Paradisul cartii si prostia anti-romaneasca

La New York s-a desfasurat (28 – 31 mai) cel mai mare targ de carte din America si din lume, targ anual, numit BookExpoAmerica (BEA), la care au participat peste 750 de edituri din Statele Unite si din toata lumea, peste 2000 de autori si tot atatea acreditari pentru ziaristi, la o afluenta fantastica de peste 300 de mii vizitatori pe zi. Eventimentul s-a desfasurat la faimosul Jacob Javits Center, aflat la capatul vestic al strazii 34, pe malul lui Hudson River. Jacob Javits (1904 – 1986) a fost un senator american care si-a dat averea pentru constructia acestui centru, o impresionanta opera din otel si sticla, o formidabila dantelarie, ca un stup de albine gigantic. Structura e alcatuita din mii de tuburi, care il fac sa semene cu o uriasa orga muzicala. E de o frumusete monumentala, fiindca maretia se impleteste cu gratia, cu poezia, cu supletea si transparenta. Nimic nu este greoi, totul e aerian, cosmic.

Din cate minuni moderne am vazut pe lume, nu-l pot compara decat cu aeroportul din Madrid sau cu Getty Center din Los Angeles. Senatorul Jacob Javits este reprezentat la intrare printr-o sculptura impunatoare. Este o statuie a personajului aflat in picioare, iar in fata lui, un scaun princiar, de spatarul caruia se tine cu mana dreapta. Si deasupra lui se inalta intreaga cupola a Centrului, care are mai multe etaje, cu zeci de spatii si accesorii. La fiecare pas sunt mici bufete si restaurante. Peste tot lifturi, scari rulante, ecrane pe care se proiecteaza filme, imagini televizate sau reclame. Atomosfera este de mare aeroport international, fiindca oamenii sunt de pe tot pamantul. Iar punctele rezervate presei sunt coplesitoare, dotate cu toate facilitatile, in primul rand cu computere. Ziaristii au la discretie un dosar de presa, ziare, carnete de insemnari, pixuri, apa, cafea, ceai, lapte si sucuri.

Targul de carte se desfasoara numai la unul dintre etaje (Level 3), care este intesat cu sute de panouri, unde se afla cabinele editurilor participante si mai ales spatii pentru contacte intre oameni, editori si cititori. Sunt zeci de sali de conferinte, in care afli despre experienta cartii africane, sa spunem, sau ce se intampla cu cartea oriunde in lume, din Albania pana in Australia. Totul e foarte simplu, functional, spatiile nu sunt intesate cu carti, ci arata ca niste vitrine. Dominant este stilul decorativ, totul pare un desen pe computer, fara acele gramezi de carti, cum se vede la Romexpo din Bucuresti, cand se desfasoara targurile de carte. Asa cum se intampla si in galeriile de arta. Nu sunt intesate cu zeci de tablouri, ca la noi, unde peretii par ca niste ferpare. Intr-o galerie americana se expun doar cateva lucrari, pentru a le pune in evidenta valoarea. Aici editurile sunt reprezentate de oameni, de pliante si de cateva carti reprezentative, majoritatea fiind scoase in avans, special pentru targ. Spatiile rezervate Italiei, Spaniei, Koreei, Turciei sau Rusiei au fost impresionante. Arabia Saudita a avut un stand de mare atractie. Ca si Qatar sau Mexic.

Un spatiu urias se numeste „Autographing Area”. Aici sunt marcate randuri care duc la mesele la care stau diferiti autori si dau autografe pe cartile lor, care sunt oferite free. De asemenea, la fiecare editura exista acelasi tipic: autorul sta la o masa si da autografe pe cartile pe care el si editura le ofera gratis. Si fiecare cititor, cand ajunge in fata autorului, sta de vorba cu el cat doreste. Asa se desfasoara aici ceea ce la noi se numeste „o lansare”.

Acesta e paradisul cartii. Cum, aici totul e free?, am intrebat-o pe Randy Susan Meyers, o cunoscuta scriitoare, autor de bestseller, editata si de New York Times, care mi-a oferit cartea sa „Accidents of Marriage”, tiparita in avans, pentru cititorii targului („Advance Reader’s Edition”). Da, America e o tara bogata, mi-a spus ea, si isi permite sa faca din carte o sarbatoare adevarata, ca toata lumea sa aiba gratis cartea pe care o doreste. Ba sunt si carti care n-au fost inca corectate, dar editorul le-a publicat in aceasta forma fiindca le-a considerat interesante. Asa este „The Magician’s Life”, frumoasa carte a lui Greer Macallister, scoasa cu precizarea: „Uncorrected advance copy – not for sale”.

In acelasi timp, cititorul este servit cu o ciocolata, cu o prajitura, cu un pahar cu apa sau de sampanie, cu pliante, creioane, pixuri, pungi de bumbac, papusi si tot felul de atentii. Nu exista stand care sa-l lase pe cititor cu mana goala. Ba este invitat sa ia o carte de la Jane Lynch, de pilda, autoare care defileaza cu un banner pe care scrie „Queen of Men”. Ea ofera autografe pe carti cu desene. Ca si Jules Feiffer, care isi ofera cartea „Kill My Mother” la sute de oameni.

Nu mai vorbesc de cazuri ca Mediander, care, la etajul 4, in salile de protocol, a oferit un impresionant cocktail tuturor ziaristilor, pentru a-si promova cartile. Alte edituri organizeaza concursuri, precum MacMillan, unde te alegi cu carti si alte cadouri. Sunt si edituri, ca Harlequin, care scot carti despre animale. Una dintre ele era despre doi caini identici, care erau prezenti intr-un tarc ca niste vedete. Toata lumea ii fotografia sau se fotografia cu ei. Cei doi caini erau constienti ca sunt staruri. Primeai de la ei imbratisari cainesti, coplesitoare.

Editorii se intreceau in a inventa tot felul de jocuri, pentru a fi cat mai originali, pentru a atrage vizitatorii. Sigur, coplesitoare erau randurile, imensele randuri de la „Autographing Area”, pentru a primi un autograf pe o carte noua, neaflata inca pe piata. Multi tineri stateau pe jos, ca la randurile din Central Park, cand incepe Festivalul Shakespeare, acum, in iunie, cand vom fi si noi prezenti. Aceste asteptari, pentru a fi de fata la ora cand e anuntat un autor sau altul, fac parte din paradisul cartii, fiind cel mai frumos elogiu adus acestui mijoc formidabil de cultura si comunicare intre oameni.

Iar deasupra tuturor acestor atentii este invitatia de a te aseza la o masa si de a discuta cu editorul, autorul sau personalul editurii. Standul este prevazut cu un amplu spatiu dedicat discutiilor. Fiindca acest lucru inseamna targ, stabilirea de contacte, cunoasterea oamenilor si mijlocirea unor relatii. Ceea ce nu poti face prin internet, prin facebook sau alte mijloace artificiale, faci aici, prin contact direct cu scriitorii, cu agentii literari (aflati la etajul 4, intr-un spatiu special) si redactorii celor mai mari edituri din lume.

Mi-a facut o placere imensa sa discut cu redactori si directori de la edituri prestigioase, precum Rizzoli, Penguin, Amazon, Guinness, Smithsonian, Random House, Monacelli, MacMillan, Prometheus, Hachette, Abrams, Harper Coolins, Perseus, Scholastic, Simon & Schuster, Ulysses, Warner Bros, The New York Times, pe care le admir si le urmaresc aparitiile de ani de zile, prin lansarile pe care le au curent la Barnes & Noble, faimosul sir de biblioteci-librarii americane.

Exista chiar si un spatiu numit „Independent Authors”, pentru autori care nu au inchiriat un spatiu, dar care aici isi pot prezenta cartile. Insa conditia este sa ai carti, ca sa le daruiesti. Nu sa le vinzi. Nimeni nu face aici afaceri ca la Targul Gaudeamus, sa spunem, unde organizatorii trag mereu linia si ne spun cine a vandut mai mult, ce edituri se afla in topul de vanzari, ce carte sau ce autor. Aici editorii din Romania ar muri de foame, daca nu ar invata regulile acestui alt fel de a face promovarea cartii.

*

Si acum am sa va fac aceasta dovada. Am primit o invitatie de la ICR New York, care ne anunta ca Romania este invitat special la BEA, ca targul are in prim-plan scriitorii romani si cartile lor zburatoare. M-am dus foarte curios, ba cu multa nadejde, sa vad aceasta minune, cum se afla Romania in fruntea a 750 de edituri ale lumii. Dar in programul targului, Romania nu exista. Nicaieri, in materialele de presa, nu am gasit cuvantul „Romania” sau „ICR”. Dupa ore intregi de cautare, am mers la info desk si o tanara mi-a aratat pe o harta cum pot ajunge la randul 2300, unde, la numarul 2357, dau de standul Romaniei, aflat, undeva, in randurile din spate ale etajului 3, unde afluenta cititorilor scade vizibil, fara sa mai existe nici un fel de agitatie, fiindca aici e zona „poor”, cum mi-a spus o tanara editoare, Vicki Fraser.

In fine, am dat de standul pe care scria „Romania – A bridge of books”, adica un pod de carti al Romanei, dar ce fel de pod, nu un pod de flori, desigur, dar nici un pod de carti, fiindca acolo era pustiu. Cat am stat in fata raftului cu carti, care avea trei sectoare, fiction, non-fiction si albums, nu s-a mai oprit nici un cititor. Si am stat cam o ora. Cum sa se opreasca, cand, in afara acestor titluri de sectiuni, toate cartile erau in limba romana?! Ba era si o exceptie, o carte in limba engleza a istoricului american Larry Watts! Pusa alaturi de o carte a lui Tismaneanu despre comunism! Numai varza. Adica standul era ca la Targul Gaudeamus, plin cu tot felul de titluri, cu autori total necunoscuti, ca un anume Popescu sau un altul, Matei, probabil politrucul de la Ministerul Culturii. Cum va imaginati ca cineva, un singur cititor macar, din sute de mii, se uita la ceea ce nu intelege? Cine sa cumpere cartea „Dragul meu turnator” de Gabriel Liiceanu? Poate daca isi trimitea el aici familia sau pe vreun turnator orbitor, sa se cumpere intre ei! Si chiar daca ar fi fost autorul in persoana sa-si prezinte cartea intr-o sala de conferinte, ce le-ar fi spus el strainilor? Ca il iubeste pe cel care l-a turnat la securitate, fiindca datorita lui a scris cartea! Altfel nu mai avea domnul filosof ce sa scrie, dupa ce si-a epuizat scrisorile catre fiul sau! Orice ar fi spus, ar fi starnit rasul. Ceva penibil! Intr-un targ american, toate cartile de la standul romanesc erau de acest calibru si in limba romana! Orice carte parea suspecta, caricaturala, fiindca orientarea generala era spre rescrierea istoriei Romaniei. Standul trebuia sa aiba titlul: „Istorie anti-romaneasca”, dar cum prostia e mare, cartile de rastalmaciri istorice, de tip Djuvara, Boia, Liiceanu, Tismaneanu, au fost trecute la literatura! Oare cine o fi facut selectia? De ce crede ca americanii sau strainii, in general, sunt interesati de turnatorii romani?! Si cine sa cumpere aberatiile politrucului Tismaneanu? Sau cartile inventatului Lucian Boia, al caror ridicol e tradat de marlania editarii, marca Humanitas?! La fel, aceleasi umpluturi humanitariste de Visnieci si Orbitorescu! Marea eroare a acestor autori este ca ei scriu carti sa dea lectii, sa arate ca tot ce s-a facut pana la ei, s-a facut gresit, ca de la ei incepe istoria si literatura!

Acesti indivizi nu sunt scriitori, sunt politruci, scriitori inventati, conjuncturali, care trag literatura romana inapoi. De fapt, cu ei se inchide un ciclu, un experiment anti-romaneasc. E nevoie de o noua viziune, de o schimbare radicala, de o reintoarcere la matca adevaratei literaturi romanesti. Din fericire, marii scriitori romani nu au fost pe standul ICR. Au fost numai gunoierii si gascarii. Suficient ca sa ne dam seama ca fara o promovare serioasa, si in timp, fara un program cultural de anvergura, cu sustinere din partea guvernului, Romania si scriitorii romani nu au nici o sansa sa scoata capul pe piata cartii mondiale.

Standul Romaniei era singurul in stil ghiveci, adica o gramada de carti, de toate pentru toti. Asa se intampla cand nu exista o competitie reala, cand functioneaza lista clientelara. Si cu toate acestea, desi circula pe la toate ICR-urile lumii, acesti clienti, cu experienta, au dovedit ca nu stiu cum se desfasoara un targ de carte international! Si-au dovedit prostia anti-romaneasca. De ce? Fiindca nu-i intereseaza nici organizarea, nici Romania, nici literatura adevarata. Un dezinteres total.

Celelalte standuri, cum am spus, prezentau doar o carte si un autor, care dadea autografe. Iar cititorii primeau pliante, prezentari sau carti free. Si chiar daca romanii le-ar fi dat free, cine sa aiba nevoie de o poveste chinezeasca spusa de Visniec sau de albumul „Nocturne” de George Banu, cum a vazut el Parisul noaptea? Oricat de bune ar fi aceste carti, nu sunt potrivite pentru un targ in care totul se cantareste in limba engleza. Adica targul romanesc nu era adaptat la realitatea BEA. Mi-era rusine sa vad cum Romania era reprezentata de carti precum „Scrisori catre fiul meu” sau „Jurnalul unui fotograf”! Parea un stand romanesc pentru cititori tampiti. Daca ICR ar fi dat anunturi la marile posturi de televiziune americane sa vina romani din America, fiindca la un targ american se difuzeaza carti romanesti, si daca le-ar fi platit si intrarea (99 de dolari de persoana), ori daca i-ar fi anuntat ca in ultima zi intrarea e libera, e ziua pentru public, poate ar fi venit vreo doi-trei cititori rataciti, dar asa, qui prodest? Pentru cine si pentru ce s-a facut acest stand? Pentru ce s-a platit un spatiu, s-a platit transportul cartilor din Romania, al autorilor si personalului de stand, numai sa se bifeze, sa se auda in tara ca ICR a organizat un stand de carte la New York?

Cei care au organizat targul, nu s-au interesat, nu s-au documentat? Dar romanii asa fac standurile peste tot in lume. Am fost la un targ de carte la Leipzig, iar standul romanesc nu a prezentat carti traduse in limba germana, engleza sau franceza, ci carti netraduse, in limba romana. Astfel de actiuni sunt total inutile. Standul romanesc de la BEA este un esec, oraganizat de nulitati in domeniu. Romanii n-au fost pregatiti sa faca aici un stand nici competitiv, dar nici macar de prezentare a literaturii romane, fie si contemporane, fie si despre „intelectualii lui Basescu”. Nu exista un pliant in acest sens. Iar deasupra unui raft era asezat un tablou, reprezentand un cap demonic, ca de tap, care s-ar fi vrut sa insemne portretul lui Eminescu, o jignire a imaginii poetului, o imagine de poet nebun, blestemat!

Am vazut ce se intampla la o editura din Shanghai. Chinezii isi prezentau oferta in editii bilingve, in chineza si engleza. La fel cei din Hong Kong. O editura indiana facea un elogiu spiritualitatii budiste in carti scrise de centrul ascetic Dera Sacha Sauda in limba engleza. Acest centru se autointituleaza „Confluence of All Religions”. Aici primeai un teanc de carti asezate intr-o sacosa pe care era scris un citat din liderul actual, Saint Gurmeet Ram Rahim Singh: „Life is too short to be unhappy, Align the vibes to God. Meditate for the Eternal Bliss”, adica ne spune ca viata e prea scurta ca sa fii nefericit si ne indeamna sa ne aliniem vibratiile la Dumnezeu si sa meditam la Fericirea Vesnica. La Michael Pollan nu puteai scapa fara o carte, un pliant, o prajitura si alte delicatese. Sau ce coplesitor era prezentat Matthew Troyan, un artist nascut in Polonia, care a cunoscut toate ororile naziste, ca sa urmeze apoi, post-war, Academia de arte din Dusseldorf si sa ajunga sa expuna in America, altauri de Pollock si De Kooning. Toate editurile aveau pliante in engleza de prezentare a editurii sau a literaturii din tara lor. Totul era facut cu cap.

Dar la noi, la standul romanesc, cine erau reprezentantii literaturii romane? Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Tismaneanu, Matei politrucul, Popescu editorul, Cartarescu, Visniec, Tanjala, sunt ei reprezentativi pentru literatura romana? Romania a fost reprezentata la acest targ in batjocura, de antiromani, de cei care isi bat joc de Romania, de cei care scriu insistent ca „mandria de a fi roman” este ceva „pueril si cam idiot, un hibrid” (Norman Manea), de tot felul de jogodii care au facut si fac numai rau tarii. Nu se poate, in ciuda criticilor din tara, sa defilezi cu Tismaneanu si Lucian Boia, cu Patapievici si Norman Manea, cei care au opinii sinistre despre Romania. Ei injura Romania, si tot ei o reprezinta. Cum e posibil asa ceva?

E posibil, fiindca la ICR este o hoata, care conduce dezastruos aceasta institutie, ce ar trebui sa fie romaneasca, dar este anti-romaneasca. ICR face o politica pe langa Romania. Poporul roman vrea altceva, voteaza altceva, dar jigodiile urticariate o tin pe-a lor. Patapievici a fost dat la o parte de la ICR. S-a aratat in ce imprejurari, pentru un limbaj de satra, pentru un program clientelar si pentru sume uriase risipite pe expozitii nefaste si pe editarea amicilor, pentru mii de volume gasite in subsolurile ICR!

S-au scris zeci de articole in presa din Romania despre aceasta realitate. Exista chiar un conflict politic la nivel intalt intre presedintele tarii si premier, legat de faptul ca presedintele decoreaza niste hoti, carora premierul nu le-a semnat decorarea. Dar Cotofana hoata de la ICR nu tine seama de adevar, de realitate, ea continua sa defileze cu jigodiile. Atunci pentru ce a fost schimbat Patapievici daca el continua sa reprezinte Romania, pe care a injurat-o, pe care a comparat-o cu un cur, iar despre poporul roman a scris ca are „structura fecalei”? „Portretul lui Eminescu” o fi fost scos oare din „debaraua” ICR-ului lui Pataharbici?! Pentru ce s-a instalat un nou presedinte, Lilian Zamfiroiu, daca el continua aceeasi politica de promovare a jigodiilor? Am putea afla si noi ce masuri a luat ICR impotriva javrelor care au fost gasite vinovate, in urma cercetarii facute de Corpul de control al guvernului? Le-a acoperit Basescu mizeriile (halal presedinte!) cu decoratii, iata cazul unui sef de stat (statul de gasca!) care minte poporul si care e in cardasie cu hotii! Pe fata! Si oamenii rabda, lasa ca lucrurile sa se rezolve de la sine! Oare de ce?!

Si reprezentantii scriitorilor romani din America, la fel, nu au nici o reactie, fiindca fac parte din aceeasi gasca de non-valori. Nu exista nici o valoare pe lista propusa de ICR. Dimpotriva, vedem hoti si criminali ai culturii romanesti, promovati de aceasta nulitate notorie, Doina Urticariu, care numai ea e pe frontispiciu. Totate manifestarile romanesti sunt cu prezenta ei insistenta, cu editura ei americana, pe care o promoveaza pe banii ICR. Public, vizibil, ea sfideaza orice bun simt. Nu e nimeni sa-i spuna sa termine cu parada pro domo, fiindca ea e instalata la ICR sa faca promovarea literaturii si artei romanesti, nu sa transforme ICR in mosie proprie. Nu ea reprezinta cultura romana! Sa se termine odata cu agresiunea poneilor patapieticiti cu zvastica! Insasi fosta directoare a ICR, Suteu, a interzis ca gruparea de amatori din jurul unui popa din Queens sa mai aiba acces la sediul ICR, stopand astfel diletantismul, care face atata rau culturii, cum este marele deserviciu care i se face permanent lui Eminescu, fiindca a ajuns sa fie promovat de veleitari, de sforaitori cu limba de lemn. Niste profitori ordinari! Iar noii oficiali defileaza tot cu ei, tot cu aceiasi veleitari, ca sa se remarce Cotofana. Ea sa fie regina balului!

*

Am propus ICR-ului, de nenumarate ori, sa se foloseasca de filmele noastre despre Eminescu, Enescu, Brancusi, Blaga, Arghezi, Nicolae Grigorescu, Andrei Saguna sau Marin Preda, pe care le promoveaza amplu IMDb, cel mai mare site de film din America si din lume. De asemenea, sa se foloseasca de carti, aflate in bibliotecile americane si lansate in America, la diferite evenimente, precum Tribeca Film Festival sau la galerii de arta newyorkeze – e vorba de cartile FINE ARTS IN AMERICA, THE AMERICAN FILM, THE CORK (novel), SHAKESPEARE AND EMINESCU, carti in limba engleza, care reprezinta Romania, care au fost lansate si in tara, la Targul Gaudeamus sau la Festivalul Shakespeare de la Craiova, care se afla pe masa de lucru a unor personalitati ca Stanley Wells, Michael Dobson, Paul Edmondson, Ian Herbert, John Elson, Michael Vais, Robert de Niro, Woody Allen, Carolyn Blackwood, Armand Asante, Anton Perich, Fabienne Bismuth, Jane Seymour, Melanie Daniel, Lydia Venieri, Andreas Gefeller, Ruud van Empel, Iva Gueorguieva, Asya Geisberg, Bertrand Delacroix, Alan Klotz, Gertrude Stein, Larry Gagosian, Hasted Kraeuter, James Cohan, David Nolan, Sean Kelly, Leo Koenig, Margaret Thatcher, Mary Boone, Matthew Marks, Nancy Hoffman, Paul Kasmin, Daniel Silverstein, Paul Pace, Stefan Stux, Steven Kasher, Christoph Bartmann, Shimon Okshteyn si multe, multe altele, da, dar atata timp cat ICR este condus de Cotofana hoata, asemenea fapte sunt ignorate, trecute cu vederea, desi toti „intelectualii lui Basescu”, invitati ai ICR, si ceilalti satamieni la un loc, nu se pot lauda cu asemenea realizari.

Noi traim la New York, cunoastem bine realitatea americana, scriem zeci de articole, sute, in care aratam cum, in ce fel se pot face punti cu Romania. Dar nimeni nu invata nimic, nu vrea sa preia o idee, fiindca nu vine de la un om aflat pe lista ICR. Nu preia, ci fura. Cotofana hoata mi-a furat nu stiu cate idei, dar le aplica prost, le anuleaza. Cine este ICR? O magaoiaie, care ar trebui desfiintata, fiindca e condusa de incompetenti. Bani nemunciti si risipiti. Politica ICR ignora realitatea din Romania, se face pe criterii de gasca. Guvernul nu are nici o opinie? De ce tace? Literatura nu este pravalia unei gasti, nici o efemerida, care tine trei zile, cat un targ de carte. Nu se poate face o promovare a Romaniei numai pe criterii de gasca. Un acelasi fel de mancare literara nu poate reprezenta o cultura. Sunt zeci de talente, talente coplesitoare in Romania, genii ignorate de Cotofana hoata. Fiindca nu sunt pe lista ICR, pe lista acestei institutii sunt non-valori, tot felul de veleitari, scriitori care au scris candva sau abia daca au o carte-doua. Lista cu nulitati e impresionanta, nu dam nume, fiindca ar trebui sa le punem pe toate si ocupam prea mult spatiu tipografic. Nimeni nu-i stie pe acesti oameni ca scriitori, in primul rand in tara. Unii au fugit din Romania ca neica-nimeni, iar acum se dau scriitori romani, fiindca vad ca Romania e o vaca de muls, le da fonduri sa-si manifeste prostia. Au mazgalit si ei candva hartia, si-au adus aminte ca au versuri prin sertare si acum sunt pusi pe lista ICR, care a scos la lumina epave, refulati pe care nu-i mai pomeneste nimeni. Cred ca „stiu ei cine” s-au si mirat ca se vad pe invitatia ICR, cred ca n-au mai scos o carte de 30 de ani, de cand erau „promisiuni” in Romania. Iar de citit, nici atat. Cine sa-i citeasca? Literatura de ferpar, de biletele. Se citesc ei intre ei. Aceasta haita isi permanetizeaza defectele de ani de zile, iar azi sunt aproape un milion de romani in America. Pe ei cine ii reprezinta in spirit, pe masa de scris?! Aceiasi veleitari, aceiasi satamineni?!

Daca nu ar fi Cotofana hoata, nu i-ar promova nimeni, dar ea ii promoveaza, ea ii scoate de la naftalina, ca ei sa taca, sa se faca a nu vedea mizeriile pe care ea le face prin afisarea nesimtita a propriilor carti rusinoase, antiromanesti, criminale. E o sfidare a bunului simt, o agresiune de putere fara legatura cu arta, cu spiritul adevarat al culturii. E o cloaca, daca nu e stopata, va continua sa faca numai fapte de claca, la fel ca si aceasta ultima actiune a ICR de la BEA, care e lipsita total de spirit critic si de ceea ce inseamna promovarea cinstita a valorilor. Nu se poate sa promovezi hoti si criminali morali, asa cum am aratat in cateva articole anterioare, sa faci din lepadaturi, scriitori! Asta face Doina Uricariu, acestea sunt urmele marete pe care le lasa ea ca politruc al culturii romane!

Iar totul, cu aprobare de la Bucuresti, cu acordul unor informatori la securitate, care se lauda ca au turnat, dar n-au semnat! Ce fel de om trebuie sa fie acest Lilian, daca una spune si alta face? De fapt, orice spune si face, tine de infractiune, de imbarligarea cu jigodiile. Nu vorbim aceeasi limba, d-le Lilian. Va semnalam cinstit niste fapte, dar trageti oblonul. De ce? Cum sa inaintam cand poporul trage de haturi intr-o parte, iar politrucii in alta? Profitati ca Romania nu are azi conducatori intelepti, care ar trebui sa se implice si in mersul culturii, care au instalat unguri la Minister, care se ocupa nu de unitatea culturala a Romaniei, de identitatea ei spirituala, ci de federalizarea tarii, profitati de Confuzie, sunteti reprezentanti ai confuziei, dar istoria pe care o ignorati, pe care o fac altii, va judeca si ramaneti consemanti ca retardati si anti-romani.

Atata efort din partea intelectualitatii cinstite, de limpezire a lucrurilor, cand se credea ca la ICR s-a facut curatenie, ca acum sa dam iar de dracul, un drac in fusta, care nu stie decat mersul racului?! Nu iubim Romania, d-le Lilian, nu avem acelesi interese sa ajutam tara, sa facem bine, altfel n-am vedea la Jacob Javits Center o dubla mizerie, un stand inutil si o adunatura de hoti si ticalosi pe lista ICR, veniti la un mare targ de carte sa reprezinte scriitorimea romana! Scriitorii din Romania nu au nimic de spus, inghit din nou galusca urticata?! Sumele care s-au dat pentru acest esec rusinos ar trebui imputate organizatorilor, celor care au bifat o actiune, care nu s-au pregatit, care nu s-au informat la timp ce fel functioneaza BookExpoAmerica!

Actiunile ICR, cu tot tam-tam-ul lor nebunesc, facut pentru romani, sunt nule in America, pentru americani sau strainii care vin la targ, nu le remarca nimeni. Dovada ca in tot programul BEA, ca si in fabuloasa revista a targului, „Show Daily”, de 80 de pagini, pe hartie cretata, nici nu se pomeneste de Romania. In catalogul Autographing Area, cu numele autorilor, zilele si orele cand dau autografe pe cartile care se ofera gratuit, multe fiind in faza de semnal, cum am spus, nu exista nici un nume de scriitor roman, in schimb sunt sute de scriitori de pe intreg pamantul. E loc pentru toti. Toti sunt mandri ca sunt chinezi, italieni sau indieni, numai romanii nu sunt mandri ca sunt romani (de ce nu-i invata Norman ce inseamna sa fii mandru a fi evreu?) si nu stiu sa faca treaba profesionist. Li s-au oferit conditii egale, sa fie cot la cot cu ceilalti participanti, dar ei s-au anulat pe ei insisi, prin aceasta lipsa crasa de profesionalism. Cu amatori, Romania va pierde, va tot pierde, fiindca arunca bani pe Apa Sambetei. Asa facea si Patapievici, bifa zeci de actiuni de gasca, fara nici un efect. Daca vine un regizor ca Alexa Visarion, sa spunem, si isi prezinta un film in premiera la ICR New York, iar filmul este prezentat la personalul Consulatului si la cativa romani rataciti, nu s-a obtinut nimic, e ca si cum s-ar fi prezentat la un cinematograf de gang din Damaroaia. De ce s-au aruncat bani pe aducerea unei echipe? Ca sa se spuna ca filmul cutare a avut premiera la New York! Ce fals! Ce autoinselare, fiindca a-l prezenta la New York inseamna a-l prezenta publicului american, nu romanilor adusi cu arcanul!

E o rusine sa arunci cu pleava in ochii cititorilor romani. Evenimentele iceriste se fac in familiuta, intre gascari, ei intre ei se cunosc, ei intre ei se gratuleaza, ei intre ei se decoreaza, le decoreaza un presedinte defect (are boala decorarilor, fie ca o face postmortem, fie Pataharbilor cadaverici din debara, fie marinarilor de pe bricul „Mircea”). Si cu toate acestea, e urmat de „alesii” iceristi, cu o inconstienta crasa, fiindca nu se patrunde in cultura lumii pe usa din dos, asa cum nu poti sa mai ai nici o credibilitate odata ce ai fost suspendat si demis. Dar haita se agata cu disperare de epava basista, in loc sa ia exemplu de la alte institute de cultura din New York, care isi promoveaza cultura nationala in functie de realitatea americana, cu carti, in cazul BEA, care i-ar putea interesa pe americani. Ii intereseaza la superlativ Shakespeare and Eminescu, nu Omul recent al lui Fecala, sa afle cum injura el poporul roman! Nimeni aici nu vede cu ochi buni pe cineva care isi blameaza tara, care intoarce spatele istoriei si traditiei adevarate. Am studiat, am vazut ce carti promoveaza Goethe Institute, de pilda, sau Austrian Cultural Forum. Toti sunt pregatiti sa-si promoveze cultura in America, pentru americani, nu pentru conationali.

Intr-un targ american, romanii fac evenimente mai prost ca la Cercul militar din Bucuresti, umplu vitrinele cu carti de toate pentru toti si asteapta cumparatori. De unde? Cand cititorii sunt de limba engleza! Se face un astfel de stand ca sa se laude Cotofana hoata ca a mai facut un eveniment de pomina la New York! Dar nu e decat o rusine, sa bifezi un eveniment. Pentru ce s-au dat atatia bani? Acesti bani erau total valorificati daca evenimentul era pregatit, daca se apela la profesionisti, care se implicau si se adaptau perfect la conditiile BEA. Asa, cum s-a intamplat acum, totul a fost anacronic! Statutul ICR trebuie sa fie acela de a promova cultura romana pentru straini, nu pentru functionarii de la ICR sau pentru satamieni, care nu se mai satura de adulari reciproce, unul mai Napoleon decat altul!

Si o fac intre ei, penibil si sfidator, fata de un targ normal, in care evenimentele se deruleaza firesc, conform unei practici indelungate si bine asimilate. Unde erau profesionistii romani, redactorii de carte sau directorii de edituri, care ar fi putut sa aiba aici un schimb de experienta salutar, care ar fi putut vedea ce insemana un agent literar, fara de care nu poate functiona un sistem editorial?! Dar nu vrem sa invatam nimic de la altii, ii dam inainte cu jigodiile! Eu sper ca scriitorii romani sa se destepte, macar tinerii, sa aiba o soarta mai buna, apropiata de valoarea literaturii romane. Sa fie demni de dragostea cu care ii privesc strainii. Despre Romania, de la BookExpoAmerica, nu raman decat cu frumosul strigat al scriitoarei Randy Susan Meyers, cu bunici nascuti in tara noastra: „Go Romania!”

Grid Modorcea

Corespondenta de la New York