Printre sutele de evenimente care au animat viaţa Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, ediţia 2013, unul cu valoare perenă, menit a ne da cartea cărţilor de referinţă pentru o perioadă de mare importanţă şi complexitate politico-socială, economică şi culturală, cu ample şi profunde consecinţe în evoluţia societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului al XX-lea, cel mai violent secol din istorie, s-a consumat aproape neobservat.
Academicianul Dinu C. Giurescu şi echipa sa de 18 cercetători, covârşitor de vârstă tânără, dar serioasa şi matură în selecţia şi interpretarea faptelor istorice, au lansat cel de al zecelea volum din “Istoria Românilor. Romania în anii 1948-1949”.
Volumul a aparut sub egida Academiei Române, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, prin grija Editurii Enciclopedice, fiind tipărit de Regia Autonomă “Monitorul Oficial”.
Rigoarea marelui istoric şi-a pus amprenta şi asupra momentului lansării. Despre operă nu au fost chemaţi să o prezinte oratori de profesie la astfel de întâmplări. Prezentarea şi-a asumat-o personal, în calitate de principal autor şi coordonator. Altcineva nici nu ar fi fost potrivit.
“Veritas simplex oratio est”, ne-a spus Seneca. În cuvinte puţine, dar bine alese prin sensul şi semnificaţiile lor, consacratul istoric al românilor ne-a demonstrat, celor prezenţi, cât de simplu se rostesc marile adevăruri. Pe coperta şi cotorul impresionantului volum sălăşluiesc atât sigla Academiei Române, cât şi secera şi ciocanul. Anticipând reacţiile faţă de această asociere, academicianul Dinu C. Giurescu, prin ceea ce a spus, ne-a făcut să ne reamintim o altă maximă a înţelepţilor latini “Veritas nihil erubescit, nisi abscondit – Adevărul nu se ruşinează decât numai dacă-i ţinut ascuns” (Balbus, Sententiae).
Impresionantul tom de 1.309 pagini este structurat în patru părţi. Primele trei (668 de pagini), semnate de coordonatorul volumului, academicianul Dinu C. Giurescu, se referă la:
- Epoca Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu periodizările 1948, 1949, 1950, 1951-1955, 1956-1960 şi 1961- martie 1965;
- Epoca Nicolae Ceauşescu, cu periodizările 1965-1969, 1970-1974, 1975-1979, 1980-1984 şi 1985-1989;
- Partidul Comunist Român, cu secţiunile Sistemul politic, Industrializarea socialistă, Colectivizarea agriculturii, Agricultura socialistă, Învăţământul 1948-1989, Sistemul represiv şi Aspecte din legislaţia penală (1948-1989) (Silvia Ioana Lobontiu).
Partea a IV-a, în 11 secţiuni, cuprinde:
- Politica externă (dr. Alexandru V. Stefanescu)
- Armata (dr. Alexandru V. Stefanescu)
- Uniformele militare (dr. Emil Boboescu )
- Constituţiile din 1948, 1952 şi 1965 (mst. Cezar Rotaru)
- Condiţia femeii în Republica Populară Română (mst. Oana Nicoleta Trandafir)
- Locuire şi alimentaţie. Studiu de caz. 1965-1977 (drd. Marius Traian Cazan)
- Sistematizarea urbană. Studiu de caz: municipiul Bucureşti 1965-1989 (Mihai Olteanu)
- Mass-media (dr. Ilarion Tiu)
- Minorităţile naţionale din România în perioada 1948-1989 (dr. Constantin Moraru)
10. Cultura, cu şapte subsecţiuni –
10. 1 Evoluţia istoriografiei (dr. Stan Stoica)
10. 2 Literatura 1948-1989 (dr. Ana Selejan)
10. 3 Muzica româneascăîn perioada comunistă (dr. Carmen Popa)
10. 4 Teatrul românesc 1948-1989 (dr. Daniela Gheorghe, Ion Cazaban)
10. 5 Cinematograful Românesc între ideologie şi metafora (dr. Manuela Cernat)
10. 6 Artele plastice (dr. Ioana Vlasiu)
10. 7 Arhitectura româneascăîn perioada 1944-1989 (dr. Ruxandra Beldiman)
11. Fenomenul sportiv în perioada comunistă (dr. Anita Diana Sterea)
Încheierea volumului, semnată de academicianul Dinu C. Giurescu (paginile 1197-1212), exprimă câteva idei de sinteză asupra unei jumătăţi de veac din istoria românilor.
Dincolo de realismul, ori tragismul concluziilor istoricului, finalul lasă cititorului de azi şi, mai cu seamă, judecăţilor viitoare, opţiunea de a da faptelor obiective şi interpretările impuse de progresul cercetărilor istorice, în acord şi cu evoluţia reperelor axiologice, căci, aşa cum spunea Voltaire, “Există greşeli istorice după cum există minciuni istorice”. Aşa cum se mai întâmplă şi în viaţa academică, s-ar putea ca “nişte răi şi nişte fameni” să încerce să acopere adevărul cu minciuni.
Adevărul cu care academicianul Dinu C. Giurescu încheie cel de al X-lea volum al Istoriei Românilor nu poate fi ascuns. El se va trezi şi peste sute de ani. Este o reprezentare în oglindă a stării economice a României la 23 de ani de la momentul 1989, unde se opresc investigaţia şi documentarea faptelor istorice ale perioadei celui mai mare experiment politic din istoria omenirii, pe care şi romanii l-au trăit mai bine de patru decenii. Pentru majoritatea indicatorilor de civilizaţie industriala şi resurse economice naţionale, menţionaţi în statististicile anului 1989, în 2010 nu mai exista nici măcar baza de evaluare.
Pe bună dreptate, “Unde suntem astăzi?”. Ce este astăzi România? se întreaba marele istoric, dar şi un respectat dascăl, un român cu ascendenţă respectabilă şi un patriot înflăcărat în simţire şi fapte.
Răspunsurile:
“Combinatul siderurgic Galaţi (Mittal în prezent), Dacia Piteşti (Renault), Autoturisme Craiova (Ford), electrocasnice Artic (Arcelik).(…) În practică privatizarea a însemnat lichidarea (…) eliberarea terenurilor aferente (…) România, la dimensiunile naţiunii întregi, a devenit o piaţă de desfacere a mărfurilor de import” (pag. 1202-1203). Dacăîn anul 1938 automotorul fabricat de Malaxa parcurgea distanţa Bucureşti-Constanţa în mai puţin de 2 ore şi 30 de minute, astăzi e nevoie de cel puţin patru ore (…)” (pag. 1205).
Structura proprietăţii agricole este dominată de o fărâmiţare accentuată, improprie valorificării cu tehnologiile moderne. Ţăranul proprietar îşi cultivă pământul cu aceleaşi mijloace ca înaintaşii săi de la începutul secolului XX (pag. 1205-1207).
În 1989, suprafaţa agricolă irigată (31% din arabil, 21% din agricol) a României era cea mai mare comparativ cu media Uniunii Europene, aceasta fiind depăşită doar de Olanda.
Preţul unui hectar de teren agricol în România este mai mic cu de 8-10 ori faţă de Danemarca şi Olanda, 6 ori faţă de Franţa şi Spania şi cca. 3 ori faţă de Polonia şi Ungaria. Cumpărarea pământului de către străini este apreciată de ministrul Agriculturii ca un fapt pozitiv (7 % în anul 2011, peste 8% în prezent) (pag. 1208-1209).
Din 1990, zilnic sunt defrişate 41 hectare de pădure (pag.1210).
“ Unde suntem astăzi? (…) Numărul total de salariaţi s-a redus de la 8.323.000 în 1989 la 4.367.700 în 2009. Din cei 3.959.300 disponibilizaţi, o parte, 2.000.000 – 2.500.000, a plecat în alte ţări pentru a găsi ceva de lucru.
Numărul pensionarilor a crescut de la 2.232.500 în 1989 la 4.745.000 în 2009.
Sub raportul producţiei industriale, România se aflăîn proporţie de cel puţin 75% în stadiu de teritoriu colonial.
Desfacerea de mărfuri alimentare – multe din ele importate – în orase se face prin mari companii din străinătate.
Articolele de îmbrăcămintre şi încălţăminte sunt de import, la preţuri mai mari decât dacă ar fi produse în ţară.
Băncile străine vehiculează şi controleaza peste 90% din realitatea financiară. (…)
Datoria exterrnă a urcat de la 11.130.000.000 (2001) la 22.502.000.000 în 2004, iar în 2009, la 117.511.000.000 dolari.
Dacă tendinţa acuală continuă, în scurt timp (…) România devine o colonie în cadrul Uniunii Europene. Va fi o premieră absolută: un stat suveran şi independent, teoretic, va fi în realitate o entitate cu statut colonial pe plan economico-financiar şi politic.” (pag. 1211)
Autorul acestei analize lucide,“la rece”, prefigurează şi şase căi de redresare, dar, în acelaşi timp, constată că (…) “nu există un plan coerent de redresare a economiei româneşti” (pag. 1212).
Nu pot încheia fără a evoca un episod memorabil din viaţa familiei de istorici, la a treia generaţie, Giurescu. Am să citez câteva rânduri dintr-o carte de mare învăţătura, pe care trebuie să o punem discret în biblioteca nepoţilor, ca să o descopere singuri, cândva, ca pe o comoară, “Zid de pace. Turnuri de frăţie. Deceniul deschiderii: 1962-1972”. Autori, doi dascăli ai neamului, de a căror contemporaneitate suntem privilegiaţi, Mircea Maliţa şi Dinu C. Giurescu. Deschidem la paginile 168-169 şi spicuim: “Avocatul Adrian Brudariu, care, la rândul său, obţinuse de la mareşalul Ion Antonescu eliberarea lui Petru Groza, a prezentat personal acestuia petiţia familiei Giurescu… (n.n. profesorul Constantin C. Giurescu, după cinci ani şi două luni de temniţă grea la Sighet, mai trebuia să ispăşească încă cinci ani de domiciu obligatoriu într-o colonie din Bărăgan, unde se aflau bănăţeni dislocaţi, în anul 1951, din zona de frontieră).
În finalul discuţiei, avocatul Brudariu îi pune lui Groza întrebarea: “Petre, cine vrei să scrie istoria românilor – Giurescu sau Roller?“.
La rândul său, Petru Groza a prezentat cazul Giurescu, mai sus, lui Dej, iar în final pune întrebarea: “Ghiţă, cine vrei să scrie istoria românilor, Giurescu sau Roller?“.
După eliberare, profesorul C.C. Giurescu a fost invitat de Petru Groza la Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Elegant, jovial îi intinde mâna şi-i spune direct: “Ştiu tot ce s-a întâmplat, dar de acum înainte lucrurile se vor îndrepta, veţi vedea”.
C.C. Giurescu: ”Domnule Preşedinte, sunt istoric, am trecut printr-o revoluţie, meseria mea este săînţeleg ce a avut loc”.
Dacă domnul profesor Dinu C. Giurescu ne-a oferit acest nou volum de istorie a românilor, asta înseamnă că Domnia Sa înţelege să ducă mai departe crezul de profesie şi viaţă al distinsului său părinte, academicianul Constantin C. Giurescu (1901-1977), precum şi pe cel a bunicului, academicianul Constantin Giurescu (1875- 1919).
Notă: Volumul are şi un bogat indice, paginile 1213-1309, elaborat de dr. Dorina N. Rusu.
Cotidianul via Ziaristi Online
