Pe 7 mai 2014, Banca Nationala a Romaniei a gazduit traditionalul Simpozion anual de istorie bancară “Cristian Popişteanu” si ceremonia de decernare a Premiilor Fundatiei Culturale “Magazin Istoric“. Tema celei de-a XXII-a editie a Simpozionului a fost “Cristian Popișteanu – ziarist și istoric”. O serie de fotografii de la eveniment, mai jos:

Dupa deschiderea simpozionului, cu un cuvant al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a urmat masa rotunda moderata de istoricul Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului BNR si prieten al regretatului Cristian Popisteanu (1932 – 1999), director al celebrei reviste “Magazin Istoric”, incepand cu 1971 si pana la moartea sa. Vorbitorii, academicienii Dan Berindei si Răzvan Theodorescu, diplomatul Mihnea Constantinescu, istoricul de arta Radu Varia si istoricii Marian Ștefan si Dorin Matei, directorul reputatei reviste “Magazin Istoric”, au evocat personalitatea ziaristului si istoricului care a fost Cristian Popișteanu. Manifestarea a fost intregita de Premiile Fundației Culturale “Magazin Istoric”, pe care le prezentam mai jos, fiind incheiata cu un recital susținut de „Pro Arte“, cu maestrul Nicolae Licareț, pian, Anda Petrovici, vioară, Marin Cazacu, violoncel, cu un repertoriu de Haydn și Beethoven. Evenimentul cultural s-a incheiat cu un cocktail si cu vizionarea unei expozitii In Memoriam Cristian Popisteanu precum si cu un tur al expozitiei de monede si lingouri de aur ale BNR.

Printre participanti s-au aflat istoricul Ioan Scurtu, filosoful Constantin Barbu, parintele Victorin de la Manastirea Putna, directorul INST Radu Ciuceanu, mai tinerii istorici George Damian, Alin Spanu, Liviu Taranu, Florian si Luminita Banu si alte numeroase personalitati din lumea celor interesati de adevarul istoric, printre care s-a aflat si profesorul american Larry Watts, ca invitat de onoare. In alocutiunea sa (video), guvernatorul BNR Mugur Isarescu a facut de altfel referire atat la invitatul sau special cat si la chestiunile abordate de acesta in lucrarile sale, respectiv problema ruseasca a Romaniei. “Avem o preocupare – daca nu suna urat – obsedata a institutie pe care o conduc, pentru istorie si pentru trecutul nostru, si avem aici un istoric [aratand spre Larry Watts]… Stiu ca s-a pus sub semnul intrebarii de ce o carte plina de istorie s-a lansat aici… Incerc sa mai explic o data de ce avem aceasta preocupare.” Explicand istoria pierderii Tezaurului Romaniei in Rusia, comparativ cu modalitatea cum a salvat statul roman o parte din Tezaurul Poloniei, in vreme de razboi, in pestera de la Tismana, Mugur Isarescu a amintit ca “avem un talisman la BNR – lista cu inventarul Tezaurului -, care se da din mana in mana, de la guvernator la guvernator, cu juramantul implicit ca ne vom lupta ca sa recuperam Tezaurul”.

Publicam in continuare lista Premiilor si discursul integral al istoricului de arta Radu Varia. (Victor Roncea)

“Păstrarea Magazinului istoric în bibliotecă este un obicei larg răspîndit între cititorii nostri. Iată de ce credem cu consecventă că în conditiile unei avalanse de subiecte istorice în toată media românească (si mondială) de la cotidiane la lunare, de la Televiziune la Radio, noi trebuie să păstrăm diferenta. Si prin ineditul si exclusivitătile documentelor si articolelor, si prin seriozitatea documentării si precizia datelor, si prin noutatea interpretării si temeinicia conceptiei, dar si prin format, paginatie, inventivitate grafică. Ceea ce putem asigura pe fidelii nostri cititori este că vor putea citi, în continuare, un mare număr de articole cu o imensă informatie necunoscută. Concurenta profesională ne onorează; împrejurările dramatice ale existentei noastre ne dezolează.” – Cristian Popisteanu, Scrisoare catre cititori

1) Premiul „I.C. Filitti“

Acordat de doamna Georgeta Filitti:

Valeria Căliman, Corespondenţă. Articole publicate în

„Gazeta Transilvaniei“, 1941-1944,

(ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Steluţa Pestrea Suciu),

Editura Foton, Braşov

 

2) Premiul „Nicky Chrissoveloni“

Acordat de familia Chrissoveloni:

Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956

(sub egida Ministerului Afacerilor Externe al României, Institutul Diplomatic Român, Agenţia Arhivelor Federale ale Rusiei, Arhivele Militare de Stat ale Rusiei;

Colectivul de editare: Laurenţiu Constantiniu, Vladimir Ivanovici Korotaev, Ilie Schipor, Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov, Vitalie Văratic, coordonator)

Editură şi Tipografie Monitorul Oficial, Bucureşti

 

3) Premiul „A.D. Xenopol“

Acordat de  „Rădăcini“ SRL:

Răzvan Theodorescu – Cele două Europe

Editura Enciclopedică, Bucureşti

 

4) Premiul „Nicolae Iorga“

Acordat de „Besta Group“:

In memoriam acad. Florin Constantiniu – Smerenie. Pasiune. Credinţă

(volum îngrijit de dr. Laurenţiu Constantiniu)

Editura Enciclopedică, Bucureşti

 

5) Premiul „Aurel Vlaicu“

Acordat de Grupul de firme „Niro“:

Valeriu Avram, Alexandru Armă – Blindatele cerului. Grupul 8 Asalt

în Est şi în Vest (1943-1945)

Editura Militară, Bucureşti

 

6) Premiul „Grigore Gafencu“

Acordat de Grupul de firme „Niro“:

Dumitru Dobre – O istorie în date a exilului şi emigraţiei româneşti (1949-1989)

Editura Militară, Bucureşti

 

7) Premiul „Miron Costin“

Acordat de domnul Ion Niţu

Nadia Manea – Cronicarii, adevărul şi puterea. Istorie şi ideologie

în cronistica moldovenească a secolului al XVII-lea

Editura Oscar Print, Bucureşti

 

8) Premiul „Gh.I. Brătianu“

Acordat de bvp Grigorescu Ştefănică:

Academia română şi Casa regală a României. Două destine paralele 1866-1947/1948, (sub egida Academiei Române, prefaţă: acad. Dan Berindei, studiu introductiv: acad. Păun Ion Otiman, note bibliografice şi selecţia textelor: dr. Dorina Rusu)

Editura Academiei Române, Bucureşti

 

9) Premiul „C.C. Giurescu“

Acordat de ERSTE GROUP IMMORENT ROMANIA IFN SA:

Partidul şi Securitatea. Istoria unei idile eşuate (1948-1989)

(editată de Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii;

editori Florian Banu, Luminiţa Banu)

Casa Editorială Demiurg, Iaşi

 

10) Premiul „Costin C. Kiriţescu“

Acordat de domnul Nicolae Dănilă:

Decebal Urdea – Economist sub două economii

(editată sub egida Băncii Naţionale a României)

Editura Oscar Print, Bucureşti

 

11) Premiul „Eugeniu Carada“

Acordat de domnul Napoleon Pop:

Eugeniu Carada. Corespondenţă şi mărturii inedite.

(Seria “Restitutio“, Volumul 7; Prefaţă: Academician Mugur Isărescu,

Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Sabina Mariţiu, Romeo Cîrjan)

Banca Naţională a României, Bucureşti

 

12) Premiul „Virgil Cândea“

Acordat de Asociaţia Sanda şi Virgil Cândea (nepotul lui Virgil Candea)

Olga Greceanu, Dicţionarul zugravilor de subţire, monahi şi mireni

(ediţie de Iuliana Mateescu)

Editura Idaco…Dar din har

 

13) Premiul „G.M. Cantacuzino“

Acordat de Transfond

Nicolae Şt. Noica, Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale

şi Industriale şi personalităţi din lumea constructorilor

(Cuvânt înainte de academician Mugur Isărescu)

Editura Vremea, Bucureşti

 

14) Premiul „Ion Nistor“

Acordat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar

Valentin Hossu-Longin – Canalul morţii. Martor

Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti

 

15) Premiul „Dimitre Onciul“

Matei Cazacu, Dan Ioan Mureşan – Ioan Basarab, un domn român

 la începuturile Ţării Româneşti

Editura Cartier, Chişinău

 

16) Premiul „Alexandru Boldur“

Acordat de Steilmann România

Hnat Porohivski: Asul ucrainian al Serviciului Special de Informaţii

(editor Vadim Guzun)

Editura Argonaut, Cluj-Napoca

 

Cristian Popişteanu

de Radu Varia

Deveneam redactor la revista Lumea în 1964 printr-un gest de îngăduinţă a destinului, căci studiasem la Universitatea din Bucureşti limba şi literatura română, estetica literară, literatura universală şi literatura comparată, cu profesori ca Tudor Vianu şi George Călinescu şi nimic nu mă predestina politicii externe.

George Ivaşcu, luându-mă redactor la noua sa publicaţie, îmi oferea însă o dublă şansă extraordinară. Şi nici prin gând nu-i trecea desigur că după treizeci şi cinci de ani aveam să închid în paginile noii sale reviste una dintre cele mai celebre polemici din literatura română. Aceea declanşată de Eugen Ionesco în volumul Nu din 1932, percepută ca o contestare a artei lui Tudor Arghezi. La trecerea în eternitate a acestuia, survenită în 14 iulie 1967, îi telefonam lui Ionesco la Paris, unde-l vizitasem cu un an în urmă la îndemnul lui Petru Comarnescu. Profund emoţionat, celebrul dramaturg îmi declara următoarele: “Cu Tudor Arghezi s-a stins unul dintre marii poeţi ai lumii. Primele mele poezii – continua – au fost publicate de el în Bilete de Papagal, unde am observat că a schimbat două cuvinte. Şi astfel am fost sigur că cel puţin două cuvinte erau juste în poeziile mele. Textul din volumul Nu, care a făcut atâta vâlvă, nu era polemic cu Arghezi, ci cu lipsa de valoare a criticii literare. Cât despre piesele mele de teatru, Tudor Arghezi a făcut acest comentariu: – Tot de şotii se ţine băiatul ăsta!”

Dubla şansă extraordinară pe care mi-o oferise George Ivaşcu era pe de o parte aceea de-a putea citi zilnic, timp de patru ani, presa mondială, inaccesibilă altora şi, pe de altă parte, aceea de-a întâlni un om extraordinar, de care avea să mă lege o mare prietenie până la trecerea sa în nefiinţă: Cristian Popişteanu.

Ce caracteriza figura inteligentă, disponibilă, întotdeauna de bonne humeur a lui Cristian? Umanitatea, omenia, care-l făceau să intre în empatie cu oricine.

Cordialitatea lui firească, prezenţa lui jovială, l-au apropiat într-o zi de secretarul personal al Împăratului Etiopiei, Hailé Sélassié, aflat în vizită oficială la Bucureşti, şi căruia Cristian urma să-i ia un interviu la Palatul Elisabeta. Văzând că timpul trece şi că Negusul nu mai apare, secretarul i-a sugerat lui Cristian să se întindă pe patul din dormitorul regal, să se odihnească puţin. Aşa l-a şi găsit Hailé Sélassié care, avertizat, i-a spus să stea liniştit că fiind obosit se va alungi şi el pe pat. Şi aşa l-a intervievat Cristian îndelung pe Împăratul Împăraţilor.

Activitatea lui de jurnalist, de istoric, de director al revistei Magazin Istoric va face desigur obiectul unor interesante aprecieri. Mărturia mea însă e chemată să evoce pe un alt plan figura acestui om ieşit din comun, care printr-o inimaginabilă putere a spiritului a reuşit să-şi depăşească, cu infinită graţie, condiţia de grav bolnav.

Un profesor din Köln, care-l consulta, avea să-l întrebe dacă era într-adevăr fişa lui medicală aceea pe care i-o prezentase căci, tehnic vorbind, dacă era aşa, ar fi trebuit să nu mai fie pe această lume de peste zece ani.

Şi spunându-mi asta, Cristian îmi făcea râzând mărturisirea că fusese primul român tratat vreodată cu streptomicină, şi anume de profesorul Nicolae Lupu, şi că suferea de: 1. Mezoteliom pulmonar; 2. Limfom non-Hodgkinian – despre care ştiu acum că e boala care i-a curmat viaţa; 3. Fibroză pulmonară; 4. Cord pulmonar; 5. Insuficienţă respiratorie cronică; 6. Hepatită cronică; 7. Litiază renală bilaterală; 8. Hipertensiune arterială secundară; 9. Otită medie cronică.

Vorbeam recent cu profesorul Mihai Voiculescu, Şeful Clinicii de Medicină Internă la Fundeni, vechi prieten şi el al lui Cristian, care ar fi fost alături de noi dacă n-ar fi trebuit să vorbească chiar azi la un Congres Internaţional de medicină la Chicago.

Profesorul Mihai Voiculescu consideră şi el ca pe un adevărat miracol medical victoria spiritului lui Cristian Popişteanu, de-a lungul atâtor ani, asupra bolilor acute care-i asaltau existenţa, şi asta evitând cu o sensibilitate extremă efectele psihologice care degradează viaţa altor pacienţi. În locul egoismului în care se repliază unii dintre aceştia, Cristian era altruismul prin excelenţă. În locul incapacităţii la efort, el dădea dovadă de un dinamism şi de o rezistenţă surprinzătoare. În loc de avariţie, era generozitatea întruchipată. În ciuda dificultăţilor de ordin auditiv, asculta şi absorbea cu o supremă acuitate cuvintele conlocutorului. În loc să fie necooperant, el era dimpotrivă ultra disciplinat. Iar ranchiuna nu făcea parte din universul său.

Plecasem din ţară în 1971, aşa încât timp de aproape două decenii ne vedeam numai rareori, când venea la Paris. Iar după 1989 avea să fie alături de mine în bătălia pe care, culmea, a trebuit s-o duc la Bucureşti pentru a prezenta la New York expoziţia Brâncuşi, capodopere din muzeele româneşti, prin care, în 1990, căutam să dau lumii o altă imagine a acestei ţări decât aceea pe care i-o oferise invazia minerilor.

Cristian avea să fie alături de mine în permanenţă şi în tentativa de restaurare a Ansamblului Monumental Brâncuşi de la Târgu Jiu, cel mai important şi mai nobil proiect legat de patrimoniul nostru naţional, pe care am fost împiedicat în mod criminal să-l duc la bun sfârşit, patrimoniu unic, aflat şi astăzi, aşa cum se ştie, într-o stare jalnică şi în continuă degradare.

Cu o zi înainte de-a trece la cele veşnice, într-o lungă convorbire telefonică în care am căutat să-l fac să râdă cu tot felul de snoave galante, Cristian a adus vorba despre expoziţia de la New York, salutată pe o pagină întreagă de ziarul New York Times şi pe care, deşi solicitată de şapte importante muzee americane, am trimis-o înapoi la Bucureşti pentru a calma isteria zvonurilor conform cărora, în loc de operele originale, s-ar întoarce falsuri. Şi-a amintit apoi cum, sosind la Târgu Jiu pe 9 septembrie 1996, în ziua când începea dezasamblarea Coloanei fără Sfârşit pentru eliminarea coroziunii şi remetalizare, i-a fost dat să audă din gura unei bătrâne inocente care luase de bun ce i s-a spus, întrebarea definitorie pentru spiritul locului şi al naţiunii: “ – Venişi, maică, să luaţi Coloana s-o vindeţi în America?”.

Apoi Cristian mi-a spus câteva cuvinte la care de atunci m-am gândit adeseori: ” – Când te-ai întors în România, cu renumele pe care-l dobândiseşi în lume, cu mijloacele, competenţa şi determinarea de care nu dispunea nimeni altcineva, am fost atât de impresionat de entuziasmul tău, încât te-am urmat fără ezitare. Dar ştiu că ar fi trebuit să caut să te opresc de la bun început. Căci ai înţeles tu atâtea lucruri pe lumea asta, însă un lucru nu l-ai înţeles: în ce ţară te-ai născut”. Au fost ultimele cuvinte ale prietenului meu, la care am putut adăuga atât: “ – Ţii minte, Cristian, versurile lui Tudor Arghezi din Ţara Piticilor, metafora care ne spune cum stă treaba la români?: Unul ţine predică, altu-i pune piedică. Convorbirea s-a întrerupt. Sosise infirmiera. Iar Cristian, a doua zi, nu mai era.

Radu Varia

Banca Naţională a României, 7 mai 2014

Sursa: Ziaristi Online