O Olimpiadă suprematistă cu câini vagabonzi
În jurul Olimpiadei albe de la Soci (Rusia), s-a făcut multă vâlvă politică. Evident, declaraţiile se referă la faptul că trebuie depolitizat măcar sportul, să aibă parte de o sărbătoare curată, fără probleme de nici o culoare politică, să fie ca însăşi ideea ştafetei antice, să cuprindă toate popoarele, fără deosebire de rasă, dar şi fără teama că o bombă cade la sfârşitul unei curse, ca la Boston. Să apere Olimpiada de terorişti, s-au angajat în primul rând americanii, care au trimis două nave de război, cu puşcaşi marini. Însuşi Putin s-a implicat, garantând o desfăşurare normală, fără incidente, a Jocurilor.
Dar chiar în ziua deschiderii oficiale a Olimpiadei albe s-a semnalat deturnarea unui avion turcesc, plecat din Ucraina, cu o tentativă a unui ucrainian, care i-a cerut pilotului să ia direcţia Soci. Politizarea lumii, a tuturor problemelor ei, nu mai poate fi evitată, nici oprită. Dovadă că însuşi spectacolul deschiderii a fost anunţat de organizatori ca fiind o ruptură de vechea imagine a Rusei comuniste, că ni se oferă o nouă imagine, a unei Rusii democratice. Viziunea însă a fost complet tributară marilor parăzi comuniste, cel puţin momentul care a evocat revoluţia din 1917, deşi istoria sovietică arăta ca un mecanism hei-rup-ist care în final se pulverizează. Nu se poate face istoria Rusiei fără perioada comunistă. E un lucru inevitabil. Iar observatorii de la faţa locului, ziariştii străini, spun că se confruntă în realitate cu sechelele comuniste, chiar dacă efortul este de desprindere totală. Condiţiile de cazare ale jurnaliştilor străini au fost prezentate de presa occidentală prin imagini halucinante, nemaivorbind de imaginea devastatoare a câinilor vagabonzi ai oraşului Soci, de care nici în acest moment olimpic ruşii n-au scăpat.
Dar dincolo de toate aceste neplăceri, unele minore, a triumfat spiritul olimpic, susţinut de un spectacol uimitor, ca idee şi suport coregrafic, ideea fiind reprezentată de o fetiţă, pe nume Lubov (dragoste), care a fost pe rol de călăuză, a ghidat publicul şi a legat toate momentele istoriei unei Rusii milenare, plimbându-ne pe cele 9 fuse orare pe care le cuprinde vastitatea acestei ţări. Cel puţin perioada ţaristă a fost la înălţime, ilustrată prin suflul nou adus de Petru cel Mare, de mişcarea artelor, culminând cu ilustrarea coregrafică a romanului Război şi pace, dar şi cu succesele baletului rus în lume. Evident, nu putea să lipsească troica trasă de trei cai. S-a văzut o troică uriaşă, de 65 de metri.
Spectacolul a fost tipic rusesc, adică grandilocvent, absolut pro-domo, de un bombasticism tipic sovietic. Adică totul era ca în socialism, când ni se spunea că toţi savanţii lumii sunt sovietici. Acum toţi campionii lumii au devenit ruşi. Nu a exista în tot spectacolul de trei ore, cu excepţia paradei sportivilor din ţările participante, când, normal, trebuia să fie prezentat cel puţin purtătorul de drapel, nici un alt nume de sportiv străin. A fost o paradă pro-rusă din toate punctele de vedere.
Desigur, noul stadion olimpic, Fişt, şi întreg ansamblul arhitectonic al Olimpiadei, au fost pe măsura a ceea ce ne spuneau crainicii, că Rusia e cea mai mare ţară de pe pământ (tot cu nostalgia vechiului URSS)! Cameramanii au evitat cât s-a putut imaginea numeroaselor scaune goale ale stadionului, deşi au fost prezenţi 40 de mii de spectatori. Culorile alb, albastru şi roşu, ale drapelului rus, au inundat cerul, în jurul unor uriaşe cercuri olimpice, născute din fulgi de nea, dintre care doar patru s-au aprins (tot “tehnica”, bat-o vina, a făcut ca al cincilea fulg să nu se deschidă). Uimitor totuşi ce au făcut ruşii! O fantastică demonstraţie de forţă, valori şi frumuseţe.
Firesc, am spune, dacă ne gândim că la Soci se desfăşoară cea mai scumpă Olimpiada din toate timpurile, care a costat 40 de miliarde de euro. Cam cât averea lui Putin, estimată la 50 de miliarde de dolari, cel mai bogat om al Rusiei, care arată ca un ţar kaghebist, plictisit, plin de sine, cu acel zâmbet cinic, tipic dictatorial, în colţul buzelor, chiar şi când a rostit cuvântul prin care a declarat deschisdă cea de-a 22-a ediţie a Olimpiadei albe.
Ruşii au vrut să demonstreze că e vorba de o altă Rusie, să se termine cu prejudecăţile care nu o mai desprind de sechelele comuniste. Sigur, s-au întrecut în soluţii scenografice monumentale, prezentnd o istorie a Rusei plină de fantezie şi culoare, revelând aspecte mai puţin cunoscute marelui public, cum ar fi avangarsismul artei plastice.
Au trecut prin faţa camerelor trei mii de sportivi din 88 de ţări de pe toate continentele. Delegaţia cea mai numeroasă o are Rusia, apoi SUA, Canada, Germania, Austria etc. Şi noi avem 24 de sportivi. A defilat şi delegaţia Republicii Moldova. Steagurile celor două ţări sunt la fel, numai moldovenii au în mijloc o stemă heraldică, stema Moldovei lui Şetan cel Mare, cu capul de bour.
Au fost numai somităţi, din toate domeniile. De pildă, un colţ al steagului olimpic era dus de Nikita Mihalkov. Alături de el era Valentina Tereşkova, prima femeie care a ajuns în spaţiu. Soprana Anna Netrebko a interpretat imnul olimpic, alături de un cor de bărbaţi, iar patinatorul de short-track Ruslan Zaharov a depus jurământul olimpic în numele sportivilor. Spectacolul a avut de toate, mai ales balerini, cosmonauţi, patinatori, atleţi de toate categoriile, vârfuri olimpice şi mondiale. Însăşi Maria Şarapova a adus torţa olimpică în arena stadionului Fişt, după un parcurs record al torţei, de 65 mii de kilometri, plecând din Grecia, trecând şi prin apă şi prin spaţiu. Torţa a fost apoi preluată de atleta Elena Isinbaieva, care i-a dat-o triplului campion olimpic la lupte greco-romane Aleksandr Karelin. Au urmat campioana olimpică la gimnastică ritmică în 2004, Alina Kabaieva, tripla campioană olimpică la patinaj artistic Irina Rodnina şi, la final, triplul campion olimpic la hochei pe gheaţă Vladislav Tretiak. Aceştia din urmă au purtat torţa pe o distanţă de aproape o sută de metri, după care au aprins flacăra olimpică aflată într-o instalaţie specială, cu totul cosmică. Aprinderea marii flăcări a declanşat un impresionant foc de artificii.
*
Au participat la ceremonie numeroşi şefi de stat şi de guverne, cu excepţia lui Obama, Merkel, David Cameron şi încă vreo trei-patru mari. Americanii au garantat pe coastă securitatea Jocurilor. Să sperăm că va fi pace, că vor fi numai întreceri sportive curate. Acesta a fost şi apelul lui Thomas Bach, preşedintele CIO, care a spus sportivilor: “Nu sunteţi doar cei mai buni, sunteţi sportivi olimpici. Ne veţi inspira. Voi daţi viaţă valorilor olimpice. Sportul olimpic uneşte oamenii. Este posibil să trăiţi împreună, fără nici o formă de discriminare, să daţi un exemplu de pace”.
Olimpiada durează 17 zile. Ai noştri, de la TVR, transmit tot. Nu mă îndoiesc că şi americanii vor transmite non-stop, fiindcă au la Soci o prezenţă fantastică.
Ruşii au vrut să demonstreze că sunt o mare forţă democratică. Sigur, aşa cum au fost o mare forţă ţaristă sau comunistă, pot să fie şi o forţă capitalistă. Vor să demonstreze ceea ce se tot spune şi în România, că dacă lui Ceauşescu i se dădea ordin să facă din România o ţară capitalistă, o făcea. E o iluzie, pornită de la faptul că noii oameni politici români nu au fost şi nu sunt în stare să conducă nava ţării la liman, o tot ţin în derivă. Dar cu hei-rupism nu se poate face democraţie. Aşa cum nici prin jaf nu poţi să te consideri cel mai bogat om de pe pământ!
Totul se vrea impecabil organizat, deşi nouă ni s-au arătat şi imagini cu camere mizere oferite jurnaliştilor străini, cu apă colorată dubios, cu nedotări pentru internet sau cu camere video de supraveghere. Mă îndoiesc de unele imagini, cu camere ca în hrubele săracilor, poate pe măsura unor crainice ca A. Alexoi, care face gafe peste gafe. De pildă, nu ştie cine e Malevici, considerându-l artist sovietic, constructivist, când el este un pictor abstracţionist, lansând suprematismul, un curent diferit de realismul rus şi socialist, fiindcă el a lansat “arta fără subiect”, dovadă că Malevici a fost ostracizat de regimul comunist din Rusia, având la maturitate o soartă vitregă, a fost suspectat, urmărit, supravegheat, condiderat ostil Rusiei sovietice, findcă a pictat nu “omul nou”, ci omul dezumanizat. Dacă ar fi pictat Olimpiada de la Soci, sigur ar fi făcut un pătrat alb în mijlocul căruia ar fi aşezat câţiva maidanezi. A fost interzis în toată Rusia sovietică, reabilitat abia după Perestroika. De aceea, poate momentul cel mai emoţionant din punct de vedere estetic al spectacolului a fost prezentarea artei avangardiste, despre care teverista Alexoi nu ştie nimic. Nu ştia nimic nici de Kandinsky, mare pionier al abstracţionismului, tot dădea cu Eugen Doga, cum că muzica lui a fost baza ceremoniei, de parcă nu era evident că muzica lui Ceaikovski, în cap cu Lacul lebedelor, a dominat fondul sonor, ca şi inevitabila Pasăre de foc a lui Stravinski, cu care s-a ilustrat fabulosul spectacol al focurilor de artificii. Şi aproape de necrzut, pronunţa “catedrala Vasile”, nefiind în stare să pronunţe Vasili Blajenâi, cum este cunoscută de orice turist celebra biserică din centrul Moscovei, căreia ceremonia de la Soci i-a dedicat un moment memorabil!
Un comentator sportiv trebuie să aibă cultură generală, ori să citească corect textele de prezentare. Dar Alexoi bate câmpii, nu e prima oară când o face. De pildă, la momentul când se evoca revoluţia din 1917, când se prezenta imaginea faimosului crucişător Potiomkin şi se vorbea despre filmul lui Eisenstein. Dar Alexoi a spus Einstein. E gafa tipică amatorilor, oamenilor fără cultură. Am scris de mai multe ori despre gafele acestei bătrâioare comentatoare a TVR, invitând-o să pună mâna pe carte, dar mai ales să ia cursuri de dicţie. E foarte important ca un comentator al Jocurilor Olimpice să aibă dictţie, să nu mănânce cuvinte sau litere, că iese un ghiveci. Din elanul ei prea romantic, rezultă un umor involuntar şi gafe elementare. De pildă, spune că delegaţia Rusiei e numeroasă, are 226 de sportivi, cu patru mai puţin decât Statele Unite, cea mai numeroasă, dar statistica oficială arată că delegaţia Rusiei are 270 de sportivi! Elanul romantic duce la falseuri ridicole şi la un fals patriotism. Iar căderile în gol ale acestei comentatoare vor dăuna mult transmisiilor sportive ale TVR. Să ne cunoaştem măsura. Un comentator trebuie să fie la obiect, informat şi foarte realist. Sportivilor români le dădea numai medalii de aur, când noi, în toată istoria Jocurilor Olimpice, nu am obţinut decât o singură medalie, în 1968, la Grenoble, la disciplina de bob dublu masculin!
Spiritul Olimpiadei nu ne poate face toleranţi cu incultura, cu politizarea excesivă, cu sforăielile patriotarde. Dar Olimpiada a început. E în plină desfăşurare. Am văzut deja miraculoasa probă de Biatlon, Men’s 10 km Sprint. Ce triumf! Să ne bucurăm de frumuseţea sporturilor albe, de fantasticii sportivi, adevărate simboluri atletice ale performanţelor umane.
Grid Modorcea / Ziaristi Online
Sursa foto: Washington Examiner
