Portalul Ziaristi Online publica azi ultima parte a unui text fundamental al scriitorului si criticului Grid Modorcea. O analiza amara a starii natiunii de azi in care sunt tratate, pe capitole, principalale probleme nationale si sensul rezistentei culturale la ocupatia institutionala a Romaniei:
Gaşca, duşman al spiritului critic (V)
Cineva, la ziua mea, când am împlinit 70 de ani şi am fost sărbătorit de Uniunea Cineaştilor, spunea că vede în acest fapt o recunoaştere a rezistenţei mele. El – e vorba de poetul George Canache – mă consideră “simbolul Rezistenţei în cultura română”. Pentru el e un fapt indubitabil. Nu ştiu dacă şi pentru alţii. Cert este că trebuie să rezistăm în continuare. Spititul critic presupune rezistenţă, să ştii să te baţi pentru o idee, să ajungi să mori pentru o cauză. El nu însemană numai expectativă, privire din afară, un fel de filosofie chioară. El înseamnă implicare, acţiune, sacrificiu continuu.
Fiecare, din cei care vrem să construim ceva, trebuie să contribuim la spiritul critic al neamului. Cine e dispus să renunţe la sine, la egocentrismele şi interesele sale vremelnice? Pentru ideea curată a Spiritului critic, pierzi, nu câştigi nimic. Nici un ban, nici o poziţie, nici o prietenie dezinteresată. Dar câştigul adevărat nu este al tău, trebuie să fie al celorlalţi, din viitor.
Desigur, orice om care creează îşi este sieşi, într-o anumită măsură, propriul critic. Criticul din el e un autocontrol. Dar toate aceste puncte de vedere trebuie să se unească, să existe un dialog din care să se aleagă adevăratul spirit critic, o platformă comună, care să fie ca un ţel pentru toţi, respectând în acelaşi timp libertatea critică a fiecăruia. Spiritul critic al anticilor avea ca prim reper Patria. Chiar şi spectacolele de teatru se desfăşurau într-un decor unic: harta patriei!
Era un reper pe care îl respectau toţi, era punctul de nezdruncinat al spiritului critic. De aici, urmau alţi paşi de temelie. Azi patria e sfârtecată. Se vinde fără ruşine pământul ţării. Un om, căruia i s-a dat “Steaua României”, cere peste tot federalizarea patriei.Toţi porcii sfâşie această hartă, acest pământ.
De unde să urmeze alt punct de temeile al spiritului critic? El se numeşte Cunoaşterea de sine. A murit pentru el Socrate. Iată un punct absent din viaţa politicienilor români. Această hibă gravă se vede prin lipsa reciprocă de respect, prin contestări şi schimbări neîncetate. Un ministru este schimbat cu altul peste noapte, fiindcă nu a existat cunoaşterea de sine. Ce psihologie au cei care fac numiri? De găşcari. Se fac rotirile pe criterii de gaşcă, nu de valoare. Ce demonstraţie ne-au făcut aleşii cu schimbările de la Ministerul Culturii şi ICR ne arată cât de lipsiţi de acest har al cunoaşterii.
Să-i ajutăm pe oameni să se cunoască pe ei înşişi. A avea spirit critic este un lucru greu, presupune un mare sacrificiu, fiindcă trebuie să te rupi de gaşcă. Ce e val ca valul trece, spunea Poetul. Noul Val se duce, vine altul, dar criticul superior nu e cantonat de o mişcare sau alta, de un grup sau altul, de o anumită relaţie sau alta. Spiritul critic presupune să fii liber, rupt de orice prejudecăţi. E foarte greu să fii liber, cu adevarat independent, rupt de obligaţii şi de prietenii înşelătoare. Mulţi fac politica aşteptării, se retrag sau se dau la fund. Ei nu sunt critici adevăraţi, fiindcă au prejudecăţi, fiindcă nu se pot rupe de grupul din care fac parte. Critica adevărată, de temelie, nu se face pe grupuleţe.
Important este ca oamenii să înveţe să se respecte unii pe alţii. Acest lucru l-am văzut în America. Iar calitatea oamenilor estre esenţială. Fără calitatea oamenilor, spiritul critic nu poate funcţiona, se înăbuşă.
Ca să ne respectăm unii pe alţii trebune să ne respectăm pe noi înşine. Respectul se bazează pe comunicare. Să ne folosim de internet să comunicăm, nu să ne baricadăm! Din această cauză, spiritul critic actual este difuz, ca şi inexistent, fiindcă el este superdivizat. Altfel spus, există doar o critică de gaşcă, de grupuleţe, câte site-uri, atâtea găşti şi critici, de acea n-au valoare, fiindcă nu practică o critică de idei, de viziune, pentru un folos general.
Un critic adevărat nu trebuie să aibă de împărţit nimic cu nimeni. El trebuie să-şi folosească talentul, pregătirea, cultura, pentru ceilalţi. Natura l-a înzestrat cu o independenţă de invidiat. N-are nevoie de proptele, care să-l îndatoreze, să-l înregimenteze. Numai spiritul critic poate schimbata din rădăcini mentalităţile, poate duce la renaştere spirituală, poate crea o nouă mass-media românească, o nouă televziune, o nouă presă, o nouă artă, cu adevărat independente, în slujba cititorului, a spectatorului. Presa de azi e un dezastru, e o presă total aservită găştilor, grupurilor de interese, care nu acceptă libertatea de opinie. E o presă dictatorială, care se face exploatându-i pe colaboratori, care intervine în opinia autorului, dovadă că în UE presa din România e codaşă, ba chiar pe ultimul loc. Sigur, ar trebui să fie o coalizare a valorilor, să-şi facă o revistă numită “Spiritul critic al virgulei”. Am numit-o aşa cu gândul că un profesionist nu trebuie să accepte să i se schimbe o virgulă.
Pericolul e dat de falsa înţelegere a presei, indusă de patroni, de diletanţi, care preferă să colaboreze cu amatori şi veleitari, pe care nu-i plătesc, decât cu un profesionist adevărat. Care este incomod. E incomod acum, aici, în acestă fază demonică, în care politica şi cultura se fac pe bază de grupuleţe. În România post-decembristă nici un grupuleţ nu a renunţat la privilegii de dragul interesului general. Au existat lozinci ca “Numai împreună”, dar nu a existat nici un “ împreună”, ci doar fiecare pentru el, asta trebuia înţeles din sloganele partidelor, care au devenit o inflaţie, au epuizat tot ce e slogan în toate ţările avansate ale lumii. S-a importat fără discernământ tot ce era potrivit pentru alţii.
Criticul adevărat trebuie să aibă demnitate, să se retragă imediat în momentul când vede că i schimbă o virgulă fără acordul său. El, din fericire, are de partea lui harul, care îi dă aripi, mereu îi alimentează entuziasmul, iar acum are de unde alege. Lumea îl aşteaptă.
Salvarea spiritului critic este că nu depinde de o gaşcă, de un interes de la un moment dat sau altul. El este ca opera lui Shakespeare sau Eminescu, adică un reper mereu viu, mereu pentru alţii. Un reper care depăşeşte timpul, istoria, dar înţelepciunea unui popor este să ştie să-l aplice la momentul potrivit, pentru ca viaţa lui la un anumit răstimp să fie ca o carte perfectă, atât cât putem fi noi, pământenii, de perfecţi.
Grid Modorcea / Ziaristi Online
