Ţările dezvoltate au avut bule imobiliare sau financiare. Fiind o ţară subdezvoltată, România are doar bule morale sau intelectuale. Cea mai importantă dintre acestea e Andrei Pleşu.
Contemplat la dimensiunile ţărişoarei noastre, Pleşu e, vorba americanilor, „too big to fail”. E prea mare ca să fie lăsat să cadă. Trebuie proptit pentru că, altminteri, cade tot sistemul de (non)valori pe care a fost clădită România ultimelor două decenii. Ca atare, dacă în băncile falimentare s-a investit masiv cu ajutorul lui „quantitative easing”, adică al imprimării de bani fără acoperire în realitatea economică, bula lui Pleşu e fâsâită controlat cu ajutorul unei injecţii masive de capital simbolic menite a-i „repera onoarea”. Atacată, cică, de un nesărat cu duhul de la Antena 3 care a îndrăznit să-l facă pe dl Pleşu „slugă”. Or, ştim cu toţii, şi nu de ieri de azi, dl Pleşu e boier. Boier al minţii. Nu poţi să tratezi un divanit al minţii, un om a cărui minte e mai însiropată şi mai galeşă decât o baclava, ca şi cum ar fi o biată „slugă”. A făcut prea multe compromisuri dl Pleşu pentru a ajunge boier pentru ca acum să poată accepta să fie devalorizat astfel.
Dacă până şi dlui Pleşu i se poate întâmpla un asemenea afront, atunci ce se vor face ceilalţi boieri, mai mici sau în devenire? Ce se vor face copiii de casă care aspiră? Care aspiră reputaţia dlui Pleşu şi care aspiră la reputaţie dlui Pleşu. Investitorii trebuie convinşi că investiţia lor e sigură şi că le va aduce un ce profit. Trebuie să ştie că modelul de afacere funcţionează şi, dacă faci ca Pleşu şi dansezi din buricul axiologic cu mlădierea unei cadâne cu barbă, vei obţine rezultatul dorit. Sau măcar ceva pe aproape.
Ca atare, recenta campanie de susţinere a dlui Pleşu nu e decât investiţia inflaţionară de semnături goale într-o instituţie care nu poate fi lăsată să se prăbuşească pentru că ar afecta negativ portofoliul multora dintre cei care au investit speculativ în bula intelectuală din România. Ceea ce mă încântă este însă fermitatea cu care îl declară unii pe Andrei Pleşu “un moralist, iar moraliştii stingheresc, deranjează, adeseori irită”. Da, irită, mai ales dacă sunt lupi moralişti care jupoaie oaia în timp ce îi vorbesc despre îngeri şi apoi o şi mănâncă, de milă, ca să nu-i fie frig fără blană. Moraliştii de soiul ăsta sunt moraliştii unei „elite a-morale”, aşa cum visa Teodor Baconschi, un alt căuzaş al onoarei, astăzi încă ne-reperate, a dlui Pleşu.
Câţi dintre cei care se aşază azi lângă dl Pleşu ar apăra onoarea unui om obişnuit din România. Câţi ar apăra obrazul României profunde? Câţi ar apăra onoarea unui mic-burghez, a unui pensionar sau a unui ţăran? Câţi ar fi atât de mari la suflet încât să investească o fărâmă din reputaţia lor într-o cauză de pe urma căreia nu au nimic de câştigat, nici măcare vizibilitate? Câţi au altitudinea sufletească de a se dedica unei cauze mai mici decât orgoliul, poziţia, reputaţia sau fumurile lor? Din experienţa pe care am avut-o cu mulţi dintre cei de pe lista de căuzaşi, aş spune că doar o brumă, cea mai palidă brumă a lor.
Dl Pleşu e un mare mânuitor al limbii române, ni se spune astăzi. O fi. Dar dl Horia-Roman Patapievici declara cândva că limba română e bună doar pentru slugi. În urma acestui efort, dl Patapievici a ajuns, în aplauzele dlui Pleşu, director la Institutul Cultural Român, însărcinat cu promovarea limbii şi culturii române în lume. Unde ar trebui deci să ajungă dl Mihai Gâdea, în urma faptului că l-a făcut pe dl Pleşu „slugă”? Nu ştiu. Dar ştiu un singur lucru: nu Gâdea a inventat insulta, şi nu „elita” ar trebui să fie singura care să profite de pe urma ei.
