A apărut “Almanahul oamenilor de la noi”, care îi cuprinde pe cei ce scriu și simt ROMÂNEȘTE din ţara şi din afara granițelor ROMÂNIEI | Ziaristi Online

A apărut “Almanahul oamenilor de la noi”, care îi cuprinde pe cei ce scriu și simt ROMÂNEȘTE din ţara şi din afara granițelor ROMÂNIEI

almanahul-scriitorilor-si oamenilor de la noiAlmanahul scriitorilor de la noi ar fi fost cu siguranță modelul după care am vrut să scot la lumină acest anuar, însă timpul sau, mai bine zis, vremurile s-au schimbat, nu pot să vorbesc azi aidoma studentului la filozofie din 1911, Sebastian Bornemisa, nu că nu mi-aș dori, cu dragă inimă aș face-o. În deschiderea „mănunchiului de flori”, la pagina cinci, stă scris:

«ALMANAHUL SCRIITORILOR

DE LA NOI»,

este scos la lumină cu gândul, de a prezinta publicului românesc de pretutindeni, mănunchiul scriitorilor români în viață din Transilvania, Ungaria și Bănat, sau cel puțin originari de aici.

Nizuința subscrisului, de a prezinta un tablou cu totului complet al acestor scriitori, n’a izbutit așa pe deplin, precum aș fi dorit. Câțiva scriitori au dat puțină luare aminte apelurilor făcute în acest scop, iar pe doi, deși ar fi avut loc aci, nu i-am mai putut invita la colaborare.

Almanahul este arangeat nu după valoarea scrii-torilor, pe care a o determină nu eu sunt chemat, ci după principiul variațiunei. Așezarea pieselor mai nainte sau mai îndărăt, rog dar a nu fi socotită ca o clasificare a autorilor.

Am scos la iveală și scriitori, cari unor cercuri ale obștei românești vor fi poate puțin cunoscuți, ori chiar necunoscuți. Dar, pentru ca tabloul talentelor literare dela noi, să fie cât de cât complet, trebuia să-i pun. Și apoi, în orice mănunchiu de flori — am crezut – în apropierea trandafirilor, se face bine și câte o viorea smerită…

Orăștie, Octomvrie, 1911.

Sebastian Bornemisa, stud. în filozofie

În anul Domnului 2014 Almanahul oamenilor de la noi extinde interesul nostru la creatorul român din toată țara, la diasporă, deoarece am aflat de cuviință să dăm Românescului scris ce i se cuvine, și anume amploarea interculturală pe care și-a câștigat-o. Nu putem să vorbim despre scriitorul ROMÂN dacă îi omitem pe cei ce scriu și simt ROMÂNEȘTE în afara granițelor ROMÂNIEI.

Tehnica secolului XXI, deși net superioară secolului trecut, când apărea „Almanahul scriitorilor de la noi”, sper să mă ajute a mă ridica la prezența grafică a acestuia, iar autorii și scrierile lor să rămână în memoria colectivă aidoma celor prezentați de marele om de cultură Sebastian Bornemisa.

Pornind de la un nucleu dur orăștian, prin cercuri concentrice, se adună valori din comitat, din Transilvania, din toată românimea și din exil, valori umaniste, economice și politice. Pictura, sculptura și arta fotografică intersecteză textele și le dau valoare, înfrumusețându-le.

Contrapunct din Orăștie vrea să aloce resurse pentru a  obține în viitor efecte utile în oameni, în cultura ce le luminează sufletele pe dinăuntru.

Caracteristică adevăraților sfătuitori, marilor spirite le  este „arderea”, acea văpaie dedicată altor oameni. Acesta este artistul care,  pe lângă profesie, s-a dedicat trup și suflet creației și promovării culturii. Cu el, cu artistul vă voi face cunoștință aici.

Crezul meu este și va fi cultura în diferitele ei forme, mă înclin în fața celor ce fac cultură cu adevărat.

Orăștie, martie, 2014

Dan Orghici, țăruzar

Sursa: Vorba.info via Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.