Alin Suciu este un tînăr cercetător român aflat deja de mulţi ani printre cei mai proeminenţi coptologi din lume, activînd în cadrul catedrelor de limbă şi paleografie coptă şi texte ale Creştinismului primului mileniu de la cele mai prestigioase universităţi europene. Activitatea sa publicistică este cunoscută tuturor specialiştilor din domeniul său şi nu numai. În Septembrie 2012, la Congresul Internaţional de Studii Copte de la Roma, profesoara Karen L. King de la Harvard a anunţat descoperirea aşa-zisului papirus al aşa-zisei “evanghelii” apocrife. Pe pagina Universităţii Harvard este o istorie a fragmentului de papirus (datat ca provenind din secolele 7-9 d.Hr.) şi a afirmaţiilor legate de el. Presa din întreaga lume a vuit de ştiri al căror conţinut poate fi rezumat la o singură sintagmă atît de des întîlnită în bombardamentul mediatic contemporan: atac la adresa Creştinătăţii. Alin Suciu a fost printre primii cercetători care şi-au exprimat dubiile asupra autenticităţii fragmentului descoperit. Iată că zilele trecute, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi prin rîvna unor cercetători dedicaţi profesiei lor, falsul ordinar a ieşit la iveală, surpînd încă o altă casă a minciunii construită pe nisip. Redăm mai jos un fragment din textul cercetătorului român (indicaţii bibliografice şi alte comentarii pertinente se găsesc pe blogul său):
Christian Askeland a arătat recent că fragmentul Evangheliei după Ioan, găsit, precum se pretinde, împreună cu papirusul “evangheliei soţiei lui Iisus”, este fără îndoială un fals modern. Premiza sa se bazează pe faptul că textul acestui fragment, care este scris în dialectul lycopolitan al limbii copte (dialectul L5, mai precis), urmăreşte ediţia singurului manuscris în acest idiom (da, dialectul L5 e atestat într-un singur manuscris! [n.b.: aşa-zisul papirus pretinde a fi dintr-o epocă istorică cu cel puţin 100 de ani mai tînără decît epoca în care dialectul a dispărut]), care este MS 137 al British and Foreign Bible Society, publicat de Herbert Thompson în anul 1924.
Falsificatorul modern a urmat pînă şi sfîrşiturile de linie, deşi a sărit constant cîte o linie din manuscrisul lui H. Thompson, dorind să sugereze că fragmentul a aparţinut unui codex dublu în lăţime faţă de modelul original. Totuşi, însuşi acest detaliu este cel ce vădeşte falsul, pentru că este aproape imposibil ca un manuscris să se armonizeze complet cu modelul său într-o manieră atît de desăvîrşită la fiecare a doua linie de text.
Întrucît fragmentul din Ioan şi cel al “evangheliei soţiei lui Iisus” provin de la acelaşi copist, devine acum dincolo de orice îndoială raţională că cel din urmă e în mod necesar o făcătură. Desigur, e ultima lovitură pe care acest text controversat o primeşte din Septembrie 2012 încoace. Numeroase alte semnale de alarmă au fost trase între timp: paleografie neconcludentă, dependenţă literară de singura copie a “evangheliei” lui Toma în limba coptă, istoria modernă rocambolescă a fragmentului, care implică cercetători germani (cu toţii, desigur, morţi deja), şi întreaga afacere asemănîndu-se unui scenariu de film din vremea “războiului rece”.
Dat fiind că evidenţa falsului este acum copleşitoare, consider încheiată polemica în jurul papirusului “evangheliei soţiei lui Iisus”. Personal, nu mă mai interesează de acum înainte vreo speculaţie asupra persoanei falsificatorului şi asupra intenţiilor sale. De asemenea, nu o consider pe Karen King responsabilă pentru această istorie. Ca cercetătoare, şi-a urmat chemarea şi a editat un fragment de manuscris părut interesant. Ar putea să se considere ea însăşi înşelată, dar nu mai mult. Sînt sigur că mulţi alţi cercetători ar fi făcut întocmai acelaşi lucru în locul ei.
Implicarea mea în această chestiune a fost întotdeauna academică. Am pus mereu întrebările legate de subiect ca cercetător interesat de limba coptă, mai ales de paleografie şi literatură. Din această perspectivă, am bănuit falsul din chiar primul moment în care am văzut fragmentul de papirus la Roma în Septembrie 2013, la cîteva minute după ce Karen King l-a anunţat în timpul prezentării sale. De atunci pînă acum, singura mea îngrijorare a fost că mediul academic ar putea să se “infesteze” de o astfel de făcătură. De îndată ce am devenit suspicios cu privire la autenticitatea acestui papirus, am evitat constant să fac actualizări asupra subiectului pe blogul meu, chiar dacă acesta este dedicat în primul rînd literaturii şi manuscriselor copte.
Sursa: Petru-Voda.Ro via Ziaristi Online
UPDATE: Istoria despre dezvaluirile cercetatorilor Christian Askelan si Alin Suciu a ajuns in The Wall Street Journal
