V.V. Ponta despre cel mai greu an al guvernării sale: “Abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri”
Cu prilejul celei de-a 13-a aniversări a introducerii sale în marea politică, de către ex-premierul Adrian Năstase, premierul în funcţie V.V. Ponta ne-a rezumat, în cinci fraze postate pe pagina personală de Facebook, idealurile cu care şi-a început cariera politică şi rezultatele culese după 23 de luni de guvernare.
Crezul celui pe care mentorul său l-a asemuit cu Nicolae Titulescu a fost cât de poate de nobil şi înalt, acela „de a schimba în bine ţara”. În care scop „(…) am încercat în toată această perioadă să folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, prim-ministru)”.
Cum s-ar spune, toate bune şi frumoase. Schimbarea ţării în bine este sinteza supremelor idealuri naţionale, ţelul care ne animă, speranţa care ne dă forţă să rezistăm vicisitudinilor timpului, demagogiei şi trădărilor politicienilor.
Omul politic care declară că ne întruchipeză idealul este prim-ministrul Guvernului României, din luna mai 2012. După, foarte în curând, doi ani de când se află în fruntea Cabinetului, V.V. Ponta ne arată unde am ajuns. Foarte direct şi abrupt, ne spune că, în 2014, România se află într-un an (cităm): „(…) plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri”.
Ce să credem, noi cetăţenii, despre această stupefiantă declaraţie a prim-ministrului?
Că în România gestiunea afacerilor publice nu este exercitată de guvernul legitim, ci de câte o putere ocultă, care ne abuzează, ne persecută politic şi ne trădează?
Cum poate fi V.V. Ponta prim-ministru într-o ţară cu asemenea deficite extreme de democraţie şi deontologie politică?
Ce au făcut premierul şi guvernele pe care le-a condus în ultimii doi ani?
Cohortele comentatorilor s-au făcut că nu observă această declaraţie extrem de gravă a prim-ministrului. Ei s-au năpustit să interpreteze şi să traducă, în fel şi chip, aserţiunea, în evidentă tentă diversionistă, a celui de al cincilea alineat al postării, potrivit căreia, după „victoria din noiembrie 2014”, „(…) mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat. Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani”.
După doi ani de când este şeful puterii executive, cu o majoritate calificată în Parlament, liderul celui mai mare şi important partid politic din România ne transmite şi nouă spaimele sale: „(…) frica de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi!”.
În faţa acestor spaime ale prim-ministrului, nu putem să nu ne întrebăm care mai pot fi garanţiile pe care ni le oferă Guvernul că România mai este „stat de drept democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea (…) reprezintă valori supreme (…)”, aşa cum prevede Constituţia, art. 1 alin. (3)?
Premierul a mai identificat şi o altă ameninţare, pe care a numit-o „accesele securistice din ultimii 10 ani ai societăţii comuniste”. Câtă vreme vom mai avea lideri politici care, după aproape 25 de ani, să mai invoce sperietoarea Securităţii, putem avea şi certitudinea că ea va persista încă pe atât. Iar ei ştiu foarte bine cum şi de ce.
Nu „Securitatea” este problema reală. Problema reală este partizanatul politic cu care se gestionează şi adjudecă moştenirea din dosarele create de Securitate şi în care scop este finanţat un „superminister” cu 11 secretari de stat.
Nu-l putem suspecta pe prim-ministru că nu ar crede în ceea ce spune. Altfel, nu ar vorbi. Avem, însă, bănuiala că având astfel de angoase s-ar putea să nu ne ţină bine cârma ţării.
Nepotrivita trecere în revistă de către V.V. Ponta a 13 ani de carieră în politică ne-a adus doar reflecţii amare pentru un sfârşit de săptămână, asezonat şi cu confirmarea succesului politic al „inamicului” Jobbik Ungaria.
Totuşi, amărăciunea produsă de confesiunile premierului ne-a mai fost ostoită. Am avut parte de o minunată după-amiază duminicală rusească oferită de Mircea Dinescu, la TVR 1, în compania lui Radu Captari, un talentat actor şi interpret, în limba rusă, a nemuritoarelor cântece cu care ruşii au cucerit, într-un alt fel, lumea.
Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online
