De ce rezistăm?
de Grid Modorcea
În cartea mea despre Sergiu Nicolaescu am un document în care controversatul regizor face o istorie a României din perspectiva trădătorilor, dovedind că un popor care şi-a făurit istoria numai prin trădări, de la „daci” şi până la „ultimul corupt”, nu a avut Dumnezeu. Sigur, e uşor de contrazis un asemenea punct de vedere. Dovadă marile valori ale nemului, care au creat şi partea frumoasă a istoriei. Da, dar prin sacrificii, zice Nicolaescu, prin jertfe, prin lupta cu tăvălugul creat de ticăloşi, de trădători, care până la urmă i-au strivit pe cei buni.
Într-adevăr, te întrebi, dacă am fost o ţară de ticăloşi, cum de au rezistat valorile României, cum de au creat ele pentru numele şi gloria acestei ţări, în care înşişi preoţii s-au coalizat ca să răspopească o minune ca Ion Creangă?! De Eminescu nu mai vorbim, el a fost cu adevărat un martir, o valoare martirică.
Şi se pare că toţi care au făcut ceva pentru România au fost martiri. Şi mă gândesc numai la Brâncuşi, care a dus gloria ţării în veac, în timp ce ţara îl blama, îl dezmoştenea, îi refuza darurile, îl considera trădător, iar acum alţi ticăloşi vor să-l dezhumeze! La fel au procedat ticăloşii şi cu Enescu, pe care l-au izolat de ţară, l-au obigat să moară departe de ea.
Se pare că toate marile glorii ale României s-au realizat în afară, străinii le-au oferit şansele reale de împlinire, nu numai în artă, dar şi în ştiinţă, cum s-a întâmplat cu Henri Coandă, Nicolae Paulescu, Emil Palade şi mulţi alţii, ignoraţi în ţară, nesusţinuţi, ale căror invenţii au fost exploatate de savanţi străini, care au luat Premiul Nobel.
Nu iau ca exemplu situaţia de azi a României, desţărată, ajunsă la 97 de miliarde de euro datorii, adică definitiv vândută, dovadă exodul în masă, milioane de români care pleacă, îşi caută un rost în alt parte, ca rătăcitorul Ahasver.
Am trimis un proiect la ICR şi la Guvernul României, Departamentul “Români de pretutindeni”, pentru o carte despre artiştii români din America. Mi s-a răspuns: “După ce că au fugit din ţară, acum să-i mai şi susţinem, să-i facem cunoscuţi?”. Cu ce diferă acest răspuns faţă de cel al comisarilor stalinişti? Se confirmă ceea ce se spune despre noua clasă politică, germinatoare de muşiţă şi amartaloi, de satanizaţi, ca Tismăneanu şi Patapievici!
Dar în epoca lui Eminescu, veţi zice, nu era la fel, nu colcăiau canaliile de pe uliţi? Ce l-a făcut totuşi pe un geniu ca el, care ştia germana, care studiase la Viena şi Berlin, să renunţe la un destin internaţional şi să se reîntoarcă în ţară, să fie omorât într-un spital de nebuni? Probabil că lecţia asta a învăţat-o bine Brâncuşi, care a fugit cu pasul, să fie cât mai departe de această adunătură, care emană o înfiorătoare energie negativă, ca un ser paralizant, care amorţeşte o naţiune întreagă.
Aşadar, lucrurile se văd aşa, acum, când sărbătorim o nouă zi naţională, pe de o parte, o adunătură de pungaşi, un cuib de cuci, o otrăvitoare colcăială, o oligarhie care conduce prin jaf şi corupţie, o lume care trăieşte prin ură şi îşi educă alegătorii să înveţe să urască, iar, pe de altă parte, valorile, ivite la întâmplare, realizate în mare parte în străinătate, cele din interior fiind adesea abandonate, strivite.
Iar dacă România rezistă, rezistă prin aceste valori şi prin cei care le iau drept reper, o pătură însemnată a populaţiei, pătura ei bună, sănătoasă, care nu şi-a pierdut niciodată credinţa şi speranţa.
Sursa: Ziaristi Online
