Marţi 14 ianuarie 2014 are loc ultimul termen de judecată al procesului prin care fostul preşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat (agenţia de stat care a făcut privatiza­rea în­treprinderilor româneşti), Radu Sârbu, a vândut SC Bucureşti-Turism SA (Hotel Bucureşti – azi Radisson -, restaurantul CINA şi apartamentele din strada Luterană)

Procesul 42002/3/2012 se desfăşoară la Tribunalul Bucureşti (vizibil la link-ul:http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000505343&id_inst=3) şi îi mai are ca inculpaţi pe fostul director general al F.P.S. Emil Alin Giurgiu, pe fosta juristă a F.P.S. Jianu (fostă Şchiopu) Olimpia Mihaela şi pe israelienii Rasin Eliahu şi Bandner Robert.

Tergiversarea uriaşă a dosarului (care va face ca, probabil, nici un inculpat să nu execute vreo pedeapsă) se datorează instituţiilor statului şi tertipurilor israe­lianului Eliahu Rasin, căci cauza se afla pe rolul TMB din 2002, cu nr.3422/2001 (nr. nou 590/3/2002), când instanţa a decis în 13.01.2005 întoarcerea dosarului la Parchetul General pentru audierea inculpatului israelian Rasin, care însă, ca şi în alte cauze penale din România, s-a sustras sau se sustrage prezentării în faţa pro­cu­rorilor sau a instanţelor (aşa cum a fost cazul şi privind MO-ul cum a obţinut şi marele Hotel Sinaia din centrul staţiunii prahovene).

Deloc inexplicabil, dosarul nu a ajuns la Parchetul General, ci a fost pierdut – sau uitat – într-un colţişor al arhivei Secţiei a II-a Penale a Tribunalului Bucureşti, până când, după 2 ani, în anul 2007, cu ajutorul procurorului Robert Cazanciuc (pe atunci purtător de cuvânt al Parchetului General) el a fost dezgropat şi înaintat Depar­­tamentului Naţional Anticorupţie, pentru finalizarea procedurii audierii incul­pa­tului Rasin Eliahu. Nici de această dată, însă, Rasin nu a binevoit să se prezinte, prin urmare DNA-ul condus de Daniel Morar, reface expertiza şi constată lipsa pre­judiciului adus statului român, contrazicând prima expertiză de la dosar, şi dispune NUP şi SUP pentru toţi inculpaţii.

Soluţia DNA a fost însă contrazisă de judecătoarea Trancă Ana Maria de la Secţia a I-a a Tribunalului Bucureşti, care în dosarul 47852/3/2009 a admis plângerea împotriva ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată şi a reţinut cauza spre judecare faţă de inculpaţi sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, precum înşelăciunea şi abuzul în serviciu, dar şi din acest dosar a fost disjuns dosarul 42002/3/2012, ce se judecă în prezent, urmând ca pe 14 februarie 2014 să fie audiat ca ultim martor, care nu s-a prezentat până în prezent, ex-parla­men­tarul PDL Dan Radu Zătreanu, acesta fiind la data săvârşirii faptelor (2000) administrator al firmelor lui Eliahu Rasin, dispunând şi de sume­le plătite statului român ca şi de cele din care s-au plătit comisioanele de privatizare într-un cont londonez.

Totodată, Zătreanu Dan Radu este cel care, mandatat de Rasin Eliahu, a semnat din partea cumpără­to­ri­lor israelieni, cu directorul FPS Giurgiu Alin Emil, Actul Adiţional al contractului de privatizare al SC Bucureşti-Turism SA, act în care preţul de vânzare nu a fost actualizat cf. Cod Civil.

Dan Radu Zătreanu este în prezent reprezentantul pentru Diaspora al Miş­cării Populare (după ce a părăsit PDL-ul), dar a fost şi consilier general al capi­talei între 2004 şi 2008. Grupul Sitraco (mega trust de construcţii şi afaceri imobiliare din România), unde D.R. Zătreanu este director (din 1993) iar E. Rasin preşedinte, a fost înfiinţat în România în 1992 de „companii americane şi irlandeze“, dar „con­tro­lat de in­vestitori israeli­eni“ (cum se auto-defineşte pe site-ul companiei). De la în­­ce­putul activităţii sale Sitraco a preluat de la Primăria Bucureşti structurile unor blocuri neter­mi­na­te în perioada ceauşistă pe care le-a finalizat, fie pentru Primărie, precum blo­curile gemene de lângă Operetă, fie pentru a le vinde. (La câteva luni după ce Dan Radu Zătreanu a plecat de la primăria Capitalei – în 2008 -, au apărut şi nişte scan­daluri legate de deturnări de fonduri în care ar fi fost implicat personal, precum afacerea „Ultrasport“).

Numele trustului Sitraco este asociat şi de controversatul Alexandru Bittner, persoană care s-a insinuat ca fiind unul din acţionarii din umbră ai Sitraco, şi care a tras sforile privatizării SC Bucureşti-Tursim SA (Hotelul Bucureşti) alături / sau pentru Eliahu Rasin. Firma Sitraco Conimpex (condusă de Zătreanu) a apărut în anii ’90 chiar şi asociată în afaceri cu Midas SA, asumată public drept „coordonată“ de A. Bittner (când firma Midas a ridicat o construcţie pentru mătuşa premierului Adrian Năstase, Tamara Cernaşov, pe strada Mircea Vodă, numărul 35), deşi public D.R. Zătreanu a negat că l-ar cunoaşte personal pe Alexandru Bittner.

În ciuda negaţiilor lui Zătreanu, presa anilor ’90 îl arăta pe Alexandru Bittner ca fiind un patron al firmei Sitraco, condusă de Eliahu Rasin, firmă care a primit un important spaţiu din par­tea Primăriei Bucureşti în timpul mandatului lui Crin Halai­cu, al cărui consilier la ca­pi­tală era chiar Bittner. Astfel, presa centrală din anul 2000 (ar­ticolele „Bittner, Omul Păianjen“ şi „Imperiul Bittner“ din Ziua nr. 1910 din 25 sep­­tembrie 2000), scria că „Sitraco, firma lui Bittner, a primit cadou de la Halaicu un bloc în buri­cul Bucureştiului“.

Bittner a apărut adesea şi în culisele privatizării SC Bucureşti-Turism SA.

În esenţă, cauza penală se referă la faptul că pentru a participa la licitaţia or­ganizată de Fondul Proprietăţii de Stat, Eliahu Rasin a folosit o serie de acte false (scrisoare de bonitate, faptul că firma Noni Voiaj nu avea datorii faţă de statul român, acceptate de Direcţia privatizare a FPS, deşi fusese avertiza­tă de structu­ri­le autorizate – Direcţia control – din aceeaşi institu­ţie, privind situaţia de neacceptat a participării la privatizare a firmei), dar şi că şefii F.P.S. au admis, la un an de la semnarea contractului de privizatizare (24.12.1999), când acesta era rezoluţionat (desfiinţat) de drept, să semneze la 5 decembrie 2000 un act adiţional (neprevăzut de legea privatizării) prin care să îi dea încă o şansă lui Rasin Eliahu să plătească pachetul majoritar de acţiuni al SC Bucureşti-Turism SA, dar fără să actualizeze preţul exprimat în lei, într-un an cu inflaţie galopantă. Însuşi inculpatul Sârbu Radu Ovidiu recunoaşte (în declaraţia de inculpat, la pag.83 din vol.I a dosarului penal TMB nr.42002/3/2012) că „inflaţia în acel an [2000] a fost 44%, leul s-a devalorizat în procent de 42%, iar majorările calculate pe întreg anul ar fi fost de 109,5%“, dar a aplicat o penalitate de numai 0,3%.

În aceste condiţii, anchetatorii iniţiali din cauza penală au stabilit că din banii alocaţi de banca cre­ditoare a privatizării (Leumi Le Bank-Isra­el) mai multe milioane USD au fost doar aduşi în acte prin România, în conturile firmei cu care Rasin cum­părare Hotelul de la statul român, şi transferaţi apoi în contul unei firme terţe la Londra (UK) a numitului Eliahu Rasin, statul român înregistrând astfel un prejudiciu de 5 cca milioane USD.

â

Nimic din ceea ce a însemnat „spălarea“ sau îngroparea acestui dosar penal nu este străin de jocurile politice, de bani şi de corupţie, chiar dacă traficul de in­flu­enţă pare să se fi prac­ticat chiar pe culoarele instituţiilor cele mai impor­tante ale statului român, inclusiv la Palatul Cotroceni.

 Privatizarea însăşi a Hotelului Bucureşti este, după cum pretinde inculpatul Rasu Sârbu, una politică, căci în Consiliul de Administraţie al F.P.S. din 29.11. 2000 acesta îi încura­ja pe membrii C.A. să aprobe semnarea unui Act Adiţio­nal (o nouă privatizare, de fapt) deoarece el personal i-a cunoscut pe israelieni „la ei acasă“ şi aceştia „sunt tari“. Fiind interogat de instanţă privind acest aspect, Radu Sârbu a declarat că: „îi cunoşteam pe cumpărători în sensul că în ianuarie-februa­rie [2000], am participat la o vizită în cadrul de legaţiei preşedinţiale în Israel, unde printre altele am avut întâlnire şi cu oamenii de afaceri evrei vorbitori de limba ro­mâ­; în această conjunctură l-am cunoscut şi pe dl. Rasin Eliahu, pe care însuşi ata­şatul comercial în Israel mi l-a prezentat…“ (declaraţie de inculpat, pag.83, vol.I, dos.pen. nr.42002/3/2012). În declaraţia martorului Boariu Alexandru, dată în faţa instanţei la data de 17.12.2013, arată că Radu Sârbu pretindea că jocurile sunt poli­ti­ce, făcute la nivel foarte înalt (ceea ce sugera implicarea preşedintelui Emil Constantinescu): „Am studiat dosarul [civil al privatizării SC Bucureşti-turism SA] care s-a aflat în judecată la Î.C.C.J. [în 2000] şi am constat că nu sunt depuse toate actele la dosar, aspect care m-a determinat să îl contactez iarăşi pe preşe­dintele F.P.S., dl. Radu Sârbu Ovidiu… acesta a motivat că nu poate da înapoi, întrucât sunt raţiuni de natură politică în menţinerea contractului“ (declaraţie de martor, pag.302, vol.I, dos.pen. nr.42002/3/2012).

Vizita oficială a preşedintelui României Emil Constatinescu în Israel a avut loc în perioada 3-7 ianuarie 2000, când s-a întâlnit cu preşedintele Israelului Ezer Weizman, chiar în momentul când preşedintele israelian se afla în mijlocul unui scan­­dal de corupţie, procurorul general al statului cerându-i lui Weizman să jus­tifice pentru ce a primit 450.000 dolari SUA („a large financial gifts“) de la aface­ris­tul evreu Edouard Seroussi, de ce nu a raportat această sumă şi nu a impozitat-o; Weizman a demi­si­onat în scurt timp (în 13 iulie 2000) din funcţia de preşe­din­te al Israelului, urmare acestui scandal. [Mituitorul Seroussi a dispărut în timpul anchetei, într-un incendiu provocat, dar fratele acestuia, Joseph Seroussi, a devenit „regele confecţiilor“ în România (cf. Forbes), după ce, în 1993, a luat, prin fabrica sa de la Botoşani, un credit nerambursat de la Bancorex de 14 miliarde de lei vechi, ajun­gând să aibă, apoi, fabri­cile de con­fecţii Ikos Conf (trei mili­oa­ne de dolari profit anual) şi Nora­da din Odorheiul Secu­iesc, Serconf din Botoşani, Serca din Că­lă­raşi, TJR Industries din Tulcea şi altele. Anii 1998-2000 au reprezentat pentru familia Seroussi explozia afacerilor din România, culminând cu lansări de noi linii de pro­ducţie. Întrea­ga afa­ce­re Seroussi cu confecţii din Ro­mâ­nia va­lo­rea­ză 180 mi­li­oa­ne USD, deţinând şi lanţul de ma­ga­zi­ne No.36, în Bu­cu­reşti şi în ţară.]

Acesta era mediul putred moral al înalţilor oficiali israelieni care i-au primit pe preşedintele României, E. Constantinescu, şi pe preşedintele F.P.S., Radu Sârbu, prezentându-l acestora pe Eliahu Rasin, ca şi pe alţi afacerişti (precum Sorin Bera­ru) ca pe investitori serioşi, care trebuie sprijiniţi politic.

De instrumentarea dosarului penal al privatizării SC Bucureşti-Turism SA s-au ocupat în România nume importante, precum poli­ţis­tul Constantin Duvac sau procurorul Adrian Miclescu, înlăturaţi din sistem. Toţi au simţit, la un moment dat, protecţia politică, respectiv mafiotica, de care se bucurau cei implicaţi în dosar.

Poliţia şi procuratura (IGP şi Parchetul General al României) s-au lovit de opoziţia făţişa a noilor şefi de la agenţia pri­vati­zării, numită atunci, mai nou, APAPS (ex-FPS), adică de refuzul preşedintelui acesteia, Ovidiu Muşetescu (mort strate­gic, parcă, ulterior, după ce comisese şi el o serie de privatizări frauduloase), care a refuzat să colaboreze cu organele de anchetă ale sta­tu­lui, protejându-l astfel pe predecesorul său Radu Sârbu. Ovidiu Muşetescu a refuzat să îl primească pe pro­curorul de caz, Adri­an Miclescu, şi să îi permită acestuia accesul la actele deţinute de APAPS. Acest fapt s-a întâmplat şi când celebrul procuror a fost însoţit la sediul APAPS de către şeful său, procurorul-şef Tănase Joiţa. Ulterior, procurorul-şef Joiţa i-ar fi declarat procurorului Miclescu (poveste cunoscută în umele medii ale ma­gistraţilor) că a fost vizitat la birou de dna Dana Năstase, soţia premierului, care era aşteptată în anticameră de către numitul Alexandru Bittner, aceasta cerându-i procurorului-general Tănase Joiţa să o lase mai moale cu ancheta şi să nu mai fie de­ran­jat Eliahu Rasin.

În prezent dosarul se judecă la Tribunalul Bucureşti sub numărul 42002/3/ 2012, fiind evidentă intenţia reprezentantului Departamentului Naţional Anticorup­ţie, procuroarea de a îi proteja pe inculpa şi privatizarea SC Bucureşti-Turism SA, după ce tot DNA-ul a oprit cauza prin SUP şi NUP prin rezoluţia 50/P/2007. Astfel, la nivelul DNA, în data de 28 martie 2007 procurorul Cristina Fota-Bărbulescu a citat părţile inculpate şi părţile civile, cu insistenţă pe israelianul Eliahu Rasin, direct ca şi prin am­ba­sa­da Israelu­lui, dar nici de această dată pe Rasin nu l-a inte­re­sat cau­za, deşi pentru el întorsese judecătorul Cristian Jipa dosa­rul la Parchet.

Faţă de anul 2002, când fusese finalizată prima an­che­­tă, părţile civile acţi­onari minoritari ai SC Bucureşti-Tu­rism SA (Asociaţia Acţionarilor Hotel Bucu­reşti), au documentat o serie de alte fapte penale comise cu ocazia privatizării societăţii, şi au propus noi obiec­tive ex­per­­tizei penale, astfel că iniţial DNA a acceptat in­tro­ducerea punctului b.5: „Care a fost proveni­enţa sumei de 479.064.098.952 ROL cu care s-a plătit şi achiziţionat pache­tul de acţiuni deţinut de Fondul Proprietăţii de Stat la SC Bucu­reşti Turism SA la data de 08.12.2000 şi dacă această sumă de bani a fost obţinută prin garantarea cu titlurile de proprietate asupra activelor SC Bucureşti-Turism SA sau a acţiunilor ce urmau să fie cumpărate.“

Până la finalizarea expertizei, însă, procuroarea de caz Fota-Bărbulescu a fost transferată la Craiova şi înlocuită cu procuroarea Diana Stăncele, iar noii ex­perţi ai DNA nu au răspuns în nici un fel acestui punct, ceea ce a lăsat-o indife­ren­tă pe procuroarea DNA Stăncele.

Sfidând con­cluziile pri­mei exper­ti­ze (ceea ce a devenit o modă în interiorul DNA în ultimii ani, noii experţi de­semnaţi de DNA în anul 2007, au refăcut absolut for­mal întreaga expertiză, copiind-o pe prima, dar excluzând tot ceea ce acuza „investitorii“ şi conducerea F.P.S., concluzionând că statul român nu a fost deloc prejudiciat. Mai mult, în timp ce prima expertiză din dosarul penal al priva­ti­ză­rii, din 2002, sta­bi­li­se un prejudiciu adus statului român de 126.984.193.973 lei vechi (echivalentul sumei de 4.988.772 USD la data de 08.12.2000) ca urmare a faptului că „F.P.S. nu a pro­ce­dat la actualizarea sumei datorate de cumpărător cu rata inflaţiei din perioada aprilie-noiembrie 2000“ (prin Actul Adi­­ţional semnat la 5.12. 2000), expertiza finalizată la 7.02.2008 la comanda DNA-ului, elu­dând cu rea cre­dinţă faptele, a constatat că „nu există nici un pre­ju­di­ciu adus bugetului de stat“ prin „încheierea actului adi­ţi­o­nal întocmit la data de 05.12.2000“ la con­trac­tul de vân­zare-cumpărare (privatizare) din 24.12.1999.

l

La termenul din 17.12.2013 reprezentanta DNA a fost înlocuită cu procuroa­rea Gligan Ana Maria, care a fost avansată la DNA în 23 mai 2013, provenind de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (după ce, mai înainte, a fost procuror-şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Valenii de Munte).

Această procuroare a încercat să îl intimideze pe martorul Boariu Alexandru, acuzându-l că nu a depus plângere penală faţă de cele pe care arată că le ştie (deşi chiar acesta depusese plângerea penală iniţială în numele ziarului Adevărul, alături de şefii săi, Dumitru Tinu şi Cristian Tudor Popescu), că nu are studii (deşi este absolvent ASE). Astfel s-a ajuns să nu fie consemnată declaraţia dată de ziaristul Boariu Alexandru în faţa instanţei la 17.12.2013, cum că ştie că inculpatul Rasin Eliahu a împrumutat o sumă uriaşă de bani (1 million USD) în noiembrie 2000 de la Fathi Taher pentru a-i face cadou inculpatului Radu Sârbu în scopul de a-l face pe acesta să impună FPS semnarea Actului Adiţional la contractul de privatizare, fapt care s-a şi îndeplinit (dl. Boariu Alexandru ştie această împrejurare de la Dumitru Tinu, care îl frecventa pe Fathi Taher la hotelul acestuia din capitală, Marriott, ace­laşi hotel de la care se deplasa Dumitru Tinu cu autoturismul atunci când, l-a scurt timp după instrumentarea dosarului penal al privatizării SC Bucureşti-Turism SA – Hote­lul Bucureşti, a pierdut direcţia vehiculului auto şi a decedat.)

Material primit de Ziaristi Online

Cititi si Privatizarea Hotelului Bucuresti. Studiu de caz

“Secta” face cu ochiul spre PNŢCD-Sârbu