“Te consideri martir! Ţi-a cerut cineva asta? Ţi-a cerut societatea? Nu. (…) Dumneata eşti ca un microb care a venit pe corpul socialismului, care te-a anihilat şi te termină!” – Col. Vasile Deleanu, din cadrul SMB, către deţinutul Iuga Dumitru, în ziua eliberării acestuia din Penitenciarul Bucureşti-Jilava – ACNSAS.

Saptamana aceasta, chiar a doua zi de la Invierea Domnului, s-a implinit un an de la moartea anticomunistului Dumitru Iuga, primul presedinte al Sindicatului Liber al TVR si fost detinut politic al regimului Ceausescu. Trecerea sa, discreta, la Domnul, nu a fost urmata de ceremonii oficiale si nici macar de cuvenitele regrete din partea TVR sau a colegilor din mass-media. Practic, a ramas necunoscuta, inclusiv pentru Wikipedia. Este normal. Dumitru Iuga a deranjat prin faptul ca era un militant anticomunist pur-sange, nu unul contrafacut in laboratoarele serviciilor secrete comuniste, fie ele de la noi sau de aiurea, de la rasaritul si apusul Romaniei. Si nu a ezitat, niciodata, sa spuna lucrurilor pe nume, in privinta celor desemnati sa ocupe spatiul “anticomunist” din Romania, in detrimentul autenticilor luptatori impotriva comunismului, de multe ori cu arma in mana, fostii detinuti politic. Dumitru Iuga, dupa ce a infiintat inainte de 1989 “Mişcarea pentru libertate şi dreptate socială din România” si a luptat pentru o Televiziune nationala libera dupa 1989, nu a ezitat sa puna la zidul rusinii impostorii, fie ca era vorba de presedintele “pe viata” al GDS, Radu Filipescu, pus in antiteza cu bunul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa, sau de penalul instalat in fruntea AFDPR, Constantin “Ticu” Dumitrescu, al carui caz nu a fost elucidat complet nici pana azi. Cine sa-l comemoreze, asadar, cand presa “centrala” de la Bucuresti este in continuare condusa de agentii Moscovei si Budapestei?

Nascut in 21 aprilie 1942, la Mateesti, in judetul Valcea, Dumitru Iuga a murit chiar de ziua lui, pe 21 aprilie 2013, cand implinea varsta de 71 de ani. Redactia Ziaristi Online, al carei colaborator benevol a fost Dumitru Iuga inca din primele zile ale lansarii portalului, incepand cu 21 decembrie 2010, a aflat intamplator despre tragicul eveniment, cautandu-l acasa pe regretatul militant anticomunist, in cursul anului trecut. Ii comemoram azi trecerea la cele vesnice, printr-o serie de articole In Memoriam, dintre  care unele ne-au fost remise in exclusivitate. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Cititi si:

Dumitru Iuga face Reconstituirea loviturii de palat din decembrie 1989

Dumitru Iuga: Cu fata la perete. Diversiunea “teroristii” si dispozitivul de aparare la TVR in decembrie 1989

Dumitru Iuga il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, ca a colaborat cu Securitatea. EXCLUSIV/DOC

EXCLUSIV. Dumitru Iuga “Cu fata la perete”: marturii din iadul detentiei. Anticomunismul in anii ’80 la Aiud si Rahova

EXCLUSIV. Dumitru Iuga se judeca pentru anii de puscarie si propune un Fond special pentru fostii detinuti politic

IN MEMORIAM. Dumitru Iuga despre evenimentele din Decembrie 1989. Fragment din cartea “Cu fata la perete”. EXCLUSIV

IN MEMORIAM Dumitru Iuga. Procesul Comunismului: Cronologia luptei militantului anticomunist cu succesorii lui Ceausescu. Un epitaf al anului 1990

Dumitru Iuga, o viata de luptator anticomunist: TVR, Rahova, Jilava, Aiud, Jilava, Rahova, TVR. Miscarea lui Iuga, in Dosarele Securitatii

de Florin Mihai

În iunie 1989, Dumitru Iuga, tehnician angajat la Studiourile Centrale de Televiziune, îşi ispăşea pedeapsa de şase ani de închisoare la Spitalul Peni­tenciar Jilava. În 1983, el organizase, după modelul Solidarităţii, “Mişcarea pentru libertate şi dreptate socială din România”, vizând nici mai mult, nici mai puţin decât înlăturarea regimului comunist. Acuzat de “crime contra securităţii statului”, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru infracţiunea de complot. Alte şapte persoane au primit pedepse în acelaşi proces şi alte 80 anchetate.

Cine era omul care avusese curajul de a complota împotriva regimului? Născut la 21 aprilie 1942, în comuna Mateeşti (jud. Vâlcea), într-o familie ţărănească, cu mulţi copii, Dumitru Iuga venise la 18 ani în Bucureşti. S-a angajat la Întreprinderea de Construcţii şi Montaje nr. 5, unde s-a calificat în meseria de zugrav-vopsitor. A studiat apoi la şcoala tehnică “Unirea”, absolvind cursurile cu specializarea tehnician electronist (1969). Încă din timpul anului III de studii s-a angajat ca operator la TVR. La acea dată nu figura în registrele Securităţii ca un “element periculos”. În schimb, anumite personaje cu funcţii de răspundere în Televiziune îi remarcaseră, cu indignare, “ţinuta capilară necores­punzătoare”, căci tânărul Iuga purta păr lung.

MLDSR, DUPĂ MODELUL “SOLIDARITĂŢII”

Impresionat de apariţia sindicatului “Solidaritatea”, Iuga a încercat să aplice modelul polonez şi în România. În 1982, tehnicianul a redactat platforma-program a “Mişcării pentru libertate şi dreptate socială din România” (MLDSR), a cărei ţintă era “transformarea României într-un stat demo­crat dezvoltat, nealiniat şi în graniţele sale istorice”. Printre altele, Iuga cerea înfiinţarea de sindicate libere, reforme în economie, învăţământ, cultură, asistenţă socială.

“Am intrat în rândurile MLDSR încă de la începuturile sale, îmbrăţişând cu toată fiinţa mea ideile sale”, scrie fondatorul mai târziu. “Performanţa spirituală realizată de mine în clipa când am spus «Da, vin!» a fost faptul că am eli­minat din existenţa mea cuvântul «frică», acest atavism la care ar trebui să renunţe toate fiinţele umane de pe faţa pământului spre binele şi gloria speciei care se vrea stăpână pe infinitele spaţii cosmice.”

Din declaraţiile oferite în timpul procesului, reiese că liderul MLDSR era pregătit pentru orice rău. “Scopul grupării era de a se confrunta cu conducerea ţării şi de a folosi eventual şi violenţa împotriva conducerii în cazul când şi conducerea ar fi folosit violenţa împotriva noastră, afirma Dumitru Iuga în 1983. (…) După ce am iniţiat gruparea subversivă şi am redactat planul pentru programul de acţiune, am purces la recrutarea unor elemente care să militeze pentru atingerea scopurilor propuse în programul ce l-am întocmit.”

“Elementele” erau Gabriel Beianu (33 de ani, inginer), Viorel Vicovan (27 de ani, desenator), Grigore Dorin Mîndrilă (29 de ani, muncitor), Cornel Tomescu (26 de ani, student), Ion Nicolici (47 de ani, lăcătuş), Daniel Mitrache (27 de ani, desenator tehnic), Cristian Haltrich (23 de ani, tehnician electronist), Ştefan Chişcă (25 de ani, profesor de Limba română).

La începutul verii anului 1983, pla­nul secret al lui Dumitru Iuga a ajuns la “urechile” Securităţii, prin reţeaua informativă din Televiziune. Imediat, ofiţerii de la Securitatea Municipiului Bucureşti (SMB) au declanşat procedura de urmărire a membrilor MLDSR. De la dosar mai lipseau doar probele.

La 31 august, Securitatea a descins în secret la domiciliul lui Iuga, din Bucureştii Noi. A descoperit documentele organizaţiei clandestine şi alte dovezi “incriminatoare”: platforma-program, un caiet studenţesc, intitulat “Socialism ştiinţific – utopia? Nu”, o ştampilă cu sigla “NC (Nucleul Central – n.r.) al MLDSR”, două benzi magnetice cu înregistrări de emisi­uni ale postului de radio Europa Liberă, cinci librete CEC reprezentând “cotizaţii” ale membrilor grupării.

La 27 ianuarie 1984, după instrumentarea cazului şi amânarea succesivă a verdictului, Tribunalul Militar Teritorial din Calea Plevnei a pronunţat sentinţa. Mai “blândă” decât se aşteptau acuzaţii, care puteau fi încadraţi, după legile vremii, la pedeapsa maximă – condamnarea la moarte. În calitate de lider al  organizaţiei “contrarevoluţionare”, Dumitru Iuga a primit cea mai aspră pedeapsă: “12 (doisprezece) ani închisoare, degradarea militară şi inter­zicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 li­tera a şi b, C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani pentru infracţiunea de complot, prevăzută de articolul 167 alineatul 1 şi 3, teza a II-a”.
Ulterior, prin aplicarea Decretului 11 de la 26 ianuarie 1988, pedeapsa i-a fost înjumătăţită.

LA AIUD A FĂCUT UN AN DE “RESTRICTIVĂ”

Timp de şase ani, Dumitru Iuga a trecut, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, prin mai toate închisorile destinate deţinuţilor politici. Mai întâi, a fost anchetat la Penitenciarul Rahova, apoi “depus” la Aiud (1984-1985). Până la sfârşitul pedepsei, a făcut de multe ori “naveta” Rahova-Aiud, cu scurte internări la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza ulcerului de care suferea.

La Aiud, în vechea temniţă înfiinţată încă din timpul Imperiului Habsburgic, a fost închis în  secţia “pedepse” şi în “zarcă”. Pentru “manifestări ostile”, a fost pedepsit cu un an de “restrictivă”, regim prin care deţinutul era izolat total. În ciuda preve­derilor legale, Dumitru Iuga a fost lipsit de dreptul la muncă. A primit doar cinci “vorbitoare” cu familia şi 42,3 kg de alimente din afara închisorii (dintre care 20 în timpul anchetei). Informatori ai Securităţii, microfoane instalate în celule, respingerea eliberării condiţionate completau cotidianul deţinutului Iuga.

Cazul său a devenit cunoscut Occidentului abia în 1987. Jan Debrouwere, membru în Biroul Politic al Partidului Comunist Belgian, a trimis atunci Ambasadei române de la Bruxelles o scrisoare. Din conţinutul ei reieşea că organizaţia “Amnesty International” cerea informaţii despre Dumitru Iuga. Ocolind răspunsul, statul român “preciza”: “Cel în cauză, în scopul de a crea motive de denigrare a realizărilor obţinute de poporul român şi pentru a afecta prestigiul de care se bucură RS România în străinătate, a organizat distrugerea, prin explozii şi alte mijloace care prezintă pericol pentru ordinea publică, a unor importante monumente istorice aflate pe teritoriul ţării noastre”.

Postul de radio Europa Liberă a dezbătut situaţia tehnicianului de la TVR în cadrul emisiunii “Programul politic”, difuzată în seara zilei de 20 august 1987. Şi publicaţia germană Frankfurter Allgemaine Zeitung a amintit cazul Iuga, printre cele de încălcare a drepturilor omului în România. Atenţia de care se bucura, în sfârşit, în presa occidentală i-a permis deţinutului să “joace” tare cu Securitatea cartea contactării ziariştilor străini.

Astfel, în ultimii doi ani de detenţie, comportamentul lui Dumitru Iuga a fost supus unei atenţii speciale. În iunie 1989, într-o notă-sinteză despre Iuga, întocmită de ofiţeri ai Securităţii, era caracterizat drept deţinut cu “poziţii ostile duşmănoase”.

Cu câteva luni înainte de eliberare, Iuga a pus pe jar conducerea Direcţiei Securităţii Statului (DSS): “Deţinutul Iuga Dumitru intenţionează să organizeze în detenţie acţiuni de răzvrătire în cazul când unul dintre deţinuţii CSS (crime contra securităţii statului – n.r.) este pedepsit disciplinar sau se întreprind alte măsuri. De asemenea, intenţionează să organizeze o «grevă a foamei» în zilele de desfăşurare a Congresului al 14-lea al partidului de către toţi deţinuţii CSS, iar obiectivul, întrucât se află în libertate în această perioadă, va face cunoscut posturilor străine de radio şi organizaţiilor care se ocupă de drepturile omului despre acţiunea «deţinuţilor politici» de la Aiud.

Cel care a fost desemnat pentru a conduce acţiunea a fost deţinutul Scaletschi Florentin. Acţiunea va fi adusă la cunoştinţa organismelor internaţionale pentru drepturile omului prin intermediul soacrei sale, Budoace Paraschiva, care preconizează să facă o vizită în ţară în toamna acestui an. Discută frecvent despre o eventuală stabilire cu domiciliu în SUA, dar numai în situaţia când va fi «lăsat în pace de organele de securitate».

Pentru stabilirea în străinătate, în situaţia când nu i se va aproba plecarea, va apela tot la organismele internaţionale pentru drepturile omului. Există preocuparea în continuare din partea deţinutului de a redacta un document în care să se cuprindă o istorie a tuturor condamnaţilor CSS cu care a intrat în contact şi pe care să o publice în exterior.

Întrucât până la punerea în libertate deţinutul s-a exprimat că va desfăşura numai acţiuni negative, a fost luată măsura izolării complete a acestuia faţă de masa de condamnaţi CSS şi de ceilalţi deţinuţi de drept comun. Deţinutului Iuga Dumitru îi expiră pedeapsa în termen la data de 9 septembrie 1989. Până la această dată, deţinutul va fi izolat de restul condamnaţilor CSS, acţionându-se pentru a preveni orice contact cu aceştia”.

Prima zi de libertate, sub lupa Securitatii

Raport informativ
În urma discuţiilor purtate în ziua de 09.09.1989 cu lt. mj. Mihăilă Ma­rian, referitoare la ultima conversaţie pe care a avut-o cu deţinutul Iuga Dumitru, înaintea punerii lui în libertate, mi-a relatat.

Deţinutul Iuga Dumitru inten­ţio­nează ca în ziua următoare să înceapă să viziteze capitala, în mod special noul centru civic cu “Casa Republicii”, cât şi tronsonul doi şi trei al metroului bucureştean, timp de o săptămână.

După aceea, timp de două săptă­mâni, va merge la fratele său în loca­litatea Topoloveni, “pentru re­facere”, perioadă în care va studia noile in­venţii tehnice în domeniul electro­ni­cii, pentru a putea face faţă noii “revo­luţii” tehnice.

Doreşte să se angajeze, dar aspiră la o angajare “deosebită”, pentru a-şi profesa meseria.

De asemenea, să pună la punct activitatea profesională a celor două fete ale sale, în ceea ce pri­veşte în­ca­drarea în câmpul muncii, cât şi func­ţiile pe care le ocupă în întreprinderi­le unde îşi desfăşoară activitatea.

La întrebarea ofiţerului, dacă o să mai vină în penitenciar, deţinutul afir­mă că: “Am trecut prin multe pro­bleme, mai ales în ultima pe­rioadă de timp, dar…”.
Semnează plutonier (indescifrabil).

Redat din limba română
Strict secret Postul nr. 7
Exemplar unic Nr. file 1 Maior Zbârlea Gheorghe Nr. 001 din 09.09.1989
“Iorgu” 08.09.1989
În prezenţa deţinutului Ionescu Gheorghe şi a deţinutului Gîrju, obiec­t­ivul afirmă că în penitenciarul Aiud a reuşit să ia legătura cu deţi­nutul Eremia Traian, în prezent în acelaşi penitenciar, cu ocazia scoaterii la curtea de plimbare, camerele fiind apropiate.
Susţine că Eremia Traian este des­cendent legionar, condamnat CSS pentru propagandă ostilă so­cietăţii noastre, cu care a stabilit ca, după pu­nerea în libertate, să se întâlnească la Sibiu sau în luna noiembrie în Bu­cu­reşti, după ce vor lua legătura în prealabil prin telefon.
Red. MG/09.09.1989

Republica Socialistă România
Strict secret Ministerul de Interne Exemplar unic
Departamentul Securităţii Statului Serviciul independent de filaj
Nr. DI/00198244 SMB Serviciul 110
Notă privind filajul numitului Iuga Dumitru “Iorgu” domiciliat în B-dul Bucureştii Noi, nr. 58, sc. A, et. II, efectuat în ziua de 09.09.1989 de la ora 12:20 până la ora 6:00 din ziua de 10.09.1989.

Activitatea “obiectivului”

La ora 12:20, “Iorgu” a ieşit de la Penitenciarul Jilava având o sacoşă asupra sa, moment în care a fost luat în filaj. A mers până în staţia ITA Fa­cultativă unde a aşteptat circa 15 mi­nu­te până la venirea autobuzului 171, în care s-a urcat. Cu acesta a călătorit până la staţia ITB “Gara Progresul”, unde a co­borât. După cobo­râre, a mers la un chioşc de unde şi-a cum­părat bilete ITB, apoi s-a urcat în tram­vaiul 12. Cu acesta a călătorit până la staţia ITB Gara Basarab unde a coborât; a traversat pasarela Ba­sarab şi din staţia ITB N. Titulescu s-a urcat în tramvaiul 24. Cu acesta a călătorit până la staţia ITB Pajura, apoi a mers pe B-dul Bu­cureştii Noi şi la ora 14:20 a intrat la Circa de Miliţie.

La ora 14:27 “Iorgu” a ieşit de la circă, a mers pe jos pe B-dul Bu­cu­reştii Noi şi la ora 14:30 a intrat la domiciliu având sacoşa la el.
Până la ora 6:00 din ziua de 10.09.1989 “Iorgu” nu a mai plecat de la domiciliu.

Menţionăm că pe traseul parcurs, obiectivul părea dezorientat, privea cu interes în jurul său la pietoni şi în mediul înconjurător.
Filajul continuă.
Şeful serviciului (indescifrabil)
Extras din dosarul de urmărire informativă a lui Dumitru Iuga, provenit din arhiva CNSAS

După şase ani de detenţie, calvarul lui Dumitru Iuga s-a încheiat. Sosise, la 9 septembrie 1989, ultima zi de detenţie, prima zi de libertate a fostului tehnician de la TVR. Securitatea începea, în aceeaşi zi, febrila acţiune de supraveghere a celui considerat, încă, un “element peri­culos”. Discuţii “lămuritoare” cu fostul deţinut, filaj, “prelucrarea in­for­mativă”, ascultarea telefoanelor, racolarea informatorilor făceau parte din planul de măsuri de izolare a lui Dumitru Iuga.

PLANUL DE MĂSURI AL SECURITĂŢII

În luna august 1989, înainte de eliberarea lui Dumitru Iuga, Securitatea a elaborat un plan de măsuri în dosarul de urmărire informativă “Iorgu”. Colaborau, printre altele, Securitatea Municipiului Bucureşti (SMB),  Direcţia I şi Direcţia a IV-a, alte secţii şi unităţi speciale. Scopul acţiunii complexe era izolarea fostului deţinut politic. Pe lângă obiectiv, au intrat în “malaxorul” informativ al securiştilor rude apropiate şi îndepărtate, foşti colegi de serviciu de la Radioteleviziune, prieteni, cu­noscuţi, vecini de bloc. Cu toţii au devenit “surse” şi “legături”.

Din planul de măsuri, special alcătuit pentru Dumitru Iuga, aflăm fiecare operaţiune a Securităţii, defalcată pe secţii şi direcţii. Astfel, SMB a introdus mijloace tehnic-operative la domiciliul lui Iuga din Bulevardul Bucureştii Noi. Din bloc au fost recrutaţi ca informatori doi vecini. Soţia şi fata cea mare au fost, la rându-le, “încadrate informativ” la locurile de muncă. Pentru a se preveni contactarea membrilor oficiilor diplomatice şi consulare ale ţărilor occidentale la Bucureşti, D. Iuga a fost dat în consemn la Uni­tăţile Speciale “F” şi USLA.

Şi ajutoarele sub formă de colete sau valută, trimise de organizaţii din vestul Europei, au fost interzise. Unitatea Specială “T” trebuia să restric­ţioneze convorbi­rile telefonice internaţionale şi să le în­trerupă pe cele purtate cu cetă­ţeni străini aflaţi în România. Soţia “obiectivului” şi fiicele sale au fost luate în “contact operativ pentru influen­ţare pozitivă”. Pentru ofiţeri, începea munca “de educare şi descurajare”. Din plan făcea parte şi un dialog obligatoriu dintre un securist (locotenent-colonelul Vasile Delea­nu) şi fostul condamnat politic. SMB dorea un “control informativ total” asupra activităţii lui Iuga. Zeci de “surse” urmau să dea informaţii des­pre mişcările sale zilnice.

Implicată în planul de măsuri era şi Direcţia a IV-a, care acţiona pe lân­gă deţinuţii prieteni ai lui D. Iuga. În fine, Direcţia I supraveghea cele nouă “le­gă­turi” ale lui Iuga rămase la Radio­te­le­viziune, necondamnate penal în proces. Şi cei şase membri ai efemerei Miş­cări pentru Libertate şi Dreptate So­cială din România (MLDSR) erau su­pra­vegheaţi cu sârg. Mai ales Tihenea, stabilit în judeţul Covasna, care fu­sese vi­zitat în 1988 de un diplomat ame­ri­can. Responsabili cu îndepli­ni­rea pla­nului de măsuri, din partea fie­cărei di­recţii, erau locotenent-colonel Gheor­ghe Marin (Direcţia I), locotenent-colo­nel Vasile Deleanu (SMB) şi că­pi­tanul Marin Burgui (Di­recţia a IV-a).

“VOM LUA MĂSURI FERME ŞI N-APUCI SĂ FACI NIMIC!”

Conform planului, i-a revenit colonelului Deleanu misiunea de a-l “influenţa pozitiv” şi “descuraja” pe Dumitru Iuga. Dialogul s-a purtat în ziua eliberării. Ofiţerul a aplicat atunci metoda biciului şi a zăhărelului. I s-a promis fostului deţinut o via­ţă “normală” în schimbul renun­ţării la ideile politice. Altfel, i-a mai spus securistul, pe Iuga îl aştepta din nou închisoarea. Şi, poate, şi mai rău. “Vei avea tot dreptul să-ţi trăieşti viaţa, dar la prima greşeală, şi nu interpreta, corect; la prima faptă, încercare de faptă, atitudine sau preocupare, repet la prima greşeală, faptă, încercare de faptă, atitudine sau preocupare antisocială, ostilă, să ştii că va fi represată, va fi anihilată din faşă”, i-a spus De­leanu lui Iuga, conform documen­telor păstrate în dosarul de urmărire informativă “Iorgu”, aflate actualmente în custodia CNSAS.

Repet. “Nu va avea nimeni nimic cu dumneata, te rog să vii la mine şi să-mi spui: Uite, domne, m-a supărat careva, sunt obstrucţionat în dreptul meu de cetăţean, vei avea şi o să vezi, că se vor lua măsuri şi cu dumneata nu se va întâmpla nimic, atâta timp cât vă veţi vedea de treabă şi vă veţi astâmpăra. (…) Nu ai nici o şansă din punct de vedere al nostru poliţienesc, să fi convins că prima încercare de a face ceva, repet, de a face ceva, care poate fi interpretat, şi te rog să fii foar­te atent, chiar să fi grijuliu cu faptele dumitale, în afară de viaţă, de serviciu şi de familie, te-aş îndruma; să eviţi contactele care ar putea să fie in­terpretate de noi ca vizând unele preocupări antisociale, va fi repudiată ra­pid. Vom lua măsuri ferme şi n-apuci să faci nimic, înţelegi? Ţi-am spus. (…) Şi la urma urmei ţi-am spus că noi suntem un aparat, o instituţie, nu zece, un aparat. Aşa cum este o uzină.”

I-a vorbit colonelul şi despre mediatizarea cazului Iuga în presa occidentală. “Aş vrea doar atât să-ţi spun, că cei din Vest, pentru ei reprezinţi o carne de tun! Un mic buletin, în loc de proiectil, care poate să tragă o dată. Ăia trebuie să facă ceva, că aşa-i de când lumea. Asta e lupta  ideologică, îl ridică pe unul în slăvi, care se şi oferă bineînţeles, unul din ăştia care se numesc aşa-zişi protestanţi. Ce s-a ales din ei, ce s-a făcut, ce s-a dres?!”

Iar spre sfârşit, ofiţerul a atins şi coarda sensibilă, de părinte, a lui Dumitru Iuga. “Astâmpără-te, intră pe făgaşul vieţii, trăieşte, că mai ai de trăit, bucură-te de viaţă şi dacă chiar zici aşa, că eşti om normal, că mai mult nu trebuie să fii decât normal, ocupă-te de fetele alea, că n-ai făcut ni­mic pentru ele până acum, sprijină-le, l-a sfătuit Deleanu. Că atât pentru societate, nu vei da două rebuturi, ci două produse sociale bune.”

Încă din ziua de 9 septembrie, data eliberării sale, D. Iuga a fost luat în filaj de Securitate. Urma să fie suprave­gheat continuu, până ajungea acasă. De acolo era “preluat” de microfoa­nele introduse, cu mult timp înain­te, prin mai toate ungherele apartamentului. Cum s-a desfăşurat prima zi de libertate a lui “Iorgu”, după 6 ani, ştim din rapoartele urmăritorilor.

“La ora 12:20 «Iorgu» a ieşit de la Penitenciarul Jilava având o sacoşă asupra sa, moment în care a fost luat în filaj. A mers până în staţia ITA Facultativă, unde a aşteptat circa 15 minute până la venirea autobuzului 171, în care s-a urcat. Cu acesta a călătorit până la staţia ITB Gara Progresu, unde a coborât. După coborâre, a mers la un chioşc de unde şi-a cumpărat bilete ITB, apoi s-a urcat în tramvaiul 12. Cu acesta a călătorit până la staţia ITB Gara Basarab, unde a coborât, a traversat pasarela Basarab şi din staţia ITB N. Titulescu s-a urcat în tramvaiul 24. Cu acesta a călătorit până la staţia ITB Pajura, apoi a mers pe Bulevardul Bucureştii Noi şi la ora 14:20 a intrat la Circa de Miliţie. La ora 14:27 «Iorgu» a ieşit de la circă, a mers pe jos pe Bulevardul Bucureştii Noi şi la ora 14:30 a intrat la domiciliu având sacoşa la el. Până la ora 6:00 din ziua de 10.09.1989 «Iorgu» nu a mai plecat de la domiciliu.”

Discutie din casa lui “Iorgu”: “Va fi varsare de sange”

TO. 320995 ● 19.11.1989 ● 17/24 U.M. 0800/112

“Iorgu”
În cursul dimineţii în casă se află “Iorgu”, Nuţi şi Coli, cu treburi gospodăreşti şi urmărind emisiunile televiziunii bulgare.

La un moment dat, “Iorgu” le vorbeşte despre emisiunea muzicală transmisă de bulgari.

Nuţi spune că a urmărit o emisiune în care “redactorii” discutau despre “Perestroika”. Apoi descrie o secvenţă a emisiunii în care “Mladenov a fost nevoit, i-a cerut să iasă la fereastră, undeva, să-i potolească şi să le spună nu ştiu ce. Dar a arătat puţin.” Urmează câteva cuvinte care nu se înţeleg, după care Nuţi continuă: “Lumea a prins gustul libertăţii”.

“Iorgu”: Nu există, adică concentrarea de putere pe care o are el în mâini nu are egal în lume.

Nuţi: La noi o să fie scânteia. La noi nu se face nimic pregătit. Scânteia o să fie! Şi apoi o să fie o vărsare de sânge! Şi dacă se în­tâm­plă o chestie din asta când e mul­ţime, ceva, o să… (un cuvânt neclar). Fiindcă atunci nu mai ţii cont! Ştii că te omoară! Nu mai ţii cont!

“Iorgu” spune ceva, dar Nuţi tuşeşte şi nu se înţeleg cele câteva cuvinte.

Apoi Nuţi continuă: “Toţi de la o coadă… (neclar) şi se strânge cu mic, cu mare.

“Iorgu”: N-avem, nu e lumea.

Coli: “N-avem că nu se porneşte o dată toată ţara! Potoleşte Bucureştiul, se iscă acolo, potoleşte şi pe ăla!
“Iorgu”: Se va porni toată ţara. Pentru că este o singură soluţie, nu există altă soluţie. Dacă se porneşte într-o singură localitate… (textul devine ilizibil) revoluţie. Au fost blocaţi în momentul în care au venit ăştia spre ăia. Gărzile patriotice au fost înconjurate.
Ăştia s-au speriat, au zis că nu ştiu ce se întâmplă. Au reuşit să sară gardurile câţiva muncitori prin diferite puncte. Şi şi-au dat seama că a început, că este. Şi totuşi a fost înăbuşită!
Apoi este amplificat televizorul şi nu se mai înţelege discuţia. Nuţi relatează o întâmplare trăită de ea la o “coadă”.
Extras din dosarul de urmărire informativă a lui Dumitru Iuga, provenit din arhiva CNSAS

12 Decembrie 1989 – Perchezitionat si rearestat, pentru a nu interfera cu evenimentele lunii

Notă:
În conformitate cu aprobarea conducerii Departamentului Securităţii Statului, la 12.12.1989 s-a efectuat o percheziţie la domiciliul lui Iuga Dumitru din Bucureşti, fost condamnat pentru infracţiuni contra securităţii statului, pus în libertate în luna septembrie a.c.

Cu ocazia percheziţiei s-au găsit şi ridicat pentru cercetări 47 file cu conţinut deosebit de ostil, scrise de Iuga Dumitru, după cum urmează:
– “Apel pentru sănătatea poporului român”;
– Platforma-program a “Mişcării pentru libertate şi dreptate socială din România” – (aceasta reprezintă o versiune prescurtată, reactualizată a materialului ce a făcut obiectul cercetării sale în 1983);
– 23 poezii concepute în detenţie, grupate sub titlul “şoapte din infern”;
– un material în limba engleză, în transcriere fonetică, pregătit a fi transmis telefonic, în care după ce îşi dă datele de identitate arată că este “prizonier de conştiinţă”, solicită ajutor de la “Lumea Liberă” şi doreşte să facă declaraţii “presei libere”;
– adresa postului de radio “Europa Liberă”;
– 26 file cu ciorne ale primelor două materiale sus-menţionate.
Iuga Dumitru a fost condus la Direcţia a VI-a pentru cercetări.

Strict Secret ● Exemplar unic ● Ministerul de Interne
Departamentul Securităţii Statului ● Serviciul Independent de Filaj
Nr.F/D I 00198325 din 13.XII.1989
Către S.M.B. Serviciul 110

Notă privind filajul obiectivului “Iorgu” efectuat în ziua de 12.12.1989 de la ora 5:30 la ora 13:40
Activitatea obiectivului
La ora 9:55 la domiciliul lui “Iorgu” a venit soţia acestuia însoţită de patru indivizi cunoscuţi de serviciul informativ-operativ, cu autoturismul Dacia 1300 nr. 1-B-9438.
La ora 12:55, “Iorgu” a ieşit de la do­miciliu împreună cu soţia şi indivizii cunoscuţi. Soţia lui “Iorgu” împreună cu un individ cunoscut s-au urcat în autoturismul nr. 1-B-9438 şi au plecat pe Str. Jiului. “Iorgu” şi ceilalţi trei indivizi s-au urcat în autoturismul Dacia 1300 nr. 4-B-9185 şi aceştia s-au deplasat pe Str. Jiului, Bdul Poligrafiei, Pţa Scînteii, Şos. Kiseleff, Pţa Victoriei, Bdul Ana Ipătescu, Pţa Romană, Bdul Magheru, N. Bălcescu, 1848, D. Cantemir, Mărăşti, Calea şerban Vodă, Str. Principatele Unite, 11 Iunie, Calea Rahovei şi au oprit în faţa Direcţiei de Cercetări Penale, ora fiind 13:15.
Aici, unul dintre indivizii cunoscuţi a coborât şi a intrat la Direcţia Cercetări Penale, dar “Iorgu” cu ceilalţi au rămas în autoturism. La ora 13:35 individul menţionat a revenit la autoturism, l-a chemat pe “Iorgu” şi împreună au intrat la Direcţia Cercetări Penale, ora fiind 13:40, moment în care filajul a fost suspendat din ordin.

Şeful serviciului

Ştampilă: U.M. 0689/51 Ieşire data 12.12.1989 post 2225
12.12.1989
Strict secret
Ex. unic
U.M. 0800/112

“Iorgu”

Notă: se va exploata în procesul cercetării.
18.59 chemat. Leti îşi exprimă satisfacţia pentru întoarcerea acasă a lui Coli. În continuare, intrigată de proasta dispoziţie şi vocea  Argentinei, o întreabă pe aceasta ce s-a întâmplat.
A – Ei, măi Leti, ce să fie… Ce-a fost şi acum şase ani.
L – Eşti nebună!
A – Păi, mama nu-şi mai revine.
L – Când s-a întâmplat?
A – Au venit dimineaţă la serviciu la noi.
L – Şi taică-tău nu-i acasă?
A – Păi nu, normal!
L – Şi au venit acasă şi l-au luat?
A – Da!
L – Păi, ce-a făcut, măi?
A – Ei, na! Om trăi şi-om vedea.
În continuare, Leti se interesează da­că Argentina mai trece pe la ea.
Argi îi răspunde afirmativ şi după ce Leti îşi oferă tot sprijinul, în cazul când ar fi nevoie de ea într-un fel, cele două se salută şi închid.

Notă: se va exploata în cadrul cercetării. Urmează a fi cercetate soţia şi Leti. (Semnătură indescifrabilă). Anunţat Col. Anghel 13.XII 89, ora 11:15.

“Iorgu II”

Chemat. Coli are cu Leti următoarea convorbire telefonică:
L – Ce faceţi?
C – Tot aşa.
L – N-a venit?
C – Nu.
L – Păi bine, măi, şi nu vă duceţi după el?
C – Unde?
L – Unde l-a dus, ştiu eu?!
C – Eu ştiu unde l-au dus?
L – Unde v-o fi dus şi pe voi în vară şi pe mine după aia.
C – Păi, a venit aseară un căpitan Marinescu şi a spus că deocamdată este în cercetări, că nu ştie nici el.
L – Dar ce a făcut, măi, a strâns de gât pe cineva, ce a făcut?
C – A făcut… pe dracul!
L – Ce?
C – Pe dracu, parcă tu nu ştii că n-a făcut nimic! Asta este, ce vrei!
L – Doamne fereşte, ăştia s-au pus pe capul nostru, mă? Ce dracu am făcut?
C – Lasă-mă că zic ceva acum.
L – Am zis că a venit, dar dacă stau aşa trimite pe maică-ta după el să vadă unde este.
C – Dacă până când vine mama de la serviciu nu primim nici o veste, ne ducem. Ăla a zis că s-ar putea să vină. Dacă nu vine până la 16:00 când vine mama de la serviciu, ne ducem.
L – Dacă făcea ceva da, dar aşa nevinovat, ce dracu, au înnebunit la cap?
C – Asta este!
L – Aseară m-au luat şi pe mine la dracu, m-au dus pe acolo. N-am fost în viaţa mea, nici nu v-am mai povestit.
C – Când?
L – M-au mai luat şi pe mine şi m-au dus pe acolo, n-am apucat să vă spun şi după aia nu v-am mai spus. şi cu ameninţări, cu chestii, dar să termine odată, că nu suntem sclavi.
C – Astea-s metodele folosite, ce vrei?!
L – Da’ ce-am făcut? Pe ăştia care fură, omoară nici nu-i bagă în seamă cred… Cât pe ăştilalţi care sunt nevinovaţi îi ia şi îi duc… bine.
C – Bine, măi!
L – Deci aşa rămâne?
C – Da, măi, da! Nu ştiu dacă o fi colonelul după- amiază acolo.
L – Care colonel?
C – Ei, care colonel!
L – Puişorul zici, păi unde să fie?
C – Păi o fi şi după-amiază?
L – Eu ştiu, cred că da.
C – Păi, dar dacă este cu tata, este şi după- amiază că trebuie s-o vadă mai bine.
L – Să-mi daţi un telefon că dacă mă sună Dorel, să-i spun despre ce este vorba.
C – Da!
L – Să-i spun care este situaţia.
C – Bine, pa!
L – Pa!
Ora 22.14 chemat.
Nuţi este sunată de Leti care o întreabă dacă tot singură este.
N. Răspunde afirmativ şi precizează că nu a mai fost sunată şi nici căutată de “Iorgu”.
B. Se interesează cum s-a procedat, iar N. îi spune că au venit întâi la ea, la serviciu, şi pe urmă au venit acasă.
N. Arată că de data asta “Iorgu” nu este vinovat cu nimic, nu s-a dus nicăieri şi nu a făcut prostii.
B. Întreabă pentru ce a fost luat, iar N. răspunde: “Nu ştiu nimica. Mo­ti­ve­le au fost cu totul altele şi s-a ajuns la el. Dacă nu era vorba de ceva rău, nu-l ţinea atâta. De data asta este nevinovat. Prima dată o fi făcut ce o fi făcut, a avut fel şi fel de relaţii, dar acum este nevinovat.
B. N-a făcut nimic şi totuşi…
N. Şi totuşi l-au luat şi nu-l mai văd.
B. Totuşi trebuia să-ţi spună ceva!
N. Da, au spus că-l iau ca să dea nişte relaţii, nişte explicaţii.
B. Eu zic că vine.
N. Cu sănătatea lui mi-e frică.
B: Eu zic vine. Dacă tu spui că şi-a văzut de treabă nu are de ce să-l ţină.
N: Acuma dacă a fost vinovat odată – “va fi vinovat toată viaţa”. Nu mai are nimeni încredere că-ţi vezi de trea­bă şi de data asta n-am ce să-i re­proşez nimic, că n-a făcut nimic. Au fost nişte reclamaţii de la nişte oa­me­ni nenorociţi şi au făcut un control în casă.
B: Bine, mai vorbim noi. Mâine te duci la serviciu?
N: Da. Mai vorbim. La re­ve­de­re­.
12.12.1989
Red. lt. col. D.I.
Extras din dosarul de urmărire informativă a lui Dumitru Iuga, provenit din arhiva CNSAS

Dumitru Iuga a făcut mai mult greva foamei după ’90 decât pe vremea “împuş­ca­tu­lui”

Militantul anticomunist a denunţat tutela politică asupra mass-media din România. Îi compara pe fesenişti cu foştii comunişti.

După 1990 i s-a spus Televiziunea Ro­mână Liberă (TVRL), pentru că scă­pase de cenzură şi de “indicaţiile preţioase” ale “Tovarăşului”. Nu vă­zu­seră oare pentru prima dată în di­rect românii şi împreună cu ei o lume întreagă căderea unui dictator comunist?! În scurt timp, şi programul de două ore a fost uitat, la fel şi progra­mele politico-educaţionale. Totuşi, în acele luni de “beţie a libertăţii”, în TVR au existat şi voci care au de­nunţat tutela politică a noii conduce­ri. Se instala o altfel de cenzură, cu al­te “indicaţii”, spuneau contestatarii. Prin­tre ei, chiar din interiorul tele­vi­ziu­nii, s-a aflat Dumitru Iuga, fost de­ţinut politic în perioada 1983-1989.

A făcut mai mult greva foamei după ’90 decât pe vremea “împuş­ca­tu­lui”. S-a contrat cu mai toţi şefii postdecembrişti ai Televiziunii, aşa cum nu o făcuse nici cu membrii “vechii conduceri”. Toate, în numele independenţei instituţiei în care a lucrat din 1968 până în 2005.

După şase ani petrecuţi în de­tenţie politică, pentru “complot îm­po­triva orânduirii socialiste”, Du­mi­tru Iuga a respirat aerul libertăţii doar câteva luni. În mijlocul lunii decembrie, cel care figura în catastifele Secu­ri­tăţii ca un “element periculos” a fost întemniţat din nou. La 21 decembrie 1989, din arest i s-a dat drumul la fel de brusc şi fără explicaţii cum fusese ridicat. A doua zi, a ajuns în studiourile Televiziunii, în vâltoarea “Revoluţiei”.

După ce apele tulburi ale evenimentelor s-au mai liniştit a devenit şeful Sindicatului Liber din RTVR.
“În euforia generalizată, trăită de unii sincer, de alţii pentru că nu aveau de ales, mi s-a solicitat să preiau iniţiativa înfiinţării unui sindicat în «Televiziunea Română liberă», îşi amin­teşte in­gi­ne­rul Iuga. De ce eu şi nu altcineva?
Pentru că eram singura per­soană care se opusese pe faţă regimului comunist din cei aproape 3.000 de salariaţi, câţi angajaţi avea atunci Radioteleviziunea Română. Astfel că, la jumătatea lunii ianuarie 1990 a fost înregistrat la tribunal Sindica­tul Liber din RTVR, ce s-a bucurat de o mare popularitate în opinia pu­blică dornică de o schimbare reală în viaţa social-politică a României. Am fost foarte puternic sprijinit în demersurile mele de zona tehnică din Televiziune.”

Primele conflicte cu noua condu­ce­re a instituţiei din Calea Do­ro­ban­ţilor au apărut în numele indepen­den­ţei faţă de partidele politice. “Aripa dură din sindicat (zona teh­ni­că) mi-a fost alături, astfel că am de­venit foarte fermi în atitudine, înlă­tu­rându-l scurt de la şefia TVR, prin dialog direct la Palatul Victoria, pe Au­rel Dragoş Munteanu, care era mem­bru al noului partid (FSN) în­fiinţat şi condus de Ion Iliescu”, îşi amin­teşte Dumitru Iuga. “Nu se po­tri­vea, un membru marcant de partid şef la Televiziunea Română Liberă! Au fost numiţi în locul acestuia Ră­zvan Teodorescu şi Emanoil Va­leriu, aceeaşi Mărie cu altă pălărie.”

Pe ultimul dintre cei doi, Iuga îl cre­ditează şi cu iniţiativa înfiinţării altor sindicate, de faţadă, în TVR. Manipulaţi sau nu, angajaţii Te­le­vi­ziu­nii descoperiseră între timp b­i­ne­face­ri­le sindicalismului, astfel încât în 1990 nu mai puţin de 14 asemenea asociaţii concurau Sindicatul Liber creat în zorii “democraţiei originale”. Dar organizaţia sa, crede Dumitru Iuga, a rămas multă vreme cea mai populară printre “teverişti”, datorită avantajelor pe care le-a obţinut.

Pe lângă creşteri salariale şi di­ver­se spo­ruri, în TVR soseau, mult timp după “Revoluţie”, şi “ajutoare”. “Prin sistemul de relaţii personale creat, cel puţin o dată pe săptămână, câte un camion cu de toate pentru salariaţi descărca în Televiziune ali­men­te, haine, încălţăminte, medicamente, obiecte de uz îndelungat, spune fostul deţinut politic.

A apărut şi primul Contract Co­lectiv de Muncă în RTVR, redactat şi negociat de Sindicatul Liber care bătea în cuie toa­te avantajele obţinute prin nego­cie­ri directe cu Puterea de la acea dată. (…) Surprinzător, ca pondere în rân­dul salariaţilor, în primele luni ale anului 1990, Sindica­tul Liber ajun­sese să cuprindă cvasitotalitatea sa­la­ria­ţi­lor! Ceea ce nu înseamnă că spriji­nul multora dintre ei era sincer şi dezin­teresat.”

A condus Sindicatul Liber până la pensionare, în 2005. “Eu m-am chinuit ani mulţi pentru ca Televiziunea Română să devină o instituţie publică scutită de orice tutelă politică. La fel gândeam că trebuie să devină toată presa din România, liberă şi scutită de cenzură şi orice imixtiuni politice. Oamenii de presă din ziua de astăzi au uitat că libertăţile şi drepturile de care se bucură astăzi s-au obţinut cu mari eforturi depuse de acest sindicat… Şi sunt trist să văd că acea sintagmă – «deontologie profesională» – a devenit pentru foarte mulţi oameni talentaţi din presă o expresie de genul «Ce-i aia? Banul, vericule! Banul să iasă!» Dacă fac o socoteală, am stat în TVR aproximativ 100 de zile (nu toate o dată) nemâncat ca să împlinesc această dorinţă, libertate, profesionalism şi moralitate pentru presa din România.”

Sursa: Jurnalul National via Ziaristi Online

Documentele din Arhiva CNSAS au fost furnizate portalului Ziaristi Online de regretatul Dumitru Iuga