Cinismul la putere

sau

Apocalipsa unui accident aviatic

Oare trebuie să moară oameni nevinovaţi ca o naţiune să se deştepte? A fost nevoie de o mie şi ceva de morţi, ca să se producă o ruptură de comunism!? A fost nevoie de alţi morţi (minerii) ca să intram într-o nouă eră, cea neocomunistă? A fost nevoie de un accident aviatic ca să vadă şi alţii, ceea ce noi tot spunem de ani de zile, că avem o clasă politică defectă, că nu funcţionează societatea, că hibele ei sunt în lipsa de comunicare şi mârlănia unor indivizi ai puterii de stat, cu salarii ameţitoare?

De pildă, ex-directorul Romatsa, Frâncu, avea un salariu de 9 380 euro pe lună, iar cei 1 500 de salariaţi pleacă acasă lunar cu minimum 4 000 euro?! Cine o fi acest Frâncu? Vreun sfânt? Ce minuni o fi făcut? Aş vrea să-l ating, ca pe sfintele moaşte. Ce are el deosebit faţă de un profesor ori un doctor cu 700 sau o mie lei pe lună?! Se tot vorbeşte de salarii şi pensii nesimţite, dar s-a luat vreo măsură, să auzim că s-a făcut dreptate? Istoria omenirii e o luptă pentru a se ajunge la forme de organizare în care aleşii să împartă dreptatea. Cum se împarte la noi dreptatea?

Acest accident a fost ca o oglindă a adevărului, care a arătat că în România de azi nu există o structură socială, un mecanism social unitar, ci o anarhie, un  haos de guvernare. Asta înseamnă inexistenţa unei societăţi propriu-zise. Plus că el, acest accident, a pus sub semnul întrebării capacitatea de implicare a oamenilor de răspundere, a celor pe care poporul îi alege să-l conducă, să-l vegheze, să-l apere! România nu e pregătită să aibă un mecanism democratic. La democraţie nu se poate ajunge decât prin educaţie, nu cu semianalfabeţi cu internet! Noi am compromis toate formele de organizare, de la cele ale comunei primitive la comunism şi capitalism.

De ce? Pentru că o ţară, ca să fie ţară, nu poate fi condusă din afară, fiindcă cei din afară nu simt româneşte, o vor transfrma în ladă de gunoi, în maidan de deşeuri, în piaţă de desfacere străină.

Acest timp de “integrare” europeană (refuzat de o ţară ca Norvegia, de exemplu, fiindcă nu i s-a potrivit, dovadă că a ajuns o ţară în care fiecare familie este milionară în dolari!) a distrus România, a făcut din ea o ţară de grupuleţe, de intrese meschine, total anti-sociale şi anti-româneşti.

Şi această tragedie, care a îndoliat România, a scos în evidenţă un alt lucru grav, foarte grav, la nivel generic, aş zice. Demisiile unor demnitari vinovaţi de moartea a doi oameni nevinovaţi, în care pilotul s-a sacrificat ca să salveze alţi cinci oameni, este o jignire la adresa oicărei morale. Ei nu regretă nimic, aşa au declarat, sunt curaţi, total nevinovaţi, dar îşi dau demisia să se vadă că ei iubesc instituţiile pe care le-au supt şi falimentat. Au demisionat “pentru a asigura liniştea şi stabilitatea instituţiei”.

Un lanţ de întâmplari nefaste arată cât de defecţi sunt oamenii, ceea ce arată o defecţiune la nivel genetic. E posibil ca alterarea să fi atins esenţa identităţii lor de români. Sictirism, nepăsare, sfidare, pe ce, pe incompetenţă! Ministerul Transporturilor avea obligaţia să coordoneze Romatsa, care avea răspunderea salvării în caz de accident. Romatsa a oprit emiţătorul de reperare. Mai mult, avea o aplicaţie Software cumpărată cu 415 000 euro, capabilă ca în 5 secunde să indice locul unei prăbuşiri aviatice. Dar nimic nu a funcţionat. Paralizie totală. Oamenii nu ştiau să umble cu acest aparat. Am auzit voci care dădeau vina pe altitudine, pe gheaţă, pe îngreunara aripilor (fenomenul de givraj), pe vântul netrebnic, ba unii îi dădeau şi lecţii pilotului, cum ar fi trebuit să procedeze, deşi pilotul Adrian Iovan era un reper în aviaţia românească.

Desigur, cazul acestui accident aviatic este mai mult decât tragic, spune multe despre ce înseamnă o ţară condusă de spiritul de gaşcă, fiindcă au murit oameni datorită lipsei de comunicare între găşti, prin dezinformare din prostie, din lipsă de instruire, din amatorism cras. Toţi responsabilii se dovedesc nu specialişti, nu profesionişti, nu români, ei fac parte din familia “canalia de pe uliţi”, nişte carierişti, numiţi numai pe criterii de gaşcă politică. Clasa politică de la putere nu numeşte în funcţii specialişti, valori, ci politruci, lichele care trebuie răsplătite pentru serviciile lor.

Cu ce consecinţe? Cu distrugerea ţării. Aşa se ajunge să se spele pe mâni, fiindcă nici un partid nu mai e responsabil de acest sistem al algoritmului politic, al schimbărilor pe criterii politice! Se vede prin ce oameni au pus la cultură, la Minister şi ICR, numai turnători, non-valori. E nevoie de profesionişti, nu de politicieni care o fac pe profesioniştii! Unde vă sunt “profesioniştii”, doamnă Vodă în Lobodă, pe care îi tot lustruiţi de zor la ore de “maximă audienţă”, lua-v-ar dracul de găşcari! Atitudinea post-accident a oficialităţilor a revoltat întreaga opinie publică. S-au investit milioane de euro în dotarea acestui tip de comunicare şi salvare, dar, practic, s-a dovedit că nimic nu a funcţionat.

A ieşit în evidenţă suficienţa, nesimţirea, aroganţa şi incompetenţa unor oameni de decizie, ca ministrul de interne. Şi acest lucru este valabil pentru toate domeniile. E o lecţie. Va învăţa cineva din ea? Mă îndoiesc profund. Apocalipsa nu e în Biblie, e aici, lângă noi. Purtarea lui Ponta a fost de găşcar, şi-a apărat lichelele, pe care le plăteşte cu salarii fabuloase, în loc să taie în carne vie, aşa cum trebuia, pe măsura tragediei! El îşi apară oamenii, pe nesimţita de la Transporturi, fără să cunoască legea dată chiar de guvern, care arată ce răspunderi are ministerul într-un asemenea caz! Ponta a dovedit amatorism, că e un politician diletant, nematurizat. Limbajul clasei politice este de gaşcă, aşa cum, atunci când a auzit de prăbuşire, un general de la Turnul de control a spus: “E naşpa, băi!”. E naşpa, domnule general, dar pentru cine? Nu pentru cei care sunt în Turn, ci tot pentru cei, vai, căzuţi!

Reacţiile la accident au fost întârziate, retardate, ca toată clasa politică. O putere retardată. De 24 de ani, nici un politruc nu a dovedit că a învăţat ceva din jertfa a o mie şi ceva de tineri. Nu se va produce nici o schimbare în bine atâta timp cât bandiţii de la putere se apără între ei, atâta timp cât nu există un control asupra lor. A făcut cineva socoteala cum s-au cheltuit banii, fabuloasele împrumuturi de la FMI? Cine a făcut socoteala, cum s-a ajuns la 97 de miliarde euro datorii, cine i-a tras la răspundere pe găşcari ca Tăriceanu, Boc sau Patapievici, care a dus ICR-ul la dezastru, umflând buzunarele găştii lui? Fac victime din alde Tismăneanu, nu din morţii pe care îi au pe conştiinţă călăii comunişti, printre care se afla şi tatăl lui. N-ar recunoaşte în ruptul capului că poartă o vină, deşi evreii au gestul cenuşii pe cap, nu, vina o au numai morţii! Nici măcar nu au bunul simţ să stea deoparte, să tacă, tot scormonesc rahatul pe care ei l-au făcut! Ei vor numai vendete, prelungesc comunismul, fiindcă nu ştiu trăi şi altfel. Toată mass-media puterii îi plâng pe aceşti derbedei, care se dau poeţi, literaţi, autori, le găsesc motivaţii pentru faptele lor criminale, fiindcă rescriu istoria după cum le convine, după criteriile lor de găşcari!

*

Ce caracterizează un astfel de amartaloi, cum îi numea Mircea Eliade pe satanizaţi? Cinismul! Ce diferenţă este între zâmbetul “superior” al lui Ceauşescu şi cel al lui Tismăneanu? Nici una. Toţi activiştii, toţi găşcarii, de la Iliescu la Băsescu, de la Mitrea şi Năstase la Ponta sau Stroe, de la Liiceanu la Patapievici au împrumutat de la Ceauşescu acest zâmbet de falsă superioritate, de sfidare a bunului simţ, de crimă la adresa moralei şi omeniei, minunata omenie, care i-a caracterizat pe români în toată istoria lor milenară. Au făcut non-stop emisiuni, de zeci de ani, cu ProTv în frunte, în care şi-au bătut joc de omenia românilor, de obiceiurile lor străvechi, de Mioriţa şi de alte mituri fundamentale, care au fost hrana Rezistenţei poporului român. Le-au batjocorit, au spus că sunt demodate, şi ce-au pus în loc? Imitaţii. Pe care le imită şi prost. Pe nimeni nu deranjează cât de penibile sunt noile educatoare ale României, curve notorii devenite vedete de televiziune?! Orice se imită devine caricatură, arată fals, sună rudimentar. Se tem de autentic. Îi sperie cuvântul patrie, nu mai trebuie rostit. Trebuia totul compromis, distrus, de la combinate şi agricultură la Eminescu şi Enescu! Iar acum guvernul plăteşte un avocat străin cu 90 de mii de lei pe lună să găsească soluţia să-l deshumeze pe Brâncuşi. Eu vă spun fără să-mi daţi un leu, gratis, că acest lucru nu se poate, nici legal, nici moral, nici religios, dar nici politic!

Se întâmplă acest fenomen dramatic: are loc un fapt tragic, precum recentul accident aviatic, şi apoi toţi dau explicaţii, toţi sunt experţi în problemă. De ce nu aţi fost înainte, domnilor, să preîntâmpinaţi catastrofa? E ca în situaţia unei incident pe stradă, în care doi se bat cu cuţitele, poliţistul din colţ vede, dar nu intervine, cică n-are voi prin lege (care lege?), apoi, după ce are loc tragedia, el apare şi constată! Constată câte găuri de cuţit există în trupul victimei. E pe rol de constatator, nu de salvator de vieţi. El nu e învăţat să preîntâmpine un accident, el e instruit să-l constate. Adică nu se bagă, nu se amestecă, deşi e plătit de popor tocmai să se bage, să se amestece acolo unde fierbe oala!

Am intrat deunăzi la un McDonalds de pe B-dul Magheru, aproape de Piaţa Lahovari. M-am uitat la cei aflaţi la mese. Toţi, fără excepţie, îşi consultau mobilurile şi leptopurile. Unii aveau şi câte două, trei aparate electronice. În toată România, oriunde te-ai duce, vezi această imagine, pe stradă, în magazine, în restaurante, oameni cu celulare, cu leptopuri. La fel, acasă, la birouri, toată lumea e înarmată cu astfel de instrumente de comunicare! Şi cu toate acestea, cel mai tragic lucru care se întâmplă, este lipsa de comunicare, un capitol fundamental, de bază, al civilizaţiei. Consecinţa accidentului aviatic, moartea a doi oameni, s-a datorat tocmi lipsei de comunicare a celor înarmaţi cu computere, celulare, dotaţi cu tot felul de aparate de salvare şi comunicare. Coroborată cu incapacitatea “specialiştilor” de a citi mesajele, de a face localizarea pe hartă, de a face traducerea cifrelor primite pe mobil la teren.  S-au investit bani enormi în această direcţie, dar, practic, totul s-a dovedit o nenorocire. De ce? Din lipsă de instruire, de şcoală, din lipsă de profesionişti. Cu amatori nu poţi să faci o ţară, o civilizaţie. Mai profesionişti s-au dovedit pădurari şi localnicii, fiindcă aveau metodele lor tradiţionale de comunicare şi orientare! Ei au reuşit ceea ce n-au reuşit cei dotaţi timp de 6 ore! Ce ruşine! Ce plagă pe acest popor!

Cum preîntâmpinaţi viitorul accident dramatic, domnilor, cum  faceţi ca el să nu mai aibă loc? La o asemenea întrebare nu răspunde nimeni, nimeni nu se pregăteşte să preîntâmpine cutremurul. Şi el vine, va veni, fiindcă pământul se învârte, natura se mişcă, nu stă locului, dar oamenii sunt damnaţi, ei nu fac nimic, aşteaptă. Această politică a aşteptarii, a devenit piatra de moară a poporului român.

Se mişcă numai cei care fură, care înşeală, care conduc vremelnic o instituţie. Restul românilor trăiesc în letargie, în hibernare, ca ursul amorţit în bârlog. Uneori mai scot capul la televizor şi bat câmpii, nici măcar cu graţie, emit soluţii, cum se poate ieşi din bârlog, din amorţeală, dar apoi reintră în sucul amar al amorţelii. Se poate construi o ţară vie, cu un Sprit critic dinamic, într-o asemenea promiscuitate paralizantă?

Grid Modorcea / Ziaristi Online