Emigrantul roman
De cate ori revin printre grupurile de romani adunate la slujbele religioase ale bisericilor romaneasti din America, mai ales in perioada Pastelui, imi rasar puternic in minte, automat, cuvintele preotului Vasile Hategan, mare personalitate a bisericii romanesti din America, fondatorul faimoasei biserici Sf. Maria din Cleveland, ridicate in stil maramuresean: „Mesajul meu pentru tinerii care se grabesc sa plece din Romania este urmatorul: dragii mei, va sfaturiesc sa ramaneti acasa, fiindca aici, in America, mai devreme sau mai tarziu, va veti pierde”.
De peste 15 ani frecventez mediile romanesti din America, remarcate in jurul bisericilor romanesti, iar de cativa ani, constant, pe cele din New York, si ii dau dreptate parintelui Hategan, pe care l-am cunoscut in anul 1998, cand am realizat filmul despre biserica Sf. Maria. Aceasta idee o discutam deunazi si cu o doamna din consiliul parohial al bisericii Sf. Dumitru din Manhattan, care il confirma pe Vasile Hategan, spunandu-mi ca „romanii aici se zbat sa supravietuiasca, nu au tragere spre cultura sau imbold spre altceva”.
Oriunde m-au dus pasii, printre romani, m-a apucat tristetea: sunt rupti si de cultura de acasa, si de cultura din America. Asa cum nu au fost la opera la Bucuresti, la fel, nu au fost nici aici la Metropolitan Opera. E firesc, daca dependenta de materie este totala. La fiecare intalnire cu preoti sau enoriasi propun organizarea unor cursuri de cultura, in care sa proiectez filme despre marile valori nationale. Am reusit foarte rar. La Sf. Maria din Cleveland, de pilda, fiindca acolo exista un preot de soi, Remus Grama, care a inteles rostul constientizarii printre romani a reperelor culurale si istorice. Multi au uitat de George Enescu sau Andrei Saguna, altii nici nu au auzit. Acolo, la Cleveland, e de inteles, fiindca romanii s-au americanizat demult, iar multi sunt, prin copiii lor, americani. Chiar slujbele se tin in mare parte in limba engleza. Totul se apropie de standardele bisericilor catolice.
La New York insa sunt grupuri de tranzitie, iar cei mai multi dintre emigranti au plecat din tara disperati, fiindca erau ai nimanui, fara solutii de existenta. Romania nu le-a oferit nici o sansa de viata si atunci au fugit unde au vazut cu ochii. Iar aici o iau de la capat si fac orice, munci ordinare.
Cu foarte, foarte rare exceptii, romanii din America sunt sarmani, tristi, cu privirile in pamant. Au uitaturi de fiare speriate. Parca ar fi refugiati, nu stapani in alta tara. Haituiti, nu egalii celorlalti. Romanul, care de obicei turuie si isi da cu presupusul despre orice, nu exista aici, oamenii sunt tacuti si precauti. Viata printre straini i-a invatat sa fie asa. Nici nu stau de poveste, vin la slujba si fug cand se termina, nici nu vin la sala sociala, sa nu-i intrebe cineva cum se descurca. Parca ar fi pe vremea primilor emigranti care isi trimiteau acasa celebrele scrisori numite de Iorga „cantece den streini”. Sigur, una este sa fii exilat ca Balcescu, refugiat ca Bolintineanu sau emigrant si apoi imigrant ca Brancusi. Acum vorbim de romanii plecati de buna voie, dar siliti de imprejurari, de problemele si viata grea din tara. Orice roman stie vorba din popor:
Fie painea cat de rea
Tot mai buna-n tara mea.
Numai ca asa ceva nu se mai potriveste. Fiindca la noi, painea nu mai este painea taranului din proverb, facuta din graul semant si crescut pe ogorul lui, e paine straina, turceasca, nemteasca sau ungureasca. Istoria noastra e plina de acte de bejenie. Homer credea ca nu exista ceva mai rau pentru muritori decat pribegia, iar Eminescu spunea ca nu e nenorocire mai mare decat sa fii strain in propria tara, dar nu din vina grofilor sau a muscalilor, ci din vina alor tai, cum se intampla azi in tara noastra, de unde si exodul masiv al romanilor. Si mitropolitul Saguna spunea ca „nenorocirile tarii se trag din vina romanilor”. Se referea la puternicii zilei, nu la cei obiditi, nevoiti sa fuga. Iar biserica trebuie sa le stea ca o poarta in drum. Numai prin ea isi mentin legatura cu radacinile. Sigur, biserica e salvatoarea sufletului celor care au ales calea strainatatii.
Da, dar te apuca mila cand vezi o asemenea realitate, care defineste foarte exact locul bisericii lui Hristos ca biserica saracului. E biserica amaratilor, a celor rataciti, a debusolatilor. E un loc total inrobitor, fiindca ceea ce se predica acolo, prin osardia mostenita de la Sfintii Parinti, constituie un canon anacronic, de neinteles. Langa un sir de zgaraie-nori sau de cladiri si magazine din otel si sticla, se afla cate o cladire modesta, ca un hambar, unde vezi ca e biserica crestinilor romani. Sigur, si Iisus s-a nascut intr-o iesle, dar, cum spune Apostolul Pavel, s-a facut sarac ca sa ne faca pe noi bogati. Asemenea cuvinte insa nu ajung la urechile enoriasilor, fiindca si calauzitorii sunt ca in vorba diaconului Creanga: „Gura de lup, burta de popa”. Unele grupuri nici nu au un lacas si inchiriaza spatii fie in alte biserici straine, fie in cladiri special amenajate, care isi schimba fatada sau altarul de cateva ori pe zi, dupa cum vine randul bisericilor care au inchiriat spatiul, acelasi spatiu.
Si in aceste conditii li se predica o liturghie total straina de viata lor, dar apropiata de Dumnezeu, iar ei asta si doresc, sa fie cat mai aproape de Dumnezeu. Si sa rosteasca de cate ori se poate „Tatal nostru”. Toate acele canoane ale slujbei sunt total nepotrivite, inventate acum sute si sute de ani, fara nici o rezonanta in mintea unor enoroasi care astepata de la Dumnezeu un ajutor imediat, sa le gaseasca o slujba, sa castige un ban. Ei ii cer asta preotului, pe care il considera reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant. Dar si el, preotul, e stramtorat, astepata sa castige un ban de la bietul refugiat. Degeaba i se predica si despre sacrificiul Mantuitorului, pentru emigrantul devenit imigrant nu e o solutie sa i se predice ca Mantuitorul s-a lasat rastignit pe cruce pentru el. Nu intelege. Ce lectie e asta in care i se predica numai umilinta, smerenie, renuntare, sa renunti la o camasa daca ai doua, sa intorci si celalalt obraz celui care ti-a tras o palma si alte sfaturi de sacrificiu inutil, fiindca este ideal. Ori idealul e in alta parte, nu in realitate.
Ni se tot predica despre cumpatare, mi-a zis un enorias roman la biserica „Nasterii Domnului” din Chicago, dar americanii nu cunosc acest cuvant. Nici nu vor sa auda de saracie! Ce-i aia cumparare, masura, renuntare? De ce sa renunti? E o prostie. Ei sunt de la origine conchistadori. Categoric, Buddha si Iisus nu s-ar fi putut naste in America. E greu sa traiesti cu o filosofie a renuntarii intr-o tara a actiunii. Emigrantul nu intelege nici ce e cu Imparatia lui Dumnezeu, promisa de Iisus, care insa nu a spus nimic despre cum arata, ce este si cum o sa fie. Sunt niste vorbe mostenite, preluate, or fi si intelepte, isi mai spune emigrantul, daca se tot predica de doua mii de ani!
Evident, atmosfera din bisericile romanesti din America transmite sentimente romanesti, aminteste de slujbele de acasa, prin tot felul de pomeni si daruri, prin amprenata lor foarte concreta (botez, nunta, moarte, accident, onomastici), insa nu se compara cu marile slujbe romanesti de acasa, de la manastiri, in special, cum este Manastirea „Brancoveanu” de la Sambata de Sus, Fagaras, unde trairea este divina. Le-am pus adeseori romanilor de aici filme cu atmosfera slujbelor de la manastirile noastre din Moldova, Bucovina sau Transilvania. Multi plang, innebunesc, fiindca nu au in America asa ceva.
Sansa romanilor este Romania, sa raman acasa sau sa munceasca printre straini cu gandul la acasa. Romanii nu trebuie sa renunte la tara lor, s-o lase pe mana ticalosilor de la putere si a celor interesati de pamantul ei, de pierderea identitatii nationale, de slabirea sentimentului patriotic. Desi pentru exilati ca Balcescu sau Bolintineanu, patria era mai vie si Dumnezeu mai aproape, nimic nu poate inlocui credinta si patria asa cum le traiesti in batatura unde ai vazut lumina zilei. E foarte scump pamantul tarii, trebuie iubit, trebuie facut un zid de spirit romanesc de nebiruit. Abia printre straini, romanul intelege ca locul lui este acasa, acolo unde s-a nascut el si mosii lui.
Grid Modorcea
Corespondenta de la New York
Sursa: Ziaristi Online
