Shakespeare and Eminescu si noua crima a ICR-New York

“Alo, d-le Lilian, nu vedeti, e cineva bolnav acolo, pe 38 St., la ICR, se crede mosiereasa si striga: asta-i pohta ce-am pohtit! Si-a batut joc de Antonovici, de Vlaicu Ionescu, de cartea romaneasca, de muzica populara, acum a ajuns sa-si bata joc si de Shakespeare, si de Eminescu! Ce mai urmeaza?!”

Luna trecuta, la Craiova, la Festivalul Shakespeare, a fost lansata cartea mea Shakespeare and Eminescu. E o idee pe care am clocit-o inca de cand eram student la IATC si i-am dat o prima forma in volumul Perspectivele creatiei (1982), in care lansam conceptele Infraestetica si Transestetica, pe care le-am aplicat la teatru, implicit in cazul lui Shakespeare si Eminescu, autorii care corespund ideal definitiilor acestor concepte, ce fac parte din Estetica generala si mai pot fi numite poetica implicita (Shakespeare) si respectiv poetica explicita (Eminescu). Aceste idei le-am turnat si in peisele de teatru pe care le-am scris, multe cuprinse in volumele Teatrul Respiratiei (1996) si Mastile lui Caragiale (2002). Aceste concepte au produs reactii in epoca, dovada ca multi oameni de teatru, filosofi sau esteticieni au scris despre ele, precum Henri Wald, Solomon Marcus, Dumitru Solomon, Gheorghe Achitei, Adrian Dohotaru, Dumitru Dinuleascu, Al. Tanase, Narcis Zarnescu, Florian Potra si pana la Mircea Ghitulescu.

Cand am participat prima oara la Festivalul international Shakespeare de la Craiova, in 2004, i-am propus lui Emil Boroghina publicarea volumului Shakespeare si Eminescu, in care imi sintetizez ideile teatrale, aplicandu-le in cazul celor doi titani ai culturii mondiale. Cartea a fost lansata la editia din 2006 a Festivalului. Imediat am scris si o alta carte, Shakespeare si Eminescu. Addenda (2008), un studiu critic in care analizam spectacolele shakespeariene de la ultimele editii ale Festivalului craiovean, introducand un nou concept analitic, gridophania, adica revelarea unei retele structurale in cazul operei lui Shakespeare si revelarea relatiilor ei cu teatrul, poezia si proza lui Eminescu.

Asadar, o activitate de ani de zile daruita acestei idei, care a produs multa roada, in carti, articole, teatru sau film, cum se poate vedea in filmele pe care i le-am dedicat lui Eminescu. Din pacate, confratii din critica de teatru, cu exceptia lui Mircea Ghitulescu, au reactionat negativ, ignorand aceasta contributie, adica s-au comportat ca niste patibulari sau ca niste „toape”, cum spunea Dumitru Dinulescu, referindu-ne chiar la presedinta Asociatiei internationale a criticilor, rebotezata Patlancioclu. Critica de teatru s-a comportat ca o haita. Nu esti in aceasta haita, dixit patibularii, nu existi.

Inca de pe bancile facultatii de teatru am fost faultat. Ca student in anul II m-am trezit furat. E primul furt care s-a produs din opera mea, care deja prinsese contur si avea ecou, prin lobby-ul pe care mi-l facea David Esrig, dupa ce elevul lui, Iulian Visa, isi daduse examenul de stat cu o montare dupa o piesa de-a mea, Lantul. Ii dadusem profesoarei Sanda Manu piesa Missa Solemnis, iar ea, in loc s-o monteze, cum fusese vorba, mi-a luat toate ideile teatrale, in special cele scenografice, si le-a introdus in spectacolul ei dupa piesa engleza Arden of Faversham. Adica actiunea din piesa anonimului elisabethan se petrecea in decorul imaginat de mine, un labirint din panouri miscatoare si lucitoare (oglinzi), iar deasupra lui, legat de pod, un sir de clopote de diferite dimensiuni, mari si mici, actorii incheind spectacolul cu o „missa solemnis”, cum sugerasem eu simfonia finala, prin sunetele produse de clopotele pe care ei le bateau.

N-am sa uit niciodata reactia pe care am avut-o la vederea acestei „minuni” pe fata, fiindca ideile mele, mi-am zis, nu pot fi rastalmacite, sunt inconfundabile. Nu se poate imagina ce e in sufletul unui tanar de 20 si ceva de ani, care scrie, care e in plina afirmare, si se trezeste plagiat chiar de profesorul sau! M-a afectat imens aceasta fapta urata, ani de zile nu am vorbit cu doamna Sanda Manu. Apoi m-am calit, ca sa spun asa, am vazut ca aceasta boala, a furtului de idei, este o practica deja curenta la romani, poate ca este o practica universala, mai stii?! Am descoperit-o apoi peste tot, pana la recentele acte rusinoase puse pe seama lui Cristian Mungiu, acuzat de plagiat in cazul a doua scenarii, inclusiv al celui transformat in filmul care a fost incununat cu Palme d’Or. Eu, de cate ori imi vedeam ideile furate de cineva, amuteam. Apoi am ajuns imun, ca sa spun asa. Si mi-am facut un scenariu pentru pacea interioara. Bun, imi fura idei, mi-am zis, dar macar sa le aplice bine, sa fie folosite cu mult folos. Spectacolul Sandei Manu era reusit. Sigur, fiindca in ochi nu aveam decat decorul imaginat de mine si nu vedeam decat ideea Missei Solemnis! Si azi mi-am facut acest reflex, cand sunt invitat la un spectacol de catre prieteni. Ma astept sa nu fiu furat, fiindca invers a devenit o obisnuinta. Si acum ma gandesc cu groaza ce s-a intamplat cu un scenariu despre activitatea la Lisabona a lui Lucian Blaga, Mircea Eliade si Carol al II-lea, pe care l-am dat la un concurs la CNC! Sa va fereasca Dumnezeu de invidiosi si de gropari!

In orice caz, am avut o reactie de surpriza cand am descoperit ca aceasta practica se transforma in crima morala chiar aici, la New York, la ICR. Fiindca si aici mi se fura idei, dar se aplica prost, amatoricesc. Cand o idee mare ajunge pe mana unor prosti, iese o porcarie. Or acest lucru ma doare. Aici e crima. Iar furtul de idei nu poate fi pedepsit. Nici furtul in general. Cine sa te pedepseasca ca ai furat o umbrela sau o pereche de ochelari? De aceea imi place in America. Aici nimeni nu te controleaza daca intri intr-un magazin, iei ceva si pleci, adica nu platesti. Dar platesc toti, fiindca intervine constiinta. Ea este cantarul democratiei. Ea este veghea fiintiei, paznicul moral, la granita dintre nevoie si oferta. E uluitoare societatea care isi intemeiaza existenta, viata spirituala si materiala, pe baza de constiinta.

Plagiatorii insa, hotii in general, nu au constiinta. Dar sa-i iertam pe pacatosi, fiindca istoria ideilor are destinul ei imprevizibil si pana la urma adevarul iese la iveala. Stiu ca insusi Emil Boroghina a avut probleme, de ce imi promoveaza ideea, cartea Shakespeare si Eminescu. Dar el a continuat s-o faca, acceptand noua mea propunere, de a realiza o editie in limba engleza a cartii si a o lansa la editia din acest an a festivalului. Lucru care s-a si intamplat. Pe data de 28 aprilie a primit botezul, in incinta Teatrului National „Marin Sorescu” din Craiova, volumul Shakespeare and Eminescu, in superba talmacire a lui Mihnea Columbeanu. Cartea a fost oferita celor mai prestigiosi shakespeareologi ai lumii, tuturor oaspetilor Festivalului Shakespeare, in frunte cu britanicul Stanley Wells. E marea sansa a lui Eminescu, sa fie cunoscut, mai cunoscut, prin Shakespeare, prin alaturarea de cel mai mare dramaturg al lumii, fiindca locul lui, asa cum a spus si Radu Beligan la lansarea cartii mele, este langa Shakespeare. Mai mult, ideea mea a fost ca o rasadnita si pentru actorul Emil Boroghina, prinzand treptat-treptat miez si contur si transformandu-se intr-un recital Shakespeare si Eminescu, pe care in aceste zile el il sustine si pe continentul nord-american, la New York, New Jersey, Montreal, Quebec, Ottawa, Toronto.

Nu stiu daca Emil Boroghina e constient cum s-a petrecut aceasta zamislire, dar eu am relatat-o pentru cei care se ocupa de istoria teatrului, fiindca e un document ce merita retinut. A recitat la lansare poezia Cartile, un elogiu adus de Eminescu lui Shakespeare. Poezie pe care, banuiesc, ba sunt sigur, a rostit-o si in recitalurile suntinute aici, in SUA si Canada. Cartea mea se deschide tocmai cu aceasta poezie. Sigur, e o idee minunata sa strabati lumea, recitand din Shakespeare si Eminescu. In felul acesta faci un mare serviciu culturii romane, fiindca Eminescu inseamna cultura romana in focusul ei principal. Ce minunata e ideea geamana, Shakespeare si Eminescu! Intr-un interviu pentru revista VIP am spus ca „Shakespeare si Eminescu formeaza o cupola de aur a culturii mondiale” (e titlul interviului). Dar Cotofana hoata de la ICR, care, normal, a auzit de evenimentul de la Craiova, ca acolo s-a lansat o idee de aur, ce-a facut? L-a invitat pe Boroghina la New York, sa sustina acest recital. De fapt, si-a arata iar fata de monstruleata si a rupt pisica in doua, adica a facut iar o crima fata de o idee ce se vrea sfanta: l-a separat pe Shakespeare de Eminescu. Adica Emil Boroghina a sustinut un recital Shakespeare la New York si un recital Eminescu la o biserica din New Jersey. Si el a acceptat aceasta crima, nu s-a prins ca e atras intr-o cursa. Asa se intampla la noi, daca un politruc il invita pe un artist peste ocean, acesta accepta orice, numai sa zboare! Emil Boroghina nu trebuia sa accepte aceasta despartire, el trebuia sa impuna ideea, ori ideea este ca Eminescu sa paseasca alaturi de Shakespeare, care a fost modelul sau si caruia i-a gasit echivalente geniale pentru multe idei, replici, versuri. Mai ales ca suntem si pe pamant american, unde Shakespeare este acasa, in limba lui materna. Ideal ca Eminescu sa fie impus. Sa auda si cei de la ICR de faptul ca Eminescu l-a evocat pe Shakespeare, ca l-a avut model, cum spune in Cartile:

S-aduc cu tine mi-este toata fala.

Din pacate, din discutia cu Emil Boroghina mi-am dat seama ca nici el nu e pregatit sa fie mesagerul acestei idei, fiindca nu stie o boaba engleza si are si un complex fata de aceasta limba. Pe de alta parte, el nu este cel mai bun recitator al nostru. Romnaia are multi recitatori, si ma gandesc ce purtatori ai acestei idei Shakespeare-Eminescu ar fi fost Radu Beligan, Ilie Gheorghe sau Ion Caramitru. Ar fi fost sau ar mai putea sa fie, dar Boroghina le-a luat-o inainte. Functionareala insa poate ucide acest dialog dintre arhicunoscutul Shakespeare si mai putin cunoscutul Eminescu. E ca un dialog intre Goliat si David, care nu se mai masoara in lupta, pe viata si pe moarte, ci se masoara in frumusete, in versuri nemuritoare.

Crima este sa rupi ideea, sa o faci pe haiducul de ICR. Degeaba avem idei mari, miraculoase, daca functionarii, amartaloii de la ICR, „vegheaza”, stau de „garda” sa nu se strecoare nici umbra lui Brigbel! Ei nu stiu decat sa dea cu bata in balta. Fura si ucid, ucid orice idee, nu ar accepta in ruptul capului daca o idee vine din alta parte, de la Dumnezeu, nu de la „’telectualii lui Basescu”. Amartaloii n-au avut aceasta idee, ei nu pot avea nici o idee curata, care sa fie pusa in slujba Romaniei. Fiindca Romania e slujita daca Eminescu este impus la New York ca poetul ei national. Iar acest lucru nu e posibil cu una, cu doua. Concurenta e mare. Singurul poet al lumii care nu are aici concurtenta este Shakespeare. Si prin Shakespeare, Eminescu isi poate arata inaltimea.

Apoi, ceea ce-i lipseste recitalului lui Emil Boroghina este limba potrivita. El colinda lumea cu recitalul sau. Ori trebuie sa o faca in limba locului unde recita, daca vrea ca efectul sa fie pe masura. Acum e in America, a fost la New York. Poate o sa mai vina. El trebuie sa aiba spectatori americani. El trebuie sa recite pentru americani, nu pentru romani, pentru personalul ICR, Consulat si cativa rataciti. Sigur, un astfel de recital e benefic pentru oricine, si pentru romanii de aici, ca sa nu-si uite limba si radacinile. Iar ideal este ca acest recital sa se desfasoare intr-o biserica, nu la ICR. Sunt sigur ca succesul lui Emil Boroghina s-a petrecut la biserica Ion Valahul din Alpine, New Jersey, unde a recitat numai Eminescu. Dar pentru enoriasii romani.

Bun, numai ca un astfel de recital e altceva, e alta cale, au facut-o si Caramitru si alti actori. A inceput la New York Festivalul Shakespeare. Am vrut sa-l duc pe Boroghina la un spectacol, dar n-a avut timp, sa vada ce insemana iubirea americanilor pentru Marele Will. Si de ce e bine ca Eminescu sa paseasca aici langa Shakespeare. Eminescu, pus in valoare de Shakespeare, inca nu a facut-o nimeni. Boroghina imi spunea ca el va face acest lucru in Canada, unde isi va continua turneul. De altfel, ideea recitalului este pusa pe invitatia ICR si suna astfel: „Cele două recitaluri sunt concepute într-o relație de complementaritate, ca două fețe ale aceleiași medalii, punând în lumină paralelismele existente între operele celor doi mari creatori și revelând astfel structurile romantice și dramatismul antitezei – perene dincolo de curentul romantic în literatură”.

Acest citat este copiat aproape cuvant cu cuvant din cartea mea, dar nu se precizeaza acest lucru. Nu stiu de ce, dar in Romania a ajuns o rusine sa citezi pe cineva care ti-a dat o idee! E mai usor sa plagiezi, decat sa respecti deontologia muncii?! Evident, aceasta idee o afirm din capul locului si o dezvolt in 260 de pagini. Nu e prima oara cand invitatiile ICR recurg la astfel de subterfugii. Nu ma supar ca nu a fost pomenit numele meu. V-am spus, sunt calit in aceasta directie. Important este ca acela sau aceia care imi preiau o idee sa o faca bine, sa straluceasca. Si Emil Boroghina are meritul de a fi primul care incearca sa dea viata scenica acestei idei. Dar invitatia ne spune ca el a combinat cele doua recitaluri si a dat un recital Shakespeare-Eminescu doar la Quebec, Ottawa si Toronto.

De ce a acceptat acest compromis? De ce sa n-o fi facut si la New Yok? De ce? Fiindca el a fost o unealta, ca monstruleata de la ICR sa bifeze iar o mare idee, pe care a furat-o, si pe care a vrut s-o compromita sau s-o ucida. Dar olteanul, smecher, a vrut sa treaca puntea, sa treaca oceanul, iar mai incolo, pe drum, va face asa cum vrea el. Numai ca recitalul lui a fost un compromis, fiindca a fost prefatat de Monstruleata ICR cu „o prelegere despre creația eminesciană raportată la cea shakespeariană”. Asa ne anunta invitatia. O prelegere! Oho, va dati seama ce a iesit?! Cotofana hoata a devenit si teatrolog, si shakespeareolog, si eminescolog! Acum ati inteles de ce a fost adus Boroghina tocmai de la Craiova, ca aceasta parasuta sa zboare numai ea deasupra New York-ului, de aceea in seara cu pricina a tunat si a fulgterat, a fost o ploaie torentiala, fiindca prelegerea maimutei a deschis baierele cerului!

Si de ce nu a fost doar o prelegere despre Shakespeare? Am fost invitat la un recital Shakespeare, isi spune spectatorul, ce are a face aici Eminescu? Ce cauta el in prelegere, cand nu urma un recital Shakespeare-Eminescu? Bataie de joc! O fi inteles Boroghina capcana? Cum de a acceptat cogea fondator de Festival, director, regizor, actor, membru in comitii internationale, un asemenea compromis? Qui prodest un asemenea eveniment? Alo, d-le Lilian, nu vedeti, e cineva bolnav acolo, pe 38 St., la ICR, se crede mosiereasa si striga: asta-i pohta ce-am pohtit! Si-a batut joc de Antonovici, de Vlaicu Ionescu, de cartea romaneasca, de muzica populara, acum a ajuns sa-si bata joc si de Shakespeare, si de Eminescu! Ce mai urmeaza?! Pana unde o sa se intinda prostia? Va rugam, nu mai faceti publice evenimentele de la ICR, sa nu se duca buhu, sa nu vina vanatorii de catele urticate si ”sa dea foc la casa de nebuni”.

L-am rugat pe Emil Boroghina sa invete macar celebrul monolog Blestemul lui Roman Bodei, din piesa Grue Sanger, care este genial, comparabil cu Rugaciunea unui dac. Dar n-a facut-o. Era bine sa recite un asemenea blestem dupa prelegerea monstruletei. Asa cum nu a recitat nici macar Cartile in limba engleza. Inca aceasta idee, Shakespeare-Eminescu, nu a copt in el indeajuns. Dar ea exista. S-o ia oricine. Insa sa o faca genial, la inaltimea la care sunt purtatorii ei, Shakespeare si Eminescu.

Categoric, pana la revelarea ideii intr-un spectacol adevarat e cale lunga. Dar nu disperam. Treaba e pornita. Cineva o va duce pana la capat, o va implini. Ingemanarea se va produce. Indiscutabil, cu adevarat acest recital va da roada, cand cineva il va sustine pentru americani sau englezi in limba engleza. E posibil sa fie sustinut si de doi actori, care sa recite alternativ din Shakespeare si Eminescu. Ba si in engleza si romana. Acum spectacolul are un mare suport, are la baza o carte, in editiile romana si engleza, care contine un scenariu de-a gata, il are pe dramaturgul Eminescu tradus pentru prima oara in limba engleza. E foarte simplu sa se recite, de pilda, faimoasa replica pe care Hamlet i-o da lui Guildenstern, atunci cand il roaga sa cante dintr-un flaut, iar el zice ca nu se pricepe. E o replica superba, culminand cu versul: „Crezi oare, fir-ar sa fie, ca-i mai usor sa canti din mine decat dintr-un flaut?” Apoi, in contrapunct, se va revela cat de fin a prelucrat Eminescu aceasta idee:

De vorbiti ma fac ca n-aud,

Nu zic ba si nu ma laud;

Dantuiti precum va vine,

Nu va suier, nici v-aplaud;

Dara nime nu m-a face

Sa ma ieu dup-a lui flaut;

E menirea-mi: adevarul

Numa-n inima-mi sa-l caut.

Si nu numai pentru cei care scriem sau facem arta, ci pentru toti romanii, pentru toti oamenii, aceasta trebuie sa ne fie menirea: adevarul!

Grid Modorcea

Corespondenţă de la New York