Acad Dinu Giurescu despre destramarea Romaniei by ZiaristiOnlineTV
Aurel I. Rogojan: Alocutiune la lansarea volumului “Apusul Agorei – Romanii sub al saselea…Escu”  (Editura Proema, 2013)

Agora, ca realitate a democratiei, a trecut falia dintre apus – care stiintific este o iluzie optica si consecintele acestui fenomen: crepusculul si intunericul. Democratia si-a atins limitele, structurile suprastatale desfida deciziile democratice , ca expresie a suveranitatii natiunilor. Dorim exemple ? Avem.

Ceea ce ni s-a intamplat si in lunga vara fierbinte a anului 2012, cand Agora intregului popor, cu rezultatele cunoscute : adicǎ 87,52% din cei prezenţi la urne, împotrivǎ la 11,15%, nu a insemnat nimic intr-o lume care se proclama democratica.

Nu a insemnat nimic, pentru ca, asa cum evidentiaza academicianul Ion Scurtu, citez :  “Liderii SUA şi ai Comisiei Europene s-au alarmat. Intr-o ţarǎ atât de cuminte şi ascultǎtoare, au avut loc evenimente importante, fǎrǎ ca ei sǎ fie informaţi şi sǎ-şi fi dat acordul. Aşa ceva nu poate fi acceptat. Ar însemna ca România sǎ calce pe urmele Poloniei, care a adoptat, în relaţiile cu SUA, NATO şi Uniunea Europeanǎ, o atitudine fermǎ, cerând, şi pânǎ la urmǎ reuşind, sǎ impunǎ a se ţine seama de punctul sǎu de vedere. Iar Polonia nu şi-a înstrǎinat resursele naturale, nu a privatizat domeniile strategice, ci a promovat o politicǎ de protejare a intreprinderilor naţionale şi a pus restricţii la distribuirea pe piaţa internǎ a mǎrfurilor strǎine. Ca urmare, Polonia este singura ţarǎ fostǎ socialistǎ devenitǎ membrǎ UE care nu cunoaşte criza economicǎ şi nu este obligatǎ sǎ se supunǎ directivelor FMI şi Bǎncii Europene. Dar cazul Poloniei, atât de iritant pentru comisarii de la Bruxelles şi cei de la FMI, nu trebuia sǎ se repete. Mai ales în cazul României, a doua ţarǎ, ca mǎrime, din aceastǎ arie geograficǎ. “Am incheiat citatul.

Daca marile decizii politice de interes national sunt sever conditionate, chiar pana la substituire, de catre forte externe, acest lucru este posibil doar din cauza blestemului istoric al Romaniei. Blestemul Romaniei este politica marilor tradari nationale.

Din cauza maladivei predispozitii la tradare, nimeni in lume nu ne- a iubit. Dimpotriva. Nesfarsitele ploconiri , cand la Inalta Poarta, cand la Paris, Berlin si Viena apoi si la Londra, la Kremlin, Washington si Bruxelles ne-au adus, pe termen lung,  detestare, desconsiderare si consecinte dintre cele mai grele in planul recunoasterii istoriei, identitatii si demnitatii nationale.

Nu mai amintim de conditia economico-sociala si culturala a locuitorilor tarii. Nu fara temei s-a spus, de catre Bismark, ca “a fi roman nu este o nationalitate, ci o profesie…”

In aproape doua decenii din a doua jumatate a veacului trecut romanilor le-a fost respetata demnitatea nationala.

Am ales pentru deschiderea volumului capitolul “Scenarii si perspective geopolitice”, sub puternica inraurire a spuselor lui Iorga, intr-o conferinta din 1926, cand afirma: Citez: “Nu se ştie îndeajuns ce formidabilǎ e propaganda ungureascǎ contra noastrǎ astǎzi şi cât de adânc pǎtrunde pretutindeni, ce oameni de seamǎ din toatǎ lumea ajung sǎ se convingǎ cǎ noi suntem nişte barbari rǎpitori, balcanizatorii unor teritorii care revin Coroanei Sfântului Stefan. O sǎ ne întâlnim cândva cu rezultatele acestei propagande şi o sǎ ne muşcǎm mâinile pânǎ la sânge (…)”.

In 1936, N. Iorga avertiza din nou asupra imaginii dezastruoase a României: “nu suntem iubiţi în strǎinǎtate/…/ Acesta nu este un lucru de azi, de ieri. De veacuri întregi, prin nu ştiu ce potrivire a sorţii, desigur nedreaptǎ, aşa a fost cu noi. Am întâmpinat necontenit aceeaşi antipatie”.

Contrapropaganda romaneasca a fost slaba si neconvingatoare.

Consecinta : Diktatul de la Viena a fost considerat de cei care contau in politica lumii, precum şi de o bunǎ parte a opiniei publice internaţionale ca fiind un adevǎrat arbitraj, prin care s-a fǎcut dreptate Ungariei.

Ceea ce pentru Romania anului 2012 a insemnat o infrangere a democratiei, intr-un pervers razboi psihologic, in care “invingatorii” au avut de partea lor minciuna, falsurile, dezinformarile, intoxicarile si tradarea, pentru altii a insemnat oportunitate istorica. Istoricul Ion Scurtu observa, citez :”(…) imaginea externǎ atât de viciatǎ a României a fost beneficǎ pentru politicienii unguri, care au ştiut, ca şi altǎdatǎ, sǎ-şi promoveze propriile interese.

In timp ce politicienii români erau absorbiţi de disputele politice şi preocupaţi de “ce zice Europa”, s-a organizat, chiar pe teritoriul României, o întrunire publicǎ la care mai mulţi oficiali maghiari au cerut cu glas tare autonomia teritorialǎ a ţinutului secuiesc. Preşedintele UDMR a comentat: “Autonomia doritǎ de maghiari nu e împotriva statului român şi la un monent dat se va realiza”. Nu a fixat un termen anume, dar a avansat o certitudine: “se va realiza”.

Oficialii români nu numai cǎ nu au luat atitudine faţǎ de aceste declaraţii, dar preşedintele ales a fǎcut, la numai câteva zile dupǎ anunţarea rezultatelor referendumului, o vizitǎ în judeţele Harghita şi Covasna, unde a declarat: “nu pot sǎ nu observ reacţia ungurimii faţǎ de referendum şi nu am decât sǎ le mulţumesc”. Etnicii maghiari din România s-au abţinut de la vot, contribuind decisiv la eşuarea referendumului, deoarece nu s-a întrunit cvorumul de 50% plus 1 din prezenţa la vot. Am incheiat citatul.

Tot mai multe minti lucide si voci respectate in agora comunitatilor transilvanene ne alerteaza, cand cu speranta intelegerii pericolului, cand cu deznadejdea raului deja facut, ca Romania se prabuseste sub loviturile marilor tradari. Ale tradarilor de Tara si ale tradarilor de Patrie. Caci nu sunt una si aceiasi crima de inalta tradare. Dupa cum nici Tara nu ne este Patria intreaga.

Patria ne este leaganul strabun al plamadirii, spatiul etnico-istoric al neamurilor din care descedem, delimitat de grupurile etnice congenere, ramase ca strajeri ai patriei in partile cele mai de vest, est, sud si nord ale expansiunilor iliro – tracice, anterioare marii colonizari elenistice.

Este o realitate geopolitica imuabila, tarile nu mai sunt demult corespondentul vechilor patrii, ci spatiul geografic in care popoarele si-au edificat statalitatea si poseda un teritoriu delimitat de “granite nationale”.  Drept urmare, parti din patriile multor popoare sunt astazi in limitele teritoriilor altor tari.

Cam acesta este esenta lectiei de istorie, la care guvernele postdecembriste ale Romaniei au fost absente, nu au inteles-o ori au ignorat-o.

Cand mi-a fost dat sa vad ce intentii are Guvernul Romaniei, prin Departamentul Romanilor de Pretutindeni, in legatura cu Patria, am realizat de ce este tradata Tara.

In perioada interbelica, congenerii nostri din ex-Iugoslavia aveau peste 130 de biserici si 50 de scoli.

In Evul Mediu, domnii pamanteni, in spriritul traditiilor basileilor Constantinopolului au ridicat biserici si manastiri pentru numeroasele comunitati romanesti din sudul Dunarii. Azi nu-ti trebuie nici degetele unei maini ca a numeri bisericile si scolile romanesti din intreg Balcanul, covarsitor romanesc inaintea invaziei slave. Bisericile si manastirile ridicate in sudul Dunarii de Basarab I Intemeitorul si urmasii sai pe Tronul Tarii Romanesti au fost in vreme simboluri ale rezistentei crestin-ortodoxe fata de expansiunea otomana. Toate au fost trecute in proprietatea lor de catre “bisericile nationale”. Este numai un aspect al dramei romanismului sud-dunarean…

O intrebare si un raspuns:

– “Romanii din sudul Dunarii sunt inca o necunoscuta in patria lor de obarsie, Romania ?”

– ” Cred ca politicienilor romani le e frica de romanii din sudul Dunarii.”

Raspunsul apartine domnului Cristea Sandu Timoc, secretarul general al Astrei Romane pentru Banat, Valea Timocului si Romanii de Pretutindeni.  La venerabila etate de 96 de ani, apostolul cauzei romanilor din sud- vestul dunarean a raspuns politicos si reticent, dar frica politicienilor romani nu este decat expresia din subconstient a uitarii Patriei.

Cand conducatorii altor popoare, in speta cel ungar si german, vin si revendica Romaniei proprietati din teritoriul ei inalienabil, pe care tratatele internationale , de dupa primul si al doilea razboi mondial le- au atribuit, in conformitate cu dreptul international, poporului si statului roman, iar inalti demnitari le satisfac cererile revansarde, este fara de tagada ca acestia , asa cum nu stiu ce este Patria, la fel tradeaza  Tara.

Ce ni se spune ca facut un mongol din guvern, in schimbul primirii cu onoruri militare la Berlin ?                                                                         Ca a fagaduit, in beneficiul unor “urmasi” ai … criminalilor de razboi hitleristi , circa 30 la suta din vechile centre istorice transilvanene, confiscate de la Grupul Etnic German, prin efectele tratatelor internationale.

Asa a facut si predecesori ai mongolului, care, in schimbul intrarii in gratiile hungarismului revansard, inamicul milenar al poporului roman, au acceptat , in aceiasi maniera, “retrocedari” de proprietati, conform cadastrului de la inceputul secolului al XVIII-lea, in favoarea urmasilor criminalillor de razboi hortysti.

Ce ar fi trebuit sa stie cei in cauza, pentru a nu fi savarsit inalta crima de tradare a Tarii ?

• Ca, in deceniul ce a urmat dupa 1 Decembrie 1918 , in Tansilvania unita cu Romania industriile, transporturile, comertul si bancile au cunoscut o dezvoltare impetuoasa, iar leul romnaesc a devenit o moneda convertibila, concurand cele mai puternice monede europene. Iar consecinta a fost si aceea ca dintr-o trezorerie plina, statul roman i-a despagubit pe cei care au parasit teritoriile cuvenite istoric si de drept Romaniei, abandonandu-si proprietatile.
• Ca, in in urma rapturilor teritoriale din anul 1940, fostii proprietari despagubiti si-au redobandit , prin forta ocupatiei militare, averile inzecite, fara a dezdauna cu ceva statul roman ori actionarii prejudiciati.
• Ca, prin legile impuse de tratatele de pace postbelice, grupurile etnice germane si maghiare, dat fiindu-le responsabilitatea stabilita , conform Dreptului International, au fost obligate la suportarea daunelor de razboi.
• Ca, una dintre conditiile restabilirii si normalizarii realtiilor politico- diplomatice ale Romaniei cu puterile occidentale, in anii`60-`70, a fost despagubirea proprietarilor- ceteteni ai respectivelor state- prejudiciati de nationalizarea de acum 65 de ani.

Asadar, popor roman, de cate ori platesti tradarea celor alesi sa- ti apere drepturile si sa-ti implineasca prosperitatea ?

Mesajul cartii pentru acesti mercenari politici este, ca daca ar fi sa le gasim locul in istoria Romaniei, ei ar urma in sirul nedemnilor condamnati, in numele legii, pentru tradare de Tara, iar in numele stramosilor, pentru uitare de Patrie.

In urmatorul capitol, “Romanii sub al…saselea Escu” , incercam sa punem in lumina faptele care dovedesc cum  acelasi gen de propaganda din trecut  a reusit, in anul 2012, sa acrediteze, in si din cancelariile occidentale, in opinia publica internationala, diversiunea loviturii de stat. In pofida adevarului ca Parlamentul – e drept fara voia acelor cancelarii- a recurs la mecanismele si procedurile democratice de schimbare a presedintilor camerelor si, respectiv, de suspendare a Presedintelui Romaniei, iar Curtea Constitutionala a validat hotararile Parlamentului.

Cine si ce a speriat cel mai tare Vestul ? O firesca, cat se poate de fireasca si responsabila declaratie: “Politica Romaniei este decisa de poporul Roman”.  Din acel moment,  omul politic, autor al declaratiei a devenit , citez: “incorect politic, un anti-american si anti-european nefrecventabil.”  Am incheiat citatul din … Nu merita sa-i fie pomenit numele .

Perspectiva  deschisa de o astfel de declaratie,  expresie a demnitatii nationale, dar si a lipsei de practica si orientare politica intr-un mediu international nedemocratic, venita nu din partea unui politician oarecare, a pus in miscare presedintia Comisiei Europene, Departamentul de Stat, cu umilitoarele consecinte cunoscute.

Frica, aceasta regina a Estului postcomunist, meschine interese personale amenintate de devoalare, perpetua predispozitie la tradare, sau ce altceva, i-a trasformat, apoi, pe temerarii protagonisti ai evenimentelor care au speriat Vestul,  in prea supusi ai Troicii Mondiale ?   In paginile cartii poate fi lesne deslusit raspunsul.

Occidentul, in care multi si-au pus sperante, a avut atunci fata de poporul roman reactia fata de un purice de pe carambul unei cizme. Reactia, la randul ei, are si ea o cauza fundamentala, pe care o desprindem dintr-un complex de conditionari umilitoare acceptate si acumulate in ultimul patrar de veac. Legaturile si intelegerile cu puteri straine pentru dobandirea si mentinerea puterii, bineinteles in contrapartida cu avantaje care au implicat limite severe in suveranitatea si independenta deciziilor politice, au indus consecinte greu de suportat, unele cuantificabile in subminare politica si economica.

Asemenea stari de fapt sunt descrise in legea autohtona, inca din veacuri trecute, drept hiclenie, inselare a increderii cetatii, adica tradare. (“verice supus ruman, cu puteri streine  invoiala va savarsi in contra terii sale, la moarte, ori la cazne pe viata  in temnita grea se va osandi”)

Zeita Thetis, legata fiind la ochi, nu are cum sa vada…    Nimeni nu se grabeste sa-i puna in talerele balantei, intr-o parte faptele , in cealalta parte masura legii .

Nu cred ca  era tocmai in logica lucrurilor ca cel mai dezvoltat capitol, ca spatiu si diversitate tematica,  sa fie cel de sub titlul interogativ : “Ce mai fac serviciile secrete ? “.  Insa, declaratia de ieri a presedintelui Camerei justifica cota interesului.

Si daca tot am adus vorba, nimeni nu stie exact ce fac servicile secrete. Dar se mai intampla accidente , din care izbucnesc mari scandaluri internatioanle si, astfel, mai aflam cate ceva, insa numai din ce au facut prost , ori au omis sa faca bine.

In ultimele trei decenii, serviciile secrete au intrat ca mari jucatori la vedere  pe scena evenimentelor cruciale ale schimbarii ordinii mondiale. Dar, in acelasi timp, s-au schimbat fundamental conceptul securitatii si nevoile de informatii.

Transformarile au surprins cele mai conservatoare institutii ale democratiilor moderne – serviciiile de informatii pentru securitate – nepregatite sa-si asume noile responsabilitati si sa inteleaga cat de important este rolul lor pentru evitarea surprizelor ce ne pot veni din viitor, ca urmare a politicilor gresite din trecut si prezent.

Securitatea in societatea globala a erei informationale este marea provocarea sub ale carei auspicii omenirea a intrat  in cel de-al treilea mileniu .

Sperantele cu care omenirea a asteptat o noua ordine internationala par a fi fost doar mituri spulberate de realitati grave, care au indepartat   , din nou, orizonturile unei lumi a prosperitatii materiale si spirituale.

Debutul noii ordini mondiale pare a fi o programare sistematica a dezordinii internationale.  Institutiile civile specializate in prospectarea viitorului par fi pierdut tot mai mult teren in favoarea serviciilor de informatii pentru securitate ale celor cateva puteri dominante care deseneaza noua configuratiei geopolitica a planetei.

Desi era de asteptat ca odata cu victoria sistemului ideologic occidental crestin si scoaterea din scena a sistemului  ideologic marxist –leninist ateu, lumea sa devina mai sigura, noile razboaie si razboaiele viitorului se anunta a fi, ori de lunga durata si de continua uzura, ori o pregatire a unei batalii decisive pentru destinele  umanitatii.

In alte perioade istorice, dupa incheierea razboaielor clasice resursele alocate pentru serviciile de informatii pentru securitate, ca si configuratia acestora erau sever dramuite,  ceea ce nu s-a mai intamplat la cumpana dintre cele doua milenii, odata cu incheierea celei mai lungi si mai costisitoare confruntari , “Razboiul Rece” .

Tendinta multiplicarii si dezvoltarii comunitatilor informative secrete ale statelor natiuni  dominante, cu accente evidente in componenta militara a acestora.  nu poate sa nu fie interpretata ca ingrijoratoare pentru directia in care lumea se indreapta  si natura surprizelor viitorului.

A devenit, deja loc comun,  faptul ca au loc razboaie de ocupatie , nu ca urmare a  factualitatii pericolului, ci a unor “casus belli” provenite din laboratoarele serviciilor secrete.

Dreptul international pare a fi rescris de dreptul fortei, iar afacerile neonorabile  care au creat proasta reputatie a serviciilor secrete in trecut, au fost “privatizate”, precum noile razboaie.

Sa fie oare acestea motivele pentru care strategul politic American Edward Lutwak a instigat, mai zilele trecute,  la dizolvarea serviciilor de securitate  si preluarea artibutiilor acestora de catre servicii politienesti  supuse transparentei ?

Preocuparile publicistice mi-au facilitat cateva intalniri memorabile, pe care le-am consemant in capitolul evocari, unde aduc un prinos de respect vietii si operei istoricilor Dinu C Giurescu, Gheorghe Buzatu si Larry Watts. Un tripod puternic fata de atentatele la identitatea nationala ale falsificatorilor istoriei.

Am aici o carte de mare invatatura, pe care trebui sa o punem discret in biblioteca nepotilor, ca sa o descopere singuri, candva, ca pe o comoara: “Zid de pace.Turnuri de fratie. Deceniul deschiderii: 1962-1972” Autori, doi dascali ai neamului, de a caror contemporaneitate suntem  privilegiati : Mircea Malita si Dinu C.Giurescu. Deschidem la paginile 168-169  si spicuim: “Avocatul Adrian Brudariu, care, la randul sau obtinuse de la maresalul Ion Antonescu eliberarea lui Petru Groza, prezentat personal acestuia petitia familiei Giurescu…  (n.n. profesorul Constantin C.Giurescu, dupa cinci ani si doua luni de temnita grea la Sighet, mai trebuia sa ispaseasca inca cinci ani de domiciu obligatoriu intr-o colonie din Baragan, unde se aflau banateni dislocati, in anul 1951, din zona de frontiera).

In finalul discutiei, avocatul Brudariu ii pune lui  Groza intrebarea : “Petre, cine vrei sa scrie istoria romanilor – Giurescu sau Roller?“ Petru Groza, a prezentat cazul  Giurescu lui Dej si, in final, il intreaba : ”Ghita, , cine vrei sa scrie istoria romanilor – Giurescu sau Roller?“

Dupa eliberare, profesorul C.C. Giurescu a fost invitat de Petru Groza la Prezidiul Marii Adunari Nationale. Elegant, jovial ii intinde mana si-i spune direct: “Stiu tot ce s-a intamplat, dar de  acum inainte lucrurile se vor indrepta, veti vedea.”

C. C.Giurescu :”Domnule Presedinte, sunt istoric, am trecut printr-o revolutie, meseria mea este sa inteleg ce a avut loc.”

Daca domnul profesor Dinu C Giurescu este acum aici, asta inseamna ca Domnia Sa intelege sa duca mai departe crezul de profesie si viata al distinsului sau parinte.  Aplauzele noastre pentru Magister !

In loc de incheiere.

Incredintez acest volum judecatii Dumneavoastra, compatriotii mei.

Am afirmat, in acest volum, ca familiile politice, structurate in clanuri de putere transpartinice sunt cancerul democratiei noastre. Ele au devenit substitutul pluralismului si au insituit o noua dictatura. Clanocratia.

Am spus, de asemenea, ca politica marilor tradari nationale este blestemul Romaniei.  Dar raul cel mare din aceste tradari vine cand Agora este pustie si innegurata de amurgul democratiei.

Si noi cei care ne-am adunat aici suntem intr-o Agora. Intr-una, care, inca, nu a apus. Atata vreme cat oameni , atat de feluriti,  se aduna in Agora puterii cuvantului tiparit, mai exista sanse ca Tara intreaga sa se adune in si sa renasca din Agora Neamului Romanesc, printr-o dreapta cumpanire intre cele trei timpuri: trecut, prezent si viitor.

Aceasta este maxima noastra urgenta existentiala.

Mari romani,

Coborati  in Agora si luminati-va poporul cu intelepciunea inaintasilor care au redat si aparat demnitatea neamului !

Targul international de carte Gaudeamus , 21 noiembrie 2013

Cititi si: Profesorul Dinu Giurescu prezinta azi la Gaudeamus “Apusul Agorei – Romanii sub al saselea …escu” de Aurel I. Rogojan

Vedeti si:  Donkeypapuas – Târgul de Carte Gaudeamus 2013, ziua a doua