“Te consideri martir! Ţi-a cerut cineva asta? Ţi-a cerut societatea? Nu. (…) Dumneata eşti ca un microb care a venit pe corpul socialismului, care te-a anihilat şi te termină!” – Col. Vasile Deleanu, din cadrul SMB, către deţinutul Iuga Dumitru, în ziua eliberării acestuia din Penitenciarul Bucureşti-Jilava – ACNSAS.

Saptamana aceasta, chiar a doua zi de la Invierea Domnului, s-a implinit un an de la moartea anticomunistului Dumitru Iuga, primul presedinte al Sindicatului Liber al TVR si fost detinut politic al regimului Ceausescu. Trecerea sa, discreta, la Domnul, nu a fost urmata de ceremonii oficiale si nici macar de cuvenitele regrete din partea TVR sau a colegilor din mass-media. Practic, a ramas necunoscuta, inclusiv pentru Wikipedia. Este normal. Dumitru Iuga a deranjat prin faptul ca era un militant anticomunist pur-sange, nu unul contrafacut in laboratoarele serviciilor secrete comuniste, fie ele de la noi sau de aiurea, de la rasaritul si apusul Romaniei. Si nu a ezitat, niciodata, sa spuna lucrurilor pe nume, in privinta celor desemnati sa ocupe spatiul “anticomunist” din Romania, in detrimentul autenticilor luptatori impotriva comunismului, de multe ori cu arma in mana, fostii detinuti politic. Dumitru Iuga, dupa ce a infiintat inainte de 1989 “Mişcarea pentru libertate şi dreptate socială din România” si a luptat pentru o Televiziune nationala libera dupa 1989, nu a ezitat sa puna la zidul rusinii impostorii, fie ca era vorba de presedintele “pe viata” al GDS, Radu Filipescu, pus in antiteza cu bunul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa, sau de penalul instalat in fruntea AFDPR, Constantin “Ticu” Dumitrescu, al carui caz nu a fost elucidat complet nici pana azi. Cine sa-l comemoreze, asadar, cand presa “centrala” de la Bucuresti este in continuare condusa de agentii Moscovei si Budapestei?

Nascut in 21 aprilie 1942, la Mateesti, in judetul Valcea, Dumitru Iuga a murit chiar de ziua lui, pe 21 aprilie 2013, cand implinea varsta de 71 de ani. Redactia Ziaristi Online, al carei colaborator benevol a fost Dumitru Iuga inca din primele zile ale lansarii portalului, incepand cu 21 decembrie 2010, a aflat intamplator despre tragicul eveniment, cautandu-l acasa pe regretatul militant anticomunist, in cursul anului trecut. Ii comemoram azi trecerea la cele vesnice, printr-o serie de articole In Memoriam, dintre  care unele ne-au fost remise in exclusivitate. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

CU FATA LA PERETE

Capitolul III

DESPRE EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989

22 DECEMBRIE 1989. CEAUŞESCU ESTE ÎNLĂTURAT DE LA PUTERE PRINTR-O LOVITURĂ DE PALAT

 

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, grupuri din Securitate şi Armată, pregătite de o bună bucată de vreme pentru o schimbare în regimul de la Bucureşti, pun punct final operaţiunii începute la Timişoara cu câteva zile în urmă abandonându-l pe Ceauşescu. Sunt de discutat forma şi dimensiunea sprijinului primit din exterior de grupurile respective de la mai marii lumii ai momentului. Oricum, cel puţin acordul de principiu, o consiliere profesională şi sprijinul mediatic le-au fost asigurate.

Momentul declanşării loviturii finale este marcat prin sacrificarea generalului Milea. Acesta, presat psihic de cei din imediata sa apropiere pentru a-şi asuma întreaga vinovăţie privind morţii Timişoarei şi Bucureştiului din noaptea precedentă, dă ordinul de retragere a armatei în cazărmi şi îşi trage un glonţ în piept. Gestul său poate fi luat în consideraţie, în termeni discutabili, şi ca o ultimă răbufnire de onoare militară. Dacă planul nu a reuşit astfel, în cadrul aceluiaşi scenariu, este posibilă şi varianta să i se fi tras un glonţ în piept ! Cu aceleaşi efecte …

Imediat este dat semnalul pentru luarea cu asalt a sediului Comitetului Central şi alungarea lui Ceauşescu de la cârma puterii. Astfel, spre ora prânzului, odată cu decolarea elicopterului de pe terasa sediului partidului comunist, dictatura personală instituită de Ceauşescu în România comunistă ia sfârşit.

*

O ştire de presă relata, în urmă cu destul de mulţi ani, despre o  tentativă de  lovitură de stat petrecută undeva într-o ţară din  America  Latină.

Puciştii, dealtfel  bine  organizaţi şi la fel de  bine  dotaţi  cu toate cele pentru a prelua în forţă orice instituţie guvernamentală,  au neglijat, din   lipsă  de  experienţă  şi din  nefericire pentru   ei, obiectivul, dacă nu numărul unu, cel puţin obiectivul care ar fi  trebuit cucerit   simultan cu  instituţia prezidenţială. Am   numit   astfel Televiziunea Naţională.

A fost suficient ca preşedintele aflat în dificultate să scape  pe uşa  din  dos şi să ajungă la televiziune. În câteva ceasuri  totul  s-a terminat  ­  rebelii au fost neutralizaţi, puşi la zid  şi împuşcaţi.

La noi, lucrându-se ca la carte şi fără greşeli, simultaneitatea a fost asigurată.

*

Timpul presează. La evenimente cruciale, hotărâri pe măsură. În culise se pun la punct ultimele detalii privind faza a doua a loviturii : instalarea la conducerea statului a unei persoane care să dispună de o imagine publică satisfăcătoare pentru toate interesele, interne şi externe, pregătite pentru schimbarea de gardă de la Bucureşti. Persoana respectivă nu putea fi decât Ion Iliescu, suficient mediatizat în occident ca oponent al lui Ceauşescu astfel încât acesta putea satisface pretenţiile imediate chiar şi ale celui mai intransigent anticomunist …

În jurul „mesei” la care se negociază viitorul Republicii Socialiste România se află, simbolic, patru grupuri, fiecare cu propria sa viziune asupra acestui viitor: grupul Securitate (în numele întregului Minister de Interne), grupul reprezentând Armata, grupul Ion Iliescu şi grupul Petre Roman (“lupii” tineri, eşalonul doi al partidului comunist, instruit la alte şcoli şi, evident, cu altă perspectivă asupra viitorului). Negocierile sunt dure dar se încheie, totuşi, cu înţelegeri ferme adoptate prin „consens”, fiecare parte având în mânecă „argumente” imposibil de evaluat şi de ignorat de ceilalţi parteneri de dialog.

Prima înţelegere este uşor de realizat: Ion Iliescu va fi noul şef. Nu există alternativă!

Asupra celei de a doua înţelegeri este mai dificil de căzut de acord dar, în cele din urmă, şi aceasta este parafată: Securitatea şi Armata solicită şi primesc garanţii că cel puţin vreme de 15 ani de aici încolo (prescriere totală şi … lehamite generalizată!) nimeni nu va fi incriminat pentru ororile comise în timpul regimului comunist sau în stradă în zilele precedente. Primesc aceste garanţii cu o singură condiţie: unele persoane să se ascundă o vreme, atât cât va fi necesar, sau, cel puţin, să treacă undeva mai în spate. Acolo vor avea libertatea să facă tot ce vor şi, ca să nu se plictisească, li se va pune la dispoziţie o ţară întreagă pentru a fi jumulită fără probleme. Bineînţeles, cotizând! Se pot alătura acestora şi cadrele mai vechi ale partidului care înţeleg şi acceptă situaţia, precum şi toate puşlamalele din România puse pe căpătuială fără muncă, foarte utile în acest context. Cine nu va respecta regula va fi bun de plată !

Al treilea acord vizează împărţirea puterii şi rezolvarea realităţii concrete imediate: zarva necontrolată din stradă tebuie să înceteze şi … fără lovituri sub centură sau călcatul pe picioare! Se stabileşte astfel prezenţa echilibrată în echipă a celor patru grupuri şi responsabilităţile ce îi revin fiecăruia. De comun acord se hotărăşte că “ar da bine” în faţa „furioşilor” din stradă şi în faţa Occidentului dacă din echipă va face parte şi Lestul, grup format din persoane care erau cunoscute în Apus pentru disidenţa lor (construită de securitate !) sau care se iţiseră cam prea mult în public în timpul evenimentelor pentru a mai putea fi ignorate fără anumite riscuri.

Ultima problemă : ce se va întâmpla cu Ceauşescu ?!? După prinderea acestuia (o bagatelă pentru Armata şi Securitatea României Socialiste aflate pe urmele sale!), acesta va fi „adăpostit” undeva şi se va aştepta evoluţia evenimentelor funcţie de care i se va hotărâ soarta. A existat o voce care a sugerat eliminarea fizică a acestuia imediat.   Şi aici este de discutat cine dintre cei patru a propus şi a susţinut aplicarea acestei măsuri radicale. Probabil că a fost unul care, marcat profund de spaime, frustrări sau de unele ambiţii personale neîmplinite, blocate de dictatura personală a lui Ceauşescu, în pofida oricăror precepte morale sau logici politice, l-ar fi vrut imediat mort. Pentru că acesta, împreună cu “tovarăşa” lui, părăsit de Armată şi Securitate, putea fi foarte bine arestat şi ascuns undeva pe teritoriul României unde nici vântul şi nici pământul să nu îi mai dea de urmă. Sugestia nu a fost acceptată dar, pentru orice eventualitate, a fost reţinută în rezervă.

În acest cadru, sintetizând, se poate vorbi nu despre o lovitură de stat, cum susţin unii, iritând până la apoplexie pe alţii, dar se poate vorbi foarte bine despre o lovitură de … palat! În urma unei lovituri de stat se instalează la putere, fie şi temporar, o dictatură militară care mătură tot regimul politic şi impune prin forţă propria sa viziune asupra evoluţiei politice a statului respectiv. O lovitură de palat nu schimbă decât vârful piramidei. În rest…, nimic!

Acesta a fost planul A pus în aplicare imediat după alungarea lui Ceauşescu din sediul Comitetului Central al P.C.R. Numai că până spre seară lucrurile s-au complicat puţin – strada a fost scăpată de sub control şi a început să ia în serios ideia de revoluţie (a dat gaură în drapel şi a început să strige din ce în ce mai tare “jos comunismul !”) astfel că a devenit obligatorie grefarea pe acest plan a variantei salvatoare B şi luarea în considerare a sugestiei privind suprimarea lui Ceauşescu.

22 decembrie spre seară, în Piaţa Palatului, la Radioteleviziune şi în următoarele ore în tot Bucureştiul şi în toate zonele “fierbinţi” din ţară, sunt scoşi în faţă “teroriştii”! Pentru a avertiza lumea din stradă că lucrurile nu stau chiar aşa cum se vrea şi că se poate şi muri dacă or s-o ţină tot aşa! Şi s-a murit! O mulţime de oameni nevinovaţi împuşcaţi la întâmplare. De observat că nici un glonte nu s-a înfipt în ceafa sau în pieptul celor care ar fi trebuit să fie, în primul rând, vizaţi de “terorişti“ ! Pentru că astfel de gloanţe, pur şi simplu, nu au existat! Deşi toţi aceştia afirmă sus şi tare că în jurul lor şuierau proiectilele mai abitir ca la Verdun …

Concomitent cu activitatea “teroriştilor” (22, 23, 24 decembrie şi câte ceva, ca să fie !, în zilele următoare), pe acest fond de panică generalizată creată la nivel naţional printr-o intoxicare cu informaţii dintre cele mai alarmante, profesional redactate şi difuzate prin intermediul Radioteleviziunii Române ”libere”, se procedează metodic la subordonarea, în cadrul faimosului “Front al Salvării Naţionale”, a tuturor pârghiilor de putere din stat (autorităţile centrale, toate instituţiile şi întreaga autoritate şi structură administrativă locală de pe teritoriul României).

25 decembrie, finalul operaţiunii: obiectivele propuse fiind îndeplinite, “teroriştii” trebuie scoşi din scenă, oamenii “liniştiţi” şi trimişi la muncă.

Dar pentru ”a-i demoraliza şi a-i face să depună armele pe terorişti” trebuie să le faci dispărut “obiectul muncii” ! Asta se întâmplă în ziua sfântă de Crăciun, la Tîrgovişte, unde, în urma unui simulacru de proces, penibil şi în afara legii sub toate aspectele, are loc asasinarea cuplului Ceauşescu.

Numai că în acele momente împuşcarea dictatorului şi a consoartei sale a fost primită de stradă, în general, cu o “infinită satisfacţie şi neţărmurită recunoştinţă pentru actul de dreptate făptuit de Frontul Salvării Naţionale în fruntea căruia se afla … Ion Iliescu, salvatorul patriei !“…

*

Timpii reali în care s-au consumat toate evenimentele descrise mai sus pot diferi de cei propuşi prin această “reconstituire“ (tratativele ar fi putut avea loc în după amiaza zilei de 22 decembrie după ce Securitatea şi Armata „au rezolvat” problema). Deasemeni, prezenţa persoanelor fizice nominalizate la discuţii nu a fost obligatorie, interpuşii şi trepăduşii grupurilor respective fiind abilitaţi să le reprezinte. Sunt amănunte care nu schimbă cu nimic fondul evenimentelor derulate la Timişoara şi în Bucureşti în luna decembrie a anului 1989.

În cele ce urmează pun la dispoziţia cititorului o serie de documente publice puse “ cap la cap “, într-o ordine logică şi inteligibilă, oferindu-i acestuia posibilitatea să se pronunţe, în cunoştinţă de cauză, dacă afirmaţiile făcute de autor mai sus şi în continuare se susţin şi prin probe materiale. Acolo unde voi considera că sunt necesare, pentru cititorii mai tineri sau mai puţin informaţi, unele sublinieri sau evidenţierea unor conexiuni, voi recurge la mici intervenţii pe marginea textelor respective.

Un ultim cuvânt în legătură cu cele întâmplate cu noi în decembrie 1989: cele spuse mai sus exprimă un „adevăr” pe care mulţi dintre noi şi l-au însuşit ca de necontestat. Propun formula „adevăr cadru”, adevăr care trebuie luat în consideraţie de toţi cei care îşi asumă răspunderea morală şi profesională privind reconstituirea evenimentelor şi scrierea, pentru generaţiile care vin, a istoriei despre „marea revoluţie din decembrie 1989”. Ar fi foarte trist pentru neamul românesc ca peste nu ştiu câţi ani să fim nevoiţi, pentru a nu ştiu câta oară, să ne rescriem istoria…

*

Mulţumesc domnului Mihai Tatulici pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziţie volumul “Revoluţia română în direct “ şi pentru încrederea acordată privind dreptul de a folosi întregul materialul informativ existent în această carte document după cum cred de cuviinţă.

Aceleaşi sincere mulţumiri le adresez şi domnului Sorin Roşca Stănescu care mi-a oferit, pentru biblioteca mea personală, volumul „Procesul Ceauşescu” realizat de Tana Ardeleanu, Răzvan Savaliuc şi colonelul Ion Baiu. Mulţumesc şi celorlalţi autori ale căror cărţi sunt citate în volum.

Sublinierile din textele care urmează îmi aparţin şi au menirea de a atrage atenţia cititorului asupra “fondului problemei“

CONTEXTUL INTERNAŢIONAL ÎN CARE AU AVUT LOC EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989

Sinteză a Capitolului 1 – PRINCIPIUL DOMINOULUI din volumul „Procesul Ceauşescu”

În luna ianuarie a anului 1989 ungurii acceptă pluralismul politic şi ideia alegerilor libere. La 17 martie 1989 semnează Convenţia ONU cu privire la statutul refugiaţilor refuzând să-i mai returneze pe refugiaţii din ţările comuniste. Urmează un exod masiv spre Ungaria a estgermanilor şi a românilor.

În luna iunie Solidaritatea poloneză câştigă alegerile în dauna comuniştilor, Tadeusz Mazowieczki devenind prim-ministru în luna august.

Tot în luna august, la Chişinău se cere şi se obţine de către o mare masă de oameni proclamarea limbii române ca limbă oficială pe teritoriul R.S.S. Moldova.

În luna septembrie încep mişcările de stradă din Bulgaria vecină.

În luna octombrie, conservatorul Erick Honecker este înlocuit, la intervenţia directă a lui Mihail Gorbaciov, cu moderatul Egon Krenz la conducerea comunistă a Germaniei de est. La 9 noiembrie este dărâmat zidul Berlinului şi se realizează practic unificarea Germaniei.

În aceeaşi perioadă Teodor Jivcov şeful comunist al Bulgariei este înlocuit cu mai puţin comunistul Petar Mladenov şi în R.S.S. Moldovenească ajunge şef al partidului comunist moderatul Simion Grosu.

În zilele de 2 – 3 decembrie are loc la Malta istorica întâlnire dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush care marchează practic sfârşitul războiului rece dintre marile puteri ale lumii. În RDG conducerea comunistă demisionează în bloc pregătind alegerile libere din această ţară.

La 4 decembrie, la Moscova are loc întâlnirea la nivel înalt a şefilor de state din Tratatul de la Varşovia. Lui Ceauşescu i se sugerează, în secret, demisia din funcţii pentru a nu avea necazuri. Evident, acesta refuză oferta.

La 11 decembrie la Praga se instalează primul guvern necomunist din Cehoslovacia.

În acest cadru şi în condiţiile în care Ceauşescu a respins sugestia lui Gorbaciov de a se „pensiona”, la 15 decembrie 1989, prin diversiunea „Laszlo Tokeş” de la Timişoara, Securitatea declanşează în România operaţiunea privind înlăturarea acestuia de la putere.

EVENIMENTELE

BUCUREŞTI, MITING ÎN PIAŢA PALATULUI, 21 DECEMBRIE 1989

Este posibil să fi fost aşa cum spun unii – o petardă aruncată printre nişte muieri sau nişte ţepuşe discret înfipte în fundurile altor muieri! Sau şi una şi alta… Dar, la o populaţie întreagă, cu stomacul în gât, adunată cu japca să-l aclame pe „tovarăşul”, ar fi putut fi şi altfel; mai puţin spectaculos şi fără complicaţii …

*

[…] În vreme ce tovarăşul cuvântă de la balcon promiţând ceva în plus la salariu, pe cineva îl apucă subit strănutul. O formă banală de protest a sistemului de protecţie montat de Dumnezeu în fosele nazale împotriva prafului sau a altor agenţi cu efect iritant.

Îşi freacă disperat rădăcina nasului în speranţa că ar mai putea opri prăpădul.

Ce om normal nu a trait voluptatea unui strănut ! …

Uite aşa ! … Dacă nu îţi vine, te uiţi pieziş în razele soarelui şi mijind ochii respiri numai pe nas… E mult până prinzi un fir… Plăcerea este atât de mare încât te agăţi de el cu disperare şi încerci să îl amplifici… E nevoie sau nu, trebuie să strănuţi… Şi, mamă doamne !, ce plăcere dacă reuşeşti!…

Numai că de data aceasta nu prea este indicat !

Toate privirile se întorc spre chipul transfigurat de plăcere al individului care schiţează un zâmbet tâmp încercând astfel să scuze stropşeala zvârlită în jur.

“Băieţii“ din preajmă ciulesc urechile şi, reflex, duc mâna spre subţiori, acolo unde …

Cel mai apropiat se îndreaptă hotărât spre locul incidentului pentru a verifica ce s-a întâmplat. Nu cumva ?!… Adică ce ar putea să însemne “zgomotul” ăsta ? Poate fi şi un semnal… nu ?… Poate cineva îl ia în derâdere pe şefu’…Iată că persoana respectivă mai duce şi mâna la buzunar ! Poate scoate de acolo orice … Poţi să ştii ?!… Şi nu e nimeni lângă el ca să-l oprească!

Pe el şi pe mama lui !

Dar ca să ajungă la nefericitul care se chinuieşte să smulgă dintr-un buzunar fără fund un petec de batistă trebuie să parcurgă câţiva paşi prin înghesuiala pe care, vrând, nevrând, trebuie să o suporte.

Ce importanţă mai are dacă plasezi câteva lovituri de cot ferme şi calci nişte picioare. Important este să ajungi la vreme şi să controlezi “situaţia”…

Dar…ghinion !! Ai călcat peste piciorul unei femei chircit de suferinţa unor bătături la degete ! În câteva clipe “situaţia” ia o altă întorsătură şi devine dramatică!. Urletul ţâşneşte din gâtlejul nefericitei ca din gura unui animal înjunghiat. Fără să mai ceară permisiunea ! Şi cu ochii ieşiţi din orbite de furie – ce poate fi mai dureros decât o bătăură la degete călcată de o “cizmă“ ? – femeia administrează o geantă în capul individului.

Incidentul nu rămâne fără efecte.

O mulţime de oameni hipersensibilizată, o mulţime de oameni cu stomacul în gât…

Dacă strănutul a făcut să crească viteza pulsului celor din jur cu câteva bătăi, urletul femei le-a muiat încheieturile. Din aproape în aproape se propagă, ca într-un joc de domino, un gând care se fixează ca o ghiară pe cordul mulţimii. Un gând care nu poate căpăta formă concretă rămânând aşa, suspendat, timid şi anemic, sub forma unui semn de întrebare… O întrebare chinuitoare pornită de undeva din fundul gâtului, strivită de neputinţa corzilor vocale de a o articula…

Individului nu îi vine să creadă că a încasat o geantă în cap ! Nu are de unde să ştie că fiinţa din faţa lui care îl potopeşte cu sudălmi ar fi în stare, pentru a-şi alina suferinţa, să dea foc la univers !

După câteva clipe de zăpăceala se adună şi începe să gândească.

Este clar că am de-a face cu o situaţie ! Este o provocare ! Aici se petrece ceva !…

Înfige cu nădejde degetele în braţul femei şi îi strecoară printre dinţi: “d-ta vii cu mine !” Şi prost inspirat începe să tragă de ea înspre un loc de el ştiut. Din păcate bătătura agresată zvâcneşte în continuare provocând dureri insuportabile… Un puhoi de măscări se abate asupra securistului şi un rând de unghii ascuţite îi caută cu insistenţă albul ochilor.

Ceea ce urmează este în firea lucrurilor. Ca şi tot ceea ce s-a petrecut până acum.

Rumoarea ia proporţii. Încep să se distingă unele voci. Alte coate, alte bătături calcate. Mulţimea tălăzuieşte. Întrebarea suspendantă în gât parcă începe să capate răspuns. Pentru fiecare în funcţie de starea de spirit în care se află şi de capacităţile sale imaginative.

Poate totul s-ar fi terminat aşa dacă ghinioanele nu s-ar ţine lanţ într-o lume atât de obosită…

O mână tremurândă – sunt “n” motive care pot determina o mână să tremure – scapă jos prima lozincă. Omul se face alb ca varul la faţă şi se apleacă disperat să ridice de jos chipul “tovaraşului” şifonat şi inghesuit între fesele a două muieri temeinic clădite. Mâna, care…Dumnezeule!, continuă să tremure, nu nimereşte exact băţul în care era cusut portretul şi se opreşte, o clipă numai, între proeminenţele pufoase. Destul ca posesoarele lor, mai întâi una, apoi şi cealaltă, să concluzioneze simplu că cineva comite un atac la pudoare.

Tot ce se poate vedea de la câţiva paşi este o vânzoleală confuză din mijlocul căreia se iţeşte din când în când un băţ de care atârnă chipul făcut ferfeniţă al celui mai iubit fiu al poporului. Şi peste acest tot un fond sonor din care ţâşneşte, la fel, din când în când, câte o acută urmată de tot ceea ce poate fi mai pitoresc la gura unei femei ultragiată în intimităţile sale.

Fragment din volumul ” REFACEREA/CU FATA LA PERETE” aflat în lucru

MĂRTURII ÎN CONTEXT

METELEANU STOICA, om cheie al securităţii în TVR şi informator sub numele conspirativ STOICESCU

Evenimentele din decembrie 1989 m-au găsit la locul meu de muncă pe care nu l-am părăsit pînă la 3 ianuarie 1990, decît două nopţi (26 – 27 şi 30 – 31 decembrie). Funcţia pe care o aveam, redactor şef adjunct la Redacţia Coordonării şi Difuzării Programelor, răspunzând direct de de difuzarea programelor, mă obliga să fiu în regia de emisie la transmisiile directe de protocol, împreună cu un director general adjunct şi un reprezentant al conducerii Redacţiei de Actualităţi.

[…] În momentul în care au izbucnit tulburările (două explozii de petarde şi ţipete de femei şi copii care au stârnit panică şi au provocat dezordine în piaţă) s-a întrerupt transmisia, trecându-se pe un generic de carton. Am fugit în regie.

            După câteva minute s-a reluat transmisia, dar mitingul s-a încheiat repede. Din acel moment s-a intrat în alertă. S-au luat măsuri de întărire a capacităţii de apărare a Televiziunii prin sporirea efectivului trupelor de securitate şi instalarea de mitraliere în punctele strategice.

Directorul general Petre Constantin, mi-a cerut ca ofiţerul de serviciu de noapte, de la cabinet, să fie un cadru de conducere. Negăsind nici un amator, am rămas eu. A rămas de altfel şi dînsul.

            […] Un fost coleg din grupul de controlori de emisie mi-a cerut discret cheia de la regia finală de unde, printr-o simplă manevră, se înlocuia semnalul spre emiţători cu o perdea electronică. Nu i-am dat-o, explicându-i că nu numai că nu trebuie să împiedicăm emisia, dar trebuie să-i convingem pe cei din curte că emiteam, scoţând televizoarele la ferestre şi pe pasarelă. (Revoluţia Română în direct – pagina 249)

ILIE IORDAN, reg. montaj

[…] Pe culoarul de la Emisie şi studiouri începuseră să forfotească “băieţii” în civil. Subofiţerii din corpul de gardă al Televiziunii mi-au spus, cînd i-am întrebat, că “băieţii” cu brăcinarul doldora de “jucării” sînt ofiţeri superiori de Securitate.(Revoluţia Română în direct – pagina 292)

În vreme ce se derulau acţiunile de preluare a controlului asupra sediului puterii de la Bucureşti (clădirea C.C. al P.C.R.), Televiziunea se afla sub controlul total al securităţii care era pregătită şi pentru una dar … şi pentru alta în cazul în care nu se cădea la pace!… Oricum, cheia de la regia finală se afla în mâna omului „cheie” al securităţii din Televiziune!

22 DECEMBRIE 1989. MANIFESTANŢII VIN SĂ “CUCEREASCĂ ” TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ!

Puterea de foc proprie aflată la dispoziţia RTVR la data de 22 decembrie 1989

Dir. I/7.10.1985 – Raport informativ

Cu prilejul discuţiei avute în ziua de 7 oct. a.c. cu sursa “BORIS” au rezultat următoarele:

– În prezent în obiectivul Radioteleviziunea română, pe linia gărzilor patriotice, sînt constituite 3 companii de puşcaşi (una la TV şi două la R) formate din aproximativ 400 persoane.

– Armamentul din dotarea Companiei 185 Puşcaşi – TV, este format din 52 de puşti AKM calibru 7,62 md.1975, 5 puşti semiautomate cu lunetă şi 6 mitraliere.

Este depozitat în incinta corpului de gardă, fiind asigurată paza militară în permanenţă.

Muniţia necesară pentru tragerile de antrenament se află depozitată într-un loc special la Uzinele “Automatica”, care se ridică pe bază de proces verbal.

În anul 1985, compania TV, nu a desfăşurat activităţi de pregătire de ansamblu.

Periodic, membrii ai gărzilor patriotice realizează pe bază de grafic, patrulări împreună cu organele de miliţie.

Pînă în prezent pe această linie nu s-au constatat abateri sau alte probleme deosebite.

– Persoanele din componenţa Companiei 185 puşcaşi, constituită din 3 plutoane şi 3 grupe (resp. mitraliere, aprovizionare şi transport şi sanitară) au fost selecţionate dintre cadrele de bază ale instituţiei.

Nu au fost sesizaţi pînă în prezent cu probleme de comportament deosebite.

– Este în curs de constituire 2 Companii de femei (1 la R şi 1 la TV).

– Gestionarul magaziei de armament a gărzilor patriotice este în prezent Smeureanu Florin, tehnic. MGS ajutat de Nicolae Nicolae şi Cozarciuc Mircea electricieni la Serviciul film.

Sursa nu ne-a semnalat pînă în prezent aspecte de interes operativ privind situaţia gărzilor patriotice din TV.

A primit sarcini de a ne informa operativ cu orice probleme mai deosebite privind comportamentul membrilor companiei, situaţia şi starea armamentului etc.

Nota se va exploata la dosarul cu gărzile patriotice.

Semnează maior Florea Alexandru Gheorghe

Notă: instructajul să aibă caracter de continuitate şi prevenire. Semnează indescifrabil.

D-RTVR 1 – 206 f/v

Orice persoană care a satisfăcut stagiul militar ştie ce înseamnă puterea de foc a 52 AKM-uri, 5 puşti semiautomate cu lunetă şi 6 mitraliere, toate dezlănţuite împotriva unei mase de oameni neînarmaţi – în câteva minute nu mai suflă nimeni pe locul respectiv, cei care au avut puţin noroc fug fiecare pe unde apucă lăsând în urmă o adevărată baie de sânge. Aşa stăteau lucrurile la Televiziune în vreme ce manifestanţii se apropiau de obiectiv …

Momentul 22 decembrie 1989, orele 10.51.

Dispozitivul militar de apărare al Televiziunii Române se află la post şi cu degetul pe trăgaci. Crainicul George Marinescu, singur în cadru citeşte, cu o voce gravă de te bagă în sperieţi următorul text:

Decret prezidenţial cu privire la instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul ţării. Avînd în vedere încălcarea gravă a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti, în temeiul art.75., pct.14 din Constituţia Republicii Socialiste România, preşedintele Republicii Socialiste România decretează:

Art.1 – Se instituie starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării. Toate unităţile armatei, ministerului de interne şi formaţiunile gărzilor patriotice sînt puse în stare de alarmă.

Art.2 – Pe timpul stării de necesitate se interzic […]

Art.3 – Toate unităţile socialiste sînt obligate […]

Art.4 – Consiliile populare municipale, orăşeneşti şi comunale sînt obligate […]

Art.5 – Întreaga populaţie a ţării este obligată […]

Decretul este semnat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România.

În Bucureşti şi în întreaga ţară muncitorii să apere tot ceea ce s-a realizat, suveranitatea şi independenţa ţării. Informăm că Ministrul forţelor armate a acţionat ca trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi dîndu-şi seama că este descoperit s-a sinucis. Facem apel către toţi cei care-şi iubesc ţara şi poporul să acţioneze ce cea mai mare fermitate împotriva oricărui trădător.

Toate zvonurile şi minciunile au fost dirijate în strînsă legătură cu trădătorii de ţară şi cu cercurile imperialiste de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări, a spus minciuni şi a informat fals în legătură cu situaţia din ţară. Apelăm la clasa muncitoare, ţărănime şi intelectualitate, la întregul popor, de a acţiona cu înaltă răspundere pentru a întări ordinea şi liniştea. Problemele noastre să le rezolvăm în strînsă unitate, fără nici un amestec din afară. Să facem totul pentru a apăra suveranitatea, independenţa şi integritatea României socialiste. (Revoluţia română în direct – paginile 19 şi 20).

MĂRTURII ÎN CONTEXT

PETRE CONSTANTIN, dir. gen. al RTVR

[…] Această convingere mi s-a întărit şi mai mult în dimineaţa zilei de 22 decembrie, când am fost chemat de conducerea fostei secţii de presă să mă prezint la sediul fostului C.C. întrucât este posibil ca Nicolae Ceauşescu „să se adreseze din nou ţării”. M-am dus după ce am dat dispoziţie să se deschidă staţiile pentru televiziune (cele de radio erau deja în funcţiune) … […] Am fost într-adevăr chemaţi la Nicolae Ceauşescu, eu, Constantin Mitea şi Eugen Florescu, care la început a lipsit, dar a venit mai târziu, dar nu pentru a ne anunţa ceea ce aşteptam ci pentru a ne cere să transmitem că „trădătorul Milea, care n-a informat exact ce se întâmplă la Timişoara şi care avea legături cu cercurile imperialiste din afară” etc.etc. s-a sinucis. […] (Revoluţia română în direct – pagina 259).

METELEANU STOICA

            […] După câteva minute s-a reluat transmisia, dar mitingul s-a încheiat repede. Din acel moment s-a intrat în alertă. S-au luat măsuri de întărire a capacităţii de apărare a Televiziunii prin sporirea efectivului trupelor de securitate şi instalarea de mitraliere în punctele strategice.

Directorul general Petre Constantin, mi-a cerut ca ofiţerul de serviciu de noapte, de la cabinet, să fie un cadru de conducere. Negăsind nici un amator, am rămas eu. A rămas de altfel şi dînsul.

[…] Pe la ora 8.00 am coborît de la etajul XI în biroul meu. În curtea Televiziunii erau cordoane de militari înarmaţi. Pe clădirea studiourilor erau cuiburi de mitraliere. […] (Revoluţia română în direct, pg. 249,250).

Lt. mj. MIHAI DIŢIU, com. al subunit. de gardă de la TVR

[…] În ziua de 17.12.1989, subunitatea noastră a fost alarmată şi am primit ordin de încazarmare până la noi ordine. După sosirea tuturor cadrelor la subunitate, am primit întăriri din partea Comandamentului fostelor trupe de securitate, ajungându-se la un număr de 240 militari în termen şi 30 de ofiţeri şi subofiţeri care au rămas până la încheierea evenimentelor. […] (Revoluţia română în direct,pg. 336,337).

Cu alte cuvinte, Televiziunea Română nu putea fi cucerită decât de o forţă militară net superioară celei descrise mai sus şi cu distrugeri mari care, practic, ar fi scos-o din funcţiune … Cine ar fi putut angaja o astfel de forţă se subînţelege – numai Armata, în deplin acord cu Securitatea.

Momentul 22 decembrie 1989, în jurul orelor 13 – 14

Hotărârea privind pacificarea dispozitivului militar din incinta Televiziunii şi retragerea acestuia la alte activităţi ordonate a fost luată de Securitate şi Armată imediat ce Nicolae Ceauşescu s-a hotărât (sau i s-a sugerat) să părăsescă sediul C.C. – ului (în jurul orei 11.00).

Puterea militară a României Socialiste bătuse palma cu noua echipă care urma să preia puterea politică!

MĂRTURII ÎN CONTEXT

TRAIAN PUŞCAŞU, dir. gen. adj. al RTVR

            […] După încercări repetate, rămase fără rezultat (la telefoane nu mai răspundea nimeni), cineva a sugerat să-l contactez pe generalul Ghiţă pe care am avut şansa de a-l găsi la post. L-am informat despre situaţia gravă creată, dar din păcate nu a putut să-mi dea nici un răspuns care să ne liniştească. Mi-a promis că mă va suna în câteva minute. Şi într-adevăr, după câteva clipe care nouă ni s-au părut o veşnicie, generalul Ghiţă mi-a comunicat – spre marea satisfacţie a tuturor, inclusiv a d-sale după cum mi s-a părut – că armata a primit ordin să nu tragă şi că, în consecinţă, soldaţii din gardă se vor retrage. […] (Revoluţia română în direct,pg.336,337).

PETRE CONSTANTIN

[…] Ulterior am aflat de la adjunctul meu, domnul Traian Puşcaşu, pe atunci director general adjunct al Radioteleviziunii române că l-a întrebat pe generalul Ghiţă, comandantul unităţii din care făceau parte şi militarii respectivi (aflaţi în incinta Televiziunii pentru pază – precizare autor) ce ordin aveau aceştia şi el a comunicat că au ordin să nu tragă. (Revoluţia română în direct,pg.259,260).

Lt. mj. MIHAI DIŢIU

[…] În ziua de 22.12.1989, în jurul orei 11.00, s-a primit ordin de la comandamentul UM 0596 Bucureşti, maior Gorjan Ilie, să nu se tragă. Din acel moment, comandantul subunităţii, locotenent Mihai Diţiu a dat ordin întregului efectiv de cadre şi militari în termen să se retragă din dispozitiv şi să predea armamentul şi muniţia la corpul de gardă. Ordinul a fost executat de întregul efectiv. […](Revoluţia română în direct,pg. 336,337).

METELEANU STOICA

            […] Au început să sară gardul (manifestanţii – precizare autor), pătrunzând în curte. Militarii au rămas cu arma la picior. Au rupt formaţia, s-au amestecat, îmbrăţişându-se cu civilii. […] Era un entuziasm general. Am ieşit din birou să-i întâmpin pe cei veniţi, pentru a-i conduce la emisie. Pe pasarelă, veneau conduşi de Ilie Ciurăscu şi Teodor Brateş. […] (Revoluţia română în direct,pg. 250).

Despre „convingerile” care „animau” personalul Radioteleviziunii Române în timpul „ marii revoluţii din decembrie 1989”

TEODOR BRATEŞ, red. şef adj., Red. Actualităţi

[…] Personalul prezent (trebuie spus că unii ce “au semnat condica “ în dimineaţa zilei respective – 22 decembrie, precizare autor – au dat bir cu fugiţii imediat ce s-a declarat “ Starea excepţională “ pe întreg teritoriul ţării) s-a solidarizat, fără echivoc, cu demonstranţii, pentru că ei exprimau dorinţele şi convingerile ce-l animau. […] (Revoluţia română în direct,pg.268).

Radioteleviziunea Română a fost cea mai securizată instituţie din România comunistă, fiind controlată informativ şi operativ de o reţea a Securităţii evaluată, după o cercetare neîncheiată încă, la câteva sute de indivizi (la un număr de salariaţi în jurul a 2000 de persoane).

Toţi cei care deţineau funcţii de conducere importante în Radioteleviziune, în special în zona redacţională, făceau parte din reţea sub diferite titulaturi aşa cum se va putea observa mai jos. Toţi aceştia răspundeau prompt la orice solicitare a Securităţii adoptând măsuri şi furnizând informaţii pe zona lor de competenţă privind securitatea transmisiilor şi a conformului hotărât de politica partidului, precum şi despre loialitatea personalului din subordine faţă de această politică şi ideologia comunistă, în ansamblul său.

Pe lângă acest grup funcţiona o masivă reţea de informatori aflată sub controlul şi directa coordonare a şefilor de protocol din RTVR (ofiţeri de securitate).

Revenind, dosarul de obiectiv al Radioteleviziunii Române, aflat în curs de cercetare, oferă la această dată, conform documentelor, următoarele informaţii privind această reţea :

309 persoane care pot fi asimilate categoriei de colaboratori ai fostei securităţi clasificate astfel: sub nume conspirative 233, colaboratori 24, persoane de încredere 25, persoane oficiale 6, persoane de sprijin 1, relaţii personale 9, relaţii operative 6, relaţii oficiale 1, legături oficiale 2,legături operative 2.

67 nume suspect bifate pe nişte liste de personal. Dintre acestea 15 nume sunt deconspirate ca informatori (colaboratori) ai fostei securităţi ;

46 persoane – candidaţi, atraşi la colaborare, recomandare, în studiu sau solicitare pentru folosire, propunere pentru recrutare;

Informatori deconspiraţi 60 dintre care 32 deconspiraţi de securitate şi 28 deconspiraţi prin cercetarea atentă a documentelor (vezi ANEXA la volum);

Complicitate morală – 113 persoane din care 8 exprimă clar poziţii de sprijin a regimului ; celelalte 105 persoane au scris note, rapoarte sau au furnizat informaţii verbale securităţii.

Un total de 595 persoane care au avut contacte, de pe o poziţie de subordonare, cu fosta securitate.

Trebuie subliniat faptul că printre salariaţii obişnuiţi ai Televiziunii aflaţi la serviciu în momentul în care manifestanţii au pătruns în curtea instituţiei, masiva reţea informativă şi de control a securităţii din Televiziune se afla “la post“ având grijă ca emisia să se deruleze fără „probleme”, conform ordinelor primite de la noua putere care se aşeza în scaune la Bucureşti.

S-a achitat cu succes de această sarcină în acele momente precum şi în zilele următoare. A făcut-o şi în anii următori, o face, redirecţionată şi înoită cu „cadre” noi, încă şi în zilele noastre …

22 DECEMBRIE 1989. DIVERSIUNEA TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ „LIBERĂ”

Un adevăr probat prin documentele care au fost prezentate până la acest punct şi care trebuie deasemeni subliniat este faptul că manifestanţii care au pătruns în Televiziunea Română în ziua de 22 decembrie 1989 spre ora prânzului erau aşteptaţi. De armată şi securitate – cu arma fără gloanţe la picior, de salariaţi – pregătiţi să execute ordinele noii stăpâniri. Ceva totuşi nu se ştie dar se poate intui din textele prezentate în continuare: care dintre manifestanţi cunoşteau situaţia de fapt (reală !) şi din ce grup din cele patru descrise undeva mai sus făcea parte fiecare dintre aceştia ?

Un alt adevăr dovedit şi care poate fi probat suplimentar prin jurnalele de zi (de luptă) ale unităţilor militare implicate în acţiune este faptul că nici uneia dintre persoanele prezente la evenimente în acele momente nu îi mai era ameninţată viaţa.

Şi, un ultim adevăr, Armata şi Securitatea nu au mai tras în manifestanţi pentru că aşa auprimit ordin! Sigur, au existat şi frământări şi probleme de conştiinţă la unele persoane aflate în dispozitive dar tare mă tem că dacă ordinul suna altfel aceste persoane nu ar fi apăsat imediat pe trăgaci…

MANIFESTANŢII AU „CUCERIT” TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ !

Secvenţa nr.1 – studioul 4

Brateş, Ciurăscu, Modreanu, Ţugui, Şold, Holban, Al.Mica şi alţii …

[…] o masă de aproximativ 30 de civili (între care se pot recunoaşte Ţugui, Şold, Holban, Cazimir, Caramitru, Dinescu, Brateş, Ciurăscu, Modreanu, Alex.Mica, Rizea ş.a.) care discută agitat despre ce urma să se întîmple.

[…] şi vocea cunoscutului actor devine prima voce care se va auzi la Televiziunea Română Liberă.

Ion Caramitru (în bluză de trening, hanorac de fîş, cu o geantă trecută după gît, surescitat, obosit,):

Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu (îşi face cruce) ne aflăm în studiourile Televiziunii. Am reuşit să ajungem aici în spatele tancurilor, cu armată şi studenţime şi cu oamenii care-i vedeţi şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au condus. În faţa dumneavoastră se află eroul nostru, Mircea Dinescu, poetul. Vă rog să-l priviţi, el lucrează, vă va spune despre … ce este vorba.

[…] Noi lucrăm … Iată-l pe Mircea Dinescu care o să vă spună. …Spune, ce faci?!

            Mircea Dinescu (pulovor negru de lînă de casă, cu dungi subţiri roşii şi galbene; nebărbierit, tras la faţă, transpirat, surescitat):

            Peste 10 minute vom da un apel către populaţie. Vă rog să vă pus… să vă păstraţi calmul, sînt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către români. Să ne uităm către Dumnezeu, câteva minute, înainte de a vă vorbi, înainte ca să apelăm la toate forţele ale armatei noastre (ridică vocea) armata din Bucureşti e cu noi, dictatorul a fugit … apelăm … facem un apel către Ministerul forţelor de interne, să depună armele, să intre în cazarmă … poporul e cu noi. Peste 5 minute vom face un apel către toată suflarea română … către eroicul popor român …

            Teodor Brateş (din off): … victorios!

            Mircea Dinescu şi alţii: … victorios!

            Toţi (de-a valma): Televiziunea e cu noi! Am învins! Am învins! Suntem aici! Am învins! (aplauze).[…]

            Emisia Studioului 4 se întrerupe cîteva secunde, timp în care grupul se reorganizează cu greu. Şi alţii se urcă pe scaune.Se mai desfăşoară un drapel tricolor. E o presiune permanentă a celor din spate de a ajunge în faţă. Pe aceste imagini se filează muzica şi se aude din nou vocea lui Mircea Dinescu. […]

(Revoluţia română în direct,pg.20, 21).

Secvenţa nr.2 – studioul 4

Lestul şi-a făcut datoria. Intră în scenă, în direct, „greii marii revoluţii din decembrie 1989”: Sergiu Nicolaescu, Mihai Lupoi, Gelu Voican Voiculescu, generalul Nicolae Militaru, căpitanul de rangul I „Cico” Dumitrescu, Silviu Brucan, Petre Roman, generalii Voinea, Chiţac şi Tudor, Alexandru Bârlădeanu ş.a.m.d. Se pregăteşte terenul pentru Aurel Dragoş Munteanu, Victor Stănculescu şi, desigur…, Ion Iliescu !

[…] Sergiu Nicolaescu – (elegant şi transpirat…) […] Dintr-un ordin într-adevăr înţelept … armata s-a retras … Ministerul de Interne s-a retras … nu se mai trage în mulţime. Din acest punct de vedere suntem cu toţii de acord să tratăm … cu reprez … reprezentanţii noştri să trateze cu guvernul, să trateze cu reprezentanţii partidului şi să ajungem la o soluţie prin care în nici un caz şi sub nici o formă, sub nici – o formă să nu se tragă în oamenii şi … în populaţie.[…]Vrem să tratăm … în mod loial, în mod cinstit … vrem să tratăm cu cei care conduc încă ţara … (Revoluţia română în direct – pagina 26).

Discurs politic coerent pe aproape două pagini din volum. Se simte investiţia de autoritate. Foarte interesantă „soluţia„ oferită de domnul Sergiu Nicolaescu – tratative „loiale” şi „cinstite” cu guvernul şi partidul comunist pentru ca „ sub nici – o formă să nu se tragă în oamenii şi … în populaţie „ ! … Cam scapă porumbelul – dacă nu se poartă tratative, se va trage în continuare în oameni! …

Mircea Dinescu – A venit un reprezentant al armatei … Să vină armata … armata (Hai armata ! spune cineva) … (aplauze cu entuziasm) … (Armata e cu noi ! Trăiască) … Vino aicea … vino alături … (rumoare) … Intră Mihai Lupoi … în uniformă.

[…] Mihai Lupoi – […] … Vă rog foarte mult … am simţit nevoia ca reprezentant al armatei, să iau cuvîntul în faţa tuturor celor din ţară, în special a trupelor Ministerului de Interne şi a Ministerului Apărării Naţionale …

[…] – Vă rog foarte mult, dacă se va crea o stare de debandadă. De dezordine … puterile din jur, indiferent de regimul lor social, vor face intervenţie armată. (Revoluţia română în direct,pg.29)

[…] – Trebuie să înţelegeţi că opresiunea care durează de douăzeci şi ceva de ani nu a permis mişcărilor să se organizeze. […]

[…] Armata, nu a tras în nimeni … (Rumoare)… Vă dau un amănunt tehnic … Ca să vedeţi că nu spun minciuni. Dacă verificaţi tuburile şi strada de la Piaţa Universităţii, veţi vedea că au fost trasoare de manevră … Armata nu a tras în populaţie. ” …[…]Nimeni nu se va atinge de ei şi rog şi populaţia să nu transforme această revoluţie într-o vendetă personală.” […] (Revoluţia română în direct,pg. 31)

Discurs fluviu, articulat, milităresc şi obraznic. Parcă ar vrea să preia comanda. Un ofiţeraş inferior (căpitan) vorbeşte în numele Armatei române lansând o altă sperietoare la adresa oamenilor din stradă – dacă nu sunteţi cuminţi şi cereţi mai mult decât trebuie … vin ruşii şi, se subînţelege, ungurii peste noi! … Şi, în aceeaşi notă ca şi Sergiu Nicolaescu, conciliere cu teroarea comunistă …Mai ales că opresiunea dura numai de douăzeci şi ceva de ani şi nu de aproape o jumătate de veac!

[…] Petre Popescu. – … Dăm din nou legătura cu curtea … televiziunii.

Afară e, în continuare, o mare agitaţie.Se transmit imagini fără sunet. Apoi brusc se aude o voce. Imaginile sînt din curtea Televiziunii, dar e evident că vocea vine dintr-un studio. Recunoaştem şi vocea (acum): este a lui Petre Roman…[…] (După câteva mici desincronizări, imaginea se mută din curte în Studioul 5. Îl vedem vorbind pe Petre Roman, a cărui voce o auzisem deja, înconjurat de trei civili – Montanu, Voicu Mihai şi un al treilea – şi de trei generali – Voinea, Chiţac, Tudor …

Petre Roman – […] În continuare vorbeşte generalul Voinea şi apoi generalul Chiţac.(Revoluţia română în direct,pg.34,35).

Generalul Chiţac – […] Toate unităţile militare care sunt retrase în cazărmi, să nu scape vigilenţa, să fie în măsură oricînd să dea o contralovitură, o ripostă hotărâtă oricăror ar încerca … acelora care ar încerca să zdruncine noua orientare politică, socialistă democratică în ţara noastră. (Revoluţia română în direct,pg.35).

Petre Roman – Atît … Gata … Generalii au vorbit. (Revoluţia română în direct,pg.36).

Generalii domnului Petre Roman au vorbit foarte clar – noua orientare politică a României trebuie să fie „socialistă democratică”… Adică, folosind un termen consacrat, o … perestroikă ! Nu cred că Petre Roman a fost de acord cu tot ceea ce au gângăvit generalii respectivi la microfon dar, asta era situaţia, nu avea alţii la dispoziţie…

[…] Teodor Brateş: Totdeauna va fi nevoie de noi, de popor. Să ascultăm şi o victimă, o fostă victimă a dictaturii … vă rog să vă prezentaţi.

Gelu Voican: Mă numesc Gelu Voican şi am cunoscut închisorile securităţii. Gîndul meu se îndreaptă spre cei care sînt acum în închisori, disimulaţi sub infracţiuni de drept comun. Să se dea amnistie tuturor celor care se află în închisori, să se revizuiască situaţiile judiciare sub care … ale celor de curînd arestaţi. […] Da, deşi am suferit … deşi am suferit nu trebuie să cădem în răfuială. Trebuie să punem mîna pe arhivele securităţii, pe arhivele Ministerului de Interne şi să organizăm verificarea şi condamnarea tuturor celor care au activat în aceşti ani împotriva noastră. Cu … numai pe temeiul legal şi al tuturor prescripţiilor juridice în vigoare. […] Gîndul meu nu se mai îndreaptă la acel procuror, care prin atitudinea sa demnă de a se desolidariza de Partidul Comunist a fost Aurel Dragoş Munteanu despre care nu ştim unde se află şi în ce stare este. […] (Revoluţia română în directpg.37)

Îşi face loc în scenă un personaj care va juca un rol foarte important în desfăşurarea evenimentelor şi în evoluţia lor viitoare, Gelu Voican Voiculescu!

Ar fi foarte necesară, pentru rostirea   adevărului despre evenimentele din decembrie 1989, cunoaşterea de către opinia publică a conţinutului dosarului penal (şi nu numai!) al acestui individ, un total necunoscut apărut pe baricadele „revoluţiei” şi căruia noua putere i-a încredinţat imediat funcţia de vice prim ministru, precum şi foarte multe alte sarcini deosebit de „sensibile” dintre care aş enumera câteva: reorganizarea securităţii, controlul asupra arhivelor securităţii (pe care le-a pus sub obroc, conform înţelegerilor convenite, până în zilele noastre!), organizarea şi gestionarea întregii acţiuni privind asasinarea cuplului Ceauşescu…

Teodor Brateş – Stimaţi telespectatori, suntem informaţi că numeroşi eroi ai naţiunii noastre care au luptat împotriva tiraniei, împotriva dictaturii, se află în pericol. Între ei, Doina Cornea, Aurel Dragoş Munteanu, cei care ştiu care este situaţia lor să acţioneze, să-i apere. (Revoluţia română în direct,pg.36)

Se promovează insistent imaginea domnului Aurel Dragoş Munteanu,  „ erou, luptător împotriva tiraniei şi dictaturii „ …

A se reţine – Doina Cornea pe picior de egalitate cu A.D.M. !?!

În seara zilei următoare acesta va fi numit de către Ion Iliescu şef al Radioteleviziunii Române „libere” ! …

În momentul în care Frontul se va declara partid politic, participant la alegerile din aprilie 1990, domnul Aurel Dragoş Munteanu, membru marcant al Frontului, a devenit, implicit, membru al partidului ceea ce a provocat prima „răzmeriţă” din Radioteleviziunea Română „liberă” organizată de Sindicatul Liber care nu putea accepta ca instituţia respectivă să fie condusă, chiar aşa, pe faţă şi fără jenă!, de noul partid aflat la putere. Despre acest eveniment şi multe altele, în volumul, „REFACEREA” aflat în pregătire.

Generalul Nicolae Militaru: Fac apel la colegii şi prietenii, unii dintre ei, generali din Ministerul de Interne, tovarăşe general Vlad, tovarăşe general Bucurescu şi ceilalţi, luaţi măsurile care se cuvin pe linia Ministerului de Interne! Opriţi măcelul! (Revoluţia română în direct,pg.39)

Cititorul atent a putut să reţină din lectura atentă a dosarului CONSPIRATORII cine sunt prietenii şi tovarăşii generalului Militaru – satrapi ai securităţii care l-au trimis pe Iorgu pentru 12 ani la închisoare!

Căpitanul rang I Dumitrescu: Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune. Trebuie tovarăşi să ne organizăm.(Revoluţia română în direct,pg.40)

Un alt personaj „interesant„,fost coleg cu tovarăşul Ion Iliescu, care îşi face loc în prima linie a desfăşurării evenimentelor…

Silviu Brucan: […] – …S-a terminat o epocă întunecată de dictatura feudală… Vom avea tot timpul să analizăm tot ce s-a întâmplat în ultimii douăzeci şi ceva de ani … (Revoluţia română în direct,pg.43,44)

Discurs politic construit profesional şi la obiect. Ca şi la predecesori: este vorba numai de douăzeci şi ceva de ani de dictatură feudală. Precedenţii ani, în opinia acestuia, au fost OK…

Sergiu Nicolaescu: Mă adresez direct lui Victor Stănculescu , generalului Victor Stănculescu. Domnule general, daţi-ne un semn de viaţă. Vrem să ştim care e situaţia la Ministerul Apărării Naţionale.(Revoluţia română în direct,pg.41)

Investiţia de autoritate despre care vorbeam undeva mai sus capătă forme concrete – Sergiu Nicolaescu este nemulţumit de activitatea omului cu piciorul în ghips la resortul încredinţat pentru comandă.

               Teodor Brateş – […] În mijlocul nostru a venit Alexandru Bârlădeanu, cred că aţi auzit cine (aplauze) e … (bravo) … vă rugăm să ne permiteţi să-i dăm întîietate … El, imediat după Congresul al IX –lea, a ţinut sus steagul luptei pentru libertate, pentru adevăratul socialism şi a avut de suferit. Vă rugăm să-l ascultăm … Alexandru Bîrlădeanu, academicianul … veteran al mişcării noastre revoluţionare … (aplauze).

[…]

Alexandru Bîrlădeanu – Scumpi compatrioţi, iertaţi-mi emoţia cu care vorbesc acuma, după 10.000 de zile de arest la domiciliu în care n-am putut ieşi din casă, păzit de 18 securişti […]

Vreau să mă adresez în primul rînd, acuma, membrilor de partid … Partidul comunist român de 20 de ani s-a făcut incapabil şi inapt să guverneze, pentru că partidul s-a predat în mîinile unui singur tiran (o voce: a fost acaparat, nu s-a predat) … a fost acaparat … şi s-a predat pentru că nu a luptat (s-au predat laşii … n-a luptat niciodată … vă rugăm … – diverse voci) … Iar acuma după vărsările de sînge, părerea mea este …[…](Revoluţia română în direct,pg.51)

Interesante luări de cuvânt: Teodor Brateş ne vorbeşte despre adevăratul socialism pentru care a luptat A. B. iar acesta, pe lângă gogomănia cu cele 10.000 de zile de arest şi cei 18 securişti de la poartă, este iritat de faptul că partidul s-a predat fără luptă în mâinile unui tiran.

Opţiunea politică a celor doi este evidentă: un socialism adevărat construit de un partid comunist cosmetizat …

Secvenţa nr.3 – studioul 4

Îşi face intrarea în scenă, apoteotic, providenţialul Ion Iliescu ! Pupături, aplauze furtunoase, asistenţa aflată în picioare ovaţionează minute în şir etc. etc…

MIHAI BUJOR SION

[…] Iar din uşa studioului a apărut Sergiu Nicolaescu care îşi căuta soţia şi a dat de noi.”Salut” Salut, mă duc să-l aduc pe Iliescu”. “Adu-l imediat.Trebuie să fie aici cu noi “. Bine, mă duc”. […] Ajunşi cu greu în faţa casei lui Iliescu, doamna ne spune că e bine şi vine de la editură spre casă. […] şi în clipa următoare, apare dintr-o Dacie Iliescu, în fruntea unui cîrd de maşini. […] Intrăm în studioul unde se află Dinescu şi Caramitru. Aşezăm personajele. Făceau regia. Dădeau motor. […] Urcăm la etajul XI în biroul Preşedintelui Televiziunii – Petre Constantin. […] (Revoluţia Română în direct,pg.219).

[…] Teodor Brateş – Stimaţi telespectatori, avem marea bucurie de a găzdui aici în studio pe Ion Iliescu …(aplauze “bravo”). Un cetăţean se repede şi-l sărută (Matei Ioan din Ploieşti). (Revoluţia română în direct,pg.41)

Paranteză la secvenţa nr.3

Foarte interesantă „participarea” domnului Ion Iliescu la „revoluţie” înainte de a apărea „pe sticlă” în mod oficial în faţa naţiunii, legăturile telefonice la care acesta avea acces, sistemul de relaţii şi de informaţii precum şi „garda de corp” de care dispunea. La fel de interesante sunt şi plimbările fără probleme ale domnului Mihai Bujor Sion prin centrul capitalei la nişte ore târzii din noaptea de 21 decembrie 1989, precum şi întâlnirile acestuia cu Mircea Dinescu şi Ion Caramitru care făceau acelaşi lucru…

Este greu de imaginat că după cele întâmplate la „Inter”, cu câteva ceasuri în urmă, zona centrală a oraşului nu era foarte atent supravegheată şi controlată de forţele de ordine care, suflând acum şi în iaurt, nu ar fi ezitat să urce pe oricine într-o dubă şi să îl ducă la Jilava!.

Domnul Ion Iliescu ne mai spune că cei doi întâlniţi de Mihai Bujor Sion pe bulevard fuseseră deja pe ecran şi că aceştia l-au introdus în studioul 4… Bizară coincidenţă!,

[…] Însă cînd au izbucnit evenimentele de la Timişoara, lucrând la Editura tehnică, noi aveam câteva lucrări la tipografia din Timişoara şi am căpătat telefonic nişte prime informaţii în ziua de 16, după care n-am mai avut nici un fel de legături telefonice cu ei, ceea ce m-a prevenit asupra gravităţii evenimentelor care se produc acolo.

            În după – amiaza şi noaptea de 21 decembrie am primit cîteva informaţii de la Mihai Bujor care locuia aproape de noi şi care în noaptea respectivă a circulat prin oraş, prin Piaţa Romană, s-a văzut cu o serie de actori de la Teatrul Nottara. L-a văzut pe Caramitru, se pare, Mircea Dinescu şi ne-a relatat despre ce s-a petrecut în noaptea respectivă.

[…] În momentul în care nişte colaboratori din Editura tehnică m-au anunţat că la Televiziune a pătruns un grup de oameni în studiou atunci am coborît imediat şi, împreună cu vreo 10 colaboratori din editură, în frunte cu actualul director Ioan Ganea, am mers spre casă ca să-mi anunţ soţia că mă duc spre Televiziune. S-a raliat atunci şi Bujor acestui grup. Precizez că nu m-a chemat nimeni la Televiziune. Atîta doar că am coborît pînă la Hegheduş, la Consiliul Culturii, şi pe telefonul scurt am dat un telefon la Televiziune, am dat de Petre care mi-a confirmat cele aflate şi i-am spus că mă îndrept spre Televiziune.

[…] Acolo (în studioul 4 – precizare autor) cred că m-am întîlnit cu Caramitru şi cu Mircea Dinescu, dacă-mi amintesc bine, care fuseseră deja pe ecran, şi care m-au introdus în studiou. (Revoluţia română în direct,pg. 222…225)

Secvenţa nr.4 – studioul 4

Ion Iliescu preia în mod oficial conducerea pilonilor principali ai puterii: Armata, Securitatea (aflată într-o aparentă disoluţie) şi Radioteleviziunea

[…] Ion Iliescu – Stimaţi tovarăşi, prieteni, cetăţeni, sunt şi eu stăpânit de emoţie ca toţi ceilalţi care au vorbit înaintea mea şi ca toţi cetăţenii acestei ţări, care trăiesc momente excepţionale. Dinamica …

[…] Am vorbit acum 20 de minute cu generalul Victor Stănculescu .Se află la M.Ap.N, a dat dispoziţie, s-au retras trupele care erau dispuse în oraş cu dispoziţie de a trage […] În jur de ora cinci (17) la sediul Comitetului Central să vină toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă de care trebuie să ne apucăm încă de astăzi, inclusiv cei 6 militanţi ai partidului care au dat dovadă de patriotism, care … […] Se comută pe imagini din curtea TV. Se titrează; La ora 17.00, la C.C. al P.C.R. (Revoluţia Română în direct, pg. 42,43).

O mică mare inadvertenţă – ordinul de retragere a armatei în cazărmi fusese dat de generalul Milea în cursul dimineţii, înainte de „sinucidere” şi nu de generalul Stănculescu aflat la sediul M.Ap.N. Acesta ar fi putut doar să reconfirme ordinul respectiv. Oricum, pentru un om cu experienţă politică şi bine informat, lucrurile erau clare în acel moment – epoca lui Nicolae Ceauşescu luase sfârşit, rămâneau de rezolvat doar acele probleme de natură organizatorică pentru debutul propriei epoci după care tânjea de atâta vreme, epoca Ion lliescu! …

[…] Vom constitui în cursul acestei zile un comitet al salvării naţionale, care să înceapă să pună ordine […] (aplauze). […]

[…] O să … deci, trebuie neapărat să ne organizăm, într-un Comitet de salvare naţională. Să elaborăm un program de acţiune cu două obiective majore. În primul rînd […] (Revoluţia română în direct,pg. 43 )

Paranteză la citatele de mai sus

Originea denumirii „Comitetul de Salvare Naţională” devenit ulterior Frontul Salvării Naţionale.

Fragmente din “PLATFORMA – PROGRAM a MIŞCĂRII pentru LIBERTATE şi DREPTATE SOCIALĂ din ROMÂNIA – M.L.D.S.R.”, document reprodus integral în Partea II – a din volum.

*

            […] 4. Dizolvarea întregului aparat de partid şi de stat existent – în locul lui constituindu-se un Comitet de Salvare Naţională care va negocia cu M.L.D.S.R.. […]Dosar 4P-19 verso.

*

[…] La punctul 4 din condiţiile cerute de M.L.D.S.R. figurează o cerere foarte dură care afectează întreaga structură politică şi de stat – cerându-se dizolvarea acestora şi constituirea unui Comitet de Salvare Naţională care va angaja negocieri cu M.L.D.S.R. […]

Poate fi vorba de o coincidenţă. Dar la fel de bine poate fi vorba şi de o “conspectare” de către anumite persoane, dintre cele care se pregăteau să-l debarce pe Ceauşescu, a “Platformei program a M.L.D.S.R.”, document care se afla de câţiva ani buni la dispoziţia securităţii … Dacă mai adăugăm şi conţinutul celor 11 puncte din programul politic propus de domnul Ion Iliescu naţiunii în seara zilei de 22 decembrie, regăsit în totalitate în altă redactare în acelaşi document, coincidenţa devine o “ coincidenţă“ care trebuie astfel subliniată şi pusă între ghilimele.

Mai ales în condiţiile în care în ultima vreme este cultivat cu insistenţă un folclor (nimeni nu pune pe masă un document probatoriu !) despre un mare complot pus la cale de nişte generali şi civili, organizati intr-un « comitet (front) al salvarii nationale », având drept ţintă înlăturarea lui Ceauşescu de la putere. Evident, în centrul acestui mare complot   s-a aflat, cine altul  decât … Ion Iliescu !?

Încheiat paranteza. Continuare secvenţa nr.4

[…] Stimaţi tovarăşi, concetăţeni, vreau să mai spun cîteva cuvinte în completare la cele ce am spus înainte. […] Cu contribuţia, cu participarea, cu prezenţa oamenilor muncii, cu participarea activă a poporuluişi nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleşi ai poporului, s-au autointitulat comunişti, nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia … comunismului ştinţific … Au întinat numai numele partidului comunist român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară. […] (Revoluţia română în direct,pg.42…46)

Discurs care defineşte clar opţiunea politică a domnului Ion Iliescu pentru viitorul României post – ceauşiste, opţiune care nu a suferit decât unele cosmetizării şi adaptări impuse de realitatea geo-politică în care a fost nevoită să se mişte ţara noastră în anii care au urmat.

*

Ion Iliescu – (din balconul C.C. seara zilei de 22 decembrie 1989 spre o piaţă plină de împuşcături trase aiurea – n.a.) Stimaţi … Stimaţi concetăţeni … Ceauşescu, precum ştiţi a fugit cu-n helicopter din capitală. S-au dat, s-au dat dispoziţii forţelor armate să-l aresteze. Avem ştiri că a fost prins în jurul Tîrgoviştelui … va fi … cînd ştirea va fi confirmată o s-o facem publică … (uraaa!) va fi arestat, supus judecăţii publice! (uraaa! uraaa …) (Revoluţia română în direct,pg.85)

Ştirea era confirmată. Este greu de crezut că mai marii Armatei şi ai Securităţii nu ştiau, în cele mai fine detalii ce se întâmpla cu „cel mai iubit fiu al poporului” aflat pe fugă şi că acesta se afla deja capturat încă de la ora 14.00! Ion Iliescu păstrează în mânecă această informaţie pentru a o utiliza în momentele următoare funcţie de evoluţia evenimentelor.

Teodor Brateş – Stimaţi telespectatori, peste aproximativ 30 de minute vom transmite un comunicat foarte important. Populaţia este rugată să se îndrepte către case pentru a recepţiona acest comunicat. (Revoluţia română în direct,pg.107)

Petre Popescu – […] Dragi telespectatori, în studio a venit tova … domnul Ion Iliescu care ne va citi comunicatul … Consiliului …(Revoluţia română în direct,pg.113)

Ion Iliescu – […] În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii, în anii tiraniei totalitare. Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite. Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonîndu-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii activităţi economice şi sociale. În teritoriu se vor constitui Consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale, ca organe ale puterii locale. Miliţia este chemată ca împreună cu comitetele cetăţeneşti să asigure ordinea publică. […]

[…] Ca program, Frontul propune următoarele: … (Revoluţia română în direct,pg.113,114)

*

[…] Constituindu-ne în acest Front sîntem ferm hotărâţi să facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantînd triumful democraţiei, libertăţii şi demnităţii tuturor locuitorilor ţării. În mod provizoriu, în componenţa Consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokeş, Dumitru Mazilu, Ştefan Guşe, general, Victor Stănculescu, general, Aurel Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican-Voiculescu, Dan Marţian, Mihai Lupoi, căpitan, Voinea, general. Dumitrescu Emil, cpt.rg.I. Neacşa Vasile, Ciontu Cristina, Baciu Marian, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Negruţi Paul, Manole Gheorghe, Cazimir Ionescu, Adrian Sîrbu, Cîrjan Constantin, Domokoş Geza, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Bucurescu Valeriu, Ion Iliescu, dacă sunteţi de acord.[…] (Revoluţia română în direct,pg.115)

Odată cu difuzarea acestui comunicat preluarea puterii în România Socialistă de către Ion Iliescu se poate considera încheiată. Ceea ce va urma în zilelele următoare şi în anii următori, până astăzi, inclusiv!, este „transpunerea în practică” a înţelegerilor convenite cu cei care l-au susţinut.

Lista de mai sus este reprodusă exact aşa cum a fost citită de domnul Ion Iliescu. Având în vedere cele afirmate în deschiderea acestui capitol, îmi îngădui să apreciez cam din ce grup făceau parte unele persoane din componenţa Consiliului. Pe celelalte … să le aşeze cititorul acolo unde crede de cuviinţă.

Armată: Ştefan Guşe – general, Victor Stănculescu – general, Voinea – general.

Securitate: Gelu Voican Voiculescu, Sergiu Nicolaescu, Mihai Lupoi, Dumitrescu Emil, Constantin Ivanovici, Adrian Sîrbu şi alţii.

Ion Iliescu: Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Dan Marţian.

Petre Roman: nu mă pot pronunţa. Oricum, câţiva dintre ceilalţi.

Lest: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokeş, Dumitru

Mazilu. Încadrarea în această categorie a persoanelor nominalizate nu înseamnă decât o constatare aplicabilă exclusiv momentului respectiv. Nimic în plus!

Despre umflarea listei în zilele următoare până la peste o sută de persoane nu mai trebuie spus nimic în plus – fiecare grup se străduia să-şi întărească echipa cu „forţe” noi.

Mai există o largă categorie de persoane, susţinători sau angajaţi „cu acte în regulă”   ai grupurile respective, care au fost prezente, pentru orice eventualitate, la evenimente. Cum este cazul lui Cornel Dinu despre care există o mărturie foarte interesantă reprodusă în alt cadru al acestui capitol.

MĂRTURII ÎN CONTEXT

ROMEO BRĂDEANU – red. şef progr. TVR

[…] Seara (23 decembrie – n.a.) am luat parte la şedinţa conducerii F.S.N. privind organizarea Radioteleviziunii Române Libere. […] S-a propus ca preşedinte domnul Aurel Dragoş Munteanu. (Revoluţia Română în direct,pg. 257)

PETRE CONSTANTIN

[…] Din seara zilei de 22 decembrie, pentru conducerea activităţii de televiziune şi de radio Consiliul Frontului Salvării Naţionale a instituit un fel de triumvirat, reprezentat de domnii Silviu Brucan, Dan Marţian şi subsemnatul, care a funcţionat până în 26 decembrie, când domnul Aurel Dragoş Munteanu a fost numit în funcţia de preşedinte al Radioteleviziunii Române. (Revoluţia Română în direct,pg. 261)

TRAIAN PUŞCAŞU

[…] Prezenţi în birourile de la etajul 11 al Televiziunii Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Dan Marţian, Dumitru Mazilu, ş.a. desfăşurau o intensă activitate. Era atmosfera febrilă a unui adevărat Stat Major al Revoluţiei. Se dădeau şi se primeau telefoane – la şi de la – celelalte puncte de comandă din Bucureşti, precum şi din ţară. Veneau şi plecau persoane cu misiuni importante. […] Acolo şi atunci s-a constituit C.F.S.N. şi a apărut platforma – program. (Revoluţia Română în direct,pg. 264)

*

ARESTAREA LUI CEAUŞESCU

Cuplul Ceauşescu este arestat în ziua de 22 decembrie 1989, în jurul orei 14.00.   La ora 18.00 se afla în custodia Securităţii şi Miliţiei judeţului Dâmboviţa

MĂRTURII ÎN CONTEXT

Mihai Lupoi – […] Sîntem anunţaţi de două persoane diferite din Boteni că dictatorul Ceauşescu a coborât dintr-un elicopter alb şi s-a urcat într-o maşină condusă de generalul Neagoe. Se pare că numărul maşinii … este o Dacie roşie cu numărul fie 4 – B, fie 2 – B – 2646. […] Avem informaţii de ultimă oră. Se pare că automobilul (…nu, nu, nu – o voce; ba da, ba da – altă voce…) a fost localizat pe Cobia. (Revoluţia română în direct.pg.44,45 )

Teodor Brateş – […] Vreau să vă spun că am primit o informaţie că maşina în care se afla tiranul, fostul dictator, 2-DB – 305 (se suflă – neagră) … neagră … acum este neagră, trebuie urmărită, nu trebuie lăsată să părăsească ţara. (Revoluţia română în direct,pg.53)

Teodor Brateş – Nu ştiu cît de adevărată este această informaţie, dar dacă este adevărată, este o mare victorie a poporului … Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena au fost prinşi … ei sunt la Tîrgovişte (urale puternice şi aplauze). (Revoluţia română în direct,pg.55)

Teodor Brateş – […] Am auzit că au pus bombe, aici în Televiziune, să sărim în aer. O să fim şi noi toţi, cei de faţă, victimele terorii … În plus, informaţia care am dat-o cu Ceauşescu, care a trezit atîta bucurie, se pare că nu este verificată. A reuşit să scape cu un autoturism 1.DB.4012, într-o Dacie albă. Se îndreaptă spre Rafinăria Tîrgovişte. (Revoluţia română în direct.pg.62)

„Bomboană pe colivă” (1)

DEPOZIŢIA MARTORULUI PETRE ŞTIRBESCU 11.01.1996

Helicopterul, condus de Vasile Maluţan, decolează la ora 12.08. Periplu pădurea Răţoaia ajung la Tîrgovişte.

[…] în data de 22 decembrie, în calitate de revoluţionar, am reuşit prin forţă să ocupăm sediile Securităţii şi Miliţiei judeţene Dâmboviţa. Asta s-a întîmplat în jurul orei 14.00. În jurul orei 16.00 ni s-a raliat Armata, venind din partea Revoluţiei şi trimiţând şase ofiţeri şi 20 de militari care au colaborat la paza acestui sediu.

În jurul orei 18.00 au fost aduşi în cadrul sediului Nicolae şi Elena Ceauşescu de către doi subofiţeri de poliţie, pe nume sergent major Enache şi plutonier Paisie. Aceştia, în prima parte, în jurul orei 14.00, în data de 22 decembrie, i-au preluat pe cei doi dictatori de la Inspectoratul de Protecţie a Plantelor din judeţul Dâmboviţa, cu intenţia de a-i aduce în cadrul Inspectoratului judeţean. În acele momente, Inspectoratul judeţean a fost ocupat de revoluţionari. În timp ce cobora Podul Gării pentru a intra în oraş, cuplul dictatorial a fost lovit de către un revoluţionar în partea din spate a maşinii şi i s-a ridicat portbagajul. Lor li s-a mai aplicat o lovitură şi i-a împins la vale. Urmăritorului i-a intrat elicea în radiator şi nu şi-a mai putut continua drumul. Au plecat mai departe cu un ARO al Miliţiei.

La intrarea în oraş, echipajul de Miliţie a luat legătura cu sediul Inspectoratului, prin staţie: „Alo, Crizantema”, „Aici Crizantema 2” – era maşina de radar în care se afla cuplul dictatorial. Centralistul confirmă: „Aici Crizantema”. Se recunosc după voce şi-l întreabă pe centralist: Mata eşti, nea Mihai ?” „Da băieţi, eu sunt”, „Putem să venim şi noi”, „Veniţi băieţi”, „E linişte?”, „E linişte!”.

Şi aşa m-am trezit, în jurul orei 18.00 cu cuplul dictatorial. Noi ţineam sub control sediul Securităţii şi Miliţiei Judeţene. În sediu nu se mai aflau cadre de securitate, ci numai un ofiţer de miliţie, pe nume Colţ Ştefan care, acesta, ne-a cerut permisiunea să-i asigure protecţia în faţa revoluţionarilor; el este de partea Revoluţiei şi dacă va fi nevoie ne va da şi un ajutor. Am acceptat acest lucru. În acel moment a venit un grup de revoluţionari, în fruntea cărora se afla acel băiat care a lovit maşina în care se afla cuplul dictatorial. Vroiau să verifice dacă în sediu se află cei doi dictatori, dacă au deţinuţi politici şi dacă noi ţinem sub control acest obiectiv. […]

Procesul Ceauşescu

 

La ora când Ion Iliescu îşi ţine faimoasele sale discursuri în faţa poporului român afirmând, printre altele, că Ceauşescu nu a avut nimic de-a face cu socialismul, cu ideologia comunismului ştinţific, că nu a făcut altceva decât să întineze numele partidului comunist român , acesta (Ceauşescu!) era deja arestat şi Ion Iliescu ştia asta! Mărturia publică făcută de domnul PETRE ŞTIRBESCU la data de 11 ianuarie 1996, prezentată mai sus, nu a fost de nimeni contestată sau amendată.

Marea manipulare sau „a-ţi minţit poporul cu televizorul!” era planificată şi începuse de câteva ceasuri…

 

22 DECEMBRIE 1989. DIVERSIUNEA „TERORIŞTII”

„ATACUL SĂLBATIC” ASUPRA TELEVIZIUNII

MĂRTURII ÎN CONTEXT

 

PETRE CONSTANTIN

            […] Cine a avut răbdarea să numere, a putut constata că în zilele respective în spaţiile de la etajul XI au fost trase cca 100 gloanţe! Iar pumnul de plumbi pe care îl am atestă că nu era vorba de simulatoare, cum s-a spus mai târziu, ci de gloanţe adevărate, trase din mitralieră, din armă cu lunetă, din elicopter ca şi de grenade propulsate în clădire cu aruncător de grenade ca şi de bombe amplasate în diferite locuri din televiziune, care din fericire nu ne-au făcut eroi pe niciunul dintre cei care eram acolo …(Revoluţia română în direct,pg.260 )

TRAIAN PUŞCAŞU

[…] Tot în ziua de 22 decembrie s-au prezentat la Televiziune căpitanul de rangul I Dumitrescu, locotenent – colonelul Oană, generalul în rezervă Tudor şi colonelul Colţ, cu misiunea de a asigura conducerea armată a dispozitivului de apărare al Televiziunii.

[…] În jurul orei 22 a început să se tragă cu armament de mare precizie de pe unele clădiri din jurul Televiziunii. Focul s-a înteţit, atacul asupra clădirii era din ce în ce mai puternic. Mijloacele de luptă din curtea Televiziunii ripostau energic, au apărut în sprijin tancuri chemate din provincie, dar situaţia s-a menţinut foarte gravă în tot cursul acelei nopţi de coşmar. […] (Revoluţia română în direct,pg.264,265)

Lt mj MIHAI DIŢIU

[…] Toată această activitate a fost desfăşurată de către efectivele subunităţii până în jurul orei 18.30, când a sosit prima unitate de infanterie. Mai târziu a sosit şi o unitate de paraşutişti de la Boteni şi Caracal (condusă de maior Gurschi şi maior Ilie Croitoru) care, împreună cu garda Televiziunii, a realizat dispozitivul interior şi exterior al obiectivului.

            […] În noaptea de 22 spre 23.12.1989 sergent major Fărcăşeanu Florin relatează că în jurul orei 24.30, în timp ce se afla la poarta Dorobanţi, a auzit primele focuri de armă din zona complexului comercial. În momentele următoare s-au mai executat focuri răzleţe din diferite clădiri din jurul obiectivului iar dispozitivul militar a ripostat. […]

[…] În dimineaţa zilei de 23.12.1989 şi – a făcut apariţia deasupra obiectivului un elicopter care, după efectuarea unui rond în jurul acestuia, a început să tragă în efectivele de militari aflaţi în curtea Televiziunii, fără a se înregistra victime. (Revoluţia română în direct,pg.336,337)

MIHAI TATULICI

[…] La miezul nopţii – orele de spaimă. Rafale, geamuri sparte, mersul pe burtă, nebunia. Crâmpeie – arhitectul Plaviţă, cu planurile lui , matematiciana terorizată de Elena Ceauşescu, Cornel Dinu, elegant şi cu un pistol în mână, doamna Iliescu, stând pe jos pe mochetă, în cabinetul lui Traian Puşcaşu,

[…] Incendii, la etajul X … apoi la XII … parcă au fost şi două lovituri de A.G. Mărunte şi stupide întâlniri cu generalul Tudor, în lift, mereu isterizat şi pus pe arestat civili…

[…] Şi încă o noapte (spre 24 decembrie – precizare autor) – în studioul 4. Cu Alioşa Stroian, cu Brateş, cu ceilalţi. Secvenţe halucinante – la aceleaşi telefoane. Una o ţin minte şi o cred adevărată – cargoul „ ???” în rada portului Constanţa. A deschis foc, a debarcat, a desantat … Oricum în acea noapte am primit din ţară comunicări care, însumate ar fi adunat vreo 200 de elicoptere inamice, cu terorişti în combinezoane negre şi cu dinţi albi … […] (Revoluţia română în direct,pg.252,253)

„Cornel Dinu, elegant şi cu un pistol în mână,”! Este greu de presupus că personajul în cauză primise pistolul pe care îl purta ostentativ în mână pentru a apăra „revoluţia” de „terorişti” … Mai degrabă arma respectivă o avea în dotare de multă vreme, cu aprobare „de sus”, pentru a apăra cu totul altceva …

„Bomboană pe colivă” (2)

RADU ION instalator

[…] În jurul orei 9.00 (24 decembrie – precizare autor) am plecat împreună cu sg.maj. Fărcăşanu să încercăm să oprim tirul de arme pentru a nu se omorâ reciproc soldaţii noştri , deoarece ei asta au făcut timp de 2 ore, au tras unii înspre alţii. I-am retras pe soldaţii care se aflau înspre corpul ateliere în holul scării de serviciu şi am strigat la cei dinspre studiouri să nu mai tragă. Am mers la aceştia din urmă şi le-am demonstrat că nu este nici un terorist în degajament şi că nici nu am găsit vreo urmă; aceştia erau paraşutişti (ceilalţi erau infanterişti şi gărzi patriotice). (Revoluţia română în direct,pg.274 )

FRANCISC – VICTOR VÂJDEA

23 decembrie noaptea. […] Vâjdea vede cum sunt aduse foarte multe obiecte “recoltate” din incursiunile în casele celor de la nomenclatură, din securitate sau în cele din care se trăgea. Obiectele, unele destul de importante (4 – 5 camere video, 6 aparate video-recorder, 8 arme de vînătoare excepţionale etc.) au fost depozitate la etajul XI. Unde sunt ele ? Cine le-a luat ? […] Stă la Televiziune pînă în data de 27.12.1989 ora 7.30, cînd nu mai e lăsat să intre în Studioul 4 decât după ce predă pistoletul „Carpaţi” şi muniţia. (Revoluţia română în direct,pg…. )

Sunt de reţinut din mărturia domnului Francisc – Victor Vâjdea faptul că „ recolta” nu conţine nici urmă de arme de foc militare şi nici pomeneală de lunete, simulatoare, mitraliere sau aruncătoare de grenade şi că, până pe 27 decembrie 1989 dimineaţa, a avut în dotare un pistolet „Carpaţi” cu muniţia aferentă!…

SIVESTRU BOERU, maior de just., proc. militar

[…] Au fost efectuate investigaţii în imobilele din jurul Televiziunii, iar urmele materiale de probă au fost fixate prin fotografiere ori filmări video. De asemenea, au fost audiate persoanele ce locuiesc în aceste imobile în oferirea de detalii privind riposta prin foc asupra sediului Televiziunii Române, exercitat din perimetrul exterior. Organele procuraturii nu au găsit şi nici nu li s-au predat mijloace de probă de natură a duce la concluzia folosirii unor arme sofisticate ori de diversiune.

[…] Au fost identificaţi 62 de morţi, cauza medicală a morţii fiind plăgi prin împuşcare.

[…] Dintre persoanele suspecte au reţinut atenţia locotenentul colonel Vasiliu de la M.St.M. care, cu un cuţit a intenţionat să-l lovească pe generalul – maior (rezervă) Tudor Nicolae, însă la rănit grav pe directorul general adjunct al TVR, domnul Traian Puşcaşu. S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ofiţerul în cauză deoarece, pe calea unei expertize medico-legale psihiatrice, s-a stabilit că este fără discernământ. De asemenea, a reţinut atenţia sergentul Duţu Silviu din U.M. 0530 Bucureşti, originar din oraşul Mizil care, cu o armă automată, a tras asupra unui tanc apaţinând UM 01210, pe care se aflau maior Roşca şi plutonier Dobre. Cauza este în curs de cercetare.

Celelalte persoane reţinute ca suspecte în zona TVR au fost eliberate de generalul – maior (rezervă) Tudor Nicolae. Parte dintre aceste persoane au fost identificate de către organele procuraturii, stabilindu-se pînă în prezent că nu au comis acte de terorism. (Revoluţia română în direct,pg.331,332)

Aşa este! Cum spune domnul Radu Ion. În interiorul Televiziunii şi în imprejurimi, în absenţa unei coordonări militare clare a dispozitivului, soldaţii s-au împuşcat unii pe alţii. Dacă mai punem la socoteală şi numeroşii civili care aveau arme asupra lor şi care nu erau supuşi nici unui fel de disciplină militară privind folosirea acestora, putem înţelege numărul mare de morţi înregistrat în timpul „atacului sălbatic” dat de „terorişti” asupra Televiziunii…

Cât despre atacul asupra etajului XI al Televiziunii Române, inclusiv din aer, cititorul trebuie informat asupra unei realităţi concrete care nu poate fi ignorată în aprecierea corectă a unor declaraţii făcute pe această temă.

Etajul respectiv se află la o înălţime minimă faţă de sol de aproximativ 60 m. În preajma sa nu existau atunci clădiri care să depăşească, la nivelul acoperişului, cel mult 15 metri (cu excepţia clădirii „ruse” din Piaţă care se putea situa la o înălţime maximă de cel mult 30 de metri).

Mai trebuie spus că acest etaj, cu deschiderea sa spre actuala Piaţă Charles de Gaulle, era destinat în totalitate conducerii instituţiei. Începând din stânga, cu vizibilitate şi în strada Pangratti – o sală mare de şedinţe. Urmează o cameră de odihnă şi biroul şefului cu geamuri spre Piaţă. Se continuă cu biroul secretariatului şi biroul subşefului, ambele cu geamuri exclusiv spre Piaţă şi o altă cameră de odihnă. În sfârşit, o ultimă cameră (sală de şedinţe mai mică) având geamuri şi pe latura dinspre Calea Dorobanţi.

Orice persoană care a făcut ceva armată la viaţa sa şi a executat măcar o tragere în poligon cu armamentul din dotare ştie că pentru a lua o ţintă în cătare trebuie mai întâi să o şi vadă sau măcar să-i presupună existenţa pe traiectoria focului… Să admitem absurdul şi anume că pe zona respectivă, cu vedere spre geamurile etajului XI unde se aflau Ion Iliescu şi ceilalţi, s-ar fi instalat o companie de trăgători cu arme uşoare hotărâţi să-i lichideze pe „locatari”… Toate gloanţele nu puteau lovi decât tavanul din imediata apropiere a geamurilor, de unde ar fi putut ricoşa la cel mult doi metri distanţă spre podea. Cred că „locatarii” noştri puteau să-şi bea cafeaua liniştiţi şi să stea la taclale lângă peretele opus geamurilor aflat la o distanţă de câţiva metri buni faţă de orice pericol. Un astfel de sfat îl puteau primi de la orice militar cu grade dintre cei mulţi aflaţi în preajma lor. Povestea cu „atacul” dat din elicopter se pune puţin invers – dacă acesta trăgea de undeva de mai sus, gloanţele urmau să se înfigă în duşumea în imediata apropiere a geamului iar dacă se iţea, pus pe rele, chiar la nivelul geamurilor, era suficient ca „prietenii” noştri să-şi ia cafelele în braţe şi să iasă pe hol …

Despre gloanţele adunate de domnul Petre Constantin ce pot să spun … probabil că a rugat pe cineva să descarce nişte încărcătoare la o budă pentru a avea şi dânsul nişte amintiri de la „revoluţie”… Sau a adunat din cele de ordinul sutelor care au masacrat o uşă nevinovată de la intrarea în degajamentul decoruri (Revoluţia română în direct – fotografia de la pg. 368)

Pentru edificarea cititorului privind perimetrul de unde s-a executat „atacul sălbatic al teroriştilor” asupra Televiziunii, îi pun la dispoziţie la sfârşitul volumului trei materiale grafice care, cred eu, aruncă în lumea S.F. toate susţinerile (afirmaţii, declaraţii, analize etc.) făcute pe această temă, precum şi reproducerea fotografiei descrise mai sus.

„ATACUL SĂLBATIC” ASUPRA SEDIULUI C.C.

MĂRTURII ÎN CONTEXT

„Bomboană pe colivă” (3)

Voce peltică – Nu vă panicaţi, s-a descărcat o armă din greşeală la noi aicea.[…]

Vezure Nicolae – Soldaţi, nu luaţi poziţie de tragere, a fost accident, s-a manevrat arme care au fost confiscate şi una era încărcată şi s-a descărcat. Asta-i tot. Nu luaţi poziţie de tragere. Nu vă fie frică.

N-aveţi de ce. (Revoluţia română în direct,pg.96)

[…]

Imaginaţi-vă zeci de mii de oameni aflaţi pe străzi, în pieţe sau în alte locuri într-o stare de surescitare vecină cu nebunia. Un pocnet pe o bucată de tablă produs accidental de un gospodar la locuinţa lui putea fi imediat asimilat cu o împuşcătură de armă … Sau un strigăt alarmist ţâşnit din gâtul unei persoane venită în viteză în grup: „se trage de la etajul … din vila … din … etc.etc.”

În copilărie nu de puţine ori am produs astfel de „pocnete” folosindu-mă de cheia de la uşa casei prevăzută cu o gaură în capătul axului. O înfundam bine cu măciulii de chibrit, puneam un dop de hârtie deasupra şi cu un cui bont pe dimensiunea găurii, legat cu aţă de cheie, aveam în mână o pocnitoare care, izbită de o piatră, băga în sperieţi toate muierile satului adunate la horă. Evident, urma porţia de bătaie pe care o încasam…

Să fim serioşi – odată ce Armata şi Securitatea, încă din dimineaţa zilei de 22 decembrie, “au trecut de partea revoluţiei”, cine credeţi că ar mai fi fost nebunul care să-şi pună fundul la bătaie în faţa unui asemenea colos militar ? Totuşi, se aud în continuare încă foarte multe voci care susţin, uneori destul de vehement, existenţa unor astfel de indivizi opozanţi cu arma în mână ai “marii revoluţii din decembrie 1989” ! Şi lucrurile trebuie explicate pentru că începând din seara zilei de 22 decembrie 1989, odată cu lăsarea întunericului, în Bucureşti şi aproape în majoritatea centrelor urbane importante a început să se tragă ca la balamuc şi s-a lăsat cu sute de morţi şi răniţi.

Din lectura documentelor prezentate în volum, dacă cititorul a avut răbdarea şi interesul să le parcurgă cu atenţie, se poate observa cât de profesional şi diabolic lucra securitatea atunci când îşi propunea atingerea unui obiectiv. A fost suficient ca în Palatul Regal, la Biblioteca Naţională, în clădiri din jurul Televiziunii sau într-un bloc de locuinţe oarecare să fie trimis un expert în materie care să detoneze la un moment dat o capsă de cartuş care produce detunătura specifică unui foc de armă şi un fulger de lumină care putea fi obţinut de la o banală brichetă aprinsă o secundă… “Expertul” era un om obişnuit printre mulţimile ieşite în stradă şi fără nici-o armă la el (dispozitivul putea fi ascuns în oricare din orificiile pe care fiinţa umană le are în dotare).

Poate şi mai simplu, o lovitură cu o bucată de fier pe fundul unei tigăi şi aceeaşi brichetă aprinsă sincronizat la geam …

La etajul nu ştiu care se află un ”terorist” care trage în noi !!!

Reacţia celor care aveau la îndemână arme era spontană, fie ei civili sau militari în termen: toate gurile de foc se năpusteau asupra bietei clădiri şi până nu o pârjoleau sau, în cel mai fericit caz, nu o ciuruiau bine cu gloanţe, nu se opreau.

Presupunând că individul respectiv era la un moment dat găsit, prinde orbu’, scoate-i ochii, nu se găsea nimic compromiţător asupra lui şi nici în locuinţă!…

Concluzia se desprinde de la sine : diversionişti controlaţi de securitate ? Da !!!, terorişti ? Ba !

 

25 DECEMBRIE 1989. ASASINAREA CUPLULUI CEAUŞESCU

DIN DEPOZIŢIA MARTORULUI GELU VOICAN VOICULESCU 11 ian. 1996

 

[…] În următoarele zile (23 şi 24 decembrie – precizare autor), presiunea guerilei urbane crescând iar ameninţarea la adresa noastră – a echipei puterii -, sporind (era să fim omorâţi de 5 ori) ideia suprimării Ceauşeştilor a început să revină mai des.

După tirul elicopterului fără însemne asupra noastră aflaţi la etajul XI al blocului turn al TV şi după atacul dezlănţuit asupra aceleiaşi clădiri, în dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, când practic teroriştii ocupaseră parterul şi etajul I, iar noi am părăsit, în extremis, televiziunea, fugind la MApN, cu un TAB, problema supravieţuirii se punea acut. Oriunde ne aflam atacurile se înteţeau, odată ce părăseam un edificiu ele încetau.

[…] La acestea se adaugă şi sacrificiul celor căzuţi. Morţii noştri de atunci sunt singurii eroi: timişorenii masacraţi de torţionari, cei maltrataţi la Jilava, cei striviţi sub şenile, cei împuşcaţi mişeleşte (inclusiv ostaşii ucişi de acelaşi inamic nevăzut şi insidios …) etc.

Moartea soţilor Ceauşescu a fost, deci, în mod evident, determinată, în primul rând, de violenţa atacurilor teroriştilor, care au avut atunci, în tensiunea momentelor acelea, aparenţa unei riposte menite să ne înlăture pe noi şi să-i readucă pe ei la putere. Acest inamic ubicuu şi insidios, ce-şi ascundea laşitatea în dosul lunetei, era format din trăgători de elită. După cum existenţa lor era sigură, un alt fapt e de netăgăduit: intensitatea focului a scăzut după 25 decembrie 89, după ce s-a anunţat moartea cuplului dictatorial, pentru a înceta complet, la 28 decembrie 1989, odată cu expirarea ultimatumului. […] Ni s-a întărit atunci convingerea că teroriştii au fost securiştii fideli lui Ceauşescu sau arabi mercenari, conform aparenţelor cărora le dădeam crezare în momentul acela.

Ulterior s-a verificat că Securitatea, inclusiv Direcţia a V – a, USLA etc. n-a tras, ba chiar ni s-au alăturat şi, în orice caz, încă din 22 decembrie 1989, au intrat în subordinea Armatei, conform dispoziţiei salutare a gen Iulian Vlad. De asemenea, şi participarea arabilor s-a dovedit a fi doar un mit. Astfel, misterul a devenit mai opac decât în zilele acelea dramatice, când cu părtinirea subiectivă a momentului atribuisem teroriştilor o identitate ce ne satisfăcea imaginarul: securiştii şi arabii.[…]

Procesul Ceauşescu

Rezumând declaraţia domnului Gelu Voican Voiculescu, acesta susţine că Ceauşescu trebuia omorât pentru ca „teroriştii” (acel inamic ubicuu şi insidios!) prezenţi peste tot şi foarte periculoşi!, să nu mai aibă pentru cine să lupte pentru ca în final să afirme că, de fapt, lucrurile nu au stat chiar aşa …

În ceea ce mă priveşte nu am nici un motiv să regret dispariţia lui Ceauşescu şi a consoartei sale din viaţa politică a ţării mele.

Exceptând momentul 1968 (atitudinea acestuia faţă de invazia Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia) când mi-am spart plămânii strigând alături de alţii ca mine (amănunte în volumul cu titlul provizoriu „FACEREA” aflat în lucru) „Ceauşescu, Dubcek, Tito!” l-am înjurat tot timpul şi l-am considerat vinovat de toate relele care au fost abătute asupra noastră de când a pus mâna pe putere …

Dar!… Cu mâna pe inimă, nu am gândit niciodată că acest om ar trebui omorât chiar aşa, ca un câine …

DIVERTISMENT

Câteva din numărul imens de prostioare difuzate către ţară, pe post de informaţii, de „televiziunea română liberă”

*

Mircea Dinescu: (agitat) În această clipă am aflat că la Sibiu se mai trage încă cu tunurile în popor!

                Ion Caramitru – un moment, un comunicat important … Nicolae Ceauşescu, călăul poporului nostru, se află pe aeroportul din Titu şi încearcă să fugă …[…] – Acum e la Titu. Cei care sunt în preajmă să ia măsuri să … să-l prindă pe ticălos … să nu fugă peste hotare …

Petre Popescu – Suntem informaţi de corespondenţii din ţară că la Sibiu, pe str.Gh.Coşbuc şi în alte zone din oraş se dau lupte grele între forţele de securitate, cele de miliţie şi armată.

Ioan Coman – 22 decembrie […] Avînd rude la Sibiu, s-a hotărât să dea, din proprie iniţiativă, un comunicat cu privire la situaţia din Sibiu, în care anunţa că: la Sibiu securitatea trage în armată, apa este otrăvită etc. […]

Costin Ţugui – Nu întrerupeţi emisiunea …! Spre Televiziune se înaintează cu 2000 … de tero … antiterorişti … brigada antiteroristă … ajutaţi-ne, ajutaţi-ne, să ne apere armata, să ne apere cineva!

Teodor Brateş – linişte, linişte … Teroriştii se îndreaptă spre Televiziune, armata să-şi facă datoria.

Teodor Brateş – Din Braşov primim comunicarea, de fapt apelul adresat populaţiei să iasă în stradă, teroriştii au ocupat o tipografie şi cîteva instituţii şi pun în pericol liniştea cetăţenilor, viaţa lor. Armata împreună cu populaţia să acţioneze neîntîrziat.

Petre Popescu – O ştire. Studenţii din Grozăveşti cer ajutor. Sunt atacaţi de trupele de securitate. Urmează să verificăm.

Teodor Brateş – Centralele telefonice Dorobanţi şi Rahova sunt atacate. Sunt centralele care asigură legăturile noastre telefonice. Facem apel insistent la cetăţenii din zonă să se ducă acolo urgent …

[…] Trei grupuri de terorişti se îndreaptă de la blocul Turn şi Piaţa Palatului spre Radiodifuziune, pe strada Timişana urmând să alimen … să se alimenteze cu muniţie în punctele Povernei, Moxa şi Lemnea. Toţi cei aflaţi sunt insistent rugaţi să acţioneze să nu-i lăsăm pe aceşti criminali să acţioneze. Cu orice preţ.

Teodor Brateş – […] Şi între timp am primit o veste bună, centrala telefonică Dorobanţi , nu mai este în nici un fel de pericol.

 

Teodor Brateş – Da. Cetăţenii aflaţi în blocul din strada Oteteleşanu nr.5 anunţă că asupra lor se trage dinspre strada C.Mille şi înspre magazinul Romarta.

Petre Popescu – Stimaţi telespectatori, situaţia critică în care se află Radiodifuziunea din strada Nuferilor ne determină să facem din nou apel urgent la toată populaţia Bucureştiului să se adune în jurul acestei clădiri . Radio-ul este somat prin portavoce să se predea. […] O nouă informaţie.Ministerul Apărării Naţionale este şi el atacat…

Petre Popescu – Situaţia la Televiziune s-a mai normalizat. În schimb Radio-ul este într-o situaţie foarte, foarte critică. Facem apel la toţi tinerii, tot tineretul, studenţi, muncitori, întreaga populaţie, să ajute Radiodifuziunea. Să se ducă in corpore pe strada Temişana şi strada Nuferilor. Repetăm. Radio-ul este foarte în pericol.

Victor Ionescu – după comunicat Atît Ministerul Apărării Naţionale cît şi centrala telefonică Drumul Taberei – 2, se află în Drumul Taberei, această centrală este şi ea atacată şi are nevoie de blindate

[…] Te rog să mă ierţi. Înainte de municipiul Oradea este nevoie să comunicăm că în acest moment ni se anunţă de la corpul de gardă că televiziunea este atacată.

Imaginea se comută în Piaţa Palatului. Acolo se aud împuşcături dese. Legătură scurtă.Din nou în Studioul 4. […] Teodor Brateş – […] Împuşcăturile care le-aţi auzit sunt împuşcături … focuri trase în aer de bucurie pentru a … pentru salutarea victoriei, dar şi acestea trebuie făcute cu măsură şi cu grijă pentru că lumea crede că este altceva … şi nu este altceva …

(Din Revoluţia Română în direct)

Altele

Petre Mihai Băcanu – Stimaţi, telespectatori, … ă … şi concetăţeni … ă …emoţiile mele sunt extraordinar de puternice … ă … acum două ore când am ieşit din închisoare, primul gest care l-am avut, am sărutat pământul românesc … ă … poate oi avea ocazia să vă mai povestesc cîte ceva. Acum tot ce vă rog este să aveţi înţelegere faţă de toate cîte se întîmplă în ţara noastră … Să se acţioneze cu calm … ă … pentru că … ă … pentru ceea ce am luptat noi … ă … iată că s-a realizat. În linii mari … ă … am fost … ă …arestat acum un an de zile … ă … am scos un ziar care s-a numit … „România”, organ al alianţei R pentru restructurare, reconstrucţie şi redresare. Vă mulţumesc. (Revoluţia română în direct,pg.59 )

Apoi se aude şi sunetul din Studioul 5.

Mircea Dinescu – Gata, merge ? … Fraţilor, vreau să vi-l prezint pe Radu Filipescu, care este un erou al naţiunii, care vrea să vă vorbească despre pastorul Laslo Tokeş …

Radu Filipescu (ţipă) – Nu, eu vreau să … spun eu …

M.D. – Laslo Tokes, acest erou maghiar …

R.F. – Nu … să revenim la prietenii noştri unguri şi care au avut aportul lor aşa important şi germanii şi nu ştim ce-i cu pastorul Laslo Tokeş şi cu alţii care sunt în ţară … şi aia vreau să … să se adune informaţiile … cel mai importantant e aicea poate …

M.D. – Da. Atâta ? Staţi … (rumoare)

Se comută imaginea în Studioul 4.Agitaţie mare. (Revoluţia română în direct,pg.55 )

Dumitru Mazilu – Eram azi-noapte în puşcărie, cu cătuşe la mâini şi mă gândeam că numai voooi …, poporul puteţi să vă recuceriţi libertatea şi demnitatea (Revoluţia română în direct )

16 – 22, (22 ŞI MAI APOI !), CINE – A TRAS ÎN NOI ? ! ?

Am folosit, parafrazând, acest titlu pentru că astfel a fost consacrat protestul unei părţi a ”străzii” care a refuzat să accepte compromisul cu manipularea şi minciuna. Concret, în perioada 16 – 21 au tras ”în noi”structurile statului comunist care aveau în dotare armament şi gloanţe de război iar în zilele următoare au tras ”în noi şi în ei”nişte soldaţi amărâţi paralizaţi de frică şi nişte civili (inclusiv copii !) care s-au trezit subit cu armament de război în braţe şi li s-a părut foarte  ”cool ” să-i verifice puterea de foc pe cei din jur…

Frica!

(Fragmente din ciclul REFACEREA aflat în lucru)

[…] O  frică  imensă care te stâlceşte  sub  izbitură  schimonosindu-ţi chipul  ca  în faţa unei arătări apocaliptice.O frică  hidoasă,cu  gheare ascuţite  care  îţi sfâşie fără milă măruntaiele silindu-te  astfel  să înghiţi  în neştire aer pentru a stopa puhoiul ce ţi se  năpusteşte  din stomac spre gură…Frica la fel ca şi urletul, irepetabilă…

[…] Te-ai   admirat  toata  viaţa  în  faţa  oglinzii. Pielea  fină   şi catifelată, ovalul feţii, culoarea fascinantă a ochilor, podoaba  capilară, mlădierea şi vigoare muşchilor, seducţia zâmbetului.,. dar, doamne, câte nu admirăm  fiecare dintre noi atunci când ne privim în oglindă… Chiar  şi atunci când nu este cazul…

[…] Şi,  deodată, faţă-n faţă cu huietul străzii, ai imaginea unei forţe necunoscute şi nemiloase care te întoarce pe  dos. La propriu. Toate viscerele atârnă pe tine şi după tine şi acolo unde  credeai că, pentru  veşnicie, va  ramâne, in memoriam, imaginea  unei personalităţi profetice infailibile, îşi târăşte resturile o creatură scăpată din măcelăriile iadului…

Te dai cu capul de perete cu speranţa că eşti prada unui coşmar. Din păcate nu este aşa, nu este vis ci cumplita realitate …

[…] Deci, toată  viaţa am crezut că sunt asta şi acum sunt silit de  evidenţe să-mi  reconsider  toţi termenii existenţei mele şi să  constat  că,  de fapt, tot timpul, am fost altceva ?!

Repet, ce  fel de om, din ce aluat poate fi plămădită o astfel de  creatură care  să poată trata cu detaşare o asemenea  înfrîngere, o  anulare atât de brutală a sinelui său ?

Nu ai de ales. Arăţi îngrozitor… Pentru tine dar, mai ales pentru  cei din  jur. Poţi  închide ochii, poţi strânge  din  dinţi  strivindu-ţi  cu disperare neputinţa, poţi sparge toate oglinzile din jur dar nu poţi distruge  milioanele de oglinzi ce strălucesc orbitor în lumina  ochilor celor din jurul tău… Mai ales când ochii care te privesc sunt până şi ai copiilor tăi…

Ca un naufragiat în imensitatea apelor te agăţi şi de un fir de pai spre a-ţi furniza (ţie,nu altcuiva!), o fărâma de credibilitate în faţa oceanului de îndoieli care te înconjoară cu lăcomia abisului său din toate părţile… Şi atunci, pui mîna pe pistol şi tragi ! Pentru că  tot una este dacă apeşi tu pe trăgaci sau ordoni celorlalţi s-o facă…

*

[…] Ai  fost smuls de la coarnele plugului sau din promiscuitatea  unei vieţi fără speranţă, pentru tine şi ai tăi, şi ţi s-a oferit, aşa, pe nepusă masă, putere. Putere la care n-ai visat niciodată ca ai putea să ajungi…

Te priveşti  în  oglindă admirându-ţi tresele de tablă de pe umeri  şi  îţi aranjezi  preţ  de un ceas chipiul pe cap căutând  cea  mai  impunătoare poziţie. Îţi     faci     cu    ochiul, îţi    dai  cu tifla, mimezi severitatea, şmecheria, amabilitatea, supuşenia, atât cât pricepi tu din  toate astea, pregătindu-te să exerciţi puterea cu care ai  fost  investit. Şi visezi, visezi la binefacerile care au căzut peste capul tău şi îţi  faci nenumarate planuri, cum să exploatezi cât mai bine această putere şi  cum să  faci  să ţi-o păstrezi cât mai mult pentru a produce cât mai mult…

[…] Nu trebuie să faci nimic mai mult decât ceea ce îl poate foarte mulţumi pe stăpânul care te-a investit cu această putere. Tu eşti  ordinea şi disciplina, tu eşti justiţiarul, tu eşti cel care ştie tot, tu eşti  cel în  faţa căruia nu se poate protesta, tu eşti legea, tu eşti  dreptatea, tu eşti Alfa şi Omega. În afara stapânului, tu eşti stăpânul !

Cum să nu apeşi pe trăgaci când stăpânul ţi-a spus că în faţa ta se află bande de huligani care vor să-i facă rău stapânului !?! Mai ales că  îi cunoşti bine, te-ai încrucişat în munca ta de zeci de ori cu ei pe stradă şi  nu de puţine ori i-ai snopit în bătaie atunci când erai supărat din pricina escapadelor nesăbuite ale nevestei…

*

[…] Tot timpul, de când ai îmbrăcat haina militară, ai executat ordine. Ai executat ordine, aşa cum te-au învăţat regulamentele   militare, fără  să  le  cercetezi, fără   să   le discuţi. Tot timpul, de când ai îmbrăcat haina militară, ai fost învăţat că eşti dator să  aperi  “cuceririle revoluţionare  ale poporului”. Cu arma în mână, cu glonţul pe ţeavă şi chiar cu preţul  vieţii dacă este nevoie! Şi tot timpul le-ai apărat cu  succes, nefăcând  nimic altceva decât să lupţi, la învăţământul politic să nu adormi sau pe hartă, pe un teren imaginar, cu nişte inamici la fel de imaginari.

Ofiţer, subofiţer  sau  soldat. N-ai reuşit  niciodată  să  îmbraci într-o   formă concretă  acest  “duşman  al  frontierelor   naţionale, al cuceririlor  revoluţionare” … […]

[…] Atunci?… Cine poate fi  duşmanul pe care trebuie să îl rupi în bucăţele dacă atentează la frontierele nationale sau la cuceririle revolutionare ale… si aşa mai departe. Pe  cine te pregăteşti  să omori, în poligonul de tragere, străduindu-te să loveşti în centrul ţintei şi descărcând încărcător  după încărcător?…

Au mamă!.. Deodată, iată, în faţa ta, în  carne  şi   oase, duşmanul  poporului! Duşmanul cuceririlor revoluţionare, duşmanul frontierelor naţionale! Arătat cu degetul ferm şi justiţiar de către  cel care  ţi-a  fost tot timpul mentor şi stăpân. Iată  duşmanul! Iată – l! Se aude şi ordinul! Deci nu este o greşală! Stomacul o porneşte năvalnic spre gât…

Foc!  La picioare, în piept, în cap…ce importanţă mai are. Parcă poţi să mai ţinteşti la fix, ca în poligon, când tu tremuri din toate încheieturile ?… Ţi s-a  ordonat să apeşi pe trăgaci împotriva unor inamici reali, care se mişcă în faţa ta, urlă ca nebunii şi chiar te mai şi amenintă!… Ce importanţă are că n-au nimic în mâini ? Da’ de ce urlă şi strigă vorbe păcătoase care contravin celor ce ai învăţat de la mentorii şi stăpânii tăi ? Ti se ordonă să  apeşi pe  trăgaci dezlănţuind focul ucigător asupra lor. Ai  avut  vreme  să-i priveşti  şi  să  vezi că  sunt periculoşi! Pentru că urlă ?!? Dacă te uiţi mai bine … nu prea au nimic în mâini de care să te temi ?! Dar de ce urlă ?!? La noi nu se urlă, la noi se aplaudă şi se ovaţionează.

Este clar că sunt periculoşi…[…]

*

[…] Vezica suprasolicitată îşi dă drumul şiroind spre bocanci, stomacul  urcă  spre  gât şi îţi umple gura cu resturi alimentare pe care îţi propune să le dai afară, fecalele pornesc vijelios la vale, sfincterul cedează şi peste tot şi peste toate se împrăştie duhoarea măruntaielor şi a morţii ţâşnind din toate ţevile pe care le ai în dotare… […]

*

CONCLUZII LA ÎNCHEIEREA ACESTUI CAPITOL

Mărturie SERGIU NICOLAESCU

22 decembrie ora 7.30 dimineaţa şi următoarele. […] Am plecat spre periferiile Bucureştiului; eram convins că în momentul în care se vor urni muncitorii, marile uzine, numai într-o astfel de mişcare generală a cetăţenilor şi, în special, a muncitorimii se va putea întării mişcarea tineretului din 21.

[…] am trecut cu maşina, la „Mecanică fină”, la „I.O.R.”, fosta mea fabrică „23 August”, ne-am întors pe la Pipera (ora aproximativă 8.30.). […] Mai departe, m-am întors spre Griviţa … Am uitat, am trecut pe la studio şi am luat nişte megafoane pentru vorbit, […] Am luat aceste aparate şi am trecut pe la „Griviţa” […] le-am spus să oprească tramvaiele, să urce în ele şi să se grăbească spre centru; […] Era în jur de 10 şi jumătate, înainte ca Ceauşescu să zboare cu elicopterul de pe Comitetul Central. Deci, acest căpitan Iliescu îmi spune: (de pe un TAB – precizare autor) „Domnule Sergiu, nu vă supăraţi, am ordin să mă reîntorc la cazarmă” […] M-am întors către mulţimea care era în jurul meu şi am spus: „Trebuie să ne împărţim în două coloane: una care merge spre Televiziune, cealaltă spre Radio, cele două posturi fiind foarte importante în ceea ce vrem noi să facem în acest moment. […] Revin la etajul întîi, întreb unde este Iliescu, mi se spune că e-ntr-un, acolo în dreapta, la uşa biroului îl văd pe Gelu Voican, care păzea intrarea. Cînd m-a văzut mi-a dat drumul. […] Domnul Iliescu s-a ridicat şi a venit spre mine, s-a deschis uşa, eu am ieşit, în acel moment au început împuşcăturile. Deci, după părerea mea, acel moment al plecării noastre a determinat pe cineva să dea ordin să se tragă. (Revoluţia română în direct )

*

Adevărul despre cele întâmplate în România în luna decembrie a anului de graţie 1989 trebuie aflat şi stă în putinţa noastră să o facem! Pentru că avem obligaţia faţă de generaţiile care vin să le spunem tot ceea ce ştim despre trecut, mai ales despre cel apropiat, astfel încât, acestea, în cunoştinţă de cauză, să poată gândi şi construi un viitor sănătos pentru neamul românesc, scutit de ticăloşii, greşeli sau compromisuri   care nu trebuie să se mai repete sau nu sunt neapărat necesare.

În timpul acestor evenimente, să fiu bine înţeles – necesare în esenţa lor pentru evoluţia noastră spre o stare de normalitate în lumea contemporană – au murit sau au fost sluţiţi pe viaţă o mulţime de oameni nevinovaţi.

Nişte semeni de-ai noştri (întru Dumnezeu şi nu altfel!) sunt vinovaţi, unii moral, alţii penal, pentru aceste crime total gratuite. Pentru că trebuia şi se putea fără!

Mai mult, aceste personaje, asigurându-şi prin rapt şi, conservându-şi prin minciună şi manipulare, poziţiile cheie în viaţa publică şi a demnităţilor de stat, ne-au adus în situaţia ca astăzi, în anul 2005, încovoiaţi de sărăcia lucie în care ne zbatem şi într-o atmosferă de corupţie generalizată,   să cerşim în genunchi ceea ce ni s-ar cuveni de drept.

Este evident că aceştia nu – şi vor recunoaşte şi nu-şi vor asuma niciodată aceste vinovăţii (problemă de morală!) şi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a se disculpa sau a disculpa.

Repet, este obligaţia noastră, a celorlalţi, să facem, la fel, tot ceea ce ne stă în putinţă, pentru a nu-i lăsa să doarmă liniştiţi! Până când se vor inventa acele autorităţi ale statului de drept, despre care vorbim toată ziua şi care încă nu există!, care să se aşeze serios pe treabă şi să ne spună cine, ce şi cum.

În nici un caz acest adevăr nu ne poate fi livrat de „comisii pentru aflarea adevărului” conduse de Sergiu Nicolaescu, personaj central în echipa care a asigurat regia evenimentelor, şi … Valentin Gabrielescu – Dumnezeu cu mila …

Sau prin „institute” înfiinţate la comanda celui care a fost principalul profitor de pe urma acestor evenimente şi care are tot interesul, din motive asupra cărora, până la urmă, ar trebui să se pronunţe lumea medicală, să ascundă acest adevăr.

Şi nici cu „cercetători” şi „istorici” de care geme piaţa în ultima vreme, mulţi dintre aceştia legaţi ca buzele de dinţi, printr-un trecut plin de umbre sau prin educaţie, de ideologia şi mentalitatea comunistă – chiar dacă fac eforturi disperate pentru a poza în altceva – „cercetători” şi „istorici” care fac slalom printre documentele la care au acces, ocolind cu bună ştiinţă pe cele incomode pentru unele interese, de regulă, de grup sau personale, şi promovând în faţa opiniei publice, metodic şi profesional, pe cele convenabile lor sau celor pe care îi slujesc.

Nu trebuie să ne propunem capul nimănui. Până la urmă, toate astea se plătesc atunci când Dumnezeu hotărăşte asta … Şi, de regulă, El o face fără a da cu parul! …

În ceea ce mă priveşte … pentru nimic în lume, nu mi-aş dori să fiu în pielea lor în acele clipe în care şi-ar dori iertarea pe care n-au fost în stare să şi-o ceară atunci când putea fi obţinută atât de uşor …

*

DE CE A FOST ARESTAT IORGU ÎN ZIUA DE 12 DECEMBRIE 1989?

De ce ?!? …

Când toată crema rezistenţei anticomuniste din România se afla în libertate pe străzile Bucureştiului, sau, cum se spune, neconform cu realitatea, arestată la domiciliu ? De ce trebuia băgat la beci Iorgu despre care aproape nimeni nu ştia nimic şi care, în afară de faptul că scria nişte hârtii şi se străduia să contacteze nişte ambasade din Bucureşti, altceva nu punea la cale ?

Cu ce era acesta mai periculos decât ceilalţi pomeniţi mai sus? Când putea foarte bine să fie urmărit în continuare şi împiedicat, prin mijloacele hotărâte în planurile de măsuri întocmite şi puse în aplicare de securitate (revedeţi partea IV, cap. Hăituiala), să întreprindă ceva ?

Ce mare nenorocire pentru securitatea regimului s-ar fi întâmplat dacă, totuşi, acesta ar fi reuşit să realizeze o cale de comunicare aproximativă cu occidentul, când erau destui disidenţi aflaţi în libertate care dispuneau cu vârf şi îndesat de astfel de facilităţi!? Ce ar mai fi contat unul în plus ?

Se poate spune că s-a comis o greşeală, că a fost vorba de exces de zel din partea unor indivizi … Dar!? Hotărârea privind rearestarea lui Iorgu în ziua de 12 decembrie 1989 este adoptată de mai marii securităţii, cel puţin din direcţiile a I – a şi a VI – a, care nu se comportau ca nişte ageamii în astfel de situaţii, ştiind foarte bine ce fac sau ce trebuie făcut ?

Răspuns la toate aceste întrebări, sec şi la obiect: Iorgu nu trebuia să se afle liber în stradă în zilele în care se va consuma lovitura de palat împotriva lui Ceauşescu!

Şi asta pentru că securitatea ştia, din experienţă proprie, că „individul” acesta era imposibil de manipulat sau cumpărat! Şi mai ştia un lucru esenţial: întregul său demers politic, urmărea, spre deosebire de toţi ceilalţi bifaţi ca dizidenţi, schimbarea regimului comunist şi nu cosmetizarea acestuia prin înlocuirea lui Ceauşescu cu cel care, de ani buni, era pregătit şi susţinut să-i ia locul în vârful piramidei.

Dacă mai punem la socoteală şi capacitatea lui Iorgu de a polariza oamenii în jurul ideilor sale, lucru la fel de bine cunoscut de securitate, măsura ascunderii sale în beciurile securităţii era mai mult decât necesară. Pentru a nu încurca socotelile celor care pregăteau lovitura!

Sursa: Ziaristi Online

Foto: Dinu Lazar

Cititi si: IN MEMORIAM. Un an de la moartea discreta a lui Dumitru Iuga, unul dintre putinii militanti anticomunisti reali ai epocii Ceausescu