ROMÂNIA NU A PREJUDICIAT SECURITATEA NAŢIONALĂ A S.U.A.

Una din concluziile ce se desprinde din masiva lucrare a domnului Larry L.Watts, două volume apărute sub titlurile „Fereşte-mă, Doamne de prieteni” şi „ Cei dintâi vor fi cei din urmă”, este aceea că România, deşi nu a constituit ţinta principală a serviciilor de informaţii ale SUA, a ocupat un loc distinct în ansamblul activităţii acestora, ca parte a confruntării globale ce a avut loc între ţările NATO şi cele ale Tratatului de la Varşovia. Acest lucru a devenit evident în special după fuga lui I.M.Pacepa, care a declanşat în SUA o amplă operaţiune de reevaluare a relaţiilor cu România, cât şi a poziţiei de ansamblu pe plan internaţional a ţării noastre.
Trădarea lui I.M.Pacepa “a provocat consternare în SUA”, a prejudiciat grav interesele ţării noastre pe plan internaţional şi “a stârnit confuzie în rândul cadrelor de conducere din România”.
Reverberaţiile actului comis de I.M.Pacepa în urmă cu 36 de ani se resimt şi astăzi, iar magnitudinea daunelor suferite de România este greu de evaluat.
În ce priveşte “veridicitatea” afirmaţiilor ex-generalului “fugar”, lucrurile par a intra pe făgaşul normal, la aceasta contribuind în bună măsură şi cărţile lui L.L.Watts. Totuşi, nu poate fi trecută cu vederea insistenţa manifestată în a se dovedi dacă nu apartenenţa, cel puţin colaborarea lui I.M.Pacepa cu serviciile de informaţii sovietice. În acest context, nu poate constitui o surpriză afirmaţia unui “distins istoric” cum că “Pacepa n-a trădat România, el i-a trădat pe ruşi”. Pentru noi faptul nu poate fi o consolare. El i-a trădat pe ruşi, iar ponoasele le tragem noi.
Cum se reflectă ambiguitatea interpretărilor acestui episod în discursul politic şi în mass-media, nici nu merită comentat.
De fapt, originea ambiguităţii e cu mult mai veche. Ilustrativă în acest sens ar putea fi relatarea următoare, a finalului unei şedinţe de analiză a activităţii fostei unităţi TS, ţinută în 1974, unitate de care răspundea direct I.M.Pacepa. La masa celor ce conduceau şedinţa, lângă I.M.Pacepa stătea N. Doicaru.
La sfârşit N.Doicaru a spus:
“… rezultatele voastre (ale unităţii TS) arată ca şi cum n-aţi lucra pentru România, şi mă întreb, dacă nu lucraţi pentru România, pentru cine lucraţi?”
În sală, tăcerea a devenit materială, iar ticul de care suferea I.M.Pacepa s-a accentuat.
Şi despre N.Doicaru, ca şi despre alţii, dovediţi sau nu, s-a spus că au lucrat pentru ruşi.
Pentru cine lucrau în realitate, dacă o făceau, este şi azi greu de spus. Un lucru este, însă, în afara oricărui dubiu: I.M.Pacepa nu lucra, cum n-a lucrat niciodată, pentru România.
Că serviciul de spionaj românesc n-a fost implicat în activităţi de obţinere a unor informaţii, documente sau tehnologii care priveau securitatea naţională a SUA, este un fapt confirmat şi de autorităţile americane. Pentru avizaţi, nu era secret faptul că înainte de 1989 asemenea operaţiuni erau interzise printr-un ordin al conducerii statului.
Următorul episod confirmă acest lucru.
În toamna anului 1988, în baza unei tematici documentare, s-au obţinut printr-o relaţie, lucrările privind distrugerea muniţiei chimice dezafectate, prezentate la un simpozion care avusese loc în SUA, cu participare internaţională. Având în vedere domeniul de strictă specialitate, lucrările aveau circulaţie limitată dar, evident, n-aveau caracter secret şi nu priveau securitatea naţională a cuiva.
Cu toate acestea, lucrările respective n-au fost trimise beneficiarilor până nu s-a lămurit cum şi de la cine au fost obţinute.
Din păcate, în ciuda faptului că afirmaţiile lui I.M.Pacepa s-au dovedit a fi neadevărate în cvasitotalitate, umbre mai persistă încă otrăvind dezbaterile politice şi din mass-media.
Dacă N.Doicaru ar fi fost cu adevărat interesat şi dedicat să afle cine pentru cine lucrează, am fi fost, fără îndoială, scutiţi de multe din necazurile cărora a trebuit să le facem faţă.

Ion Tudor

Revista Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe

PERISCOP, Anul VII Nr .1 (25) via Ziaristi Online