Pentru a intelege mai bine polemica de natura culturala nascuta de reflectarea Problemei/Chestiunii Evreiesti in cartea scriitorului Grid Modorcea, “Compendiu de cultura evreiasca“, publicam astazi Cuprinsul volumului insotit de unul dintre capitole, dedicat “romanului absolut” Mihai Eminescu si evreilor. Daca pana acum Grid Modorcea era acuzat de evrei ca n-are basca (vedeti comentariile unui oarecare Mehr, nascut in URSS, la articolele FENOMENAL: Grid Modorcea despre Problema Evreiasca. O nouă încreştinare a lui Shylock? si Reportaj Grid Modorcea de la Gaudeamus: „România, o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile”) probabil acum va fi acuzat “vitzeversa”…
COMPENDIU DE CULTURA EVREIASCA
Editura: PALIMPSEST ( 2012 )
ISBN: 606-8478-04-3
Oraş: Bucuresti
Limba: Romana
Încadrare: Critica si istorie literara si de arta
Număr de pagini: 453
Preţ: 18.22 Lei ( 4.32 EUR, 5.88 USD )
Stoc aproximativ la Libraria Eminescu: 4
Cuprins
Eu şi evreii
Mesalina
Cine e de vină?
Rabinul
11 septembrie
Regizorul
„La Mişu”
Rosalina
Zelma şi Fred
Ovreii şi cicliştii
Evreii după două mii de ani
Eminescu şi evreii
Caragiale şi ovreii
Mircea Eliade şi evreii
Misterul lui Mircea Eliade
Mircea Eliade şi condiţia umană
Mircea Eliade şi drama expresiei
Mircea Eliade şi instanţa virtuală
Misticul Eliade
Morometele evreu
Înjurătura ca rugăciune
Bookăsescu
Păcăleala lui Da Vinci
Reţeaua
Nevoia de neuitare
Schimbarea la faţă a Moldovei
Mozoleala lui Afrim
De ce pierd americanii războaiele?
Hamlet şi orice
Circumcizie la Târg
Cocotele preşedintelui
Adevărul decapitat
Eliade şi Coppola
În căutarea misterului pierdut
Jurnalul unui forumist: Mihail Sebastian
Antijurnalul lui Sebastian
Pălmuiţii
Camil şi Sebastian
Cetăţean român sau european?
Dracii lui Zamfir
Bordelul lui Patapievici
Ardeiul în vagin
Fantomele lui Urinaru
Vedea-te-aş în laţ!
Marele jaf
Un cineast cum n-am mai avut
Eseul filosofic
Tertum non datur
Jocul de-a Sebastian
Cavoul
Cântarea holocaustului
Jocul de-a convenţiile
Bucuria de a trăi
O parabolă evreiască
Munich
Fereastra de vizavi
Retrospectiva Sally Potter
DaKINO
Shylock
Evreul lui Bergman
Filmul argentinian
Iudaismul nazist
Infernul din Ţara Făgăduinţei
Un loc îndepărtat văzut de aproape
Rosa României
Habimah la Bucureşti
„Mareşalul” lui Teşu
Învierea continuă
Dincolo de magie
Tezaurul Elias
Bizareria unei răstigniri
Speranţa moare ultima
Prizatul prezidenţial
Infernul din noi
Cancanul unui requiem
Mistificarea unui film
Dezaxaţii
O moarte anunţată
Jocul de-a fericirea
Sărbătoarea Maia
Sub semnul blestemului balcanic
Religia şahului
O stihie după două mii de ani
Sebastian şi Baranga la FESTCO
Shylock şi Süss
Evreii, ţiganii şi Supravieţuitorul
Sminteala Annei
Evreii lui Grossman
Denudare evreiască
Perversiuni
Măcelăria lui Patahârbici
În spatele Satanei
Miracolul Alma
Lecţia lui Woody Aleen
Match Point
O parodie à la Sherlock Holmes
Jocul de-a limita
Dincolo de vizibil
Un geniu al ludicului
Evadarea în iluzie
Iubiri neverosimile
„Jurnalul portughez” şi evreii
Evreii lui Celan
Răzbunarea Golemului
Canibali politici
Melodramă evreiască pe fond comic
Excitaţia artei
Autocenzura unei parodii musicale
În jurul lui Hashem
Lecţia umilinţei
Evreizarea ţiganilor
În loc de evrei, ţigani
Zeul Hazardului
Cu Jacques Hérold la Marseille
Crima de la Muzeul Naţional
O expoziţie stalinistă
Dibuk
Enescu şi evreii
În loc de încheiere
Evreii
Indice de nume
Indice de titluri
Eminescu şi evreii
Deşi au trecut 121 de ani de la moartea lui Eminescu, destinul său dramatic continuă să nască spectre, să stârnească atitudini de joasă speţă, şi să ne gândim numai la faptul că în fruntea ICR se află un om al preşedintelui care l-a numit pe Eminescu „cadavrul nostru din debara”. Numai şi pentru această gafă impardonabilă, ce se alătură altor injurii la adresa poporului român, care ar avea „structura fecalei, fără coloană vertebrală şi fără umbră”, electoratul ar fi trebuit să-l sancţioneze pe un preşedinte iresponsabil care nu ştie să-şi aleagă oamenii. Să fie din cauză că dl. Patahârbici ar fi evreu?
Dar nu este, mi-a spus un expert în materie, dl. Teşu Solomovici, care în cartea sa recentă Istoria evreilor din România are un capitol special dedicat controversatei teme Eminescu şi evreii, în care demonstrează că nici Eminescu nu i-a porcăit pe evrei, aşa cum nici evreii nu l-au jignit pe poet. Adică de nici o parte nu au existat injurii, expresii ca acelea folosite de actualul şef al ICR, care e departe de a avea caracterul nobil al evreului. Deci piatra asta urâtă nu o aruncă un evreu, ci o lighioană alterată, vreun apistoi, anomoi sau amartoloi, cum îi numeşte Eliade pe înrobiţii Satanei (vezi Teşu Solomovici, Mircea Eliade şi evreii, pag. 64)!
Dimpotrivă, evreii l-au elogiat constant pe Eminescu, l-au iubit încă din timpul vieţii. Nu e întâmplător, cred, că un scriitor evreu, A. Axelrad, a lansat sintagma „Sfântul Eminescu”, iar Salomon Segal este întâiul traducător idiş al poeziilor lui Eminescu, cunoscându-l direct pe poet în casa unui prieten comun, Samson Bodnărescu. Marele folclorist, eruditul rabin Moses Gaster, scria entuziast de prietenia sufletească avută cu Eminescu, aşa cum şi lingvistul evreu Hazman Tiktin se bucura de prietenia poetului şi de cunoştinţele căpătate de la el.
Dar nici Eminescu n-a rămas mai prejos, le-a făcut evreilor statui de aur. În primul rând e vorba despre faimosul poem de tinereţe Memento mori, în care Eminescu rezervă un pasaj istoriei evreilor, descriind divin „templul Iehovei”, „miticul Ierusalim” şi pe „regii Iudeei”, apoi el a creat cel mai frumos portret care s-a făcut vreodată în literatura lumii unui evreu, înţeleptul Ruben din Sărmanul Dionis, aflat iniţial în Archaeus, capodopera filosofică a poetului. Citiţi pasajul care începe aşa: „Maistrul Ruben era un bătrân de o antică frumuseţe”. De asemenea, în Fragmentarium Eminescu descrie un cartier evreiesc dintr-o Suceavă imaginară, redat ca „o viziune a lui Isaia”, aşa cum, în comedia neterminată Gogu tatii, întâlnim un personaj memorabil, pe nume Leizer Zolzangesind, pe care îl aflăm şi în proiectul Cenuşotcă. Acest personaj, urmă aparte în proiectele sale dramaturgice, este un „adevărat prototip de minte pe dos şi netrebnicie”, cum caracterizează Eminescu într-o cronică un personaj dintr-un spectacol evreiesc văzut la Iaşi, text considerat actul de botez al teatrului idiş din România şi nu numai.
De altfel, Eminescu, care într-o faimoasă replică dată lui Xenopulos în „Timpul” scria că face parte „dintr-o familie nu numai română, ci şi nobilă neam de neamul ei”, nu putea să se comporte altfel decât ca un nobil, căci rădăcinile sale sunt adânc înfipte în cel mai pur loc al României, Ţara Făgăraşului, în satul Vad, din inima Poienii Narciselor, sat unde în registrele bisericii se păstrează numele a zeci de Eminovici, unii din ei, din cauza papistăşiei, luând drumul Blajului şi ajungând apoi în Bucovina, unde Călinescu îl găseşte pe Petrea Eminovici, strămoşul direct al poetului. Dar şi azi în Vad sunt familii de Eminovici, mândre că se trag din stirpea marelui poet. Şi-apoi însuşi Eminescu are în Fragmentarium gânduri făgărăşene, el fiind botezat literar de un şincan, Iosif Vulcan, având la Cernăuţi drept profesor un alt făgărăşean, din Cuciulata, Aron Pumnul, rădăcinile sale întâlnindu-se şi cu cele ale lui Creangă, ai cărui strămoşi sunt din Crângul Făgăraşului, aşa cum arăt în filmul Obârşia lui Eminescu şi în volumul Ţara originilor. Acest loc a dat numeroşi bărbaţi de seamă ai neamului, de la descălecătorul Negru Vodă şi principele Ştefan Mailat la ctitorul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, Constantin Brâncoveanu, şi cei ulteriori, Nicolae Bălan şi Antonie Plămădeală, de la un teolog ca Inocenţiu Micu-Klein la cărturari ca Gheorghe Şincai, Ion Codru-Drăguşanu şi până la Dumitru Stăniloaie şi Octavian Paler, acest loc, zic, nu putea fi decât leagănul unui geniu poetic, care păstra în vinele sale nobleţea şi echilibrul unui neam care s-a consolidat de sine, iubindu-şi vecinii şi conaţionalii. Istoria făgărăşenilor e o dovadă de armonie a românilor cu ungurii, saşii, evreii şi alte nemuri.
Faţă de acest filon de aur, care i-a transmis şi lui Eminescu o deschidere europeană, o înţelegerea adâncă a oamenilor, dovadă că el a fost şi un mare cunoscător al Cabalei şi al culturii ebraice, elementele de xenofobie, pe care le-au speculat unii din poezia Doina şi din publicistica eminesciană, de inspiraţie naţionalistă, sunt insignifiante, cum crede şi Teşu Solomovici. Cei care încearcă să-l bage pe Eminescu în debaraua istoriei, se condamnă pe sine, se bagă în haznaua pe care singuri şi-o sapă.
Grid Modorcea
Cititi si Eminescu despre evrei. Bonus, Kogalniceanu si Hasdeu
