Primul roman interzis in Ucraina euromaidaneza dupa "marile schimbari democratice": Constantin Moroșanu, președintele ”Asociației Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herta” - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Primul roman interzis in Ucraina euromaidaneza dupa “marile schimbari democratice”: Constantin Moroșanu, președintele ”Asociației Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herta”

Constantin Morosanu - DarabaneniSchimbările politice din Ucraina au adus și primele măsuri geopolitice adoptate de puterea de la Kiev. Directorul unei publicații și președintele ”Asociației Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herta” a devenit persoana non grata în Ucraina. Profesorului Constantin Moroșanu din Darabani – Botoșani (foto dreapta) i-a fost interzis accesul în Ucraina pe timp de un an, începând cu data de 15 mai 2014. Astfel a devenit primul român INTERZIS în Ucraina după schimbarea politică de la Kiev. Decizia emisă de unul dintre serviciile secrete ale Ucrainei (S.B.U) i-a fost comunicată astăzi. Cauza interdicției este publicația ”Plai Dărăbănean” pe care profesorul o conduce, publicație la care redactori sunt personalități importante din România, Ucraina și Republica Moldova. Temele abordate cu precădere în publicația respectivă au vizat totdeauna spiritul unificării și emanciparea politică și socială a românilor de peste Prut. Același obiectiv statutar îl are și asociația amintită, prezidată de către profesorul Moroșanu. Profesorul a fost dat în consemn la granițele Ucrainei și a aflat astăzi când a vrut să treacă frontiera din Mămăliga (localitate din Republica Moldova) către Ucraina. ”Azi dimineață am participat la o acțiune în localitatea Mămăliga din R. Moldova. De acolo trebuia să ajung la Cernăuți, în Ucraina, unde eram invitat la o acțiune de comemorare a ostașilor români din Cernăuți, căzuți pe front în cel de al doilea război mondial. Invitația îmi fusese transmisă de către Octavian Bivolaru, președintele Asociației ”Golgota” din Regiunea Cernăuți. Când am vrut să trec granița la Mămăliga, mi s-a interzis și mi s-a adus la cunoștință că timp de un an de zile nu am voie să pătrund în Ucraina. Am înțeles că este vorba de o hotărâre care mă privește strict pe mine și cred că de vină este activitatea mea în cadrul asociației și a publicației care se distribuia și în Moldova și Ucraina”, ne-a declarat, în exclusivitate, profesorul Constantin Moroșanu. Decizia de interdicție a S.B.U  Ucraina a fost emisă la 23 aprilie 2014, are numărul 052343726/23.04.2014 și precizează că profesorului îi este interzisă intrarea în Ucraina începând cu data de 15 mai anul acesta. Stupefiat de decizia serviciilor ucrainene, profesorul de la Darabani a mai declarat că va formula contestație, fiindu-i greu să admită că este singurul român căruia noua putere de la Kiev i-a interzis accesul în Ucraina.

Sursa: Informatorul de Botosani si Suceava

Nota: Redactia Ziaristi Online reaminteste ca in prezent mai sunt interzisi in Ucraina si scriitorul si cercetatorul Vasile Ilica – originar din nordul Bucovinei – cat si jurnalistii Simona Lazar si Valentin Tigau, pe langa alti membri ai societatii civile romanesti. MAE de la Bucuresti nu a reusit sa-i apare in fata noului MAE “democratic” de la Kiev.

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.