La Artmark, trenuleţul pufăie pentru eurolaci
Tot mai evident se conturează cei doi poli ai României de azi: autolaci şi eurolaci. În timp ce românii de rând se zbat cu gândul la ce o să mai pună a doua zi pe masă, alţi compatrihoţi îşi permit excentricităţi la nivel occidental. Şi prăpastia se tot măreşte.
Deunăzi, am fost invitat de Casa de licitaţii Artmark la o licitaţie de bijuterii, organizată la complexul Marriott, eveniment dedicat Crăciunului.
Imaginaţi-vă că toţi eurolacii, oameni cu euro, mulţi fiind ţigani cu bani, îşi permiteau să cumpere coliere, diamante, safire etc., în timp ce afară, în faţa Catedralei Neamului, aflată în faza de săpături, aurolacii urlau la lună a morţiu!…
Sigur, aşa e când unii muncesc, iar alţii aşteaptă minuni. De unde să aibă ei 2 500 de euro să cumpere o broşă de aur, împodobită cu frunze de palmier, de forma unei săbii? Sau pentru superba bijuterie “Eu şi tu”, un inel decorat cu diamante şi safire, care parcă abia îşi aşteaptă mirii?! Sigur, au fost şi bijuterii care nu s-au licitat, precum un colier din aur decorat cu flori sculptate în ametist, diamante şi perle sau un colier de gală din aur, al cărui preţ de pornire era 18 mii de euro! S-a luat însă un safir de 27 carate cu 1 800 euro sau o brăţară din aur alb pavată cu o sută de diamante cu 3 500 euro, iar un colier din aur, de 40 carate, decorat cu smaralde, a fost adjudeat la 12 mii euro! Am admirat o garnitură din cercel, brăţară şi colier, dar nelicitat. A fost bătălie mare pe o bijuterie numită “Lacrimi de smaralde”, multe lacrimi, ca şi “Lacrimi de coral”, dar şi “Flori de smaralde”. Le compensau inelele din aur, colierele şi brăţările, pecum o brăţară decorată în maniera Art Deco. Sau un distins Acvamarin roz, asortat cu un diamant, montat într-un inel de aur roşu. Un pandantiv în formă de cruce din aur alb, cu pavaj de diamante, a fost adjudecat la 1 800 euro.
Dar ceea ce i-a entuziasmat pe clienţi au fost colecţiile de miniaturi, precum o maşinuţă Jaguar din argint, model XX120, an 1948. Sau colecţia numită “Grădina zoologică”, jucării din argint, piese de colecţie. Şi alte colecţii de miniaturi reprezentau maşinuţe din argint, modele care marchează începutul automobilismului, precum trei maşinuţe marca Mercedes şi Fiat. Până şi un landou pentru păpuşi, 1940, a fost disputat de amatorii de bijuterii. Dar ce să spun de “Orchestra poveştilor”, o colecţie de instrumente muzicale, cu un patefon din argint? Na, s-a dat şi o colecţie de biciclete, care sigur l-ar fi interesat pe nenea Iancu, mare amator de biciclişti, pe care îi considera vinovaţi de criza din România, contrar opiniei generale, care punea această vină în cârca evreilor. Până şi o tonetă de hot-dog a fost înşfăcată cu 700 euro! Iar o statuetă-jucărie, care reprezenta cunoscutele personaje Stan şi Otile, a fost luată cu doar 250 euro. Tot ce a avut preţuri mici s-a dat.
Însă ce s-a licitat cel mai spectaculos a fost “Orient Express”, un trenuleţ de jucărie, format din locomotivă, două vagoane de argint şi un vagon din aur, care mi-a amintit de filmul lui Sergiu Nicolaescu cu acelaşi titlu. A urmat un lot de 9 vagoane şi alte trenuleţe de jucărie din seria “Mărklin”. O locomotivă cu patru vagoane, ca şi un trenuleţ Atlas, tot cu 4 vagoane. Parcă eram în copilărie, când priveam cu alţi copii trenurile care pufăiau încolo şi încoace, iar bunica ne cânta:
Trenule, maşină mică,
Unde-l duci pe Ionică?
Iar bunicul ne zicea:
Trece trenul cu vagoane
Şi-n vagoane sunt cucoane…
Aici cucoanele solicitau în draci bijuterii, până şi o colecţie de motociclete şi scutere, vintage, din argint, nu au iertat-o. Au luat tot. Şi erau numai smile, după ce obţineau ce şi-au dorit, se ridicau şi plecau acasă fericite.
Bătălie mare a fost şi pe o colecţie de vinuri albe, franţuzeşti, 30 de sticle, Mouton Rothschild sau Chassagne-Montrachet, adjudecată la 2 750 de euro. Merită, nu?! Iar numai o sticlă de Mouton Rothschild din 1973, cu etichetă Pablo Picasso, a fost adjudecată la 1 780 euro. Eticheta a fost singura legătură cu arta, ca să ne amintim că suntem la Artmark, o casă de licitaţii de artă, nu de vinuri, deşi cineva spunea că şi vinul e o artă. E plină istoria picturii de tablouri reprezentând culesul de struguri, viţa de vie, sticle, butelci, butoaie, pahare pline cu licoarea zeilor, sorbite de dame alese. Dar cine nu ştie faimosul tablou al lui Arcimboldo Toamna, reprezentată ca un Bachus sofisticat, încărcat de rod, purtând o cunună de struguri?! Hedonism sau viciu?! Pentru Bosch vinul face parte dintre cele şapte păcate capitale. Ce pictor care se respectă nu a pictat vinul? Umanitatea fericită e asociată adesea cu viţa de vie! Da, arta vinului, când privirea se îmbată!
La Marriott, erau mai multe evenimente cu vin. În diferite săli. De pildă, o gală a atletismului românesc. Acolo am făcut cunoştinţă cu mari glorii ale sportului românesc, cum ar fi Monica Iagăr, atelta, săritoarea cu aur la Budapesta, Valencia şi Palma de Mallorca. Nu mi-a plăcut faptul că unii sportivi mai în vârstă au cedat kilogramelor. Sportivi graşi? Un non-sens. Toţi românii ar trebui să înveţe lecţia siluetei. Forma spirituală depinde de mişcare şi cum ştim să ne hrănim. Apoi am cunoscut-o şi pe Maria Dragomiroiu, tunsă scurt, fără faimoasa ei podoabă de amazoancă, care vorbea olteneşte, ca la Vâlcea acasă. A cântat pentru sportivi. Atmosferă de sărbătoare, desigur.
La altă sală, la parter, la Casa Dolce e Gabbana, era o prezentare de modă, mişunau pe-acolo zeci de fetişcane, unele în jurul lui Buzatu, deşi n-am înţeles, fiindcă avea o faţă chinuită, desfigurată, ca şi a nelipsitului fotograf Fane Jeg. Vizavi, vinul sălta şi la casa Valentino.
Ce să vă mai spun, unii cred că România e cu un picior în groapă, o fi, dar cu celălalt trăieşte ca la Monte Carlo! Cine sunt la cârma ei, nu contează, o altă Românie prinde contur pe căile unui capitalism cu trenuleţ, pe care românii încep să-l înveţe. Ţara e cum e, iar aici se vând trenuleţe din smaralde cu 12 mii euro!
Evident, eurolacii se îngrămădesc la Artmark, unde vezi trenuleţe şi în trenuleţe, coconeţe. Ba în unul din ele era şi fostul ministru al culturii, Daniel Barbu, care l-a supărat pe nenea Antonescu, dar şi pe Băsescu, ca şi pe Pontagescu, aflat puţin în vizită la Nelson Mandela. Când l-am auzit pe acest Barbu prima oară la Conferinţa de presă care a deschis Festivalul “George Enescu”, mi-am dat pe loc seama că avem de-a face cu un handicapat. Am şi scris despre acest patibular, se poate verifica. Şi mă întrebam, oare cei care l-au numit ministru nu şi-au dat seama? De vină nu e el, săracul, ci aceia care i-au dat iluzia că e un vizionar într-ale culturii! Băsescu o face pe viteazul, dar el cu ce ochi vede? Nu a văzut când acest “handicapat sufletesc” a dat-o pe centralizare, a unit opera cu opereta, a făcut un nou institut de film, a vrut să desfiinţeze instituţii vechi, ca Opera din Constranţa, Tinerimea Română etc.?! Iar acum patibularul cerea desfiinţarea programului SIDA, să amplifice cu suma de acolo Festivalul Shakespeare de la Craiova sau să facă mai multe “Festivaluri Shakespeare”! Numai bazaconii, o nenorocire! Iar PNL va scoate din căciulă alţi handicapaţi, în loc, e sigur, atâta timp cât aceste funcţii sunt considerate politice, nu se fac numiri pe criteriul valorii culturale.
Sau poate n-aţi auzit de bufniţele Senatului, care au votat un anti-român în fruntea ICR, ca vicepreşedinte!? E vorba de UDMR-istul Nagy Mihai Zoltan, autorul unei monstruozităţi, cartea “Transilvania între cele două ocupaţii româneşti”, adică Transilvania ungurilor a fost ocupată de români, aşa cum Mihai e ocupat de Naghy şi Zoltan! Individul nu ştie nici limba română, dar e pus într-un post unde trebuie să promoveze cultura română! De câte ori nu am cerut desfiinţarea acestei instituţii, ICR, care costă o avere poporul român şi produce numai monstruozităţi!
Ce să mai spunem de gloata oarbă, ca în tabloul lui Bruegel, care sfidează însuşi Codul Penal, dă legi superimunitare, care au speriat şi comunismul, şi capitalismul, ba şi mafia viitorului! Şi ei sunt aleşii neamului, adică fac parte dintr-un neam de ticăloşi? Dar eu cred că e un neam supertolerant, aflat în faza de amorţire. Altfel preşedintele nu şi-ar permite să introducă haosul în ţară, în guvernare, cerând demisia şefilor supremi şi dizolvarea parlamentului! Îi şi aud hăhăitul diabolic!
Ar trebui să-i suim pe toţi aceşti „clarvăzători” în trenuleţul de la Artmark şi să-i trimitem la plimbare! Sunteţi nişte repetenţi ai cunoaşterii, domnilor! Prima sarcină a unui politician este să cunoască la oameni. Ce fel cunosc ei oamenii, dacă miniştrii se schimbă ca odinioară caii la poştalion? Toţi deodată, aceşti sbanghii, ar trebui urcaţi în trenuleţ şi “Vale”, cum spunea Cervantes. Eliberaţi pârtia!, ar spune schiorii, vine trenuleţu’ cu eurolaci, vedea-i-aş sloiuri pe uluci!
Grid Modorcea
