de Corneliu Vlad

Imensitățile de tăcere prăvălite metodic și diabolic asupra lui Eminescu au luat locul, ca formulă de neutralizare/ anihilare, mai vechilor ponegriri spectaculoase de genul inepțiilor publice emise de micii Zoili de la „Dilema“ sau de-alde Patapievici. Conjurația tăcerii pusă la cale împotriva Celui Dintâi Român a făcut ca un fapt remarcabil pentru mereu mai buna cunoaștere și mereu mai dreapta înțelegere a persona­lității exemplare a spiritualității româ­nești să treacă aproape neobservată de marele public. Dar cartea „Eminescu. Securitatea și siguranța națională a României“ a autorului-revelație George Ene – acum universitar iar, prin această carte, unul dintre eminescologii contem­porani de prim rang – cu toate că nu a fost lansată cu hărmălaie mediatică, se constituie într-un eveniment editorial pe cât de discret, pe atât de însemnat.
Tematica lucrării, de aproape 500 de pagini, la care autorul ei a lucrat un deceniu și jumătate, deschide o poartă generoasă către un vast tărâm al gândirii și acțiunii lui Eminescu – acela închinat prezentului (de atunci) și devenirii României. Adică prezentul și viitorul unui stat abia constituit în paradigma sa modernă, cu probleme și sfidări copleșitoare de înfruntat, cu mari necunoscute de lămurit, cu multe ostilități de contracarat, cu un viitor deschis tuturor cailor cu putință de urmat, în bine sau în rău. Și așa cum D. Murărașu a scris, cu peste opt decenii în urmă, cartea de căpătâi „Naționalismul lui Eminescu“, adică despre concepția Poetului despre națiunea română, George Ene scrie astăzi o carte, și ea de referință, despre statul român modern în viziunea și acțiunea lui Eminescu.
O carte riguros documentată și temeinic argumentata, care nu va putea fi trecută cu vederea de nicio bibliografie Eminescu. Autorul este un profesionist al informației, iar competențele specifice profesiei asigură rigoarea și caracterul sistemic al dezvoltărilor din carte. George Ene „îl știe“ pe Eminescu, în ce a făcut și a gândit, ca puțini dintre compatrioți, iar atunci când nu știe sau nu știm, se documentează (inclusiv în arhive străine ultrasecrete din secolul al XIX-lea). În sfârșit, cartea emană bună credință, devotament și răspundere pentru tot ce afirmă și dovedește. Și aici, o precizare: pe un subiect atât de tentant pentru clădării conspiraționiste, cum de altfel s-au și făcut atâtea, unele adevărate, altele născocite pentru discreditarea icoanei Eminescu, George Ene aduce documente de o relevanță de netăgăduit asupra angajării militante a comba­tantului pentru cauza națională Mihai Eminescu. Iar ca gazetar, afirma autorul, „Eminescu ține sub observație întreaga realitate românească, sub aspectul unor elemente relevante pentru securitatea și siguranța națională, precumpănitor din domeniile politic, economic, social și militar“. Într-o viziune lucidă, cel ce nu a fost „doar“ poet de geniu, identifică și definește vulnerabilități ale tinerei Românii cum sunt instabilitatea politică, deficiențe în procesul de restructurare și modernizare a țării, prăbușirea economiei naționale, dezechilibrarea bugetului, accentuarea corupției, discreditarea cu rea-credință a unor valori naționale, creșterea preocu­pantă a criminalității, demoralizarea populației, sună cunoscut, toate acestea? Din păcate, sunt și astăzi provocări naționale. După cum, la fel de actuală este și constatarea autorului că, în aceeași clarvăzătoare viziune emines­ciană, „integrarea în lumea occidentală trebuia să se facă nu prin abandonarea valorilor proprii, ci prin afirmarea și punerea lor în relație de echivalență, eventual de comple­mentaritate, cu cele apusene“.
Despre cum ne putem arăta cu demnitate, ca stat și națiune, în fața lumii, Eminescu a lăsat un precept pe de-a-ntregul adevărat și azi: „Suntem convinși că numai întărirrea instituțiu­nilor noastre dinlăuntru poate să ne dea considerație în afară, suntem convinși că întreținând bunele relații cu toate puterile în general, dar mai ales cu cele limitrofe, conform politicei noastre tradiționale, ne putem feri de pericolele la care ne-ar espune și pe viitor o politică aventuroasă. Întărirea unui stat, dar mai cu seamă a unui stat tânăr, atârnă de starea sa de prosperitate internă“.

Curentul via Ziaristi Online