Cuvânt înainte la “Şoapte în Bucureşti” de Kiki Skagen Munshi

În 1983, Kiki Skagen Munshi, diplomat de carieră, sosea în România ca directoare a Bibliotecii Americane din Bucureşti (inauguratã în 1972).
Din 1967, relaţiile bilaterale româno-americane cunoscuseră un curs ascendent. Statele Unite ale Americii promovaseră o „politică de diferenţiere“ faţă de ţările socialiste din Europa, de pe urma căreia a beneficiat şi România în mod substanţial (volumul schimburilor comerciale bilaterale a atins 908 milioane de dolari în 1987). În 1980 se împliniseră 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, eveniment marcat în mod corespunzător la Bucureşti.
Dar din 1981 se înregistrează o anume deteriorare a raporturilor bilaterale din pricina interpretării speciale a drepturilor omului în viziunea conducerii de la Bucureşti, opusă celei existente în statele occidentale. Fapt care făcea tot mai complicată reînnoirea de către Senatul SUA a clauzei naţiunii celei mai favorizate acordată României. În februarie 1988, partea română renunţă unilateral la primirea clauzei pentru a nu fi confruntată cu un refuz din partea Administraţiei SUA.

*

Kiki Skagen Munshi a condus Biblioteca Americană din Bucureşti în anii 1983-1987, în etapa în care relaţiile politice bilaterale se deteriorează treptat. Prin contrast, activitatea Bibliotecii Americane a cunoscut, probabil, cea mai mare extindere, cu peste 1 500 de vizitatori şi participanţi în fiecare săptămână.
În perspectivă, extinderea este explicabilă. Pe măsură ce raporturile politice cunoşteau repetate îngrădiri, conducerea de la Bucureşti încerca să arate că relaţiile se desfăşurau totuşi normal. Locul unde o asemenea „normalitate“ putea fi demonstrată era şi Biblioteca Americană de la Bucureşti (supusă însă unei supravegheri tot mai strânse).
Biblioteca organiza conferinţe, expoziţii de artă, proiecţii de filme, întâlniri ale cărturarilor americani cu omologii lor din România. Biblioteca avea colecţii de reviste americane şi dădea cu împrumut volume de specialitate. Biblioteca era şi un loc de întâlnire şi de discuţii între reprezentanţi ai intelighenţiei române şi oaspeţii americani. Cu care prilej aveau loc şi variate discuţii ale cercetătorilor şi profesorilor români între ei. Era o atmosferă liberă pentru schimbul de idei cu atât mai util cu cât restricţiile şi schimbul cu alte centre universitare europene şi americane, ca şi schimbul de burse, devenea tot mai redus. În România, maşinile de dactilografiat au fost trecute sub controlul miliţiei.
Evoluţia pozitivă în activitatea Bibliotecii Americane s-a datorat în bună măsură personalităţii şi interesului arătat de Kiki Skagen Munshi realităţilor şi culturii româneşti.
Raporturile culturale bilaterale au regulile lor în plan diplomatic. Dar atunci când sunt susţinute de personalitatea celui implicat, ele capătă un relief aparte. Succesul Bibliotecii Americane din Bucureşti şi extinderea legăturilor culturale bilaterale în intervalul 1983-1987 se datorează în mare parte diplomatului şi omului de cultură Kiki Skagen Munshi. Este un fapt confirmat din perspectiva timpului – sunt peste 25 de ani de atunci.
La mijlocul anilor ’80, „sistematizarea urbană“ era în plină desfăşurare. Străzi întregi, biserici, monumente erau dărâmate pentru a face loc unor construcţii standard, cu noi trasee de străzi. Kiki a fost martoră în direct la ceea ce se petrecea în Bucureşti (Mănăstirea Văcăreşti – palatul şi ansamblul dărâmate, Mihai Vodă – biserica şi turnul clopotniţei mutate în altă parte, îndărătul unor blocuri cu zece etaje).
Într-o zi cu soare din ianuarie, directoarea Bibliotecii Americane urca strada spre clopotniţa Mitropoliei. De acolo vedea cum echipe întregi se străduiau să dărâme clădirile „Aşezămintelor Brâncoveneşti“ – monument istoric. „Cum vă vine să dărâmaţi aşa ?“ a întrebat ea o persoană care supraveghea „lucrarea“. „Am primit ordin“, a venit prompt răspunsul.

*

De la Atena, unde fusese numită ataşat de presă, a vizitat din nou Bucureştii. Ultima dată în ianuarie 1990, când oamenii din România îşi luau iluziile şi speranţele drept realităţi şi când aveau loc violenţele ce au însoţit prima lună de „libertate“.
Urmează un popas de aproape doi ani la Washington DC, la Agenţia de Informaţii a Statelor Unite (USIA), unde se traduceau lucrări (neştiinţifice) şi în română şi turcă.
După 1992 lucrează în Sierra Leone, la Dar-es-Salaam (Tanzania) şi la New Delhi (India), pentru ca, între 2000 şi 2002, să revină la Ambasada din Bucureşti. Beneficiază acum de sprijinul Ambasadei SUA Muzeul Theodor Aman în curs de reamenajare şi două expoziţii temporare la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Interesul pentru trecutul românilor continuă în toţi aceşti ani. Rezultatul a fost şi teza de doctorat „România văzută de artişti-călători, de la 1742 la 1871“. Teza a fost susţinută la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, comisia i-a acordat lui Kiki Skagen Munshi titlul de „doctor în istorie“.

*

A fi diplomat înseamnă a-ţi face meseria oriunde în lume unde eşti trimis de ministerul tău de Externe. O meserie cu reguli şi trepte precise, care se poate exercita conform normativelor în vigoare, profesional, disciplinat şi atât. Sunt cazuri însă în care diplomatul în cauză caută să afle, să înţeleagă istoria şi cultura ţării unde este acreditat. Kiki Munshi aparţine acestei categorii speciale. La 31 de ani de la prima venire a ei în România, Kiki Skagen Munshi pune într-un roman oameni şi locuri, evenimente şi simţăminte. Este volumul de faţă, care apare în traducere în Editura Compania.

Dinu C. Giurescu

5 mai 2014

Sursa: Compania via Ziaristi Online