Evadarea din subterana

Va propun sa evadam din subterana. Ma refer la realitatea din Romania. De cate ori citesc site-urile din tara, ma indispun. Nu le mai citi, mi-a spus o voce straina, care nu intelege ca acest lucru e greu, daca nu imposibil, fiindca nu te poti rupe de radacini. Te rupi o vreme, dar mereu revii la ele. Si ma intristez cand dau peste mereu aceleasi vesti rele, peste aceleasi personaje nesatule, care au transformat scena politica nu in mijloc de armonie, de model pentru oameni, de binefacere pentru tara, ci in lupte de circ politic, pentru furtisaguri, pentru posturi vremelnice, in carnaval sinistru, in subterana.

Nu mai iesim odata din subterana? Nu mai exista in tara nimic frumos, nimic demn de semnalat, chiar cu riscul de a pierde cititorii, acei cititori care oricum nu conteaza, fraieriti la infinit cu umpluturi de tip Bianca, bataia de joc a unor subdezvoltati, in frunte cu ea, care ar trebui sa se opreasca, sa inteleaga ca nu e vedeta, fiindca o vedeta nu e de mucava, e o valoare, are fapte, realizari pentru oameni. Nu mai vorbesc de cazuri, precum cel de la TVR, cand un fost disident a ajuns sa cocoloseasca falimentul postului national, sa acopere mizeriile, sa introduca liberul arbitru, cenzureaza emisiuni, plateste un mascarici cu 40 de mii de euro pe luna, cand salariul unui profesor este de 700 lei! Apoi cere stergerea datoriilor TVR (122 de milioane euro!!!) in loc sa fie trasi la raspundere cei care au facut aceste pagube, alde Nicolau, Hagiculea, Saftoiu si toti ceilalti. Sau in loc sa gaseasca solutii, sa termine cu abuzurile, cu salariile nesimtite si cu incompetentii. Si-a inceput bine mandatul, cu o amenda de 70 de mii de lei, pentru cenzurarea unui serial in care apare Larry Watts. Cine plateste? Liberul arbitru?! Multi cer chiar desfiintarea TVR, ca fiind un post inutil, pagubos si blestemat. Aceste pagube se datoreaza conditiei de cenusareasa politica a televiziunii, unor manevre care tin de o realitate subterana, nefiind posibile intr-o lume normala.

Dar sa iesim din astfel de subterane. Romanii au uitat sa mai priveasca si spre cer. In aceste zile se desfasoara aici, la New York, faimosul targ anual ADAA, prescurtare de la Art Dealers Association of America, un targ al negustorilor de arta americani. Nu o data am scris ca in Romania criza artei se datoreaza inainte de toate lipsei colectionarilor, inexistentei unei astfel de Asociatii puternice, care sa fie ca un reper calauzitor pentru artisti, un suport temeinic, care sa le dea incredere ca se vor implini. ADAA, asociatie infiintata in 1962, reflecta tocmai o astfel de realitate puternica, e un etalon de prosperitate. Evenimentul are loc in istorica cladire Park Avenue Armory. Si Romania are astfel de spatii monumentale, precum cele din Palatul Parlamentului, unde s-ar putea organiza, intr-un viitor pe care il visam mai bun, un targ al galeriilor, al marilor proprietari de colectii de arta. Sigur, e drum lung, care trebuie pavat mai intai cu galerii.

Romania are talente, dar nu are mijloace. Ori fara ele, talentele se pierd, dupa ce, unele, ajung vedete de mucava. Exact la extrema opusa este ADDA, care de 26 de ani, in fiecare martie, organizeaza targul numit The Art Show, un titlu ce pare banal, care nu spune nimic despre valoarea artistica a acestui eveniment, despre inalta calitate a operelor expuse.

In acest an, se afla la start peste 70 de galerii, majoritatea din New York, dar si din alte mari orase, ca Chicago, San Francisco, Minneapolis, Boston, Cincinnati sau Los Angeles. Bucuria a fost mare, cand m-am reintalnit cu galerii cunoscute, ca James Cohan, Nancy Hoffman, Sean Kelly, David Nolan, Lelong, Matthew Marks, Metro Pictures, Pace, Petzel, Tanya Bonakdar, Tibor de Nagy si altele, despre care am scris pe larg in volumul FINE ARTS IN AMERICA. Uluitor ca toate au scos la vedere ce aveau mai bun. David Nolan, de pilda, i-a inchinat spatiul lui Gavin Turk, un artist englez, care a expus si in sediul din Chelsea al galeriei, dar aici e de nerecunoscut, a etalat piese pline de imaginatie si spirit. Un cub urias din metal presat, colorat, in stilul lui Chamberlain, contrasta cu o pipa imensa avand forma unui angrenaj de masina pus pe un soclu alb. Sean Kelly, asa cum ne-a obisnuit, expunea fantastice creatii in care efectele estetice se realizau prin ingenioase constructii de oglinzi incluse in suprafete miscatoare.

Iar la o alta veche cunostinta, Cheim & Read Gallery, ne astepta o surpriza de proportii, interferenta a doi colosi: Gaston Lachaise si Louse Bourgeois. Un efect fantastic. Arta grandgiugnolesca, forme rubensiene, trecute prin experienta lui Botero, pana la fantasticele torsuri amintind de primatul lui Brancusi. Un racord cu Brancusi am facut si la Adler & Conkright Fine Art Gallery, unde exista un Jean Arp, puternic marcat de arta artistului roman. De altfel, aici, la acesta galerie, am putut vedea ceva cu totul nou, nemaivazut de mine in sutele de galerii newzorkeze: futurismul italian, toata miscarea lui Marinetti, cu toata scoala lui, cu toti pictorii care s-au remarcat in anii 1910! Ceva incredibil. Si totul culminand cu celebrul manifest pro-fascist al miscarii din 1932. Sigur, citat este insusi Musollini, care a vorbit despre viitor in stilul futuristilor.

Aceste lucrari expuse aici, la ADDA, nu se pot vedea la galerie. Se pot vedea numai acasa, la colectionara, in urma unui „appointment”. Am cunoscut-o si pe doamna Rachel Adler, proprietara galeriei, o colectionara aparte, cu aplicatie in arta moderna europeana si latino-americana, specializata in avangarda europeana a anilor ’10, ’20 si ’30.

Ceea ce ar trebui subliniat cu majuscule este faptul ca la acest regal al artei plastice nu a exista nici un aspect kitsch. Desi arta kitsch este dominanta in America, datorita accesibilitatii, la The Art Show nu e loc pentru kitsch. Aici respira numai arta elevata, fara cusur. Chiar si ornamentatia de la Lelong Gallery, cu mari trandafiri in care se afla prinse pasari, lebede sau pauni, face parte dintr-un rafinament baroc. The Art Show este un regal de mari artisti moderni. Vizitatorul se poate intalni cu valori intrate in constiinta cunoscatorilor, cum ar fi Joshua Abelow, Lucky DeBellevue, Joseph Montgomery, Jackie Saccoccio, Davina Semo, Brendan Smith, Devin Troy Strother sau Daniel Subkoff, ca sa pomenesc doar cativa dintre pictorii abstractionisti, care sigur nu formeaza teme de studiu la scolile noastre de arta.

Cu un cuvant, The Art Show este un eveniment elitist, categoric, care arata ca marea arta este stapana in America. Un lux absolut. Calitatea materialelor, dificultatea executiilor, ipostaza unor mijloace apartinand tehnologiei viitorului, constituie baza artei novatoare de maine, la care deocamdata nu are acces oricine. Dar a vedea asa ceva, pentru artistii romani ar fi o scoala. Din pacate, insasi aceasta sansa este un lux. Galeriile din Romania fac inca parte din subterana. Suntem departe de a realiza asemenea evenimente, dar trebuie sa aspiram la ele. Insa din nou revin la subternalele politicii, din care nu se poate evada, care pun botnita chiar acestei aspiratii.

Oricine poate vedea pe Internet imagini de la The Art Show. Chiar si acest lucru merita facut. Macar in vis sa iesim din subterana. Sa ajungi pe o planeta facuta nu de extraterestri, ci de oameni. Si sa ne interbam, ce fel de oameni? Sunt oameni ca noi? Se poate pe acest pamant sa ajungi intr-o lume in care totul straluceste, te absoarbe intr-o vraja princiara, iar tot ceea ce vezi reprezinta expresia unui rafinament greu de descris. O adevarata betie vizuala, de o mare eleganta si noblete. Iar oamenii par veniti cu o nava cosmica, dovedind ca asa ceva e posibil si pe pamant.

Grid Modorcea / Ziaristi Online

Corespondenta de la New York