Ucraina – vecina noastră, prietena noastră!
Istoria ne dovedeşte prin fapte că Ucraina, la fel ca Rusia, a avut şi are o poftă mare de pământuri străine

mazarini.wordpress.com

Alexandru Moraru
istoric-arhivist şi publicist, Chişinău

Vă prezint un articol mai vechi, publicat de mine la 25 iunie 2010 la Secretele Istoriei, dar care cred că este azi mai actual ca oricând.

Străinii au fost și au rămas stăpâni în casa noastră și la masa noastră; aceștea operează personal sau prin cozile de topor alese de noi, în speranța că “ăştia” sunt mai buni decât “ăia” care au fost…, dar în concluzie sunt exact la fel.

Sistemul de partide este unul depăşit în care alegătorul a pierdut totalmente încrederea. Indiferent de poziţia unui sau altui partid pe arena politică (dreapta, centru sau stânga), rezultatul este sărăcirea de mai departe a populaţiei, îmbogăţirea fabuloasă a “aleşilor”, “perfectarea” legislaţiei conform intereselor personale sau de clan, subordonarea banului public în interesul afacerilor personale, pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere…

În final, rămânem înjosiţi, dezamăgiţi, mai săraci decât cum am fost şi prostiţi pentru a câta oară?
Strămoşii noştri s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea la ce am adus Ţara… Suntem fricoşi, laşi şi trădători! Din acest motiv nu vom face nimic ca măcar copiii noştri să trăiască decent…
Vom înălţa monumente de milioane, care ne exprimă “mintea noastră lucidă“ – monumentul Mioriţei, monumentul Badea Mior, Monumentul limbii etc., etc…
Vom închide şcoli, grădiniţe, cantine şi biblioteci…
Mai mult nu zic nimic…

Ucraina de mult vrea şi Palanca!

(25 iunie 2010)

Aşa cum am mai vorbit, continuăm cu dezvăluiri despre Palanca. De la 1989 încoace, toţi şefii mai mari şi mai mici, indiferent de culoarea politică, au exagerat din plin cu numele şi chipul viteazului domnitor Ştefan Voievod. Acestea le puteţi găsi unde vreţi, începând cu bancnotele Republicii Moldova (de parcă alţi domnitori de vază n-am mai avut) şi terminând cu unul din cel mai ieftin rachiu.

Spun toate acestea, fiindcă cred că este înjositor pentru un domnitor de talia lui Ştefan cel Mare, pe care l-a respectat întreaga Europă şi nu numai, numele căruia a intrat cu demnitate în istoria naţională şi universală, să fie folosit în scopuri comerciale sau politice, cum o fac mulţi politicieni din Moldova, fără mustrări de conştiinţă.

Cum a putut preşedintele Snegur să stea în genunchi la Putna, la mormîntul celui care a fost Ştefan cel Mare; să taie panglica la deschiderea bustului lui Nicolae Iorga, apoi să “negocieze” pământul apărat de domnitor – cazacilor, rusofonilor veniţi din lumea vânată sau turcilor creştinaţi şi apoi să bea şampanie cu un Smirnov, un criminal ordinar care de mult trebuia sa fie pus la dubă pe viaţă, ţinând cont de gravitatea infracţiunii comise.

Ne dezbină şi ne fărămiţează, înghiţindu-ne bucăţică cu bucăţică vecinii noştri de la nord şi est – ucraineni, veneticii mai vechi şi mai noi; adică cei vechi – care au venit în 1940, apoi în 1944 cu mâinile în buzunare şi au fost împroprietăriţi cu apartamentele şi casele celor supuşi represiunilor sau nevoiţi să se refugieze, deoarece ocupanţii veneau cu tancurile. Mai noi – cei care ne distrug economia sau ce-a mai rămas din ea.

Cred că aţi priceput că este vorba de inundaţia mărfurilor ucrainene şi ruseşti. Majoritatea se vând la un preţ relativ mai mic decât cele de producţie autohtonă.

Bomboane, bere, mezeluri, mirodenii ş.a. Cine are nevoie de bomboane sau bere ucraineană?

Toată Europa cumpără bomboane din Moldova, fiind considerate cele mai bune după calitate şi ingrediente naturale, iar mintioşii guvernanţi de la noi au deschis drum verde mărfurilor mult mai proaste din punct de vedere al calităţii, dar mai ieftine.

Cred că acest lucru vorbeşte despre faptul că legislaţia actuală nu numai că nu apără producătorul autohton, dar îi organizează o concurenţă bolnavă bazată pe mită.

Având în vedere capacitatea minoră de cumpărare a populaţiei noastre, sigur că mulţi se îndreaptă spre mărfurile mai ieftine, fapt care creează o problemă serioasă şi face ca mărfurile moldoveneşti să staţioneze pe tejghea.

Cum poate berea, făinoasele sau alte produse aduse din Krivoi Rog sau Harkov să fie vândute în Republica Moldova mai ieftin decât cele locale?
Şi trebuie să credem că în aceste cazuri nu este vorba de mită impresionantă dată factorilor de decizie din Republica Moldova.
E straniu şi faptul că directorii fabricilor de bomboane, bere ş.a. nu se revoltă privind pierderile financiare de pe urma concurenţei.
Ce poate fi la mijloc? Formula mită-corupţie, incompetenţa de a aprecia piaţa, indiferenţa sau trădarea economică la nivel național?

Legislaţia noastră, reacţia întârziată la toate evenimentele, mita sau corupţia ne-a făcut să avem o ţărişoară, teritoriul căreia din an în an devine mai mic, fapte pe care TV Chişinău le interpretează ca pe succese ale diplomaţiei moldoveneşti; o ţărişoară condusă de trei preşedinţi (unul din ei din modestie îşi zice başcan – Al.M.); o ţărişoară cu trei capitale, cu două armate, cu două unităţi băneşti, cu câteva limbi de stat (!), cu trei drapele de stat (!), cu trei parlamente, în schimb gurile rele spun că are un singur regizor şi patron – Rusia.

De s-ar ridica Ştefan-Vodă…, ar fi pedepsiţi cei care n-au ascultat povaţa bătrânului voievod ca în caz de neputinţă să nu închine ţara ruşilor, să nu vândă pământul strămoşesc cum au făcut-o şi o fac fără demnitate guvernanţii „noştri”.

I-a venit rândul satului Palanca. E şi firesc, deoarece cu pierderea Tighinei, Cuciurganului, Rîbniţei, Dubăsarilor, Camencăi, Grigoriopolului şi a celorlalte localităţi ne-am obişnuit.

Se duce pe apa sâmbetei Mănăstirea Chiţcani, cum s-a dus mai înainte Biserica Măzărache din Chişinău. Biserica creştin-ortodoxă, construită din sursele financiare şi cu mâinile muncitoare ale credincioşilor a fost dărâmată sau, dacă vreţi, cedată confesiuni religioase ruseşti a lipovenilor.
Toate confesiunile şi-au construit sau închiriat lăcaşuri, pe când lipovenii, care n-au pus nici o cărămidă la acest edificiu creştin, sunt stăpâni.

Istoria ne dovedeşte prin fapte că Ucraina, la fel ca Rusia, a avut şi are o poftă mare de pământuri străine. Să ne amintim – regiunea Lemberg (Lvov), Crimeea tătarilor, regiunea Cernăuţi, Hotin, Cetatea Albă, Insula Şerpilor şi altele mai mici, în care în curând va intra şi Palanca.

Poate pentru mulţi cetăţeni cuvântul Palanca este o noţiune abstractă, un punct pe micuţa hartă a Republicii Moldova. În realitate, este un loc la fel de pitoresc ca codrii Orheiului sau altele.
Palanca este un punct strategic foarte important, Palanca este un loc unde trăiesc români basarabeni buni şi harnici, Palanca este un loc unde sunt păduri şi ape bogate în animale şi peşte. Este unul din locurile unde se odihnea „cultural” cu arma de vânătoare Ivan Bodiul împreună cu invitaţii săi din „republicile-surori”. Dar Bodiul nu chema la vânătoare pe capii de partid din republicile unionale într-un loc nepitoresc sau unde lipseşte fauna şi flora naţională!

Pofta Ucrainei faţă de Palanca este de demult. Ştiu ucrainenii ce ştiu şi tare doresc s-o aibă. Încă din 1949 şi chiar ceva mai înainte, au încercat, dar n-au izbutit.

Pentru a confirma cele spuse vă pun la dispoziţie un document depistat din Arhiva Naţională a RM (F.2848,inv.22,d.73,f.28), care confirmă, că RSS Ucraineană în mod grosolan, ilegal şi abuziv, a luat un teritoriu foarte impunător, ca spaţiu şi calitate, de la raionul Olăneşti, care aparţinea satului Palanca şi l-a “alipit”, cum le place să spună ocupanţilor, la raionul Staro-Kazacie, regiunea Ismail.

În fotografie avem copia xerox a Hotărârii Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti nr. 731 din 11 iunie 1949 „Despre restabilirea proprietăţii funciare a satului Palanca, raionul Olăneşti”.

Acest exemplu este numai un singur caz despre vehiculata „prietenie moldo-ucraineană”, care de fiecare dată se făcea rentabilă numai pentru ucraineni.

Interesant, care va fi următoarea pradă a Ucrainei din contul teritorial al Moldovei?

Sursa: Secretele Istoriei (mazarini.wordpress.com) via Elldor.Info si Ziaristi Online