dl Dorin Tudoran, nici eu nu doresc să contest în vreun fel decizia ÎCCJ în ceea ce priveşte necolaborarea lui Nicolae Breban. Ar fi, de altfel, şi stupid, şi inutil. Dar nu pot să nu văd, conform documentelor expuse cu această ocazie, că, deşi dl Nicolae Breban nu a colaborat cu Securitatea, conform ÎCCJ (Curtea de Apel decisese parcă altfel…), dl Nicolae Breban a colaborat bine mersi cu generalul de Securitate Nicolae Pleşiţă şi cu tovarăşul Cornel Burtică, ministru şi membru Cepex, asta după ce el însuşi fusese membru al CC al PCR. Iar una dintre informaţiile-bombă din acest dosar e aceea că romanul său celebru în epocă, „Bunavestire”, a fost tipărit cu sprijinul Securităţii, reprezentată în carne şi oase de o persoană foarte autorizată, de generalul Nicolae Pleşiţă, şef DIE/SIE parcă pe atunci, după fuga lui Pacepa. Transcrierea unei convorbiri telefonice între Breban şi Pleşiţă este citată de Dorin Tudoran pe blogul său : „Necolaboratorul: Să vă spun ceva: acum venind acasă, mama aştepta şi zice:”Bine, bine cu(…), dar cu cartea ta cum rămâne?” şi zic: “uite, mi-a spus tovarăşul Burtică că s-a rezolvat cu cartea, că a dat dispoziţie să meargă la tipar” şi mama mi-a spus acum în bucătărie “să-i mulţumeşti şi tovarăşului Pleşiţă pentru asta”.

Pleșiță: Da, spune-i sărutări de mâini lui mama. “

Ceea ce ne îndeamnă să ne gândim (viermele îndoielii care îi roade pe intelectuali !) că şi declaraţiile făcute cu câţiva ani mai devreme în Occident, la Paris, de membrul CC al PCR şi director al „României literare”, tovarăşul Nicolae Breban adică, puteau să fie parte dintr-un scenariu scris de colegii „intelectuali” ai tovarăşului general DIE Nicolae Pleşiţă. Chestiune pentru care nu avem, evident, încă probe. Pentru că documentele DIE/SIE sunt încă la secret de stat.

În editorialul său şi în intervenţiile sale repetate pe forumul articolului său, redactorul-şef al „Observatorului cultural”, dl Ovidiu Şimonca, supune de câteva ori logica, bunul-simţ şi chiar cunoaşterea legilor la chinuri groaznice. Între altele, sugerează, insinuează că soţia lui Gabriel Andreescu, dna Daniela (Ghiţescu) Andreescu (*), ar trebui înţeleasă, iertată chiar pentru îndelungata sa colaborare cu Securitatea pentru că ar fi colaborat, probabil, încă nu ştim, şi cu domnul ambasador al Olandei Coen Stork, care reprezenta, nu-i aşa ?, angelica democraţie olandeză, ba chiar toată lumea liberă, aici ar fi vorba despre NATO, probabil. Ce ignoră grav Ovidiu Şimonca e că asemenea „colaborări” cu o putere străină sunt pedepsite în toate ţările, democraţii sublime sau odioase dictaturi. Vezi şi scandalul în curs dintre Germania şi SUA pe această temă. Lucru pe care ar trebui, de altfel, să-l ia foarte serios în considerare legiunile de „colaboratori” ai diverselor ONGuri, asociaţii şi fundaţii frumos sunătoare democratic, care pot ascunde, masca servicii secrete străine.

Discuţiile patetice despre colaborare, despre disidenţă sunt în desfăşurare pe „Observator cultural”, pe Vox publica şi pe blogul lui Dorin Tudoran. Şi scandalul promite să se extindă. Cei interesaţi le pot urmări şi pot chiar interveni direct, doar e luna iulie, când se dau la masă colaboraţionişti şi disidenţi crocanţi. Să-l mai cităm o dată, în încheiere, pe Dorin Tudoran despre Gabriel Andreescu : „Istoria nu se scrie cu dacă…, dacă…, dacă… Textul meu la care vă referiți (ca și alte texte ale mele) mărturisesc dragostea și respectul pe care i le-am purtat dlui Andreescu. Dar consider cel puțin necuviincios să cercetezi alte cazuri, înainte de a clarifica o situație care îți este cu mult mai aproape. Este, repet, cel puțin necuviincios, să dai verdicte în legătură cu alții, când taci – monumental – despre “cadavrul din (propria) garderobă”. Este vorba despre credibilitate. Fără ea, demersurile dlui Andreescu par un stol de păsări fără aripi” (pe forumul “Observator cultural”, numărul curent).

Tăcerea lui Gabriel Andreescu nu v-o aminteşte pe cea a preopinentului său (inclusiv într-un proces) Andrei Pleşu ? Vădit, nu e pace în luna iulie !

Petru Romoşan

Blogul Editurii Compania via Ziaristi Online

(*) Contributiunea generoasa a lui Radu Ioanid:

„Daniela“ sau voluptatea delațiunii

Între sursele lui UM 0625 care se ocupau asiduu de Stork se afla și „Daniela“, ce­tă­țean român, una dintre salariatele Am­ba­sadei Olandei la București. „Daniela“ nu este singura sursă care a furnizat date DSS despre relațiile lui Stork cu diverși cetă­țeni români, disidenți sau nu. În legătura colonelului Tudor Roșioru, „Maria Stă­nescu“, profesoara de limba română a lui Stork, cadru didactic la catedra de limbi romanice (franceză) de laUniversitatea din București, în prezent decedată, ra­porta în casa conspirativă „Cabinet“ des­pre relațiile lui Stork cu Mircea Dinescu, Radu Bogdan, Dan Hăulică sau cu Mihnea Gheorghiu, Valentin Lipatti și Augustin Bu­zura, precizând care dintre aceste per­soa­ne îl vizitează pe ambasador la domiciliu.

Ca și în cazul informatorilor „Maria Stă­nescu“ și „Ștefan“, cititorul volumului Do­sarul de Securitate al unui ambasador: Coen Stork va putea descoperi fără mare efort numele real al sursei „Daniela“. Nu­mele personalului de sex feminin și cu ce­tățenie română care lucra laAmbasada Olan­dei se regăsesc în clar în volum. Ni­ciunul dintre informatorii plasați de DSS în jurul lui Stork nu va da dovadă de zelul analitico-delator al sursei „Daniela“. În legătura căpitanului Virgil Ghiță, ofițer al Direcției a III-a, cu care se întâlnea în ge­neral la domiciliul ei, „Daniela“ a infor­mat masiv asupra lui Stork, fiind una din­tre principalele surse de instrumentare a Dosarului de Urmărire Informativă (DUI) al acestuia. La o lună după acreditarea lui Stork în România, „Daniela“ se dovedea un competent agent de contrainformații, fă­când un portret psiholologic detaliat al ambasadorului, adăugând în raport că el es­te căutat la telefon zilnic de Dan Hău­lică. Câteva săptămâni mai târziu, „Da­niela“ furniza informații despre programul ambasadorului, subliniind preocuparea aces­tuia în legătură cu situația mi­nori­tă­ților etnice din România. La cererea DSS, „Daniela“ a făcut rapoarte privind vizitele delegațiilor Parlamentului European în Ro­mânia și a întâlnirilor ambasadorului Stork cu ceilalți ambasadori ai țărilor NATO.

Mai grav, „Daniela“ raportează DSS des­pre materiale de pe masa de lucru a am­ba­sadorului care menționează nume de di­si­denți ca Doina Cornea, Silviu Brucan, Ra­du Filipescu, Dan Petrescu, Nicu Stăn­ces­cu, Mihai Botez și Ion Puiu. Raportul este foarte bine primit de colonelul (Filip?) Teo­dorescu (UM 0625), care cere maiorului Câ­râc să analizeze dosarul sursei pentru a fi eventual „stimulată“. Într-adevăr, ca urmare a reinstruirii sursei, care a fost făcută de ofițerul Virgil Ghiță, „Daniela“ a făcut un salt calitativ în rapoartele ei. Astfel, ea a elaborat o analiză în detaliu a unui text nesemnat, al cărui autor era descris de ea ca fiind un „om de cultură sau artă român“, text care se referă la in­terdicția legiferată în România de a avea relații cu străinii. Ulterior, DSS îl iden­ti­fică ca autor al textului respectiv pe An­drei Pleșu. În rapoartele ei, „Daniela“ îi identifica în clar pe Mircea Dinescu, Nicu Stăncescu, Radu Enescu, Alexandru Paleo­logu ca autori ai unor înscrisuri ostile regimului. De asemenea, ea dădea ra­poar­te despre toți participanții la recepțiile oferite de amabasdorul olandez, inclu­zân­du-i în rapoarte până și pe studenții care învățau limba olandeză, ultima ei infor­ma­re din volum având data de 9 decembrie 1989.

Nefiind un naiv, ambasadorul Stork a con­fruntat-o pe „Daniela“, bănuind că aceas­ta lucrează pentru Securitate și că ar pu­tea fi șantajată prin posibila anulare a con­tractului făcut prin ODCE. Conform ra­portului ei din data de 22 decembrie 1988, „Daniela“ a negat această posibilitate, pen­tru a include imediat în același raport dat Direcției a III-a o listă de opt nume de di­sidenți români, toți urmăriți de DSS. Iden­tificată de presa postcomunistă din Ro­mânia, „Daniela“ va declara în legătură cu responsabilitatea ei în afacerea Stork că ea este: „vinovată nu, responsabilă da!“ (sic!), comunicând, de asemenea, că era „convinsă că face bine“ și că îi „plăcea munca la ambasadă“. Desigur… (sursa)