Principala opţiune a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2014 este participarea la scrutin sub siglă proprie şi propunând liste proprii, este decizia, adoptata, sâmbătă, 18 ianuarie, a.c., printr-o rezoluție a Comitetului Național de Conducere al PNȚCD, reunit la Brașov. O prezentam integral, pentru ca poate determina un nou drum pentru formatiunea istorica, singurul partid crestin-democrat din spatiul politic romanesc de pe ambele maluri ale Prutului, dupa ce PPCD a fost pus pe butuci la Chisinau. De mentionat si faptul ca, in sfarsit, PNTCD s-a debarasat de ghiuleau care risca sa-l traga in jos, sub limita de zero a sondajelor de opinie, prin asocierea cu asa-zisa Forta Civica. La reuniunea s-a afirmat ca:
- Sondajele interne indică o intenție de vot de 3,4% pentru PNȚCD. Aurelian Pavelescu a spus că în aceste sondaje Forța Civică și Mișcarea Populară apar sub PNȚCD
- Refuzăm o construcţie alcătuită în jurul unui personaj măcinat doar de dorinţa oarbă a ajunge preşedinte (Mihai Razvan Ungureanu – nota red), ori una dominată de grupuri “de băieţi deştepţi“
- PNȚCD “dorește o coaliție largă a Dreptei împotriva USL”. “Dacă nu s-a făcut până acum, alții sunt responsabili”, noteaza Politica Ta.
REZOLUŢIA COMITETULUI NAŢIONAL DE CONDUCERE AL PARTIDULUI NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN DEMOCRAT
România anului 2014 este o ţară aflată sub asediu. Guvernarea USL, puterea penalilor, atacă Statul de Drept, asasinează economic mediul privat, segmentul cel mai productiv al societăţii româneşti şi îngroapă viitorul României printr-o lipsă crasă de viziune şi de interes faţă de modul în care se va dezvolta ţara în următoarele decenii.
În acelaşi timp, partidele şi formaţiunile politice ale opoziţiei de dreapta nu reuşesc, deocamdată, să constituie o alternativă puternică şi credibilă la guvernarea ticăloasă şi incompetentă a stângii USL. Cele mai multe dintre aceste formaţiuni sunt, spre regretul nostru şi al românilor cărora le pasă de ţara lor, dominate de ambiţii personale şi de grup, care nu au nicio legătură cu voinţa reală a românilor, de orgolii nemăsurate, ori de tentaţia compromisului cu actuala putere.
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, urmând tradiţia şi moştenirea sa istorică, precum şi linia pe care a impus-o Seniorul Corneliu Coposu, consideră că gravitatea situaţiei în care se află societatea românească sub guvernarea USL impune abandonarea ambiţiilor politice deşarte, a trocului politic, şi concentrarea eforturilor noastre către apărarea românilor.
În virtutea tradiţiei noastre şi a moştenirii Seniorului Corneliu Coposu, în calitatea noastră de singur partid care a refuzat întotdeauna compromisul politic de dragul puterii, afirmăm că este de datoria PNŢCD să îşi asume rolul de principal apărător al românilor, al Statului de Drept şi al viitorului României, în faţa agresiunii USL.<
Pe aceste considerente, decidem următoarele:
1. Principala opţiune a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2014 este participarea la scrutin sub siglă proprie şi propunând liste proprii. Principalul parteneriat al PNŢCD este cu românii.
2. PNŢCD rămâne deschis constituirii unei soluţii politice comune a dreptei româneşti (Forţa Civică, PMP, PD-L). Suntem deschişi acestei soluţii numai în măsura în care ea se va forma urmând modelul promovat de Seniorul Corneliu Coposu: plecând de la aspiraţiile reale ale românilor, de la valorile şi principiile noastre (morală, libertate personală, proprietate privată), şi nu de la ambiţiile politicienilor. Refuzăm o construcţie alcătuită în jurul unui personaj măcinat doar de dorinţa oarbă a ajunge preşedinte, ori una dominată de grupuri „de băieţi deştepţi”. Putem fi parteneri cu celelalte forţe politice de dreapta numai în măsura în care acestea îşi construiesc acţiunea politică având ca bază voinţa românilor.
3. PNŢCD îi cheamă alături de partidul lui Cornelui Coposu pe toţi acei români care, acum două două decenii, s-au alăturat luptei acestuia pentru libertatea românilor, pentru Statul de Drept şi pentru o societate normală, împotriva minciunii, hoţiei şi prostiei urmaşilor partidului comunist.
Veniţi înapoi, acasă, fraţilor! Pentru ca, împreună, să apărăm România noastră de ticăloşia USL, urmaşii de astăzi ai partidului comunist.
Sursa: PNTCD via Ziaristi Online